ICCJ. Decizia nr. 5170/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5170/2010
Dosar nr. 953/110/2008
Şedinţa publică din 13 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 389 din 11 martie 2009, Tribunalul Bacău, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive formulată de Prefectul judeţului Bacău.
A respins acţiunea formulată de reclamanţii C.A., R.M., C.R.C. şi R.E.R. în contradictoriu cu Prefectul judeţului Bacău, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală pasivă.
A respins acţiunea, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâţii Primarul comunei Secuieni, Comisia locală Secuieni pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi Comisia judeţeană Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 218 din 12 mai 2004, irevocabilă prin Decizia nr. 3598 din 6 aprilie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă contestaţia formulată de C.A., R.M. şi C.R.C., a fost anulată dispoziţia nr. 9 din 10 februarie 2004, emisă de Primarul comunei Secuieni şi s-a constatat că reclamanţii au dreptul la despăgubiri pentru construcţiile demolate din vatra satului.
Dând curs acestei hotărâri, Primarul comunei Secuieni a emis dispoziţia din 28 iulie 2008, prin care a propus acordarea de despăgubiri pentru construcţiile demolate din vatra satului Secuieni, evidenţiate în acte de preluare abuzivă, respectiv procesul - verbal din 19 martie 1949.
Tribunalul a mai reţinut că cererea reclamanţilor nu este întemeiată, deoarece cuantumul final al despăgubirilor se stabileşte de Comisia Centrală, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, la modalitatea de acordare a despăgubirilor urmând a fi avute în vedere sentinţa civilă nr. 218/2004 a Tribunalului Bacău.
Prin Decizia nr. 115 din 4 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins apelul declarat de reclamant.
Instanţa de apel a reţinut că în proces au fost citate toate părţile menţionate în cererea iniţială, deoarece, prin precizările ulterioare ale acţiunii nu s-au făcut menţiuni cu privire la renunţarea la judecată cu vreuna din părţile prevăzute iniţial în cerere.
Prin dispoziţia din 28 iulie 2008 a fost stabilită acordarea de despăgubiri, însă calculul despăgubirilor este în competenţa Comisiei Centrale, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
După rămânerea irevocabilă a sentinţei civile nr. 218/2004 a Tribunalului Bacău, până la comunicarea unei copii legalizate a soluţiei irevocabile, au intrat în vigoare dispoziţiile Legii nr. 247/2005, precum şi ale H.G. nr. 250/2007, astfel că, la emiterea Dispoziţiei din 28 iulie 2008, au fost avute în vedere atât dispozitivul instanţei cât şi modificările legislative în vigoare la data emiterii dispoziţiei.
În ceea ce priveşte cererea reclamanţilor de completare a dispoziţiei primarului, instanţa de apel a reţinut că, potrivit legii, competenţa primarului se limitează la înaintarea notificării Comisiei Centrale, cu propunerea de acordare de despăgubiri.
Împotrivi acestei decizii, în termm legal, au dedarat recurs redamanpi
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recurenţii au arătat că solicitarea lor de a fi completată dispoziţia primarului nu excede cadrul legal, deoarece coroborarea informaţiilor furnizate de actele de preluare cu informaţiile furnizate de părţi, este sarcina primarului, care trebuia rezolvată prin dispoziţia primarului.
Recurenţii au mai arătat că au solicitat stabilirea cotelor ideale de proprietate care revin fiecărui titular al dreptului la despăgubire prin hotărâre judecătorească, care trebuie depuse anterior emiterii titlului de plată. În acest sens, susţin reclamanţii, este greşită constatarea instanţei de apel că ar fi solicitat stabilirea drepturilor cuvenite în cote proporţionale cu drepturile succesorale, solicitare care, într-adevăr, este de Competenţa Comisiei Centrale.
În ceea ce priveşte obligarea la plata daunelor cominatorii, recurenţii au arătat că decizia atacată omite prevederile art. 300 C. proc. civ., care enumera limitativ cazurile în care recursul suspendă executarea hotărârii, precum şi jurisprudenţa C.E.D.O.
Critirile formulate pemit încadrarea recursului în dispoziţiile art 304 pagrag. 9 din C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se arata în continuare.
Notificarea depusă de reclamanţi după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 a fost respinsă de Primarul comunei Secuieni prin dispoziţia din 2004.
Prin sentinţa civilă nr. 218 din 12 mai 2004, Tribunalul Bacău a admis contestaţia formulată de reclamanţi împotriva acestei dispoziţii, pe care a anulat-o şi a obligat Primarul comunei Secuieni să facă ofertă de despăgubiri băneşti, pe care o va înainta Prefecturii judeţului Bacău, conform art. 36 din Legea nr. 10/2001, pentru construcţiile din vatra satului Secuieni. Sentinţa a devenit definitivă şi a rămas irevocabilă prin respingerea apelurilor declarate de reclamanţi şi Primăria comunei Secuieni şi a recursului declarat de reclamanţi.
Ca urmare a hotărârii pronunţate de Tribunalul Bacău, Primarul comunei Secuieni a emis dispoziţia din 28 iulie 2008, care face obiectul prezentei contestaţii.
Prin urmare, în condiţiile în care primarul a fost obligat prin hotărâre judecătorească irevocabilă să emită o nouă dispoziţie, criticile recurenţilor, care vizează faptul că primarul trebuia să completeze noua dispoziţie în sensul celor arătate de reclamanţi, sunt nefondate.
De aceea, în noua dispoziţie nu pot fi menţionate alte bunuri decât cele care au făcut deja obiectul contestaţiei împotriva dispoziţiei din 2004, emisă de Primarul comunei Secuieni, iar constatarea instanţei de apel că astfel de menţiuni ar excede competenţelor legale ale primarului sunt corecte.
Nefondate sunt şi criticile referitoare la faptul că prin dispoziţia primarului ar fi trebuit să se stabilească cotele ideale de proprietate care revin fiecărui titular.
Se constată, astfel, că nici prin cererea de chemare în judecată, nici ulterior, prin cererile precizatoare şi completatoare, reclamanţii nu au formulat o astfel de solicitare.
Prin urmare, prima instanţă nu putea să judece asupra unui lucru cu care nu a fost sesizată.
Este adevărat că prin motivele de apel recurenţii fac vorbire de cota de proprietate care revine fiecărui titular al dreptului de proprietate, dar, conform art. 294 alin. (1) din C. proc. civ., în apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face cereri noi.
Prin urmare, instanţa de apel nu avea cum să soluţioneze o cerere care nu a făcut obiect al judecăţii la prima instanţă.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la neacordarea daunelor cominatorii, se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 5803 alin. (1) C. proc. civ., nu se pot acorda daune cominatorii pentru neexecutarea obligaţiilor de a face.
Pe cale de consecinţă, şi această critică este nefondată.
Faţă de cele arătate, recursul declarat de reclamanţi se va privi ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii C.A., C.R.C. şi R.M. împotriva Deciziei civile nr. 115 din 4 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5168/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5178/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
