ICCJ. Decizia nr. 5825/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5825/2010
Dosar nr. 26011/3/2008
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2010
Prin cererea înregistrată la data de 14 aprilie 2003 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 1726/2003, reclamanta B.M. a chemat în judecată pe pârâtele Uniunea Naţională a Cooperativelor de Consum - CENTROCOOP şi S.C. J.C. SA, solicitând: 1. constatarea nulităţii absolute a Deciziei nr. 15 din 3 martie 2003 emise de CENTROCOOP, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1), (2) şi (4), art. 23 alin. (1) şi (2) şi art. 24 alin. (1) în raport de dispoziţiile art. 948 pct. 4 şi art. 966 şi următoarele C. civ.; 2. constatarea inexistenţei proprietăţii pârâtei asupra imobilului din Bucureşti, str. Ş.S. nr. 21, sectorul 2, compus din teren în suprafaţă de 1.375 mp conform procesului - verbal de carte funciară şi 1.421 mp după titlu de proprietate, precum şi trei corpuri de clădire (A. corpul principal având parter cu cinci camere, hol şi dependinţe, etaj cu trei camere, hol şi dependinţe; B. corpul dinspre stânga având: parter cu vestibul, două camere şi dependinţe; C. corpul din fundul curţii având parter, vestibul, două camere, dependinţe şi un garaj pentru două maşini); 3. constatarea inexistenţei detenţiei precare a pârâtei asupra aceluiaşi imobil; 4. constatarea inexistenţei drepturilor de „deţinător", astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 - art. 20 şi următoarele; 5. obligarea pârâtei la a face, în sensul trimiterii notificării adevăratului deţinător S.C. J.C.; 6. obligarea deţinătorului la a face, în sensul emiteri unei decizii în condiţiile Legii nr. 10/2001 respectiv: a) alin. (2) art. 23 din Legea nr. 10/2001, invitarea reclamantei în calitate de persoană îndreptăţită, în scris şi în timp util la lucrările comisiei de elaborare a deciziei; b) alin. (1) art. 24 - în cazul refuzului restituirii în natură să i se facă o ofertă de despăgubire prin echivalent c) alin. (3) art. 36 - efectuarea expertizei de evaluare şi d) alin. (2) art. 25 - comunicarea copiilor de pe actele translative de proprietate, după caz, a actelor de dare în administrare şi alte asemenea, identificarea şi comunicarea adevăratului deţinător şi înaintarea către acesta a notificărilor făcute de persoana îndreptăţită, cu cheltuieli de judecată.
Prin cererea precizatoare depusă la termenul din 15 septembrie 2003, reclamanta a arătat că renunţă la capetele 3-6 de cerere ale acţiunii principale şi completate, că primul capăt de cerere se modifică în sensul că solicită a se constata că Decizia nr. 15/2003 este nelegală şi netemeinică pentru încălcarea dispoziţiilor art. 1 lit. a), art. 2 alin. (1) pct. a. lit. h), art. 9 alin. (1), art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 şi solicită anularea acestei decizii, iar capătul doi cerere se completează în sensul că solicită să se constate că titlul statului asupra imobilului situat în Bucureşti, str. Ş.S. nr. 21, sector 2 a fost o preluare abuzivă în sensul Legii nr. 10/2001 şi, pe cale de consecinţă, restituirea acestuia în natură.
Prin cererea formulată la acelaşi termen, pârâta Uniunea Naţională a Cooperativelor de Consum - CENTROCOOP a chemat în garanţie Municipiul Bucureşti prin Primarul General solicitând ca, în cazul în care va fi admisă acţiunea reclamantei, să se dispună obligarea chematului în garanţie la restituirea tuturor imobilelor ce au făcut obiectul contractului de schimb, situate pe: Str. M.S. nr. 47, Str. Ş.H. nr. 22, Str. S.I. nr. 32, Sos. G. nr. 69, Str. C. nr. 17, Str. S. nr. 45, Str. S. nr. 133, Calea F. nr. 17, Str. A.M. nr. 62, Str. C.P. nr. 2, Sos. M.B. nr. 221, Str. P.M. nr. 110, Str. G.P. nr. 3, Str. A.B. nr. 3-7, Bd. M. 304.
Prin cererea depusă la termenul din 13 octombrie 2003 reclamanta a chemat în judecată şi pe I.O., I.T.M. şi P.J., solicitând admiterea acestei cereri de chemare în judecată a altor persoane şi pe fond să se constate că, deşi aceştia aveau vocaţie succesorală la moştenirea autorilor săi, sunt moştenitori neacceptanţi, întrucât nu au făcut niciun act de acceptare a succesiunii şi, mai mult, nu au formulat nici notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel încât, prin neacceptarea succesiunii de către aceştia şi a cotelor ce le reveneau, prin redistribuire, acestea îi revin în totalitate reclamantei.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 10/2001, art. 43 - 46 şi ale Codului civil, art. 685-700.
După un prim ciclu procesual, prin Decizia civilă nr. 4083 din 18 mai 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 26332/2/2005, s-a admis recursul formulat de reclamanta B.M. împotriva Deciziei civile nr. 137/A din 21 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă; s-a casat în parte decizia şi s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului declarat de aceeaşi reclamantă la aceeaşi curte de apel; s-au menţinut dispoziţiile deciziei civile referitoare la apelul intervenienţilor şi s-a respins ca nefondat recursul declarat de intervenienta P.J. împotriva aceleiaşi decizii.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că, într-adevăr, la data soluţionării cauzei în apel art. 18 lit. d) a fost republicat sub lit. c) (imobilul a fost înstrăinat cu "respectarea dispoziţiilor legale") în urma modificărilor intervenite prin Legea nr. 247/2005 şi are în vedere actele juridice de înstrăinare, fără nicio distincţie, însă aplicarea textului legal republicat nu poate avea loc decât cu încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului, recunoscut prin decizia de apel prin care s-a constatat nevalabilitatea titlului de preluare de către stat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat şi că soluţionarea notificării trebuie făcută în raport de dispoziţiile în vigoare la data formulării, întrucât la acea dată reclamanta avea speranţa legitimă de redobândire a imobilului în natură în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 primit corelativ cu art. 18 lit. d), ca situaţie de excepţie.
A considerat că reclamanta avea, dacă nu un bun, cel puţin o speranţă legitimă calificată permanent de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind un "element al dreptului de proprietate" - de a obţine restituirea în natură a imobilului, faţă de dispoziţiile art. 20 care excludeau în speţă aplicarea art. 18 lit. d) din lege, speranţă pe care modificarea legislativă intervenită prin Legea nr. 247/2005, în cursul judecăţii, i-a luat-o, prin forma textului art. 18 lit. c) din lege.
Modificarea legislativă constituie o ingerinţă în dreptul de proprietate al reclamantului, din perspectiva art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ale individului. Aceasta pentru că, deşi ingerinţa este prevăzută de lege şi urmăreşte realizarea unui interes economic general, nu respectă cerinţa proporţionalităţii între scopul urmărit şi mijloacele folosite, pentru a face aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (1) teza a II-a din Protocolul nr. I Adiţional la Convenţie.
Legiuitorul, în situaţiile în care a avut în vedere restituirea numai prin echivalent sau restituirea condiţionată de anularea actului juridic, a prevăzut în mod expres acest lucru, în rest predominând principiul restituirii în natură cu subsidiarul de restituire prin echivalent în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură.
Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, care prin Decizia civilă nr. 170A din 10 martie 2008, a admis apelul declarat de apelanta - reclamantă B.M., a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza la instanţa de fond pentru rejudecarea cererilor privind anularea Deciziei nr. 15/2003 şi a cererii privind nelegalitatea titlului statului, în contradictoriu cu intimatele Uniunea Naţională a Cooperativelor de Consum - CENTROCOOP şi S.C. J.C. SA şi chematul în garanţie Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
La data de 2 iulie 2008, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, care prin Sentinţa civilă nr. 1751 din 19 noiembrie 2008, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. "J.C." SA, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepţia inadmisibilităţii capătului 1 de cerere ca neîntemeiată, a admis acţiunea completată şi precizată formulată de reclamanta B.M., în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Naţională a Cooperativelor de Consum - CENTROCOOP şi S.C. J.C. SA, a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului situat în str. S.Ş. nr. 21, sectorul 2, Bucureşti, a anulat Decizia nr. 15 din 3 martie 2003 emisă de pârâta CENTROCOOP şi, soluţionând pe fond notificarea, a obligat pârâta să restituie reclamantei, în natură, imobilul situat Bucureşti, str. S.Ş. nr. 21, sectorul 2, compus din teren în suprafaţă de 1.432,76 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert M.S. şi construcţii edificate pe acest teren, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat de expert S.F., condiţionat de achitarea în prealabil de către reclamantă a unei despăgubiri pentru corpul nou de clădire reprezentând valoarea de piaţă a acestuia, stabilită la 107.133 Dolari S.U.A., a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Uniunea Naţională a Cooperativelor de Consum - CENTROCOOP în contradictoriu cu chematul în garanţie Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că, prin Decizia nr. 15 din 3 martie 2003 emisă de CENTROCOOP s-a dispus că imobilul situat în Bucureşti, str. Ş.S. nr. 21, sector 2, nu poate fi restituit în natură, nefiind vorba de o preluarea abuzivă din partea pârâtei, precum şi transmiterea acesteia Prefecturii Municipiului Bucureşti pentru acordarea despăgubirilor băneşti cuvenite. În motivarea acestui act, emitentul a arătat că imobilul solicitat a intrat în patrimoniul său în schimbul a 15 imobile proprietatea sa, schimb efectuat în baza Decretului Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 670 din 25 august 1966 şi a actului de schimb încheiat între Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Oraşului Bucureşti şi Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum CENTROCOOP la data de 6 aprilie 1967. De asemenea, a arătat că lipit de acest imobil s-a mai construit între timp, cu fondurile sale, un alt corp de clădire şi care împreună constituie aport în natură la capitalul social al societăţii pe acţiuni J.C.", unde CENTROCOOP este acţionar majoritar.
În temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 tribunalul a apreciat că este competent să verifice temeinicia şi legalitatea dispoziţiei menţionate.
S-a reţinut că, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat la data de 27 martie 1939 de fostul Tribunalul Ilfov - Secţia notariat, I.T.P. şi A.I.P. au dobândit întregul imobil situat în Bucureşti, str. Ş.S. nr. 21, sector 2, compus din teren, "cu toate construcţiunile, plantaţiunile şi instalaţiunile aflătoare astăzi în fiinţă". Prin Procesul verbal nr. 16644 din 4 iunie 1941 încheiat de Comisiunea pentru înfiinţarea cărţilor funciare în Bucureşti s-a reţinut că imobilul avea la acea dată trei corpuri de clădire: 1) corpul principal având parter cu cinci camere, hol şi dependinţe, etaj cu trei camere, un hol şi dependinţe, 2) corpul dinspre stânga parter cu vestibul, hol, două camere şi dependinţe şi 3) corpul din fundul curţii parter, vestibul, două camere şi dependinţe şi un garaj pentru două maşini.
Potrivit certificatului de moştenitor nr. 48 din 9 mai 2005 eliberat de notar public A.A.J., la data de 20 iulie 1953 a decedat P.I., rămânând ca moştenitoare legale şi testamentare: I. (născută Io.) E., B. (născută Io.) M. şi P. (născută Io.) J., iar la data de 3 iunie 1981 a decedat şi A.I.P., unica sa moştenitoare, testamentară, fiind Io.E. Conform certificatului de moştenitor nr. 103 din 19 iulie 1999 întocmit de notar public V.C., la 14 ianuarie 1999 a decedat şi Io.E., care a fost moştenită de către B.M., I.O. şi I.T.M., fiind străină de moştenire P.J.
Dintre succesorii foştilor proprietari, reclamanta este singura care a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, trimisă sub nr. 1989 din 2 august 2001 prin executor judecătoresc N.D., şi ca atare singura persoană îndreptăţită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de actul normativ în discuţie, conform art. 22 alin.(5) din Legea nr. 10/2001. în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, de cota ce revenea celorlalţi moştenitori -care nu au urmat procedura prevăzută de lege -, profită reclamanta), împrejurarea că aceasta poate solicita măsuri reparatorii pentru întregul imobil, iar nu numai pentru o cotă parte, a fost reţinută cu putere de lucru judecat prin respingerea apelului declarat de intervenienta P.J. împotriva Sentinţei civile 616 din 3 iunie 2005, soluţia fiind menţinută şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pe cale de consecinţă, s-a reţinut calitatea acesteia de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, conform art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit Adresei nr. 2513 din 14 iulie 2002 emise de S.C. "F." SA imobilul situat din str. Ş.S. nr. 21 a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950, poziţia 6230, fost proprietar A.I.P., astfel că, faţă de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, intră în categoria celor preluate abuziv.
În temeiul Decretului Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 670 din 25 august 1966 şi al Deciziei nr. 680 din 17 aprilie 1967 a Sfatului Popular al Oraşului Bucureşti, la data de 6 aprilie 1967, între Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Oraşului Bucureşti şi Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum CENTROCOOP s-a încheiat un contract de schimb, prin care s-au transmis din proprietatea Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum în proprietatea statului şi în administrarea Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Oraşului Bucureşti mai multe imobile, menţionate în anexă şi, totodată, s-a transmis din proprietatea statului şi administrarea Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Oraşului Bucureşti în proprietatea Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum imobilul situat în Bucureşti, Raionul 23 August, str. Ş.S. nr. 21.
Potrivit actului constitutiv privind înfiinţarea Societăţii Comerciale J.C. SA autentificat sub nr. 2688 din 27 septembrie 1999 de notar public A.N., aceasta are ca acţionar principal pe CENTROCOOP, care a adus ca aport conform art. 4 corpurile de clădire A, B şi C situate în Bucureşti, str. S.Ş. nr. 21, sector 2. Din procesul - verbal încheiat la data de 21 iulie 1999, reiese că CENTROCOOP deţine 99.924 % din acţiunile societăţii. La art. 9 din Statutul societăţii comerciale s-a stabilit şi că: „înstrăinarea bunurilor din patrimoniul societăţii sau încheierea de tranzacţii se va face numai cu aprobarea Centrocoop, ce deţine majoritatea acţiunilor".
Ca atare, s-a prevăzut că cel mai important atribut al dreptului de proprietate, şi anume acela al dispoziţiei, să fie exercitat în comun de către transmiţătorul şi de către dobânditorul imobilului.
În cauză, s-au considerat incidente prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prima instanţa apreciind că intenţia legiuitorului a fost de a dispune restituirea imobilelor preluate abuziv, chiar şi atunci când ele se regăsesc în patrimoniul unei societăţi comerciale, dacă acţionar este statul sau chiar o unitate cooperatistă, cât şi faptul că unitatea deţinătoare la care se referă nu este neapărat proprietarul imobilului, ci persoana juridică care exercită în mod efectiv prerogativa dispoziţiei asupra acestuia, de vreme ce a folosit termenul „deţinător", care are un conţinut mai larg.
Din expertiza efectuată în cauză de ing. F.S., s-a reţinut că pe terenul situat în Bucureşti, str. Ş.S. nr. 21, sector 2 se află atât imobilul construit iniţial cu destinaţia locuinţă de către autorii reclamantei, având suprafaţa construită de 1028,69 mp, cât şi imobilul nou construit cu destinaţia „Centru Şcolar Cooperatist” Bucureşti, având suprafaţa construită de 510,77 mp.
S-a apreciat că, întrucât litera c) a art. 18 din Legea nr. 10/2001 a fost abrogată prin Legea nr. 247/2005, eventuala transformare a imobilului nu mai constituie un impediment la restituirea acestuia. Interpretând per a contrario art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, s-a apreciat că, în ipoteza construcţiilor neautorizate, imobilul trebuie restituit în întregime proprietarului, apreciindu-se totodată că se impune, aplicarea prin analogie a dispoziţiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care condiţionează restituirea imobilului de plata despăgubirilor de către persoana îndreptăţită, pentru ca situaţia creată să conducă la o îmbogăţire fără justă cauză. în cauză, valoarea construcţiei edificate după preluarea abuzivă a imobilului de către stat a fost stabilită prin aceeaşi expertiză la 107.133 Dolari S.U.A.
Referitor la cererea de chemare în garanţie formulată de către pârâta Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum CENTROCOOP, tribunalul a reţinut că nu se poate dispune restituirea de către chemata în garanţie a imobilelor pe care i le-a dat în schimbul imobilului situat în Bucureşti, str. Ş.S. nr. 21, sector 2, întrucât, atât timp cât contractul intervenit între cele două părţi - care constituie pentru chemata în garanţie titlu de proprietate - este în vigoare, aceasta are calitatea de proprietară a lor.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâtele Uniunea Naţională a Cooperaţiei de Consum CENTROCOOP şi SC J.C. SA.
Prin Decizia 223A din 25 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.
În ceea ce priveşte apelul declarat de SC „J.C." SA., instanţa a reţinut că acesta nu a fost motivat, astfel că se impune analiza acestei căi de atac din perspectiva dispoziţiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ.
S-a reţinut că, prin Decizia civilă nr. 170 A din 10 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus admiterea apelului declarat de apelanta - reclamantă, desfiinţarea Sentinţei civile nr. 616 din 3 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru rejudecarea cererilor privind anularea Deciziei civile nr. 15/2003 şi a cererii privind nelegalitatea titlului statului în contradictoriu cu toate cele trei pârâte.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a apreciat că, de vreme ce instanţa de recurs a constatat că nu era condiţionată de anularea actului de schimb, cererea de restituire în natură şi prin urmare, soluţia primită de excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC „J.C." SA este greşită, curtea de apel neputând soluţiona direct în apel, în contradictoriu cu această pârâtă, acţiunea, şi nici cererea de chemare în garanţie a Municipiului Bucureşti formulată de CENTROCOOP, a constatat că se impune rejudecarea cauzei de către prima instanţă, în funcţie de cadrul procesual astfel stabilit, cu atât mai mult cu cât, unul din motivele de apel susţinute de reclamantă viza greşita aplicare a dispoziţiilor H.G. nr. 498/2003.
S-a constatat totodată că, această decizie nu a făcut obiectul vreunei contestaţii, eventual prin formularea căii de atac a recursului, astfel că statuările din cuprinsul său au intrat în puterea lucrului judecat, fiind prin urmare, obligatorii pentru instanţa de fond, învestită cu rejudecarea cauzei.
Verificând sentinţa civilă apelată, curtea de apel a constatat însă că, instanţa de fond, rejudecând cauza, a pronunţat aceeaşi soluţie în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei apelante, argumentele care au constituit temeiul adoptării acestei soluţii fiind acelaşi cu cele avute în vedere la momentul soluţionării cauzei prin Sentinţa civilă nr. 616/2005 a Tribunalului Bucureşti.
În raport de aceste considerente, câtă vreme instanţa de fond, în mod greşit nu a respectat dispoziţiile intrate în puterea lucrului judecat şi care vizau chiar cadrul procesual în care urma să fie analizată acţiunea reclamantei, apelul apare ca fiind fondat, impunându-se desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în conformitate cu prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
În acest sens, instanţa de apel a apreciat că, apelanta justifică un interes legitim în formularea căii de atac exercitate, câtă vreme bunurile ce fac obiect al acţiunii reclamantei - şi care se solicită a fi restituite în natură acesteia - au fost aduse ca aport în natură la capitalul social al apelantei, aşadar fac parte din patrimoniul acesteia, ori, prin sentinţa apelată, s-a dispus restituirea lor în natură reclamantei, în contradictoriu doar cu apelanta Uniunea Naţională a Cooperaţiei de Consum Centrocoop, acţionar al SC „J.C." SA.
În ceea ce priveşte apelul declarat de apelanta Uniunea Naţională a Cooperaţiei de Consum Centrocoop, curtea de apel verificând critica ce vizează încălcarea dreptului la apărare al acestei părţi, a reţinut că, faţă de prevederile art. 156 alin. (1) C. proc. civ.,rezolvarea favorabilă a unei astfel de cereri nu este obligatorie, însă instanţa are obligaţia să aprecieze în raport de circumstanţele care o justifică, dacă nu este cazul - nu doar în interesul părţii ci şi a soluţionării însăşi a procesului - să o acorde, asigurând condiţiile echitabile de desfăşurare a procesului.
În cauză, apelantul prin reprezentant, a formulat la 14 octombrie 2008 cererea aflata la fila 10, Dosar nr. 26011/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care a solicitat amânarea judecăţii, fixată de instanţă pentru 15 octombrie 2008, cu motivarea că termenul era necesar pregătirii apărării.
Verificând actele dosarului, curtea de apel a apreciat că, modul în care a fost rezolvată cererea făcută satisface aceste exigenţe obiective, câta vreme apelanta fusese citată încă din data de 13 august 2008, astfel că de la acest moment şi până la data stabilită pentru soluţionarea cauzei, trecuseră deja aproximativ 2 luni, interval de timp suficient pentru ca partea, în măsura în care ar fi depus minime diligente, ar fi putut să ia cunoştinţă de actele dosarului şi să-şi pregătească apărarea, cu atât mai mult cu cât cauza parcursese deja un prim ciclu procesual, fiind trimisă pentru rejudecare, astfel că nu s-ar fi putut susţine cu deplin temei că actele de procedura efectuate anterior nu erau deja cunoscute părţii.
Aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 490 din 8 iunie 2006, dispoziţiile art. 156 C. proc. civ. nu constituie o restrângere a dreptului la apărare, ci reprezintă o măsură de descurajare a exercitării cu rea-credinţă a drepturilor procesuale prin cereri de amânare a procesului în scopul tergiversării acestuia şi al împiedicării înfăptuirii justiţiei, or, faţă de împrejurările de fapt la care s-a făcut deja trimitere nu se poate susţine că prima instanţa ar fi aplicat în mod eronat aceasta dispoziţie legala în cauză.
De asemenea, faptul că în raport de prevederile art. 118 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., întâmpinarea este obligatorie, nu poate fi natura sa conducă la o altă soluţie în ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii cu acest obiect.
În acest sens, curtea de apel a reţinut că, prin instituirea obligativităţii întâmpinării, asigură de plano echilibrul procesual al părţilor în litigiu, reclamantul având posibilitatea de a cunoaşte apărările pârâtului, precum şi probele utilizate în susţinerea lor, posibilitate de care pârâtul beneficiază prin luarea la cunoştinţă a acţiunii introductive a reclamantului dar în acelaşi timp se măreşte prevenirea exercitării abuzive sau cu întârziere a drepturilor procesuale. în cauză, apelanta a avut în mod cert la dispoziţie un interval de timp considerabil, suficient pentru a formula apărări în cauză, cu atât mai mult cu cât procesul se afla în stare de rejudecare, după casare, astfel ă prin opţiunea sa de a formula o cerere de amânare pentru pregătirea apărării în aceste condiţii - fără ca în cuprinsul acesteia sa aducă la cunoştinţa instanţei împrejurări obiective care să o fi împiedicat să acţioneze - şi de a nu executa obligaţia ce îi revenea conform art. 129 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 118 din Codul de procedură civilă, de a depune întâmpinare, şi-a asumat riscurile decurgând din propria sa lipsa de diligentă, şi, în consecinţă, potrivit unui principiu de aplicaţie generală, nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nu poate invoca încălcarea dreptului său la apărare.
În ceea ce priveşte fondul apelului declarat de apelanta Uniunea Naţională a Cooperaţiei de Consum CENTROCOOP, instanţa de apel, în raport de constatările anterioare, şi apreciind că, date fiind chiar raporturile juridice civile între cele două apelante, nu poate proceda la analiza pe fond a apelului şi că se impune soluţionarea unitară a cauzei.
Aşa fiind, au fost admise ambele apeluri, cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanţe, care să procedeze atât la analiza cererii principale, în cadrul procesual stabilit prin Deciziile civile nr. 4083 din 18 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, şi nr. 107 A/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, cât şi a cererii de chemare în garanţie, cerere care se impune a fi analizată şi din perspectiva prevederilor înscrise în art. 1408 C. civ.
Împotriva acestei din urmă decizii a exercitat calea de atac a recursului reclamanta B.M., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., reclamanta a arătat că instanţa de apel a încălcat principiile contradictorialităţii, rolului activ şi oralităţii, precum şi principiul disponibilităţii. Totodată, a încălcat normele imperative prevăzute de lege, respectiv dispoziţiile art. 297 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reclamanta a susţinut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive străine de natura pricinii şi există contradictorialitate în cadrul menţiunilor din considerente, precum şi între considerente şi dispozitiv.
Prin motivele de recurs, s-a susţinut şi că decizia atacată este dată cu încălcarea legii (pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.), respectiv a art. 292 alin. (2) şi art. 297 alin. (1)C. proc. civ. şi că instanţa de apel nu şi-a întemeiat soluţia pe textele de lege incidente în speţă, respectiv dispoziţiile Legii nr. 10/2001. De asemenea, instanţa de apel, în mod greşit, a reţinut că instanţa fondului a încălcat îndrumările instanţei de casare şi, din acest motiv, se impune desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că este fondat în sensul celor ce succed:
Prin Sentinţa civilă nr. 1751/2008, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea completată şi precizată de reclamantă, a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului în litigiu, a anulat Decizia nr. 15/2003 emisă de pârâta CENTROCOOP şi, soluţionând pe fond notificarea, a obligat pârâta să restituie reclamantei în natură imobilul, condiţionat de achitarea în prealabil de către reclamantă a unei despăgubiri pentru corpul nou de clădire reprezentând valoarea de piaţă a acestuia şi a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta CENTROCOOP în contradictoriu cu chematul în garanţie Municipiul Bucureşti, prin primarul general.
În motivarea acestei decizii, prima instanţă a reţinut considerentele de fapt şi de drept care au stat la baza pronunţării soluţiei.
Prin Decizia nr. 223A din 25 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, admiţând apelurile, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, care să procedeze atât la analiza cererii principale, în cadrul procesual stabilit prin Deciziile civile nr. 4083 din 18 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi nr. 107 A/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, cât şi a cererii de chemare în garanţie.
Or, potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe, în cazul în care constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată.
Ipoteza avută în vedere de legiuitor vizează două situaţii stricte şi prevăzute limitativ, prima dintre ele făcând posibilă desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, dacă prima instanţă, soluţionând cauza, nu a intrat în cercetarea fondului, pentru ca părţile să nu fie lipsite de un grad de jurisdicţie.
Este de observat că, ipotezele prevăzute de textul legal enunţat nu se regăsesc în prezenta speţă, deoarece tribunalul a analizat fondul cauzei, pronunţându-se atât cu privire la cererea de chemare în judecată promovată de reclamantă, cât şi cu privire la cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta CENTROCOOP. Totodată, judecata pricinii în faţa primei instanţe s-a făcut în condiţii de procedură legal îndeplinită.
Aşadar, în cauza de faţă nu sunt aplicabile prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu se regăseşte nici una din cele două situaţii expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care instanţa de apel urmează să trimită cauza spre rejudecare primei instanţe, ca urmare a desfiinţării hotărârii atacate.
În această situaţie, instanţa de apel în mod greşit a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Bucureşti, cu motivarea de a analizat atât cererea principală, cât şi cererea de chemare în garanţie.
Instanţa de fond s-a pronunţat pe fondul pricinii, în urma analizării temeiniciei acţiunii raportată la probele administrate şi la dispoziţiile legale aplicabile, aprofundarea cercetării putând fi făcută şi în apel, dacă acest lucru se impune.
Curtea de apel, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, nu avea motive să procedeze la trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, ci în calitate de instanţă de apel avea obligaţia legală de a verifica „în limitele cererii de apel stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă” şi totodată, facultatea de a „încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea probelor noi”, potrivit dispoziţiilor art. 295 C. proc. civ.
Mai mult, hotărârea primei instanţe fiind motivată în fapt şi în drept, instanţa de apel avea posibilitatea să aprecieze şi să suplinească sau să remedieze eventualele lacune sau inadvertenţe constatate în motivarea sentinţei, aşa încât cauza nu poate fi trimisă spre rejudecare la tribunal, aşa cum s-a dispus prin decizia recurată, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile art. 297 C. proc. civ., după cum s-a arătat.
Aşa fiind, se constată că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale menţionate, aspect ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de considerentele reţinute, în temeiul art. 312 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. proc. civ., se va admite recursul şi cauza va fi trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva Deciziei nr. 223A din 25 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5824/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5829/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
