ICCJ. Decizia nr. 5797/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5797/2010
Dosar nr. 1524/85/2009
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 821 din 9 octombrie 2009 a Tribunalului Sibiu s-a admis contestaţia formulată de contestatorii R.M., B.D.L. şi B.R. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Sibiu şi Municipiul Sibiu prin primar şi s-a constatat nulitatea Deciziei nr. 1220/2009 emisă de pârâţi şi s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Sibiu, înscris în C.F. 7421 Sibiu, nr. top. 4104/2/26/2 şi s-a dispus intabularea în C.F. a dreptului de proprietate pe numele reclamanţilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
Astfel instanţa de fond a constatat că imobilul din litigiu cu privire la care autorii contestatorilor au declarat în 1971, anterior plecării din ţară, că renunţă la dreptul de proprietate, face obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, încadrându-se în categoria imobilelor prevăzute de art. 1 lit. b) din Legea nr. 10/2001.
Astfel în condiţiile în care legiuitorul a calificat ca fiind abuzive şi preluările efectuate de stat cu titlu valabil, în lipsa unei dispoziţii care să excludă de la beneficiul legii speciale de reparaţii pe proprietarii (sau moştenitorii acestora) care au renunţat la bunurile lor pentru a putea părăsi ţara, s-a apreciat de instanţa de fond că acţiunea este întemeiată fiind incidente dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (7) şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, nefiind făcută dovada existenţei vreunui impediment pentru a împiedica restituirea în natură.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Sibiu iar prin Decizia civilă nr. 10 din 29 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Alba s-a respins apelul pârâtului pentru următoarele considerente:
Imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român prin declaraţii de renunţare la dreptul de proprietate în temeiul art. 60 din Decretul-lege nr. 115/1938.
Renunţarea la drept este într-adevăr o donaţie indirectă aşa cum afirmă apelantul. Însă, donaţiilor indirecte nu li se cere respectarea formei autentice ca în cazul donaţiilor deoarece nu sunt contracte de donaţie ci liberalităţi formulate pe calea altor acte juridice.
Neavând caracterul unui act de donaţie în înţelesul art. 800 C. civ. şi nefiind supusă cerinţei formei autentice prevăzută de art. 813 C. civ., nu poate fi reţinută cerinţa anulării sau constatării nulităţii donaţiei (renunţării la drept), în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II - a din Legea nr. 10/2001, acest text legal nefiind incident în cauză.
În consecinţă, în mod greşit se susţine de către apelant necesitatea prezentării de către reclamanţi a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile de constatare a nulităţii actului de renunţare la dreptul de proprietate.
Decizia civilă a instanţei supreme de care se prevalează apelantul vizează o situaţie distinctă de cea în speţă, respectiv situaţia în care imobilul supus restituirii a fost preluat prin contract de donaţie încheiat în formă autentică, fiindu-i aplicabile prevederile legale menţionate anterior. Ca atare, această hotărâre judecătorească nu poate prezenta vreo relevanţă în cauza de faţă.
În condiţiile în care în speţă este vorba de o donaţie indirectă, care nu îndeplineşte cerinţele art. 813 C. civ., textul legal incident este art. 2 lit. c) teza I din Legea nr. 10/2001.
Cum imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv în conformitate cu aceste din urmă dispoziţii legale, în mod corect prima instanţă a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prevederile art. 1.5 lit. c) din HG nr. 250/2007 nu fac referire la renunţarea la dreptul de proprietate ca modalitate de preluare a imobilelor de către stat astfel că nu pot fi folosite ca argument în sprijinul soluţiei de respingere a contestaţiei reclamantului.
În privinţa măsurii reparatorii la care sunt îndreptăţiţi contestatorii, prima instanţă a reţinut în mod corect în baza extrasului de carte funciară atât identificarea imobilului cât şi faptul că acesta se afla în proprietatea Statului Român şi poate fi restituit în natură. In acest context şi având în vedere faptul că apelantul nu a adus probe din care să rezulte că imobilul are o altfel de situaţie decât cea evidenţiată de cartea funciară, criticile formulate în apel cu referire la această chestiune se constată a fi nefondate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Sibiu, criticând hotărârea instanţei de apel pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
Se susţine că instanţa de apel şi cea de fond au făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii faţă de dispoziţiile art. 60 din Decretul-lege nr. 115/1938.
Recurentul susţine că având în vedere modalitatea de trecere a imobilului revendicat în proprietatea Statului Român, acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001, neintrând în categoria imobilelor preluate abuziv.
Se mai susţine că renunţarea la proprietate este similară cu donaţia prin caracterul său de liberalitate, iar nu neapărat prin forma în care este încheiat actul.
Or, susţine recurentul pentru ca imobilul să poată fi încadrat în categoria celor preluate abuziv trebuia îndeplinită condiţia prevăzută de lege în sensul că notificatorul trebuie să facă dovada existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care să se fi constatat nulitatea actului de renunţare la proprietate.
În aceeaşi idee se arată că, dacă legea specială L 10/2001 nu reglementează categoria imobilelor preluate de stat cu titlul de renunţare la proprietate înseamnă că ele nu au fost preluate abuziv, neputând face obiectul Legii nr. 10/2001.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Intimaţii prin întâmpinarea depusă la fila 11 s-au opus admiterii recursului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Astfel potrivit art. 800 C. civ., nimeni nu va putea dispune de avutul său, cu titlu gratuit decât în formele prescrise de lege pentru donaţii între vii sau prin testament.
Renunţarea la proprietate în favoarea statului nu are caracterul unui act de donaţie în înţelesul art. 800 şi respectiv art. 813 C. civ.
Totodată, lipsa acceptării prevăzută de art. 814 şi de legea specială, în cazul statului, nu i-ar putea da caracterul unui act de donaţie unei renunţări la proprietate chiar dacă aceasta ar fi interpretată ca ofertă de donaţie.
Astfel din perspectiva celor expuse, în speţă preluarea prin declaraţie de renunţare la dreptul de proprietate este o preluare fără titlu valabil care nu poate fi reţinută ca donaţie şi nu poate fi exclusa de sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Nici nu poate fi condiţionată restituirea imobilului de existenţa unei hotărâri judecătoreşti de anulare, deoarece actul de renunţare nu întruneşte cerinţele unui act de donaţie. Aceasta cu atât mai mult cu cât în actele de renunţare nu se arată persoana în favoarea căreia se face renunţarea şi nici nu este însoţită de vreo declaraţie de acceptare a vreunei liberalităţi.
Din perspectiva celor expuse sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, (cum de altfel au reţinut instanţele anterioare) motiv pentru care nefiind fondat nici unul din motivele invocate de recurent, şi nefiind incidente nici dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recursul pârâtului urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Sibiu împotriva deciziei nr. 10 A din 29 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5798/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5796/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
