ICCJ. Decizia nr. 5490/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5490/2010
Dosar nr. 282/95/2009
Şedinţa publică din 22 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă, constată:
Prin acţiunea înregistrată la 2 aprilie 2004 astfel cum a fost ulterior precizată şi modificată, reclamanţii R.E.B., R.E.E., R.I., R.V. şi P.E. au chemat în judecată pe pârâţii E.M.C. Jilţ cu sediul în Mătăsari, C.E. Turceni şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate dreptul reclamanţilor la despăgubiri pentru suprafaţa de teren expropriată prin Decretul nr. 467/1969, iar cu privire la diferenţa de 1 ha rămasă din suprafaţa de 2,66 ha, ocupată de către pârâtă, să fie obligată aceasta la parcurgerea procedurii legale privind exproprierea conform art. 6 teza 2 din Legea nr. 33/1994; totodată, au solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor şi uzufructului pe ultimii 3 ani.
Prin sentinţa civilă nr. 78 din 23 martie 2009, rejudecând cauza în fond după casare, Tribunalul Gorj, secţia civilă, a respins acţiunea reclamanţilor, cu următoarea motivare:
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect despăgubirile pentru imobilele expropriate începând cu anul 1969 de la autoarea reclamanţilor, în speţă nu se aplică dispoziţiile Legii nr. 33/1994, deoarece a apărut Legea nr. 10/2001, care este legea specială de reparaţie pentru imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, inclusiv pentru imobilele expropriate.
În consecinţă, reclamanţii trebuiau să acţioneze în temeiul Legii nr. 10/2001.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei de a parcurge procedura legală pentru exproprierea suprafeţei de 1 ha, în raport de dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 33/1994, instanţa este competentă să verifice numai dacă sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege pentru expropriere şi stabileşte despăgubirile, nefiind competentă să oblige expropriatorul la a declara utilitatea publică şi la a urma primele două etape administrative şi obligatorii, ce o determină la rândul lor pe cea judiciară.
Referitor la aceeaşi suprafaţă de teren, tribunalul a mai reţinut că aceasta a fost solicitată pentru reconstituire în temeiul Legii nr. 247/2005, aşa cum rezultă din adresa nr. 876/2009 a Primăriei Drăgăteşti şi din cererea de reconstituire nr. 20/2005.
Din moment ce terenul menţionat face obiect al unei cereri de restituire în temeiul legilor fondului funciar, dreptul de proprietate se dovedeşte doar cu titlul eliberat ca urmare a finalizării procedurilor prevăzute de aceste legi şi, drept consecinţă, despăgubirile şi uzufructul sunt datorate doar dacă se face dovada proprietăţii asupra terenului pentru care acestea se solicită, dovadă inexistentă până în prezent.
Judecata în apel.
Prin Decizia nr. 240 din 7 octombrie 2009 Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut aceeaşi situaţie de fapt şi de drept ca şi prima instanţă.
Astfel, curtea de apel arată că, din moment ce reclamanţii solicită despăgubiri pentru imobile expropriate anterior anului 1990, erau incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care constituie legea specială de reparaţie aplicabilă imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar nu dispoziţiile Legii nr. 33/1994.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 33/1994, cu privire la obligarea pârâtei la parcurgerea procedurii de expropriere pentru suprafaţa de 1 ha, în mod corect s-a reţinut de către prima instanţă că nu poate fi obligat expropriatorul de a declara utilitatea publică şi de a urma primele două etape administrative obligatorii.
Curtea de apel a înlăturat susţinerea reclamanţilor, în sensul că Primăria Dragoteşti a indicat existenţa unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru o suprafaţă de teren diferită de cea de 1 ha care face obiectul prezentei cauze, ca nefiind dovedită de aceştia cu nicio probă.
La fila 16 din dosarul de fond se află cererea de reconstituire nr. 20 din 30 august 2005 depusă de R.E. pentru o suprafaţă de 1 ha situată în satul Dragoteşti cu o lungime de 469 m şi o lăţime de 41 m, cu vecini la Est – R.V., la Vest - C.G., la Sud şi Nord - rest proprietate, aspect menţionat şi prin adresa nr. 876 din 16 februarie 2009.
Din nicio probă a dosarului nu rezultă că reclamanţilor le-ar fi fost ocupat un alt teren de 1 ha, diferit de cel solicitat prin cererea de reconstituire şi, ca atare, în mod judicios prima instanţă a reţinut că îndreptăţirea reclamanţilor la despăgubiri şi la contravaloarea uzufructului se poate face numai dacă îşi vor dovedi dreptul de proprietate pretins în temeiul legilor fondului funciar.
Judecata în recurs
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenţii arată că exproprierea suprafeţelor de teren ce au aparţinut autoarei lor R.P. a avut loc anterior anului 1990.
Câtă vreme nu s-au primit despăgubiri, iar decretele de expropriere sunt lovite de nulitate absolută, instanţa a respins în mod greşit cererea de probe prin care reclamanţii doreau să demonstreze că nu s-au făcut plăţi către autoarea lor.
Dreptul de proprietate este un drept real imprescriptibil, iar faptul că reclamanţii nu au urmat procedura Legii nr. 10/2001 nu poate constitui temei legal pentru respingerea acţiunii, care a fost introdusă în baza prevederilor legale referitoare la expropriere.
În ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere recurenţii critică faptul că instanţa nu le-a încuviinţat proba cu înscrisuri pentru a se lămuri dacă terenul de 1 ha pentru care solicită despăgubiri este unul ş-i acelaşi cu cel care face obiectul cererii de reconstituire în baza legilor fondului funciar.
În opinia recurenţilor acesta este un teren diferit, aşa cum s-a stabilit şi printr-un raport de expertiză efectuat în dosarul nr. 670/2007 de către expertă M.M., iar, pe de altă parte, cererea adresată Comisiei locale Drăgoteşti în baza legii fondului funciar a fost promovată greşit numai de către unul din recurenţi, R.E.
În fine, recurenţii arată că pe baza probatoriului administrat s-a demonstrat ocuparea abuzivă a suprafeţelor de teren în două etape, una anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 33/1994 privind exproprierea, iar alta ulterioară acestui moment.
Pârâtele E.M.C. Jilţ şi C.E. Turceni nu au putut demonstra faptul că ocuparea anterioară a terenului în suprafaţă de1,75 ha s-au făcut cu respectarea prevederilor în vigoare la acel moment, ceea ce încalcă prevederile art. 12 din Constituţia din 1965.
Deşi au solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtelor la declanşarea procedurii de expropriere în temeiul art. 1 din Legea nr. 33/1994, instanţa nu a procedat la verificarea întrunirii condiţiilor în materie de expropriere.
Or, ocuparea terenului cu acordul tacit al prezumtivului expropriator duce la premisa unui abuz de drept şi la încălcarea dreptului lor de proprietate garantat de Constituţia României prin prisma art. 4 alin. (3).
Recurenţii solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi admiterea acţiunii.
Intimatul SC C.E. Turceni SA a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este, într-adevăr, nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
1. În ceea ce priveşte exproprierea unor suprafeţe de teren de la autoarea reclamanţilor R.P., anterioară anului 1990, concluzia instanţei de apel în sensul că pentru obţinerea de măsuri reparatorii reclamanţii erau obligaţi să parcurgă procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 este legală.
Acest act normativ are un caracter reparator, iar în câmpul său de aplicare intră toate imobilele preluate abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, inclusiv imobilele expropriate.
Cu privire la acestea din urmă, art. 11 din Legea nr. 10/2001 conţine o reglementare expresă a condiţiilor în care pot fi restituite în natură sau pot fi acorda măsuri reparatorii în echivalent.
Inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/200 a fost, de altfel, stabilită prin Decizia nr. LIII din 4 iunie 2007 pronunţată în interesul legii deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Chiar dacă art. 35 se referă la retrocedarea imobilelor expropriate, iar acţiunea de faţă are ca un prim petit plata de despăgubiri pentru atare imobile, raţiunea pentru care dispoziţiile Legii nr. 33/1994 nu sunt aplicabile este aceeaşi, şi anume adoptarea unei legi speciale de reparaţie, care prevede termene, condiţii şi măsuri reparatorii specifice.
Cum reclamanţii nu au înţeles să parcurgă procedura Legii nr. 10/2001 şi s-au adresat instanţei cu o acţiune întemeiată pe legea referitoare la expropriere, soluţia de respingere a cererii este legală iar soluţia contrară, întemeiată pe caracterul imprescriptibil al caracterului de proprietate, nu poate fi primită.
Cu privire la imobilele preluate de stat în perioada regimului comunist, statul a acţionat în marja sa de apreciere atunci când a adoptat Legea specială de reparaţie nr. 10/2001, iar reclamanţii-recurenţi nu invocă niciun motiv pentru care nu au urmat procedura prevăzută de această lege.
Aşa fiind, critica de nelegalitate întemeiată greşit pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., care se încadrează de fapt în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondată.
2. Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, Înalta Curte constată, în primul rând, că recurenţii critică modul în care a fost încuviinţat şi administrat probatoriul şi solicită reevaluarea acestuia în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt, respectiv a aceleia că suprafaţa de 1 ha pentru care reclamantul R.E. a solicitat reconstituirea în temeiul legilor fondului funciar este diferită de suprafaţa de 1 ha pe care o deţine actualmente pârâta E.M.C. Jilţ.
O asemenea critică nu mai poate fi analizată în recurs după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., în această fază procesuală putându-se verifica doar dacă la situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită s-au aplicat corect dispoziţiile legale incidente.
Or, câtă vreme curtea de apel a reţinut, ca situaţie de fapt, că pentru suprafaţa de teren de 1ha reclamanţii nu sunt încă în măsură să facă dovada titlului de proprietate – cererea de reconstituire a acestui drept fiind încă pendinte – nu poate fi primit capătul de cerere având ca obiect plata de despăgubiri şi plata contravalorii uzufructului pe ultimii 3 ani.
3. Critica de nelegalitate care vizează neaplicarea în speţă a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 33/1994 şi care se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondată.
Astfel, chiar dacă s-ar fi dovedit în speţă că pârâta E.MC. .Jilţ ocupă fără drept o suprafaţă de teren de 1 ha proprietatea reclamanţilor, nu există temei legal pentru obligarea acesteia la declararea utilităţii publice în vederea exproprierii.
Intervenţia instanţei în cadrul acestei proceduri este limitată la măsurile pe care le poate dispune în temeiul Legii nr. 33/1994, printre care nu se regăseşte aceea de a obliga pe deţinătorul pretins abuziv al unui imobil să ceară declararea acestuia ca fiind de utilitate publică, cum corect au reţinut instanţele anterioare.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că Decizia atacată este legală şi, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii R.V., R.I., R.E., R.B., P.E. împotriva deciziei civile nr. 240 din 07 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5494/2010. Civil. Evacuare. Revizuire - Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5479/2010. Civil → |
|---|
