ICCJ. Decizia nr. 5249/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția civilă, la data de 1 octombrie 2009, reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Italia pârâtului C.O..
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost expulzat din Italia, la data de 9 septembrie 2009, în baza Decretului Prefectului Provinciei Milano, prin care s-a dispus măsura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul Italiei, datorită comportamentului de care a dat dovadă pârâtul pe perioada șederii în această țară.
Tribunalul Prahova, prin Sentința civilă nr. 1643 din 5 octombrie 2009, a respins cererea reclamantei, reținând, în esență, că potrivit declarației pârâtului, motivul returnării ar fi fost șederea ilegală, iar reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul a săvârșit vreo faptă care să justifice luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație.
Astfel, s-a constatat că, față de dispozițiile art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe comportamentul celui în cauză, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului doar pentru faptul că ar fi depășit perioada legală de ședere în Italia, nu respectă principiul proporționalității și nu se bazează pe comportamentul acestuia, iar reclamanta nu a probat, potrivit prevederilor art. 1.169 C. civ.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, susținând că, în mod greșit, instanța de fond nu a luat în considerare dispozițiile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007, precum și cele ale Decretului Prefectului Provinciei Milano.
Apelanta a arătat și faptul că, în raport de prevederile art. 5 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată prin O.U.G. nr. 5/2006, pârâtul prezintă un grad scăzut de integrare pe teritoriul statului italian, dată fiind activitatea infracțională a acestuia, ce a adus atingere ordinii și siguranței publice, astfel încât conduita sa reprezintă o reală amenințare la adresa acestui stat.
Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 19 din 1 februarie 2010, a anulat ca netimbrat apelul, având în vedere că apelanta-reclamantă nu a achitat taxa de timbru legală, deși a fost citată, conform dispozițiilor art. 11 alin. (1) coroborat cu art. 13 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cu mențiunea de a timbra cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, susținând că, pentru termenul de judecată din 1 februarie 2010, a depus în original, cu adresa nr. R2116561 din 26 ianuarie 2010, taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,5 lei.
Reclamanta a formulat critici și pe fondul litigiului, arătând că, din conținutul documentului emis de autoritățile italiene reiese că, pe timpul șederii pe teritoriul Italiei, pârâtul a avut un comportament antisocial, fiind condamnat de statul italian pentru săvârșirea infracțiunii de furt, răpire și molestare, motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară în vederea menținerii ordinii și siguranței publice. Având în vedere circumstanțele faptei pârâtului, care nu a respectat o interdicție anterioară de intrare pe teritoriul Statului Italian și încălcând această interdicție, a revenit pe teritoriul Italiei, muncind fără forme legale, așa cum reiese din declarația acestuia, fiind returnat în țară de autoritățile italiene, ținând cont și de faptul că prezența pârâtului și activitățile desfășurate pe acest teritoriu, anterior menționate, aduc atingere gravă intereselor României și relațiilor bilaterale dintre România și Italia, este oportună impunerea măsurii de restrângere a exercitării dreptului acestuia la libera circulație pe teritoriul Italiei. Măsura restrictivă se justifică și din perspectiva încălcării de către pârât a ordinii de drept a Statului Român, prin ignorarea dispozițiilor interne și internaționale ratificate de România, vizând obligațiile cetățenilor români aflați în străinătate și măsurile de combatere a migrației ilegale.
Recursul este fondat, în sensul considerentelor ce succed:
Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului instanței de apel, se constată că, la filele 20-22 se află înscrisurile depuse de către reclamanta-apelantă pentru dovedirea achitării taxei judiciare de timbru de 4 lei și a timbrului judiciar de 0,15 lei.
Adresa de înaintare a ordinului de plată a taxei legale de timbru, pe care a fost aplicat și timbru judiciar, aflată la fila 20 din dosar din data de 26 ianuarie 2010, la registratura Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și nr. 1579 din data de 2 februarie 2010 la registratura Curții de Apel Ploiești.
Ordinul de plată a taxei judiciare de timbru de 4 lei a fost achitat, prin Trezoreria sectorului 6 București, la data de 21 ianuarie 2010 (fila 21 dosar apel).
în fine, la fila 22 din dosar, se regăsește plicul cu care a fost transmisă instanței dovada achitării taxei legale de timbru, care poartă numai ștampila de expediție a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, fără nicio viză privind data expedierii plicului.
Având în vedere neconcordanțele ce rezultă din analizarea și coroborarea conținutului înscrisurilor menționate, privind data la care a fost achitată taxa de timbru (suma fiind vărsată în cont) și datele când a fost înregistrată corespondența la sediul reclamantei și respectiv, la sediul instanței de apel, raportat la primul motiv de recurs, ce vizează acest aspect, se impune casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va solicita reclamantei să depună dovezi din care să reiasă data expedierii adresei de înaintare a taxei judiciare de timbru și va face verificări în borderoul de primire și în celelalte evidențe ale curții de apel privind corespondența, pentru a lămuri în ce dată a fost transmisă la dosarul cauzei dovada achitării taxei legale de timbru.
în urma verificării și analizării probelor ce se vor administra, instanța va stabili dacă reclamanta-apelantă a depus dovada achitării taxei de timbru înainte de termenul de judecată din 1 februarie 2010 sau după judecarea apelului.
Față de cele ce preced, nu s-a mai impus analizarea criticilor din recurs ce vizează fondul cauzei și care, în plus, exced considerentelor deciziei atacate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5252/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5248/2010. Civil → |
|---|
