ICCJ. Decizia nr. 5507/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5507/2010

Dosar nr. 1201/1/2010

Şedinţa publică din 22 octombrie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 472 F din 3 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului N.I., cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de acest reclamant, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii N.N. şi S.(N.)G., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, dispunându-se obligarea pârâtului să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, sector 2, compus din teren, în suprafaţă de 245,96 mp şi construcţii.

Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă ca nefondată cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii P.G.A. şi P.F. în favoarea pârâtului Municipiul Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut, cu privire la legitimarea procesuală activă a reclamantului N.I., că aceasta nu este justificată în cauză, faţă de faptul că, urmare dezbaterii succesiunii defuncţilor N.M. şi N.N., prin emiterea certificatelor de moştenitor nr. 1001/1982 şi respectiv 305/1990, reclamantul N.I. este străin de succesiune.

Pe fond, s-a reţinut că imobilul solicitat a fost naţionalizat de la autoarea reclamanţilor, N.M., în baza Decretului nr. 92/1950, construcţia fiind demolată, astfel cum rezultă din adresele emise de SC F. SA.

În speţă, nu s-a făcut dovada faptului că trecerea imobilului în patrimoniul statului s-a făcut după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, astfel încât această măsură să poată fi apreciată a constitui un titlu valabil, atât în ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 480 C. civ., cât şi în ce priveşte art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, prin care se garantează dreptul la proprietatea privată.

Aşa fiind, asupra imobilului există un singur titlu, respectiv cel al reclamanţilor.

Cum cererea principală a fost apreciată ca întemeiată, cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva sentinţei tribunalului au declarat apel intervenienţii P.G.A. şi P.F., care au formulat şi cerere de repunere în termenul de declarare a apelului.

Prin Decizia civilă nr. 226 A din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins cererea de repunere în termenul de declarare a apelului formulată de intervenienţi şi a respins apelul, ca tardiv formulat.

Cu privire la cererea de repunere în termenul de declarare a apelului, curtea a reţinut că în cuprinsul cererii formulate, intervenienţii şi-au indicat adresa de domiciliu în sector 2, fără vreo menţiune relativă la numărul apartamentului sau al etajului, iar sentinţa apelată a fost comunicată la singura adresă pe care aceştia au indicat-o.

În baza principiului general de drept potrivit căruia nimeni nu poate invoca propria culpă în susţinerea intereselor sale, dar şi a art. 723 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, nu se poate reţine vreo vătămare produsă intervenienţilor prin comunicarea sentinţei tribunalului la adresa pe care ei au indicat-o instanţei, chiar dacă în actele lor de identitate, depuse abia în susţinerea cererii de repunere în termen, adresa lor de domiciliu are în conţinut şi indicaţii privind numărul de apartament şi etaj.

În susţinerea soluţiei de respingere a apelului ca tardiv formulat, s-a reţinut că sentinţa a fost comunicată intervenienţilor la 4 mai 2009, iar aceştia au depus cererea de declarare a apelului la 26 iunie 2009, cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de dispoziţiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva menţionatei decizii au declarat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi intervenienţii P.G.A. şi P.F.

În recursul său, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, a formulat următoarele critici.

Instanţa europeană a recunoscut dreptul de proprietate al cumpărătorilor, reţinând buna credinţă a acestora. Astfel, în jurisprudenţa acestei instanţe, s-a reţinut că atenuarea vechilor neajunsuri nu trebuie să creeze noi pagube disproporţionate, iar legislaţia nu permite să se ţină seama de circumstanţele particulare ale fiecărei cauze, astfel încât persoanele care au dobândit un bun cu bună credinţă să nu fie obligate să suporte greutatea responsabilităţii statului, care cândva a confiscat aceste bunuri.

Prin recursul formulat, intervenienţii au criticat Decizia curţii de apel arătând că nu au primit sentinţa tribunalului întrucât aceasta a fost comunicată la adresa din Bucureşti, sector 2, fără a fi indicat numărul etajului şi al apartamentului, deşi imobilul respectiv are mai multe apartamente şi spaţii comerciale, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 88 pct. 4 C. proc. civ. Solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate, în sensul repunerii în termenul de apel şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe în vederea soluţionării pe fond a apelului.

Înalta Curte, la termenul din 22 octombrie 2010, a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, invocată de intimaţii - reclamanţi prin întâmpinare, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:

Din coroborarea dispoziţiilor art. 299 cu cele ale art. 377 C. proc. civ., rezultă că hotărârile date în primă instanţă şi care nu au fost atacate cu apel, nu pot fi atacate cu recurs.

Altfel spus, recursul nu poate fi exercitat trecând peste apel, omisso medio.

Principiul ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune părţilor din litigiu să exercite căile de atac în ordinea instituită de legiuitor. În caz contrar, partea care nu a declarat apel sau care, declarând apel, nu formulează o anumită critică prin intermediul acestei căi de atac împotriva sentinţei primei instanţe, nu are deschisă calea de atac a recursului.

Atribuţiile instanţei de control judiciar în recurs se referă la verificarea aspectelor de nelegalitate ale deciziei din apel şi, cât timp pârâtul Municipiul Bucureşti nu a declarat apel, criticile sunt formulate omisso medio şi nu pot fi primite de această instanţă.

În cauza supusă analizei, pârâtul Municipiul Bucureşti a formulat critici care privesc sentinţa instanţei de fond, ce nu pot fi analizate de instanţa de recurs, fără să fi fost ridicate şi în faţa instanţei de apel cu critici ce privesc este inadmisibilă şi cu încălcarea principiului respectării gradelor de jurisdicţie.

În ce priveşte recursul declarat de intervenienţii P.G.A. şi P.F., acesta va fi respins ca nefondat, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 56 C. proc. civ., apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părţi se socoteşte neavenit, dacă partea care a intervenit nu a făcut ea însăşi apel sau recurs.

Recurenţii P.G.A. şi P.F. au calitatea de intervenienţi accesorii în interesul pârâtului Municipiul Bucureşti.

Întrucât partea pentru care s-a intervenit nu a exercitat calea de atac a apelului, sunt aplicabile prevederile art. 56 C. proc. civ., astfel că recursul declarat în cauză de intervenienţi este nefondat, iar criticile nu pot fi primite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 226 A din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenienţii P.G.A. şi P.F. împotriva aceleiaşi decizii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5507/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs