ICCJ. Decizia nr. 5818/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5818/2010
Dosar nr. 37782/3/2007
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2010
Prin Sentinţa civilă nr. 541 din 13 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti s-a dispus respingerea contestaţiei formulate de reclamanţii P.F., C.P. (Fostă J.), P.L., F.V., P.T., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar general.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:
Autorul comun al contestatorilor, R.H., a dobândit în anul 1901, conform tranzacţiei autentificate sub nr. 1898/1901 încheiată cu Ministerul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor ulterior Sentinţei nr. 439 din 7 noiembrie 1891 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia a III - a civilă rămasă definitivă prin respingerea opoziţiei şi apelului (prin Sentinţa civilă nr. 257 din 7 iunie 1892 a aceluiaşi tribunal şi respectiv Decizia civilă nr. 196 din 24 septembrie 1894 a Curţii de Apel Bucureşti) dreptul de proprietate asupra unui teren aparţinând statului şi pe care se edificase construcţia.
Acest teren era situat potrivit sentinţei nr. 439 din 1891, în Bucureşti, suburbia Cărămidarii de Sus, şoseaua Grozăveşti, cu următoarele vecinătăţi: Nord - şoseaua Grozăveşti pe o lungime de 14 m.; Sud - matca veche a Dâmboviţei pe o lungime de 14 m.; Est - proprietatea P.P. pe o lungime de 44 m.; Vest - proprietatea T.R. pe o lungime de 43 m.
Prin expertiza dispusă în cauză s-a reconstituit acest teren în suprafaţă de 608 m2 identificat ca fiind lotul B, marcat cu culoare portocalie pe planul anexă A, la completarea raportului de expertiză.
În cartea funciară a oraşului Bucureşti de la nivelul anului 1943 figurează ca proprietari P.S. (născută R.) cu parcela 9/1421, corespunzătoare adresei poştale Şoseaua Basarab nr. 10a, în suprafaţă de 866 m2 existând şi o schiţă din care reiese că această parcelă se suprapunea parţial peste terenul ce a fost deţinut de R.H. în anul 1901, aspect relevat şi prin completarea raportului de expertiză, în anexa căruia parcela este evidenţiată ca fiind lotul C.
În cuprinsul procesului - verbal de carte funciară nr. 62006 din 30 ianuarie 1943, se face menţiunea că dreptul de proprietate a fost dobândit de titulara P.S. prin moştenire de la bunicul R.H., precum şi de la unchiul, mătuşa şi fraţii ei decedaţi.
La dosar a fost depusă şi o încheiere de asigurare dovezi, pronunţată la 22 iulie 1950 de Judecătoria VIII Populară Bucureşti în dosarul nr. 2258/1950, prin care s-a luat act de declaraţiile a doi martori, în sensul că de pe urma defunctului R.H. a rămas unică moştenitoare nepoata P.S. iar ca bunuri succesorale o casă şi teren în Şoseaua Basarab nr. 8.
Din actele de stare civilă depuse la dosar, precum şi din certificatele de moştenitor nr. 1261 din 1 noiembrie 1983 şi nr. 654 din 25 martie 1994 rezultă calitatea contestatorilor de moştenitori ai numitei P.S.
Conform adresei nr. 1622 din 13 februarie 1996 emisă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti - DAFI, imobilul din Str. Orhideelor nr. 8 (fost Şoseaua Basarab nr. 8, potrivit istoricului de adresă poştală de la f. 20) a fost expropriat prin Decizia nr. 188 din 8 august 1989, anexa 1, poziţia 2/21, întocmindu-se procesul verbal de preluare la 13 ianuarie 1989.
De asemenea, din Adresa nr. 1523 din 1 octombrie 2007 emisă de SC O. SA şi borderoul de plată rezultă că pentru construcţii şi terenul de 478 m2 contestatorilor li s-au plătit despăgubiri, care au fost încasate de aceştia pe bază de semnătură şi fără obiecţiuni cu privire la cuantum.
Tribunalul a reţinut că prin Dispoziţia nr. 1777 din 5 decembrie 1995 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti ca urmare a Sentinţei civile nr. 3229 din 26 aprilie 1994 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti pe care contestatorii au obţinut-o susţinând neadevărat că nu li s-au plătit despăgubiri, s-a restituit în proprietatea moştenitorilor lui P.S., C.P., P.T., P.F. şi P.I. (decedat) imobilul teren în suprafaţă de 478 m2 situat în Bucureşti, Şoseaua Orhideelor nr. 8, sector 6, care şi-au deschis şi rol fiscal.
Ulterior adoptării Legii nr. 10/2001, contestatorii au formulat şi notificare, solicitând restituirea în natură a unui teren în suprafaţă de 1614 m2 situat în Bucureşti, Şoseaua Orhideelor nr. 8, sector 6 (incluzând cu rea - credinţă şi suprafaţa de 478 m2 teren, deja restituită).
Prin Dispoziţia nr. 8503 din 12 iulie 2007 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti s-a respins notificarea cu motivarea că notificatorii nu au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului lor pentru această suprafaţă.
Conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului, în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii investite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
În examinarea temeiniciei şi a legalităţii dispoziţiei, instanţa verifică dacă instituţia emitentă a respectat procedura prevăzută de lege pentru emiterea ei şi dacă, pe fond, soluţia se justifică în raport cu dovezile prezentate de notificatori cu privire la calitatea lor de persoane îndreptăţite şi în raport cu dispoziţiile legale care reglementează procedura reparaţiilor.
Astfel, pentru restituirea în natură a unui imobil ce intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, persoana care se pretinde îndreptăţită la restituire trebuia să facă dovada dreptului său de proprietate existent la momentul exproprierii (ori, după caz, dovada dreptului de proprietate al autorului expropriat şi dovada calităţii sale de moştenitor al acestuia).
În speţă, contestatorii P.F., D. (C.) P., P.T. precum şi autorul contestatorilor P.S., P.E., P.L., F.V. (P.I.) figurează în Decretul nr. 188 din 8 august 1989 anexa 1 poziţia 2/21, ca proprietari expropriaţi, însă suprafaţa de 1614 m2 menţionată ca fiind proprietatea acestora în actul de expropriere este contrazisă de actele de proprietate ale autorilor lor, pe baza cărora se justific cu acest titlu, suprafaţa de 608 m2, în anul 1901 (conform tranzacţiei), respectiv 866 m2 în 1943 (conform cărţii funciare) iar în 1952 doar suprafaţa de 478 m2 astfel cum a declarat numita P.S. în vederea impunerii (conform istoricului de rol fiscal, f. 65 dosar) aspect recunoscut implicit de contestatori care arată în conţinutul prezentei contestaţii, că diferenţa de teren până la 1614 m2 (lotul C din completarea raportului de expertiză) a fost ocupat în fapt, întrucât organele administrative le-au cerut în anul 1975 să se „alinieze" la Şoseaua Orhideelor.
Or, chiar dacă statul i-a obligat să se alinieze în fapt, nu rezultă din nici un act că ar fi înţeles să le constituie ori transmită proprietatea asupra diferenţei de teren şi nu se punea nici problema unui schimb câtă vreme la data „alinierii" autoarea contestatorilor nu deţinea în proprietate diferenţa până la 1614 m2.
Mai mult, statul le-a contestat dreptul de proprietate asupra unor suprafeţe teren, stabilind că, deşi li s-a preluat suprafaţa de 1614 m2, li se cuvin despăgubiri doar pentru suprafaţa de 478 m2.
Tot numai suprafaţa de 478 m2 teren (din ultima declaraţie dată de autoarea P.S.) a fost trecută în certificatul de moştenitor nr. 1261 din 1 noiembrie 1983 emis de pe urma acesteia, contestatorilor, ulterior „alinierii", nejustificându-se deci susţinerea lor, potrivit cu care s-ar fi trecut o suprafaţă de teren mai mică, deoarece s-a făcut aplicarea Legii nr. 58/1974.
În aceste condiţii, invocarea de către contestatori a dispoziţiilor art. 24 din H.G. nr. 250/2007 şi, respectiv, Legea nr. 10/2001 este nefondată, întrucât numai în absenţa unor probe contrare se poate da eficienţă prezumţiei legale conform căreia existenţa şi întinderea dreptului de proprietate ar fi recunoscută în actul normativ de preluare, iar persoana individualizată în decretul de expropriere ar deţine imobilul sub nume de proprietar.
Cum pentru suprafaţa de 478 m2 la care au făcut dovada că sunt îndreptăţiţi, contestatorii deţin deja un titlu, pe baza căruia şi-au deschis şi rol fiscal, tribunalul a reţinut că dispoziţia atacată este legală şi temeinică în consecinţă în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 a dispus respingerea contestaţiei.
Împrejurarea că reclamanţii contestatori nu au intrat încă în posesia terenului, nu justifică o altă soluţie, deoarece aceştia au la îndemână alte mijloace legale de a obţine acest rezultat şi nu emiterea unui nou titlu pentru aceeaşi suprafaţă.
Prin Decizia civilă nr. 50 din 21 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus respingerea apelului formulat de apelanţii - reclamanţi P.F., C.P., F.V., P.E., P.L., P.S. şi P.T. împotriva Sentinţei civile nr. 541 din 13 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 au fost aplicate corect de instanţa de fond, care a avut în vedere toate informaţiile furnizate de actul normativ de preluare abuzivă şi de dosarul de restituire, în acord cu normele metodologice de aplicare a acestor dispoziţii legale.
Deşi în actul de preluare a terenului în discuţie, respectiv Decizia civilă nr. 188/1989 este menţionată suprafaţa de 1614 m2 teren, în mod corect s-a reţinut existenţa unor probe contrare în privinţa întinderii dreptului de proprietate al autorilor apelanţilor.
Aceste probe contrare sunt Adresa nr. 1523 din 1 octombrie 2007 emisă de S.C. O. SA în care se precizează că s-au acordat despăgubiri pentru construcţii şi o suprafaţă de 478 m2, procesul - verbal de preluare a imobilului expropriat care menţionează suprafaţa de 478 m2 avizată conform actelor de proprietate, Dispoziţia nr. 1777/1995 prin care se restituie terenul de 478 m2 apelanţilor ca urmare a cererii formulate şi a pronunţării Sentinţei civile nr. 3229/1994 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti (irevocabilă), Adresa nr. 018 - 7 -01567 din 6 februarie 2007 emisă de Primăria Sectorului 6 din care rezultă că suprafaţa de 478 m2 teren a fost înscrisă în evidenţele fiscale începând cu anul 1952 pe numele P.S., certificatul de moştenitor nr. 1261 din 1 noiembrie 1983 emis de notariatul de Stat Sector 6 la decesul numitei P.S. în care apar doar suprafaţa de 478 m2 teren.
De altfel, dacă suprafaţa reală a terenului în litigiu ar fi fost cea de 1614 m2, trecută în actul de preluare, nimic nu i-ar fi oprit pe apelanţi să revendice în anul 1994 întreaga suprafaţă şi nu doar suprafaţa de 478 m2, pentru care deţin hotărâre judecătorească irevocabilă prin care Consiliul Local Bucureşti, Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăria Sector 6 au fost obligate a lăsa în deplină proprietate suprafaţa de 478 m2, conform petitului acţiunii, fără ca apelanţii să fi susţinut că Statul Român le-ar fi expropriat o suprafaţă de teren mai mare, respectiv 1614 m2.
În consecinţă s-a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate pentru terenul în discuţie (exclusiv suprafaţa de 478 m2 aflată în proprietatea lor) situaţie în care hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii P.F., C.P., P.S., P.E., P.L., F.V., P.T., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civila.
Instanţa de apel prin decizia recurată a reţinut că legal nu s-a dat eficienţă art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât există probe contrare în privinţa întinderii dreptului de proprietate: Adresa 1523 din 1 octombrie 2007 emisă de S.C O. SA; procesul - verbal de preluare a imobilului expropriat; Dispoziţia nr. 1777/1995 a Primăriei Municipiului Bucureşti, Adresa nr. 018 - 7 - 01567/2007 emisă de Primăria sector 6, certificatul de moştenitor nr. 1261/1983 emis de Notariatul de Stat Sector 6.
Or, recurenţii stăpâneau în anul 1989 o suprafaţă de 1614 m2 teren aşa cum rezultă din actele de preluare depuse la dosarul cauzei, fiind presupuşi astfel în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001 în absenţa unor probe contrare, că au deţinut imobilul sub nume de proprietar.
Or, instanţa de apel nu a dat eficienţă acestei prezumţii legale, considerând că există probe legale prin care se demonstrează că suprafaţa de 1614 m2 nu a fost niciodată în proprietatea acestora, cu excepţia suprafeţei de 478 m2 teren.
În acest sens, instanţa de apel a reţinut că proba contrarie, altele decât cele reţinute de instanţa de fond. Adresa nr. 1523 din 1 octombrie 2007 emisă de S.C O. SA, care precizează că s-au acordat despăgubiri pentru construcţii şi a suprafeţei de 478 m2 teren, însă acesta reţine că imobilul cu suprafaţă de 1614 m2 teren a fost evaluat la suma de 35.293 lei, sumă care acoperea întreaga suprafaţă de teren; procesul - verbal de preluare unde este menţionată suprafaţa de 478 m2 teren, „acordată conform cu acte de proprietate. Aceasta însă nu valorează probă contrare, deoarece nu a înlăturat prezumţia că o persoană poate deţine teren fără a fi notat în cartea funciară. Dispoziţia nr. 1777/1995 a Primăriei Municipiului Bucureşti prin care li s-a restituit terenul în suprafaţă de 478 m2 teren, în baza Sentinţei civile nr. 3229/1994 a Judecătoriei Sectorului 6, însă acest act de dispoziţie nu poate constitui probă contrară din moment ce vizează exclusiv doar restituirea unei părţi din teren fără a avea vreo înrâurire asupra situaţiei juridice a restului terenului. Adresa nr. 018 - 7 - 01567/2007 emisă de Primăria Sectorului 6, din care rezultă că suprafaţa de 478 m2 a fost înscrisă în evidenţele fiscale începând cu anul 1952 pe numele P.S., însă adresa este contrazisă de menţiunea din Adresa nr. 018 - 9 - 07070 din 12 august 2009 a aceleiaşi instituţii din care rezultă că în anul 1952 nu exista nicio declaraţie de impunere depusă de P.S.. Certificatul de moştenitor nr. 1261/1983, în care apare suprafaţa de 478 m2 teren, însă au fost înlăturate dispoziţiile Legii nr. 58/1974.
Toate acestea nu înlătură susţinerea recurenţilor cu privire la stăpânirea întregii suprafeţe de teren şi nu înlătură prezumţia creată prin actul de preluare din anul 1989, deoarece privesc numai statutul juridic al unei părţi din terenul moştenire de la autorul lor.
Instanţele trebuiau să coroboreze procesul verbal de preluare cu actele emise de primărie, care fac trimitere expresă la preluarea suprafeţei de 1614 m2 teren.
În consecinţă, nelegal nu s-a dat eficienţă prezumţiei legale prevăzută de art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii acţiunii.
Motivează în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9, art. 3041 C. proc. civ., Legea nr. 10/2001, H.G. nr. 250/2007.
Examinând cererea de recurs instanţa reţine următoarele:
Recurenţii critică decizia instanţei de apel în privinţa aplicării dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, în sensul că, prezumţia legală privind existenţa şi întinderea dreptului de proprietate recunoscută în actul de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive ori s-a pus în executare măsura preluării abuzive, nefiind răsturnată, dreptul acestora se circumscrie suprafeţei de 1641 m2 teren şi nu de 478 m2 cât a reţinut instanţa ca fiind deja recunoscută.
A raţiona astfel, înseamnă de fapt a augmenta artificial întinderea dreptului supus măsurilor reparatorii, fără a ţine cont de întinderea dreptului primit cu titlu de succesiune de la antecesorii săi, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada dobândirii în proprietate a unor alte terenuri având întinderea de 1641 m2.
Or, faptul stăpânirii unui teren, în limitele proclamate nu transformă posesia în proprietate, precum nici inserarea în actul de executare a măsurii de preluare abuzivă a unei suprafeţe de teren mai mari decât cea efectivă aparţinând expropriatului, nu pot duce la reţinerea existenţei dreptului în întinderea pretinsă de recurenţi.
Astfel, este limpede că suprafaţa de teren în litigiu, a aparţinut cu titlu de succesiune numitei P.S., de pe urma lui R.H., dobândit de către acesta din urmă în baza tranzacţiei autentificate sub nr. 1898/1901 care era situat (conform Sentinţei civile nr. 439/1891) în Bucureşti, suburbia Cărămidarii de Sus, Şoseaua Grozăveşti, având ca vecini la Nord -Şoseaua Grozăveşti, pe o lungime de 14 m., la Sud - matca veche a Dâmboviţei pe o lungime de 14 m., la Est - proprietatea P.P. pe o lungime de 44 m şi la Vest - proprietatea T.P. pe o lungime de 43 m., identificată prin expertiza efectuată în cauză ca având suprafaţa de 608 m2, adică lotul B aşa cum figurează în anexa A la completarea raportului de expertiză.
În aceste condiţii, simplul fapt că s-a preluat cu titlu de expropriere o suprafaţă mai mare de teren decât cea efectiv circumscrisă dreptului de proprietate, precum şi posesia peste întinderea acestei suprafeţe de teren cât constituia dreptul expropriat, nu pot conduce la înlăturarea dovezii certe a întinderii dreptului de proprietate preluat de stat, în absenţa probei contrare care constă în dovada unei alte suprafeţe de teren (întindere) care să fi aparţinut persoanei de la care provine succesiunea.
În consecinţă, proba introducerii dreptului de proprietate supus măsurilor reparatorii a fost dovedită prin însăşi actele de proprietate care circumscriind vecinătăţile i-au determinat şi întinderea, şi nu poate fi răsturnată prin împrejurarea că reclamanţii au posedat mai mult teren decât cel la care erau îndreptăţiţi în baza dreptului autorilor lor, ori prin împrejurarea că s-a expropriat suprafaţa efectiv deţinută şi nu doar suprafaţa circumscrisă dreptului efectiv.
Prin urmare, prezumţia legală relativă fiind răsturnată, corect au reţinut instanţele şi alte elemente de fapt ca prezumţii simple, ajutătoare a raţionamentului de bază, referitoare la solicitarea şi în judecăţile anterioare doar a suprafeţei de teren recunoscute deja, ori a înscrierii în certificatul de moştenitor a aceleiaşi suprafeţe, sau a recunoaşterii de către reclamanţi a posesiei şi nu a proprietăţii asupra terenului în litigiu.
Tot astfel sunt irelevante actele emise ulterior exproprierii, care au la bază suprafaţa de 1641 m2 supuşi măsurilor abuzive, deoarece ele confirmă ulterior o situaţie existenţă la epoca exproprierii fără a se distinge cu forţă probatorie distinctă.
În consecinţă, instanţa reţine că decizia recurată este temeinică şi legală, iar recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este neîntemeiat, urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii P.F., C.P., P.S., P.E., P.L., F.V. şi P.T. împotriva Deciziei civile nr. 50 A din 21 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV - a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3834/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5820/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
