ICCJ. Decizia nr. 5558/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5558/2010
Dosar nr. 37381/3/2008
Şedinţa publică din 26 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constata următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la 08 octombrie 2008, reclamanta S.I. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, şi Comuna Baloteşti, prin Primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora la restituirea către reclamantă, pe vechiul amplasament, a terenului în suprafaţă de 5.000 m.p. din fosta Moşie P., situat pe raza comunei Baloteşti.
Reclamanta a mai solicitat ca, în cazul în care nu se poate dispune retrocedarea pe vechiul amplasament, să se dispună retrocedarea pe un alt amplasament de aceeaşi categorie şi valoare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că imobilul a cărui restituire se solicită a aparţinut autorului său, N.M., fiind corfiscat de statul comunist fără niciun titlu.
Reclamanta a precizat că după anul 1990, a formulat în repetate rânduri cereri către autorităţile locale din comuna Baloteşti pentru retrocedarea terenului, în temeiul Legii nr. 18/1991, al Legii nr. 69/1997 şi al Legii nr. 247/2005, toate solicitările sale fiind respinse.
Primăria comunei Baloteşti a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bucureşti, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 48 din 15 ianuarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţia necompetenţei materiale, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea.
În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale, s-a reţinut că Tribunalul este competent să soluţioneze cererea, întrucât valoarea terenului depăşeşte 5 miliarde ROL.
Pe fondul cauzei, s-a apreciat că acţiunea prin care se solicită restituirea unui teren extravilan este inadmisibilă, întrucât procedura de res:ituire a acestor terenuri este reglementată de legea specială (Legea nr. 18/1991), care are prioritate faţă de dispoziţiile generale, de drept comun, care reglementează acţiunea în revendicare, iar procedura Legii nr. 18/1991 a fost urmată integral de reclamantă şi s-a finalizat prin res pingerea irevocabilă de către o instanţă a pretenţiilor acesteia.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru încălcarea principiului dreptului la un proces ecliitabil, drept prevăzut şi garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
S-a susţinut că, prin invocarea din oficiu a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, urmată de admiterea acestei excepţii, instanţa a evitat judecarea pe fond a cauzei şi constatarea că, pentru terenul în litigiu, statul nu deţine niciun titlu, acesta fiind confiscat de facto.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 11A din 11 ianuarie 2010, a admis apelul reclamantei şi a desfiinţat sentinţa apelată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 480 C. civ., temei legal în raport de care nu se putea admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii, prin invocarea unei legi speciale de reparaţie, contrare dispoziţiilor generale în materia apărării dreptului de proprietate.
În motivarea hotărârii s-a mai reţinut că terenul în litigii este proprietate de stat şi nu poate fi restituit potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 în varianta iniţială. S-a considerat, pe cale de consecinţă, că acţiunea nu era inadmisibilă faţă de dispoziţiile art. 480 şi urm. C. civ., impunându-se a se analiza fondul dreptului dedus judecăţii.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs, în termenul legal, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv pentru neaplicarea dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 18/1991, în raport de care, în mod eronat s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul a arătat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991, acţiunile în revendicare având ca obiect asemenea imobile, introduse direct la instanţele de judecată, sunt inadmisibile conform dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.
S-au invocat, totodată în susţinerea inadmisibilităţii acţiunii deciziile: a Curţii Constituţionale nr. 373 din 04 mai 2006 şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, nr. 9 din 20 martie 2006, susţinându-se că accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil sunt asigurate sub toate aspectele, în cadrul procedurii judiciare prevăzute în Capitolul III al Legii nr. 10/2001.
În faza procesuală a recursului, nu s-au administrat probe noi.
Examinând criticile formulate prin motivele de recurs, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Având în vedere temeiul juridic al acţiunii introductive, respectiv art. 480 C. civ., precum şi data înregistrării acesteia la Tribunalul Bucureşti, 08 octombrie 2008, Curtea va constata că, soluţionând apelul reclamantei, instanţa de apel a considerat, în mod eronat, că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile legilor speciale în materia proprietăţii.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat nelegal că acţiunea reclamantei S.I. era admisibilă, fără a se observa că situaţia juidică a imobilului este reglementată de Legea nr. 18/1991.
S-au încălcat, astfel, dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, potrilvit cărora „bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietarei sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie”.
Curtea va reţine că admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii nu conduce la încălcarea dreptului liberului acces la instanţă, instituit de art. 21 din Constituţia României, întrucât în cazul în care, prin lege, este instituită o procedură administrativă prealabilă obligatorie, decizia emisa la finalul acesteia, în temeiul legii speciale (Legea nr. 18/1991 sau Legea nr. 10/2001) poate fi supusă cenzurii instanţei de judecată.
Împrejurarea că reclamanta intimată nu a avut câştig de cauză în litigiul având ca obiect plângerea împotriva hotărârii emise de Comisia Judeţeană Ilfov pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, nu o îndreptăţeşte pe aceasta să introducă o acţiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun, având acelaşi obiect.
În speţă, acţiunea reclamantei are ca obiect revendicarea unui teren, după epuizarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 18/1991 prin care s-a urmărit valorificarea dreptului de proprietate asupra aceluiaşi teren, prezenta acţiune fiind îndreptată împotriva Statului Român, reprezentat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Chiar dacă s-ar considera că terenul în litigiu nu putea fi solicitat în ba2a dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, faţă de prevederile art. 34 alin. (2) în varianta iniţială, reclamanta avea posibilitatea de a-şi valorifica dreptul la restituire în baza Legii nr. 10/2001, însă în cauză aceasta nu a dovedit că a urmat procedura specială prealabilă prevăzută de acest act normativ sau că a formulat notificare în temeiul acestei legi.
În acest context, Curtea va reţine ca accesul la justiţie şi dreptul la proces echitabil ar fi fost asigurat, sub toate aspectele, în cadrul procedurii judiciare prevăzute de Capitolul III din Legea nr. 10/2001, deci în condiţiile prevăzute de legea specială.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul pârâtului este fondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., îl va admite.
S e va modifica decizia recurată în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 48 din 15 ianuarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ale cărei dispoziţii vor fi menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, Ministerul Finanţelor Publice, împotriva deciziei nr. 11/A din ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică decizia atacată, în sensul că respinge ca nefondat ap elul declarat de reclamanta S.I. împotriva sentinţei civile nr din 15 ianuarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 26 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5769/2010. Civil. Brevete de invenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5554/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
