ICCJ. Decizia nr. 5822/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5822/2010
Dosar nr. 393/84/2007
Şedinţa din 3 noiembrie 2010
Prin Sentinţa nr. 856 din 16 iunie 2006, Tribunalul Sălaj, secţia civilă a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamanţilor I.M., B.A., S.S., B.I.J., B.G., B.V. şi B.F.J. împotriva pârâţilor Inspectoratul Şcolar al judeţului Sălaj şi Palatul Copiilor Zalău şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Inspectoratul Şcolar al judeţului Sălaj împotriva M.E.C. Bucureşti.
A respins ca inadmisibilă cererea reconvenţională a pârâtului Inspectoratul Şcolar al judeţului Sălaj pentru constatarea dreptului de retenţie.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor să le restituie în natură imobilul înscris în CF 17478 Zalău, nr. top. 723/a, compus din casă, curte şi grădină, în suprafaţă de 7625 m.p., situat administrativ în Zalău, str. C. nr. 27.
Acţiunea este inadmisibilă, deoarece reclamanţii au la îndemână, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, doar procedura specială de restituire prevăzută de această lege.
Prin Decizia nr. 440/A din 17 noiembrie 2006, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a admis apelul declarat de reclamanţii I.M., B.I.J., S.S., B.A., B.V. şi B.F.J. împotriva sentinţei, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Instanţa de apel a reţinut că existenţa unei notificări formulate în condiţiile şi pe temeiul Legii nr. 10/2001 şi omisiunea entităţii notificate de a răspunde cererii de restituire în termenul prevăzut de lege îndreptăţeşte solicitantul să considere lipsa unui răspuns ca fiind refuz de restituire şi să se adreseze instanţei.
Din această perspectivă, acţiunea reclamanţilor nu este o acţiune de drept comun, ci una întemeiată pe refuzul entităţii notificate de a soluţiona în timp util notificarea.
Mai mult decât atât, a reţinut instanţa de apel, atâta timp cât printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă - Decizia civilă nr. 153 din 29 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3415 din 7 mai 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat cu putere de lucru judecat că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, reclamantul şi-a păstrat calitatea de proprietar tabular avută la data preluării abuzive, dreptul tabular devenind actual prin executarea dispoziţiei de rectificare a înscrierii în cartea funciară.
Pe cale de consecinţă, reclamanţii au dreptul de a cere instanţei de judecată obligarea pârâţilor la restituirea imobilului, consecinţa unei prealabile analize comparative a titlurilor de proprietate.
Instanţa de apel a mai reţinut că, respingând primul capăt de cerere ca inadmisibil, prima instanţă a lăsat nesoluţionată cererea având ca obiect plata despăgubirilor băneşti pretinse de reclamanţi pentru lipsa de folosinţă a imobilului revendicat.
După rejudecare, prin Sentinţa nr. 581 din 3 aprilie 2009, Tribunalul Sălaj, secţia civilă, a admis cererea reclamanţilor şi a obligat pe pârâţii Inspectoratul şcolar al judeţului Sălaj, Palatul Copiilor Zalău şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării să predea reclamanţilor în deplină posesie şi proprietate imobilul înscris în CF 1747 Zalău, nr. top. 723/a, compus din casă, curte, grădină şi teren, astfel cum rezultă din completarea raportului de expertiză efectuat de expert T.I.
A admis cererea reconvenţională formulată de pârâtul Inspectoratul şcolar judeţean Sălaj privind obligarea reclamanţilor la plata sumei de 1.000.000 RON, reprezentând contravaloarea construcţiilor ridicate pe terenul reclamanţilor şi îmbunătăţirile efectuate la construcţiile existente iniţial.
A instituit în favoarea pârâţilor un drept de retenţie asupra imobilului până la plata integrală a sumei datorate de reclamanţi.
A disjuns cererea reclamanţilor privind obligarea pârâţilor la despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului şi cererea de chemare în garanţie formulată de Inspectoratul şcolar al judeţului Sălaj.
Tribunalul a constatat că temeiul legal al acţiunii reclamanţilor este art. 480 şi urm. C. civ., iar reclamanţii şi-au dovedit calitatea de proprietari ai imobilului litigios faţă de pârâţii care nu le-au putut opune nici un titlu.
Reclamanţii au un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar nerecunoaşterea de către pârâţi a dreptului de proprietate echivalează cu încălcarea primei reguli instituită de acest articol. Admiterea acţiunii în revendicare nu aduce atingere unui alt drept de proprietate dobândit în mod valid.
Tribunalul a mai reţinut că pârâţii au dovedit că au fost constructori de bună credinţă, deoarece sunt posesorii unor autorizaţii în temeiul cărora s-a făcut extindere la Casa pionierilor în anul 1971, s-a efectuat reparaţie capitală în anul 1972, s-a amenajat platforma pentru carturi şi s-au construit magazii în anul 1977, s-a reamenajat laboratorul floricol în anul 1993 şi s-a edificat clubul copiilor şi elevilor.
În această împrejurare, pârâţii devin creditorii reclamanţilor, care sunt obligaţi să-i despăgubească, motiv pentru care se instituie un drept de retenţie.
Prin Sentinţa civilă nr. 764 din 24 aprilie 2009, Tribunalul Sălaj a admis cererea reclamanţilor şi a dispus completarea dispozitivului sentinţei în sensul admiterii cererii reclamanţilor privind obligarea pârâţilor la plata sumei de 13.480 RON cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din 15 iunie 2009, pronunţată în camera de consiliu, tribunalul a admis cererea petentului Palatul Copiilor Zalău şi a dispus îndreptarea erorii materiale din considerentele şi dispozitivul sentinţei, în sensul că în loc de 1.000.000 RON se va trece 1.100.000 RON.
Prin Decizia nr. 325/A din 4 decembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins ca tardiv apelul declarat de reclamanţii B.A., S.S., B.I.J.., B.G., B.V., B.F.J., I.G. şi I.I.L. împotriva încheierii civile din 15 iunie 2009 a Tribunalului Sălaj.
A admis apelul declarat de reclamanţi împotriva Sentinţei civile nr. 764 din 24 aprilie 2009 a Tribunalului Sălaj, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare pe fond aceleiaşi instanţe.
Prin încheierea din 22 ianuarie 2010, pronunţată în camera de consiliu, Curtea de apel Cluj a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei, în sensul că în loc de Sentinţa civilă nr. 764 din 24 aprilie 2009 a Tribunalului Sălaj se va trece Sentinţa civilă nr. 581 din 3 aprilie 2009 a Tribunalului Sălaj.
Instanţa de apel a constatat că, în faţa primei instanţe, la data de 8 martie 2007, pârâtul Inspectoratul şcolar judeţean Sălaj a formulat o cerere de arătare a titularului dreptului, în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Prima instanţă, soluţionând acţiunea, nu s-a pronunţat asupra acestei cereri.
Instanţa de apel a mai constatat că prima instanţă a admis cererea reconvenţională formulată de pârâtul Inspectoratul şcolar judeţean Sălaj de obligare a reclamanţilor la plata contravalorii construcţiilor edificate pe terenul proprietatea reclamanţilor şi a îmbunătăţirilor efectuate.
Această cerere a fost formulată în Dosar nr. 252/2006, fiind soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 91 din 2 martie 2001 a Curţii de Apel Cluj, definitivă prin Decizia civilă nr. 153 din 29 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3415 din 7 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În prezentul dosar există o altă cerere reconvenţională, formulată la data de 28 mai 2007 de către pârâtul Palatul Copiilor Zalău, asupra căreia prima instanţă a omis să se pronunţe.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii
Fără a invoca vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., reclamanţii au arătat că decizia instanţei de apel este nelegală, deoarece le-a creat o situaţie mai grea decât cea rezultată din prima hotărâre.
Deşi instanţa de fond a admis acţiunea în revendicare, iar apelul declarat de reclamanţi privea doar modul de soluţionare a cererii reconvenţionale, instanţa de apel a desfiinţat în întregime hotărârea atacată.
Instanţa de apel ar fi trebuit să constate că în cauză operează autoritatea de lucru judecat, în ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de Inspectoratul şcolar judeţean Sălaj şi, deşi a pus în discuţie această excepţie, a uitat să se pronunţe asupra ei.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de Inspectoratul şcolar judeţean, aceasta există la dosar şi trebuia soluţionată de prima instanţă.
Recurenţii au mai arătat că este adevărat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii de arătare a titularului dreptului, formulată de pârâţi în afara termenului prevăzut de art. 65 C. proc. civ., dar, în condiţiile în care nici Ministerul Educaţiei şi Cercetării, nici Inspectoratul şcolar judeţean şi nici Palatul Copiilor nu au atacat cu apel hotărârea tribunalului, instanţa de apel nu putea decide trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru a se pronunţa asupra acestor cereri.
Au mai arătat recurenţii că instanţa de apel a constatat greşit că apelul declarat împotriva încheierii din 15 iunie 2009, prin care s-a corectat eroarea materială ar fi fost tardiv, deoarece apelul declarat împotriva unei decizii, vizează, implicit şi apelul declarat împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale, mai ales atunci când vizează o greşeală de calcul.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art 304 pct. 5 din codul de procedură civilă şi sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare, fără a fi necesară analiza tuturor criticilor formulate în recurs.
În ceea ce priveşte motivul de desfiinţare care vizează nesoluţionare cererii reconvenţionale, se constată că, la data de 13 februarie 2006 (fila 38 din dosarul primei instanţe), Inspectoratul şcolar judeţean Sălaj a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor reconvenţionali la plata sumei de 1.000.000 lei noi, reprezentând valoarea construcţiilor ridicate pe terenul lor şi îmbunătăţirilor aduse imobilului.
Este nereală susţinerea instanţei de apel că această cerere reconvenţională a fost formulată într-un alt dosar, care a fost soluţionat printr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat.
În realitate, cererea reconvenţională formulată în Dosarul nr. 252/2006 a fost formulată în prezenta cauză.
În acest dosar a fost pronunţată sentinţa iniţială a tribunalului şi decizia instanţei de apel prin care aceasta a fost desfiinţată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Hotărârile judecătoreşti la care face trimitere instanţa de apel nu au fost pronunţate în Dosarul nr. 252/2006, ci în Dosarul nr. 1190/2003, care a avut ca obiect o altă cerere a reclamanţilor, prin care se solicitase constatarea nevalabilităţii titlului statului.
O cerere similară a fost formulată la rejudecare, în cel de al doilea ciclu procesual, la data de 28 mai 2007, de către Palatul Copiilor Zalău, suma indicată cu titlu de despăgubiri fiind de 1.100.000 RON.
Cererea poartă antetul Inspectoratului şcolar judeţean Sălaj - Palatul Copiilor Zalău.
La termenul din 16 ianuarie 2009, în faţa primei instanţe, reprezentantul pârâtului Palatul Copiilor a făcut cunoscut instanţei că îmbunătăţirile şi construcţiile s-au efectuat din fondurile Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
Cererea reconvenţională formulată la data de 28 mai 2007, a fost analizată de instanţa de judecată ca fiind formulată de pârâtul Inspectoratul şcolar al judeţului Sălaj (Palatul Copiilor Zalău) - a se vedea în acest sens menţiunile din practicalele încheierilor aflate la filele 281, 287 şi 313 din dosarul primei instanţe, după rejudecare.
Palatul Copiilor Zalău, însuşi, prin cererea de îndreptare a erorii materiale, a arătat că are ca for tutelar Inspectoratul şcolar al judeţului Sălaj.
Se constată, aşadar, că prima instanţă a considerat că cererea reconvenţională a fost formulată de Inspectoratul şcolar al judeţului Sălaj - Palatul Copiilor, şi a soluţionat-o ca atare.
Instanţa de apel, însă, s-a limitat să constate că nu a fost soluţionată cererea reconvenţională formulată de Palatul Copiilor, fără a analiza aspectele mai sus expuse, reţinând greşit că Inspectoratul şcolar a formulat cerere reconvenţională în alt dosar.
În ceea ce priveşte faptul că prima instanţă a lăsat nesoluţionată cererea de arătare a titularului dreptului, se constată că în mod greşit instanţa de apel a constatat că tribunalul nu a judecat această cerere.
Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 581 din 3 aprilie 2009, Tribunalul Sălaj a analizat amplu cererea de arătare a titularului dreptului.
Plecând de la dispoziţiile art. 64 C. proc. civ. şi invocând prevederile art. 166 alin. (44) din Legea nr. 84/1995, prima instanţă a arătat că Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu s-a prezentat în cauză, nu s-a pronunţat cu privire la cererea pârâtului privind arătarea titularului dreptului, dar a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a acţiunii.
Într-o astfel de situaţie, a reţinut instanţa de fond, clarificarea poziţiei procesuale se regăseşte în dispoziţiile art. 58 C. proc. civ., potrivit cărora cel chemat în judecată dobândeşte calitatea de intervenient în interes propriu, iar hotărârea îi va fi opozabilă.
Faţă de împrejurarea că tribunalul a soluţionat ambele cereri, în mod greşit instanţa de apel a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare, motivat de faptul că ele au rămas nesoluţionate.
Modul, însă, în care acestea au fost soluţionate trebuia supus controlului instanţei de apel, control pe care aceasta nu 1-a exercitat, în limitele cererii de declarare a apelului, conform art. 295 C. proc. civ.
Cât priveşte criticile referitoare la greşita respingere ca tardiv a apelului declarat de reclamanţi împotriva încheierii din 15 iunie 2009, acestea sunt nefondate.
Astfel, la data declarării apelului, 21 mai 2009, încheierea de îndreptare a erorii materiale nu era pronunţată.
Ea a fost pronunţată ulterior, la data de 15 iunie 2009 şi comunicată părţilor din dosar la data de 16 iunie 2009.
Reclamanţii nu au declarat în termen apel împotriva acestei încheieri, mulţumindu-se ca, prin motivele de apel, să arate că apelul este declarat şi împotriva acestei încheieri.
Or, motivele de apel au fost depuse abia la data de 7 octombrie 2009, mult peste termenul prevăzut de lege.
Este adevărat că la data depunerii cererii de declarare a apelului nu exista încheierea de îndreptare a erorii materiale, dar aceasta nu înseamnă că apelul declarat vizează şi încheierea din 15 iunie 2009.
Conform art. 282 C. proc. civ., apelul declarat împotriva unei hotărâri vizează şi toate încheierile premergătoare, dar încheierea de îndreptare a erorii materiale nu este o încheiere premergătoare, ci are un regim juridic de sine stătător, supus regulilor instituite de art. 281 şi 2813 C. proc. civ.
Or, conform acestor texte de lege, nu se poate interpreta că un apel declarat împotriva unei hotărâri se consideră îndreptat împotriva oricărei eventuale încheieri ulterioară de îndreptare a erorii materiale.
De altfel, aşa cum s-a arătat, încheierea de îndreptare de eroare materială a fost comunicată şi reclamanţilor, care nu au înţeles să o atace cu apel în termenul prevăzut de lege.
Faţă de motivele expuse mai sus, se va admite recursul declarat de reclamanţi, se va casa decizia atacată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, care se va pronunţa asupra apelului declarat de reclamanţi.
La rejudecare vor fi avute în vedere toate susţinerile şi apărările părţilor, a căror analiză a fost inutilă în prezentul recurs, faţă de elementele care au determinat soluţia de casare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii I.G., I.l.L., B.A., S.S., B.l.J., B.G., B.V. şi B.F.J. împotriva Deciziei nr. 325/A din 4 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5820/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5823/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
