ICCJ. Decizia nr. 5489/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5489/2010
Dosar nr. 5551/105/2007
Şedinţa publică din 22 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă, constată:
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia civilă nr. 237 din 10 decembrie 2009, a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, împotriva sentinţei civile nr. 842 din 13 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Prahova, şi a schimbat în parte sentinţa , obligând apelanta-pârâtă la plata către intimaţii-reclamanţi a sumei de 36.031 RON cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafaţă de 898,75 m.p. situat în comuna R., jud. Prahova. S-a luat act că apelanta-pârâta nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a avut în vedere următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 5551/105/2007 reclamanţii R.E.A.A., C.G.R.A. şi C.S. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se stabilească o justă despăgubire pentru terenul în suprafaţă de 898,75 m.p. expropriat prin H.G. nr. 812/2007, modificarea şi completarea H.G. nr. 1546/2006 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „construcţia Autostrăzii Bucureşti-Braşov, tronsonul Bucureşti-Ploieşti”, hotărâre publicată în M. Of. nr. 542/09.08.2007, urmând ca pârâtul să fie obligat să achite o justă despăgubire, în cuantum de 75 RON/m.p.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că sunt proprietarii acestui teren conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 23 decembrie 2003 de BNP I.C., şi că evaluarea finală în baza căreia a fost făcută oferta de despăgubire de către expertul desemnat de expropriator a avut în vedere preţurile din primul trimestru al anului 2006, ori, de atunci şi până în prezent, preţurile terenurilor au crescut, în special la nivelul judeţelor limitrofe capitalei, aflându-se într-o continuă creştere.
Tribunalul Prahova, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 842 din 13 martie 2008, a admis acţiunea precizata şi a obligat pârâtul sa plătească reclamanţilor o despăgubire în cuantum de 18 euro/mp. la cursul B.N.R. de la data plaţii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinţei pentru terenul în suprafaţă de 898,75 m.p., situat în extravilanul comunei R., jud Prahova, arabil, stabilită conform raportului de expertiză A.F., teren ce urmează a fi expropriat, menţionat în H.G. nr. 1546/2006 modificat prin H.G. nr. 812/2007, Anexa nr. 2, reţinând următoarele:
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin H.G. nr. 1546/2006, modificată prin H.G. nr. 812/2007, reclamanţii au fost menţionaţi în Anexa nr. 2 cu o suprafaţă de teren de 898,75 m.p. situat în extravilanul comunei R., jud. Prahova, ce urma a fi expropriată în vederea construirii Autostrăzii Bucureşti-Braşov, segmentul Bucureşti-Ploieşti.
Pentru această suprafaţă de teren extravilan, reclamanţii urmau să primească o despăgubire de 32.360,50 RON (respectiv 36 RON/m.p.), sumă cu care aceştia nu au fost de acord, considerând că valoarea terenului supus exproprierii ar fi mult mai mare, iar prin acţiune au solicitat obligarea Statului Român la plata sumei de 75 RON/m.p., precizând ulterior cuantumul pretenţiilor, în sensul că solicita ca justa despăgubire să fie de 18 euro/m.p. înmulţită cu suprafaţa expropriată, la cursul B.N.R. şi să se fixeze un termen pentru plata acestor despăgubiri.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite.
Tot cu privire la despăgubiri, art. 27 din acelaşi act normativ stipulează că despăgubirea acordată de instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.
Cât priveşte suma oferită de expropriator, instanţa a constatat că expertul D.M. nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 atunci când a anexat exemple de preţuri, întrucât acestea se referă la terenuri de altă categorie, respectiv la terenuri - pădure, putându-se observa că de la data întocmirii raportului iniţial de către acelaşi expert (data de 31 mai 2006) şi până în prezent, în opinia sa, preţul terenurilor a scăzut, deşi este de notorietate că piaţa imobiliară este în continuă ascensiune, cu atât mai mult îh ceea ce priveşte terenurile din zona autostrăzii.
La rândul său, expertul propus de reclamanţi a concluzionat că din anunţurile de pe internet şi din ziarele „P.” şi „R.” referitoare la anunţurile de vânzări terenuri pentru localitatea R. rezultă un preţ mediu pentru despăgubire de 18 euro/m.p. de teren extravilan.
Analizând preţurile solicitate potrivit cererii şi ofertei pieţei libere, prin compararea acestora cu preţul stabilit de expertul evaluator desemnat de pârât, în funcţie de anunţurile existente în publicaţiile imobiliare de referinţă şi pe internet, expertul evaluator desemnat de instanţă - A.F. a stabilit că valoarea apropiată de realitatea pieţei este de 18 euro pentru un m.p. de teren, punct de vedere ce a fost acceptat şi de către instanţă, cât şi de către reclamanţi (prin precizarea din concluziile scrise), care au apreciat că este în concordanţă cu dispoziţiile art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994.
Asupra apelului declarat de pârât, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Intimaţii-reclamanţi sunt proprietarii unei suprafeţe de 8.534 m.p. situată în extravilanul comunei R., jud. Prahova, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 23 decembrie 2003 de BNP I.C., dreptul de proprietate fiind intabulat în cartea funciară prin încheierea din 2003 a Biroului de Carte Funciară al Judecătoriei Ploieşti.
Din acesta a făcut obiect al exproprierii o suprafaţă de 898,753 m.p., expropriator fiind Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, stabilindu-se drept cuantum al despăgubirilor suma de 32.360,50 RON.
Art. 25 din Legea nr. 33/1994 dispune că pentru stabilirea despăgubirilor instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.
Din reglementarea menţionată se deduce că cei trei experţi urmează a-şi desfăşura activitatea în cadrul comisiei, aceştia urmând a întocmi un coraport, numai modul de constituire al comisiei fiind astfel stabilit încât în aceasta să se afle specialişti desemnaţi de fiecare parte litigantă, precum şi de instanţă, fără însă ca cei desemnaţi de cei aflaţi în diferend să aibă calitatea de experţi consilieri.
În speţa dedusă judecăţii la termenul de judecată din data de 26 septembrie 2007 în faţa Tribunalului a fost încuviinţată proba cu expertiză specialitate topografie. Ulterior, la termenul de judecată din data de 24 octombrie 2007 au fost numiţii şi experţii, cei desemnaţi de părţi apărând în încheiere ca experţi consilieri, în acelaşi sens fiind efectuate şi adresele către aceştia. În aceeaşi calitate de experţi consilieri, iar nu de membrii ai comisiei constituită potrivit legii, cei doi experţi desemnaţi de părţi apar şi în adresele ulterioare. Mai mult decât atât, expertul desemnat de instanţă şi aşa-numiţii experţi părţi şi-au exprimat puncte de vedere prin lucrări diferite.
Aşa fiind, criticile apelantului potrivit cu care instanţa de fond, prin omologarea raportului de expertiză întocmit de expert A.F., a încălcat prevederile art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994 care impun ca în cauzele de exproprieri comisia de experţi trebuie să întocmească un singur raport de expertiză sunt fondate.
Tocmai în lumina acestor critici şi pentru o legală şi temeinică soluţionare a cauzei Curtea a încuviinţat în faza de apel, în temeiul art. 295 C. proc. civ. şi la solicitarea apelantului, efectuarea unei noi lucrări de expertiză de către o comisie de experţi constituită potrivit dispoziţiilor legii speciale, aceştia întocmind o singură lucrare în cadrul căruia şi-au exprimat punctele de vedere.
În lumina dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
La calcularea cuantumului despăgubirilor experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului, la data întocmirii raportului de expertiză, după caz altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Concluziile comisiei de experţi trebuie să aibă la bază preţurile de tranzacţionare ale terenurilor de acelaşi fel şi din aceeaşi unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării, iar nu preţurile de ofertare aşa cum în mod nelegal s-a procedat de către expertul desemnat de către prima instanţă şi pe lucrarea căruia s-a fundamentat soluţia.
Pe de altă parte, aşa cum se reţine din concluziile expertului desemnat de instanţa de apel să facă parte din comisia de experţi, coroborate cu celelalte înscrisuri depuse la dosar, respectiv copii de pe contracte de vânzare-cumpărare, în perioada decembrie 2008-martie 2009, preţurile de tranzacţionare la terenurile de pe raza aceleaşi unităţi administrativ teritoriale au variat foarte mult.
Într-o atare situaţie şi pentru stabilirea cu respectarea dispoziţiilor legale a calculului despăgubirilor, în mod corect acest expert a procedat la efectuarea unei medii a respectivelor preturi.
În ceea ce priveşte opinia expertului desemnat în comisie de către expropriat, acesta a folosit ca date de comparaţie preţurile de ofertare din ziarele de specialitate, stabilindu-se o valoare de piaţă ca bază la stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Faptul că în opinia expertului preţurile evidenţiate la Primăria R. sunt mult mai mici decât cele comunicate de un birou notarial nu îl îndreptăţeau pe acesta să aibă o altă bază de calcul decât cea menţionată expres de lege, ca fiind dată de preţul cu care se vând în mod obişnuit terenuri, deci preţuri de tranzacţionare. Aşa fiind, instanţa de apel nu a avut în vedere cuantumul despăgubirilor propuse de acesta.
În ceea ce priveşte punctul de vedere al expertului desemnat în comisie de către expropriator, aşa cum rezultă din conţinutul lucrării, acesta a menţionat mai multe acte de vânzare-cumpărare, printre care şi unul care atestă că în luna martie 2009 pe raza aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale s-a vândut un teren şi cu preţul de 18 euro/m.p., dar acesta nu are în vedere decât acele convenţii care au stipulate preţuri de tranzacţionare foarte mici.
De asemenea, expertul s-a raportat şi la preţurile cu care s-au vândut terenuri pe raza localităţii B., deci în altă unitate teritorială, cu nesocotirea dispoziţiilor imperative ale legii cu privire la modului de stabilire a despăgubirilor. Prin urmare, instanţa nu a avut în vedere nici opinia acestuia.
În lumina dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, primind rezultatul expertizei instanţa l-a comparat cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi.
Ori, aşa cum s-a menţionat mai sus, dintr-o interpretare coroborată a probatoriului administrat rezultă că opinia expertului desemnat de către instanţă şi care a pornit de la un preţ mediu unitar pe metru pătrat pentru anul 2009, în cursul căruia a fost efectuată şi lucrarea pe baza înscrisurilor cauzei, este cea care corespunde dispoziţiilor legale în materie. Pe de altă parte, suma calculată de expert cu titlu de despăgubire este mai mare decât cea oferită de expropriator.
Faţă de împrejurarea că acesta a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 9,55 euro/m.p., Curtea a apreciat ca fondate şi criticile cu privire la cuantumul cu care pârâta a căzut în pretenţii în faţa primei instanţe.
Sub aspectul criticilor potrivit cu care sentinţa instanţei de fond este nelegală şi netemeinică şi datorită faptului că prin omologarea raportului de expertiză întocmit de expertul A.F. şi prin admiterea cererii de chemare în judecată, intimaţii-reclamanţi se îmbogăţesc fără justă cauză pe seama Statului Român, Curtea a reţinut că, într-adevăr, expropriaţii au dobândit proprietatea imobilului în litigiu la un preţ mai mic decât cel solicitat cu titlu de despăgubire.
Însă, modalitatea de calcul a despăgubirilor este prevăzută, aşa cum s-a menţionat în cuprinsul prezentelor considerente, de reglementări legale care stabilesc şi criteriile ce trebuie avute în vedere.
Împrejurarea că de la data dobândirii dreptului de proprietate şi până la data exproprierii valoarea terenului a crescut nu poate fi opusă reclamanţilor intimaţi drept operaţiune speculativă care să conducă la o îmbogăţire fără just temei.
Mai mult decât atât, nicio dispoziţie legală nu a interzis achiziţionarea de terenuri pe raza şi pe traseul pe care urma să treacă autostrada, astfel încât să se limiteze dreptul expropriaţilor la plata de despăgubiri.
De asemenea, nici lăsarea în nelucrare a terenului dacă ar fi reală nu poate afecta calculul despăgubirilor care are la bază criterii legale, lipsa de exploatare nefiind menţionată ca o cauză de micşorare a cuantumului.
Sub aspectul reţinerii de către prima instanţa în considerentele hotărârii că expertul desemnat de expropriator a luat în considerare preţuri referitoare la păduri, faţă de împrejurarea că în faza de apel s-a dispus efectuarea unei noi lucrări de expertiză care să respecte cerinţele legii speciale şi faţă de care şi-a şi format convingerea, s-a considerat că nu se mai impune a face obiectul unei analize separate.
În ceea ce priveşte criticile potrivit cu care hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică şi datorită faptului ca Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, a procedat deja la consemnarea sumei de 32.360,50 RON, situaţie faţă de care, dacă acţiunea intimaţilor ar fi întemeiată, se impunea obligarea apelantului doar la diferenţa dintre suma consemnată şi valoarea despăgubirilor stabilite de instanţă, acestea au fost apreciate ca nefondate de Curte.
Astfel, din niciuna din dispoziţiile legale în materie nu rezultă că există în situaţia dată un caz de compensare a sumelor deja depuse cu cele datorate. Dacă, într-adevăr, apelanta a procedat la consemnarea sumelor deja oferite cu titlu de despăgubiri, desocotirea se va face cu ocazia executării hotărârii judecătoreşti prin care s-a admis cererea reclamanţilor dintr-un litigiu având ca obiect tocmai contestarea cuantumului acestora.
Sub aspectul susţinerilor cu ocazia dezbaterilor, potrivit cu care prin stabilirea în sarcina Statului Român a obligaţiei de plată a despăgubirilor în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinţei s-au încălcat dispoziţiile art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, Curtea a reţinut că, într-adevăr, potrivit art. 30 din Legea nr. 33/1994 plata despăgubirilor se va face în orice mod convenit de părţi, iar în lipsa acordului va hotărî instanţa de judecată care va stabili şi termenul care nu va depăşi 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Însă acest act normativ constituie dreptul comun în materie de expropriere. Pentru exproprierile în vederea efectuării lucrărilor de construcţii de drumuri există un act normativ special, şi anume Legea nr. 198/2004. Potrivit art. 18 din această lege, dispoziţiile sale se completează cu prevederile Legii nr. 33/1994, ale C. civ. şi C. proc. civ. în măsura în care nu prevăd altfel. Ori, în lumina dispoziţiilor art. 5 alin. (8) teza finală din acest din urmă act normativ, în cazul în care titularul nu este de acord cu suma stabilită drept despăgubire aceasta se consemnează pe numele său şi va fi eliberată în baza cererii formulate în acest sens însoţită de hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
Prin urmare, în Legea nr. 198/2004 există un text de lege derogator de la art. 30 din Legea nr. 33/1994 şi care se aplică prioritar.
Împotriva deciziei de apd a formulat cerere de recurs pârâtul-apelant, criticând-o pentru următoaele motive:
Prin omologarea punctului de vedere al expertului E.G. s-au încălcat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit căruia la calcularea despăgubirilor se ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză.
Preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele este preţul plătit efectiv şi consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare, acesta neputând reprezenta ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile de tranzacţionare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet şi din anunţurile de mică publicitate.
Deşi textul are în vedere preţurile obişnuite de tranzacţionare, punctul de vedere împărtăşit de instanţa de apel a folosit la stabilirea despăgubirilor doar două valori - una de 73,8 RON/m.p. (18 euro/m.p.) şi cealaltă de 4,5 RON/m.p. - valori diametral opuse.
Valoarea de 18 euro/m.p. rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 23 martie 2009 şi nu poate fi luată în calcul pentru că: nu este nici din luna întocmirii raportului iniţial (februarie 2009) şi nici din perioada întocmirii suplimentului la raportul de expertiză (octombrie 2009); este un exemplu singular, cu mult în afara plajei obişnuite; tranzacţia în speţă nu este una reală, vânzătorul achiziţionând terenul în septembrie 2008, ca ulterior să-l vândă în martie 2009, fiind deci o cumpărare în scop de revanzare; preţul nu poate indica valoarea obişnuită, în condiţiile crizei economice care a dus la scăderea considerabilă a preţului la imobiliare cu cel puţin 40-45%.
Faptul că acest preţ este cu mult în afara plajei obişnuite de preţuri este confirmat şi de:
- contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 12 decembrie 2008 de BNP I.C., din care reiese un preţ de vânzare de doar 1.2 RON/m.p.;
- antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat în 20 ianuarie 2009 de BNP I.C., din care reiese că preţul integral de vânzare este de 1,67 RON/m.p.;
- contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 20 februarie 2009 de BNP I.C., din care reiese că preţul de vânzare este de 0,60 RON/m.p.;
- adresa din 03 noiembrie 2009.emisa de BNP E., din care reiese că preţul de vânzare este al imobilelor arabile situate în extravilanul comune R. este de 0,46 RON/m.p.;
- adresa din 10 noiembrie 2009 emisă de BNP I.C., din care rezultă că în perioada 01 ianuarie 2009-23 iulie 2009 preţurile de vânzare ale terenurilor arabile extravilane din comuna R. s-au situat între 0,4 RON/m.p.-3 RON/m.p.
Din aceste acte rezultă că în cursul anului 2009 preţul obişnuit de vânzare pentru terenuri agricole extravilane din R. s-a situat în intervalul 0,4 RON/m.p.-3 RON/m.p.
Cu referire la actele apreciate relevate, se arată că nici în comunele învecinate preţul nu a ajuns la 18 euro/m.p.
Expertul desemnat de recurentul-pârât este singurul membru al comisiei de experţi care a folosit ca valori de comparaţie pentru stabilirea despăgubirilor preţurile reale de tranzacţionare şi a stabilit plaja obişnuită de preţuri de vânzare.
Nu este adevărat că expertul pe care l-a desemnat recurentul-pârât a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor şi preţuri din alte localităţi decât cea în care se află imobilul expropriat.
Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, care în parte se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ceea ce face să nu se reţină nulitatea recursului invocată de intimaţi, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed:
Cu referire la dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 (în vigoare inclusiv la data soluţionării recursului, abrogată de Legea nr. 255/2010 la data de 23 decembrie 2010), instanţa de apel a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 , care prevede că la stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama şi de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Aceste dispoziţii legale au fost corect aplicate la situaţia de fapt reţinută în cauză, care nu mai poate fi reapreciată de instanţa de recurs, din perspectiva art. 304 C. proc. civ.
După cum rezultă din considerentele deciziei de apel, la stabilirea preţului, expertul desemnat de instanţă a avut în vedere acte de vânzare-cumpărare din perioada decembrie 2008-martie 2009, pentru terenuri din raza aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale şi nu preţuri de pe internet sau din anunţurile de mică publicitate. Tocmai pentru faptul că acestea au variat foarte mult, s-a procedat la efectuarea unei medii.
Nu există nicio justificare legală pentru ca la stabilirea preţului să fie înlăturată valoarea cea mai mare (astfel cum a fost apreciată de recurent), aceasta reflectând un preţ pentru care s-a înstrăinat un teren din aceeaşi unitate administrativ-teritorială - cerinţe impuse de norma legală incidenţă. Atât timp cât actul în care se reflectă acest preţ este unul valabil şi întruneşte cerinţele relevante din norma legală sus-menţionată, în mod corect a fost avut în vedere de instanţă, reprezentând unul dintre reperele legale în materie.
Critica referitoare la data în raport de care se apreciază preţurile a constituit obiecţiune la raportul de expertiză. În obiecţiunea formulată s-a solicitat să se aibă în vedere preţurile din lunile ianuarie-februarie 2009, pentru ca în recurs să se susţină că valoarea avută în vedere nu este nici de la data întocmirii raportului iniţial (februarie 2009) şi nici din perioada întocmirii suplimentului la raportul de expertiză (octombrie 2009).
Într-adevăr, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că la calcularea despăgubirilor se ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel şi aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Însă, pentru stabilirea unui preţ „obişnuit”, în funcţie şi de elementele de care se dispune (contracte de vânzare-cumpărare) nu poate fi avută în vedere o dată fixă, fiind necesară o marjă de apreciere în timp, care în cauză nu este mare, decembrie 2008-martie 2009; aceasta poate fi chiar considerată similară perioadei indicate prin obiecţiunile pe care partea le-a formulat în dosarul de apel şi care au vizat lunile ianuarie-februarie 2009.
În ceea ce priveşte actele menţionate în cererea de recurs, dintre care oricum adresa din 03 noiembrie 2009 emisă de Biroul Notarial E. are în vedere perioada ulterioară datei de 01 mai 2009, acestea nu pot fi analizate în recurs, întrucât art. 25 din Legea nr. 33/1994 prevede că stabilirea despăgubirilor se face de o comisie de experţi, constituită de instanţă, compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul numit de expropriator şi al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.
Instanţa de apel a făcut aplicarea în cauză a acestor dispoziţii legale, iar partea, cu diligenţa unei părţi interesate, trebuia să pună la dispoziţia experţilor toate actele de care înţelegea să se folosească, legea dând în competenţa acestei comisii stabilirea despăgubirilor, instanţei de recurs îi revine sarcina verificării legalităţii deciziei de apel, legalitate care nu poate fi înlăturată faţă de cele reţinute asupra criticilor de recurs referitoare la respectarea dispoziţiilor art. 25 şi 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Modul de apreciere a probelor administrate şi a motivelor pentru care s-a înlăturat opinia unui expert desemnat în cauză ţine de temeinicia hotărârii, aspect ce nu poate fi cenzurat în recurs, faţă de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile de recurs, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi să dispună respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA, în reprezentarea Statului Român, împotriva deciziei civile nr. 237 din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5488/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5420/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
