ICCJ. Decizia nr. 5513/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5513/2010
Dosar nr. 6067/95/2007
Şedinţa publică din 22 octombrie 2010
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia civilă nr. 334 din 03 decembrie 2009 a admis apelul declarat de apelanta-pârâta SC C.E.T. SA împotriva sentinţei civile nr. 93 din 16 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 6067/95/2007 în contradictoriu cu reclamanţii-apelanţi P.C., C.P., D.I., I.S., U.D., D.A., P.I. şi intimaţii-pârâţi B.N., A.T., S.M., C.I.
S-a schimbat sentinţa civilă nr. 93 din 16 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 6067/95/2007, în sensul că s-a respins acţiunea promovată de reclamanţi.
S-au menţinut dispoziţiile sentinţei privind soluţionarea cererii de îndreptare eroare materială a încheierilor din 23 octombrie 2008 şi 04 decembrie 2008, formulată de reclamanţii P.C., C.P., D.I., I.S., U.D., D.A., P.I.
S-a respins apelul declarat de apelanţii-reclamanţi P.C., C.P., D.I., I.S., U.D., D.A., P.I. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele argumente:
La data de 09 iulie 2007, reclamanţii P.C., C.P., D.I., I.S., U.D., D.A. şi P.I. au chemat în judecată pe pârâta SC C.E.T. SA, B.N., A.T., S.M. şi C.I., solicitând ca pârâta să le plătească reclamanţilor cotele procentuale prevăzute în actul adiţional la contractul din 29 decembrie 2000 încheiat între fosta C.N.L.O. SA şi cei patru pârâţi, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că la data de 29 decembrie 2000 fosta C.N.L.O. SA a încheiat cu cei patru pârâţi persoane fizice contractul pentru o perioadă de 5 ani, prin care s-a obligat să plătească 20% din profitul Exploataţiei Miniere J., ca urmare a aplicării soluţiei tehnice propusă de cei patru pârâţi. Din cota de 20% un procent de 65% revenea celor 9 colaboratori, cărora sumele de bani le-au fost plătite până la 01 aprilie 2004, când fosta Exploatare Minieră J. a fost preluată de SC C.E.T. SA, care a refuzat plata.
Pârâta SC C.E.T. SA a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor, menţionându-se că actul adiţional la convenţie şi-a încetat efectele deoarece a fost încheiat pe anul 2001, existând după această dată două convenţii valabile pentru anii 2002-2003, după anul 2003 dreptul colaboratorilor nemaifiind recunoscut; excepţia prescrierii dreptului la acţiune în sens material, întrucât de la 31 mai 2003 şi până la data introducerii acţiunii au trecut 3 ani.
Prin încheierea din 13 noiembrie 2008 au fost respinse excepţiile referitoare la necompetenţa materială a Tribunalului Gorj, lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor şi lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei SC C.E.T. SA, precum şi cea a prescrierii dreptului al acţiune în raport de perioada precizată de apărătorul reclamanţilor, în sensul că drepturile solicitate de reclamanţi privesc perioada 09 iulie 2004-decembrie 2005.
Prin sentinţa civilă nr. 93 din 16 aprilie 2009, Tribunalul Gorj a respins cererea de îndreptare eroare materială a încheierilor din 23 octombrie 2008 şi 04 decembrie 2008. S-a admis în parte acţiunea, a fost obligată pârâta SC C.E.T. SA la câte 95.787 RON faţă de fiecare din reclamanţii P.C., C.P., B.P. şi D.I.; la câte 81.898 RON faţă de reclamanţii I.S. şi U.D. şi la câte 81.779 RON faţă de fiecare din reclamanţii D.A. şi P.I. şi la 16.695,95 RON cheltuieli de judecată faţă de reclamanţi pentru următoarele motive:
În Dosarul nr. 1810/2006, autorii soluţiei tehnice, pârâţi în prezenta cauză, au chemat în judecată pe pârâta SC C.E.T. SA pentru a fi obligată la plata sumei reprezentând 20% din beneficiul economic realizat ca urmare a aplicării soluţiei tehnice privind reducerea vitezelor de transport ale benzilor transportoare, drepturi băneşti cuvenite cu titlu de drepturi de autor pe perioada iunie 2003-decembrie 2005, în temeiul contractului din 29 decembrie 2000.
În aceeaşi cauză au formulat cerere de intervenţie în interes propriu intervenienţii P.I. şi C.G. în calitate de colaboratori conform convenţiei încheiate la 01 ianuarie 2002. Potrivit raportului de expertiză întocmit în Dosarul nr. 1810/2006, în perioada iunie 2003-decembrie 2005, soluţia tehnică atestată prin certificatul depus la dosar a fost folosită în cariere aparţinând Exploatarea Minieră J., afiliată în cadrul SC C.E.T. SA, eficienţa economică obţinută fiind stabilită la 10.628.981,48 RON, iar conform clauzelor contractuale s-a reţinut că drepturile de autor de 20% din eficienţa economică se împart în patru părţi egale aplicându-se procentul pentru colaboratori.
Cât priveşte existenţa convenţiilor succesive, prin care pentru fiecare an aferent perioadei 2001-2005 au fost schimbate listele colaboratorilor, s-a apreciat că instanţele anterioare au luat în considerare prima convenţie, cu începere din anul 2001, în care se stabilesc atât numărul colaboratorilor, cât şi procentele pentru aceştia.
S-a avut în vedere că solicitarea privind nulitatea clauzei contractuale prevăzută la art. 2 lit. g) din contract şi care tinde la susţinerea lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor a fost soluţionată cu autoritate de lucru judecat faţă de toţi pârâţii prin sentinţa civilă nr. 729/2006 , cu motivarea că deşi Decretul nr. 383/1981 a fost abrogat, nu atrage nulitatea absolută a clauzei contractuale respective, care este expresia libertăţii contractuale a părţilor.
Împotriva acestei sentinţe au formulat cereri de apel reclamanţii P.C., C.P., D.I., I.S., U.D., D.A., P.I. şi pârâta SC C.E.T. SA, cu privire la care s-au reţinut următoarele:
Potrivit art. 72 (actual art. 73) din Legea nr. 64/1991, drepturile băneşti ale autorului unei realizări tehnice se stabilesc prin contract încheiat între autor şi unitate. În temeiul acestei dispoziţii, între pârâţii B.N., A.T., S.M., C.I. şi SC C.N.L.O. SA s-a încheiat contractul din 29 decembrie 2000 prin care s-a stabilit că autorilor li se cuvine în fiecare an, până la 31 decembrie 2005, un anumit procent din eficienţa economică obţinută prin aplicarea realizării tehnice.
Prin clauza inserată la lit. f) alin. (2) şi reluată identic la lit. g) alin. (2) din contract, părţile au convenit ca autorii să comunice unităţii colaboratorii care au contribuit la valorificarea realizării tehnice. Totodată, la lit. g) alin. (1) părţile au inserat o stipulaţie pentru altul, autorii consimţind să fie repartizată colaboratorilor o cotă de 65% din procentul ce era stabilit la lit. e) şi că acesta urmează a se plăti de către unitate.
Această clauză constituie izvorul dreptului persoanelor în favoarea cărora s-a făcut stipulaţia, drept de a pretinde plata procentului convenit din eficienţa economică realizată la nivelul unităţii care aplică realizarea tehnică.
Părţile contractante au convenit ca numele beneficiarilor stipulaţiei să fie comunicate unităţii de către autori, ulterior încheierii contractului. De asemenea, la lit. h) din contract s-a introdus clauza potrivit căreia autorii pot modifica lista colaboratorilor, prin simplul lor acord de voinţă, manifestat sub forma unei înţelegeri scrise şi semnate de cel puţin jumătate plus unu din numărul autorilor.
Modificarea listei colaboratorilor pe parcursul derulării contractului a fost astfel lăsată la latitudinea autorilor şi a fost posibilă pentru că părţile (autorii şi unitatea) au făcut referire la colaboratorii care au contribuit la valorificarea realizării tehnice, ceea ce presupune participarea unor persoane la executarea contractului, nefiind vorba despre colaboratori la realizarea inovaţiei respective.
Aşadar, deşi drepturile băneşti ale colaboratorilor izvorăsc din contract, precizarea numelui acestora sau modificarea listei cu numele lor este atributul exclusiv al autorilor, care sunt în măsură să stabilească ce persoane au făcut posibilă aplicarea realizării tehnice pe o anumită perioadă de timp.
În aplicarea acestei clauze, autorii au încheiat 4 convenţii, privind anii 2001, 2002, 01 ianuarie 2003-31 mai 2003 şi 01 iunie 2003-31 decembrie 2005, iar fiecare dintre aceste convenţii priveşte liste diferite de colaboratori şi procente diferite revenind fiecăruia.
Ceea ce Tribunalul a omis să analizeze este ultima convenţie, în care cei patru autori au precizat că începând cu 01 iunie 2003 şi până la expirarea contractului drepturile cuvenite se împart doar autorilor, iar calitatea de colaboratori o au numai P.C., U.D., D.A. Părţile au consemnat expres că această convenţie modifică toate celelalte liste de colaboratori.
Faptul că autorii au apreciat că la valorificarea realizării tehnice nu îşi mai aduc aportul alte persoane, cărora să li se cuvină plata unei părţi din eficienţa economică rezultă din modul în care este întocmită convenţia şi din compararea ei cu convenţiile anterioare. Astfel, în timp ce în anii 2001-mai 2003 se stabilise procentul cuvenit pentru autori şi pentru colaboratori, în ultimul act juridic unilateral nu se mai precizează pentru colaboratori vreun procent, iar autorii încasează 100% din drepturile stabilite prin contract.
Este greşit argumentul primei instanţe în sensul că dacă prin convenţia încheiată în anul 2001 nu se prevede o anumită perioadă de timp înseamnă că ea se aplică până la finalizarea contractului, deoarece această convenţie a fost modificată prin acte ulterioare, iar temeiul încheierii acestor acte îl constituie chiar contractul din 29 decembrie 2000, care dă dreptul autorilor nu numai să stabilească lista colaboratorilor, dar să şi modifice o listă ce a fost deja stabilită.
Instanţa de apel apreciază că autorii şi-au exercitat dreptul stabilit prin contract de a preciza şi modifica unilateral lista colaboratorilor pe parcursul derulării contractului, iar pentru perioada 01 iunie 2003-31 decembrie 2005 nu au recunoscut calitatea de colaboratori remuneraţi la valorificarea realizării tehnice pentru nicio persoană. Potrivit ultimei convenţii a autorilor, reclamanţii nu mai justifică nicidecum calitatea de a pretinde plata drepturilor stabilite prin contract, care a fost, practic, modificat, părţile contractante convenind la modificarea unilaterală a clauzei de la lit. g) alin. (1).
Voinţa autorilor de a stabili că după anul 2003 nu mai sunt colaboratori remuneraţi a fost acceptată de cocontractant, unitatea pârâtă promovând pe tot parcursul procesului situaţia de fapt rezultată din această ultimă convenţie.
Aşadar, actul, deşi unilateral emis de autori, a produs efecte faţă de unitate şi faţă de beneficiarul stipulaţiei pentru altul pentru că, pe de o parte, părţile au dat posibilitatea modificării unilaterale a clauzei, iar, pe de altă parte, modificarea a fost acceptată. Voinţa părţilor de a încheia şi respecta un contract, potrivit art. 969 C. civ., trebuie înţeleasă şi în sensul că părţile pot modifica contractul pe parcursul derulării lui, ceea ce s-a întâmplat în speţă.
Faptul că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit altor persoane calitatea de colaboratori, persoane care au figurat alături de reclamanţi în prima convenţie, cu aplicabilitate de la 01 ianuarie 2001, nu constituie o recunoaştere a drepturilor reclamanţilor.
Interpretarea pe care Tribunalul a dat-o acestei hotărâri şi, implicit, principiului dreptului la un proces echitabil este greşită, cât timp situaţia de fapt reţinută în cauza de faţă este diferită de cea avută în vedere la pronunţarea deciziei nr. 2463 din 11 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Din considerentele sentinţei civile nr. 729 din 18 decembrie 2006 a Tribunalului Gorj şi deciziei civile nr. 691 din 21 iunie 2007 a Curţii de Apel Craiova rezultă că la stabilirea drepturilor colaboratorilor P.I. şi C.G. instanţele au avut în vedere doar convenţia autorilor din 2001, iar din considerentele deciziei instanţei supreme rezultă că abia în recurs a fost depusă convenţia din anul 2003, care nu a fost analizată de instanţă şi a fost înlăturată din probatoriu, cu motivarea că partea care a depus acest înscris nu şi-a exercitat drepturile cu bună-credinţă, cât timp cunoştea despre acest act anterior depunerii lui.
Modificările drepturilor părţilor prin această convenţie sunt analizate pentru prima oară în acest proces, astfel că se reţine o stare de fapt diferită de cea care a dus la recunoaşterea drepturilor altor colaboratori.
Apreciind că reclamanţii nu mai au dreptul de a pretinde o remuneraţie pentru perioada ulterioară datei de 01 iunie 2003, potrivit art. 296 C. proc. civ. instanţa a admis apelul pârâtei, a schimbat sentinţa şi a respins acţiunea, menţinând doar dispoziţiile referitoare la respingerea cererii de îndreptare eroare materială. În mod corespunzător, apelul declarat de reclamanţi a fost respins.
Faţă de motivele care au dus la respingerea acţiunii, criticile din apelul reclamanţilor s-a apreciat a fi inutil analizate, prescripţia dreptului la acţiune neavând incidenţă în situaţia în care dreptul ca atare nu a fost recunoscut.
Împotriva deciziei de apel au formulat cerere de recurs reclamanţii, arătând că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbându-i natura şi înţelesul vădit neîndoielnic.
a) Contractul din 29 decembrie 2009 încheiat între fosta C.N.L.O. SA Târgu Jiu (preluat de SC C.E.T. SA) şi cei patru autori ai soluţiei tehnice reprezintă voinţa părţilor şi are putere de lege între părţile contractante, conform art. 969 C. civ.
Prin contractul încheiat, nici autorii soluţiei tehnice şi nici intimata nu au posibilitatea modificării unilaterale a contractului, aşa cum greşit a reţinut instanţa de apel, decât prin intermediul unor proceduri prin care părţile contractante şi le comunicau una alteia.
Astfel, la lit. g) a alin. (2) s-a prevăzut că toţi colaboratorii sunt comunicaţi de autori sau de reprezentantul acestora celeilalte părţi contractante; la lit. h) se prevede că autorii pot modifica lista colaboratorilor prin înţelegere scrisă şi semnată de cel puţin jumătate plus unu dintre autori, iar potrivit lit. k) orice comunicare adresată de o parte celeilalte părţi trebuie să se facă prin înscris autentic semnat de părţile contractante. Numai această procedură este menită să producă efectele juridice scontate de autori.
b) Potrivit dispoziţiilor cuprinse în contract, autorii aveau doar posibilitatea să modifice lista colaboratorilor în cazuri speciale, dar nu să modifice contractul ale cărei clauze rămâneau în fiinţă în integralitatea sa.
Ultima convenţie nu poate să-şi producă efectele, întrucât cei patru autori, atribuindu-şi întregul procent de 20% din profitul realizat pe perioada 01 iunie 2003-29 decembrie 2005, încalcă prevederile contractului. Drepturile lor însumate nu pot depăşi 35% din procentul de 20%, drepturi ce le-au fost atribuite prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat.
c) Lista întocmită de autori pentru cei trei colaboratori este întocmită pro causa şi nu poate produce niciun efect juridic, fiind făcută după ce relaţiile dintre autori şi colaboratorii iniţiali s-au deteriorat.
În celălalt dosar, acest act a fost depus tocmai în faza procesuală a recursului, motiv pentru care instanţa supremă nici nu l-a luat în consideraţie prin decizia civilă nr. 2463 din 11 aprilie 2008.
Dacă s-ar fi dorit cu adevărat o modificare a listei colaboratorilor, aceasta trebuia să fie primită şi comunicată celeilalte părţi prin înscris autentic până la sfârşitul anului 2005 când a expirat contractul, iar colaboratorii trebuiau să-şi ridice banii şi nu la sfârşitul anului 2007.
d) Instanţele de judecată care s-au pronunţat în situaţia similară a doi dintre colaboratorii aflaţi pe aceeaşi listă (P.I. şi C.G.) au calculat sumele în baza convenţiei din 01 ianuarie 2001.
Această convenţie este prima încheiată în baza contractului din 2005, convenţie care nu se referă la o perioadă determinată, ca cele din anii 2002 şi 2003. Cum pentru cele două din urmă nu sunt prevăzute cote procentuale privind contribuţia fiecăruia la implementarea soluţiei tehnice se desprinde concluzia că prima convenţie este aceea care însoţeşte întreaga perioadă de la 01 ianuarie 2001 până la sfârşitul contractului, respectiv 29 decembrie 2005.
e) Sentinţa primei instanţe este nelegală sub aspectul reţinerii ca prescrise în parte a pretenţiilor reclamanţilor, detaliindu-se aspectele invocate în susţinerea acestei critici.
Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constata că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed:
a) Modul de derulare a raporturilor contractuale este conform actului încheiat între pârâţii-intimaţi, act care faţă de aceştia are putere de lege, în conformitate cu art. 969 C. civ. - invocat de către recurenţii-reclamanţi.
Prin contractul din 29 decembrie 2000 încheiat între autorii soluţiei tehnice şi C.N.L.O. SA (preluat de pârâta-intimată SC C.E.T. SA) s-a convenit că „autorii pot modifica lista colaboratorilor prin înţelegere scrisă şi semnată de cel puţin jumătate+unu dintre autori” - lit. h) art. 2.
Instanţa de apel a reţinut, aspect necontestat de părţi, că autorii au încheiat patru convenţii privind listele de colaboratori, prin primele trei stabilindu-se procente pentru aceştia din urmă, procente care nu se mai regăsesc în ultima, în care autorii au hotărât să-şi împartă drepturile alocate autorilor în procent de 100%. S-a mai reţinut totodată că voinţa autorilor de a stabili că după anul 2003 nu mai sunt colaboratori remuneraţi a fost acceptată de cocontractant, unitatea pârâtă promovând pe tot parcursul procesului situaţia de fapt rezultată din această ultimă convenţie - aspect necontestat prin recurs.
Potrivit art. 2 lit. k) din contractul din 29 decembrie 2000, „orice comunicare adresată de o parte celeilalte părţi se face în scris, semnat autentic de părţile contractante”.
Clauza contractuală, astfel cum a fost redată mai sus, este diferită de cea care se încearcă a fi valorificată de către reclamanţii-recurenţi. Astfel, părţile nu au convenit ca orice comunicare să fie reprezentată de un „înscris autentic” semnat de parte ci ca această comunicarea să fie făcută în scris şi semnată de partea care o face. Expresia „semnat autentic” de părţile contractuale din clauza contractuală nu poate avea decât sensul de semnare de către cel care face comunicarea, ca referindu-se la o semnătură care şi prin DEX este definită ca fiind conformă cu realitatea, a cărei realitate nu poate fi pusă la îndoială, recunoscută ca proprie autorului.
„Înscrisul autentic” la care se referă reclamanţii-recurenţi este înscrisul întocmit cu respectarea tuturor solemnităţilor cerute de lege, de un funcţionat public care are dreptul de a îndeplini atribuţiile funcţiei sale în locul unde a fost făcut actul respectiv, precum: înscrisurile notariale, actele de stare civilă, hotărârile judecătoreşti, procesele-verbale de îndeplinire a actelor de procedură şi orice alte înscrisuri întocmite de funcţionarii publici în limitele competenţei lor.
Pârâta-intimată a arătat prin întâmpinarea formulată în dosarul de recurs că niciuna dintre convenţii nu îmbracă forma autentică, motiv pentru care ori sunt nule toate, ori au aceeaşi forţă probantă, fiind întocmite şi semnate de către autorii soluţiei tehnice - această menţiune faţă de faptul că reclamanţii-recurenţi contestă numai ultima convenţie sub aspectul neautentificării, prevalându-se de drepturile conferite de convenţiile anterioare, ale autorilor, care ar îmbrăca aceeaşi formă.
Faţă de cele reţinute mai sus, se constată că autorii au respectat condiţiile de formă prevăzute de actul încheiat cu autorul pârâtei-intimate, în lumina puterii de lege a acestuia, conferită de art. 969 C. civ.
b) În considerarea celor de la pct. 1.a., este neîntemeiată şi cea de-a doua critică de recurs.
În ceea ce priveşte cota cuvenită autorilor şi colaboratorilor, în art. 2 lit. g) din contractul din 29 decembrie 2000 s-a prevăzut că „autorii consimt ca 65% din drepturile cuvenite autorilor să fie repartizate colaboratorilor care au contribuit la valorificarea realizării tehnice în spiritul prevederilor Decretului nr. 383/1984”.
Neînlăturarea ultimei convenţii dintre autori de către instanţa de apel, convenţie care prevedea un număr mult redus de colaboratori decât cele anterioare şi nu a stabilit niciun procent în favoarea celor rămaşi, a fost justificată de instanţa de apel tocmai pe clauza contractuală care stabileşte procentul cuvenit colaboratorilor şi care influenţează şi procentul cuvenit anterior prin cererea de recurs nefiind contestate argumentele instanţei de apel, critica rezumându-se la cele redate mai sus.
Astfel, s-a reţinut că „faptul că autorii au apreciat că la valorificarea realizării tehnice nu îşi mai aduc aportul alte persoane (s.n.), cărora să li se cuvină plata unei părţi din eficienţa economică, rezultă din modul în care este întocmită convenţia şi din compararea ei cu convenţiile anterioare”.
c) Ultima convenţie încheiată de autori a fost depusă în dosarul primei instanţe, ataşată fiind la întâmpinarea formulată de pârâta-intimată, pe când în celălalt litigiu aceasta a fost adusă la cunoştinţa instanţei în faza procesuală a recursului, fiind înlăturată din probaţiune în temeiul art. 723 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege (decizia civilă nr. 2463 din 11 aprilie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală).
Atât timp cât instanţa de apel a reţinut că în cauză calitatea de colaborator este determinată de contribuţia la valorificarea realizării tehnice [cu referire la art. 2 lit. g) din contract], nu există niciun impediment ca această activitate să fie apreciată după expirarea contractului, fiind determinată tocmai de contribuţia colaboratorilor.
d) Spre deosebire de litigiul anterior, în cel de faţă a fost acceptată ca probă ultima convenţie, dispunându-se conform acesteia, ceea ce face inutilă analizarea efectelor convenţiilor anterioare.
e) Ultima critică privind modul de soluţionare a prescripţiei nu se impune a mai fi analizată, faţă de modul de soluţionare a cauzei.
În raport de criticile formulate, astfel cum au fost analizate mai sus, se constată că instanţa de apel a făcut o corectă soluţionare a cauzei, din perspectiva art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., ceea ce face ca recursul să fie nefondat, urmând a se dispune în consecinţă, cu aplicarea şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii P.C., C.P., D.I., I.S., U.D., D.A., P.I. împotriva deciziei nr. 334 din 03 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5514/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5510/2010. Civil. Marcă. Contestaţie în... → |
|---|
