ICCJ. Decizia nr. 5518/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5518/2010
Dosar nr. 154/63/2006
Şedinţa publică din 25 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2314 din 7 noiembrie 2007 a Tribunalului Călăraşi (unde cauza a fost strămutată la cererea reclamantului s-a respins acţiunea reclamantului D.M. împotriva Primarului Municipiului Craiova privind anularea Dispoziţiei nr. 5742 din 33 mai 2003, reţinându-se că reclamantul nu a dovedit că terenul solicitat este liber.
S-a mai reţinut de prima instanţă că terenul solicitat în suprafaţă de 3843,91 mp este amplasat în zona blocurilor D 1 şi D 2 în zonă existând căi de acces, zonă verde şi proprietăţi particulare, iar expertiza extrajudiciară indică ca amplasament blocurile D 3 şi D 5, Clubul Sindicatelor Electroputere, iar o altă parcelă de 611,20 mp fiind situată între alte proprietăţi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul iar prin Decizia civilă nr. 671 din 15 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a, civilă s-a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
În esenţă, critica apelantului reclamant vizează lipsa de rol activ a instanţei de fond, care nu a analizat în coroborare cu celelalte probe, expertiza tehnică topografică extrajudiciară, întocmită de expert M.P. şi care constată că terenul în litigiu este liber, neafectat de utilităţi.
Critica recurentului nu poate fi reţinută, având în vedere că probele se administrează nemijlocit de instanţă, că pentru aflarea adevărului, instanţa de fond a pus în discuţie, cu ocazia rejudecării cauzei, necesitatea efectuării unei noi expertize tehnice de specialitate, faţă de care, reclamantul s-a opus constant, iar la termenul din 7 noiembrie 2007, instanţa a reiterat, în baza rolului activ, necesitatea efectuării expertizei topografice, însă, atât reclamantul, cât şi pârâţii, nu au fost de acord cu administrarea probei.
În consecinţă, instanţa de fond a respectat cerinţele art. 129 C. proc. civ. precum şi principiul nemijlocirii şi al disponibilităţii, luând act că la 17 noiembrie 2007, reclamantul a depus la dosar expertiza tehnică topografică M.P., însă a constatat că această probă nu se coroborează cu alte mijloace de probă din dosar.
În faza soluţionării apelului, raportul de expertiză tehnică topografică, efectuat de către expertul D.D., statuează în ce priveşte identificarea şi amplasamentul terenului de 3844 mp, situat în Craiova, următoarele.
Date fiind dimensiunile terenului (lăţime 20 m şi lungime 340 m) precum şi situarea acestuia între C. la Nord şi A.M. la Sud, expertul statuează că terenul este afectat de blocuri de locuinţe, zone verzi, alei de acces, carosabil, reţele edilitare de utilităţi care deservesc proprietăţile din zonă.
Prin aceeaşi expertiză se constată că în fapt, imobilul în litigiu este situat la 35 m Vest de str. H., respectiv de strada principală, schiţele şi planurile cadastrale anterior demolării, confirmând vecinătăţile imobilului, astfel cum au fost stabilite prin raportul de expertiză.
Astfel instanţa de apel a reţinut că terenul nu este liber, fiind afectat integral de utilităţi publice, nefiind astfel justificată cererea de restituire a terenului în natură.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul D.M. solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Reclamantul susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul mai susţine că nelegal instanţa de apel a ignorat dispoziţia luată prin încheierea din 3 decembrie 2009 de refacere a raportului de expertiză la faţa locului, iar expertul D.D. nu a răspuns la obiecţiunile dispuse prin încheiere.
Un alt aspect învederat de recurent în motivele de recurs se referă la faptul că în complet de divergenţă instanţa de apel la 20 martie 2009 a propus părţilor efectuarea unei expertize comune de cei doi experţi.
Recurentul critică hotărârea instanţei de apel şi prin prisma nerespectării principiului nemijlocirii, hotărârea fiind dată de un complet de judecată în compunerea căruia a intrat un judecător ce nu mai intrase în compunerea completului până la soluţionarea pe fond a cauzei.
Se mai susţine că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin încălcarea art. 40 alin. (5) C. proc. civ., deoarece după strămutarea cauzei, instanţa a soluţionat cauza în baza unui act procedural făcut de instanţa de la care cauza s-a strămutat, or după strămutare, Curtea de Apel Craiova nu mai avea dreptul să facă nici un act procedural nici direct şi nici prin comisie rogatorie.
Intimatul Primarul Municipiului Craiova şi Primăria Municipiului Craiova prin întâmpinarea depusă la filele 10 – 12 au invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât motivarea recursului nu are nici o legătură cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de excepţia ridicată instanţa urmează a o respinge întrucât din cuprinsul cererii de recurs se regăsesc critici la adresa deciziei, cu indicarea motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată.
Nefiind astfel incidentă excepţia nulităţii recursului pentru nemotivarea lui, urmează a fi examinat recursul prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a motivelor invocate.
Susţinerile recurentului legate de soluţionarea şi desfăşurarea incidentelor procedurale ce au determinat alcătuirea completului de divergenţă şi expertiza dispusă prin comisie rogatorie în cauză sunt nefondate.
Astfel, prin încheierea din 24 martie 2009 s-a dispus în cadrul completului de divergenţă efectuarea unei lucrări de cei doi experţi M.P. şi D.D., urmând ca în cazul în care lucrarea va cuprinde şi păreri deosebite cu privire la acelaşi obiectiv, acestea să fie motivate separat (filele 98 – 99 dosarul instanţei de apel).
Astfel experţii au depus raportul de expertiză la filele 119 – 122 şi 143 şi respectiv 194 – 195 (schiţa întocmită de expert D.D. de identificare a terenului din litigiu.
Faţă de această schiţă, întocmită de expertul D.D., reclamantul nu a făcut obiecţiuni, fapt consemnat de altfel în încheierea de şedinţă din 8 decembrie 2009.
Din încheierea de şedinţă din 3 iunie 2008 (filele 24 – 25) dosarul instanţei de apel, rezultă că reclamantul a solicitat efectuarea expertizei prin comisie rogatorie, stabilindu-se că administrarea acesteia revine instanţei similare, respectiv Curtea de Apel Craiova.
Instanţa a încuviinţat cererea reclamantului de efectuare a expertizei topografice prin comisie rogatorie, ţinând seama de susţinerile reclamantului legate de posibilităţile sale materiale.
Cum, în cauză experţii şi-au motivat separat părerile deosebite cu privire la situaţia terenului din litigiu, şi cum reclamantul nu a formulat obiecţiuni legate de schiţa întocmită de expertul D.D., ce a evidenţiat faptul că terenul solicitat se află în zona blocurilor locuite D1 si D2 fiind afectat de alei de acces, trotuare şi reţele edilitare de utilitate publica, instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001 şi art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare ale Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007.
Astfel, prin amenajări de utilitate publică se înţeleg acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii (străzi, alei, trotuare) dotări tehnico-utilitare, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit.
Rezultă aşadar, că simpla împrejurare potrivit căreia un teren nu este ocupat în prezent de construcţii cu caracter permanent, nu este suficientă pentru a-l considera liber şi deci susceptibil de restituire în natură, fiind necesar şi ca el să nu fie afectat de amenajări de utilitate publică a zonei şi localităţii în care se află situat.
Or, faţă de expertiza întocmită de expertul judiciar D.D., rezultă că imobilul solicitat este afectat de amenajări de utilitate publică, nefiind astfel susceptibil de restituire în natură.
Din perspectiva celor expuse, susţinerile recurentului sunt nefondate, şi cum nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamantului urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de pârâţii Primarul Municipiului Craiova şi Primăria Municipiului Craiova.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D.M. împotriva deciziei civile nr. 671 din 15 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5519/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5516/2010. Civil → |
|---|
