ICCJ. Decizia nr. 5829/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5829/2010
Dosar nr. 520/205/2008
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2010
Prin cererea înregistrată la data de 16 august 2007, reclamanta S. (fostă C.), S.C. a chemat în judecată pe pârâţii N.T., N.A.S.C. şi pe M.E. pentru a fi obligaţi să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilele terenuri şi construcţii situate în Câmpulung, str. N. nr. 6 şi respectiv str. N.I. nr. 19, judeţul Argeş.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în baza certificatului de moştenitor nr. 113 din 12 mai 2004 este unica moştenitoare în calitate de nepoată de fiică a autorului N.N., iar imobilele revendicate au fost naţionalizate de la autorul său, deşi acesta a decedat anterior anului 1931, astfel naţionalizarea trebuia să se realizeze pe numele fiicelor acestuia.
S-a mai arătat că, pârâţii N.T. şi N.A.S.C. sunt nepoţi de frate ai autorului şi nu au vocaţie de pe urma acestuia, fiind înlăturaţi de la moştenire de moştenitorii în grad mai apropiat, respectiv de reclamantă.
Cu toate acestea, pârâţilor, rude în grad prohibit de lege, li s-au emis dispoziţii de retrocedare în temeiul Legii nr. 10/2001.
În imobilele revendicate locuiesc cumpărătorii în baza Legii nr. 112/1995, respectiv pârâţii D.V. şi M.E.
Apreciind că titlul său de proprietate este mai vechi şi îndeplineşte toate condiţiile unui titlu autentic, fiind preferabil, a solicitat admiterea acţiunii.
Prin Sentinţa civilă nr. 2134 din 24 octombrie 2007, pronunţată de Judecătoria Câmpulung, s-a constatat nulă acţiunea formulată de reclamantă, reţinându-se în considerente că cererea de chemare în judecată nu este semnată de reclamantă, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 133 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin Decizia civilă nr. 101/R din 22 ianuarie 2008, pronunţată de Tribunalul Argeş s-a admis recursul, s-a casat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, reţinându-se în considerente că, în mod greşit instanţa de fond a anulat cererea ca nesemnată, deoarece prin procura specială aflată la dosarul cauzei, reclamanta a împuternicit pe P.T. să întreprindă toate demersurile legale pentru retrocedarea imobilelor în litigiu, procură în baza căreia acesta avea dreptul să formuleze cereri şi să le semneze.
Primind cauza în rejudecare, Judecătoria Câmpulung, în raport de valoarea imobilelor revendicate, prin Sentinţa civilă nr. 1041 din 5 mai 2008, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.
La data de 10 octombrie 2008, pârâta M.E. a formulat cerere de chemare în garanţie a Primarului municipiului Câmpulung, a Primăriei municipiului Câmpulung, în calitate de succesor al R.A. Edilul Câmpulung, motivat de faptul că este cumpărător de bună credinţă a imobilului revendicat de reclamantă, iar în cazul în care va cădea în pretenţii, chematul în garanţie să fie obligat să o despăgubească cu suma de 43.540.845 RON, actualizată la preţul pieţei.
La aceeaşi dată, pârâta a mai chemat în garanţie şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia, în cazul în care va cădea în pretenţii, să-i plătească preţul plătit actualizat la preţul pieţei.
Totodată, aceeaşi pârâtă a solicitat şi disjungerea cererilor formulate de reclamantă, în sensul că judecarea cauzei să se facă separat pentru fiecare imobil solicitat de reclamantă, deoarece acestea sunt dobândite în mod individual de pârâţii M.E. şi D.V.
La termenul de judecată din 10 noiembrie 2008, s-a depus la dosarul cauzei o cerere de intervenţie în interes propriu formulată de E.F.I., la care s-a anexat Sentinţa civilă nr. 1634 din 17 aprilie 2000 pronunţată de Judecătoria Câmpulung, definitivă şi irevocabilă prin neapelare.
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea cererii de intervenţie în interes propriu, deoarece sentinţa civilă anexată cererii face referire, ca şi intervenientă, la o persoană numită T.E. care este o cu totul altă persoană decât una din autoarele sale care se numeşte Tu.E.
Prin încheierea de şedinţă din 8 decembrie 2008, instanţa a respins în principiu cererea de intervenţie în interes propriu, reţinând că între autoarea reclamantei şi autoarea intervenientei nu există identitate, faţă de înscrisurile aflate la dosar, respectiv Sentinţa civilă nr. 1634 din 17 aprilie 2000 şi certificatul de deces de la fila 68.
Prin aceeaşi încheiere, s-a luat act că pârâta M.E. a renunţat la cererea de disjungere aflată la fila 30.
Prin cererea aflată la fila 102 dosar, Ministerul Finanţelor Publice a chemat în garanţie pe Consiliul Local Câmpulung în calitate de mandant al R.A. Edilul Câmpulung.
Pârâta M.E. a chemat în garanţie pe notarii publici E. şi S.C.B. pentru a răspunde pentru eliberarea certificatelor de calitatea de moştenitor nr. 113 din 12 mai 2004, nr. 225 din 1 octombrie 1991 şi nr. 164 din 9 iulie 2002.
Tribunalul Argeş, prin Sentinţa civilă nr. 63 din 23 martie 2009 a respins acţiunea a nefondată. A luat act că pârâta M.E. a renunţat la judecarea cererilor de chemare în garanţie faţă de Primăria Municipiului Câmpulung, Primarul Municipiului Câmpulung, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Notarii Publici Asociaţi E. şi S.C.B. A fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie formulată de Ministerul Finanţelor Publice faţă de Consiliul Local Câmpulung şi R.A. Edilul Câmpulung şi a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta este fiica defunctei C.A., care la rândul său este fiica autorului N.N., astfel cum rezultă din certificatul de căsătorie aflat la dosar.
Pe baza actelor de stare civilă s-a stabilit că pârâţii N.T. şi N.A.S.C. sunt fiii lui N.A., care la rândul său este fiul lui N.Th., fratele autorului N.N., potrivit arborelui genealogic depus la dosar de reclamantă şi de cei doi pârâţi.
Prin Decretul nr. 92/1950 s-au naţionalizat din proprietatea autorului N.N., 8 apartamente situate în Câmpulung, str. N. nr. 6, str. K. nr. 11, str. B. 63 şi str.I.P. nr. 19.
La apariţia Legii nr. 10/2001, reclamanta deşi avea vocaţie succesorală concretă (utilă) la moştenirea defunctului N.N., nu a formulat notificare pentru a fi repusă în drept în termenul de acceptare a succesiunii acestui autor, singurii moştenitori care au formulat notificare sunt pârâţii N.T. şi N.A.S.C.
Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, succesibilii care după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile ce fac obiectul prezentei legi, cererea de restituire are valoarea de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legii.
La alin. (4) din acelaşi text de lege se prevede că, de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevederilor cap. III, profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite, care au depus în termen cererea de reconstituire.
În acest sens sunt şi disp. art. 4 pct. 7 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, care prevăd că în cazul în care nu toate persoanele care au calitatea de moştenitor al persoanei fizice îndreptăţite au solicitat restituirea imobilului preluat abuziv, de cotele cuvenite celor care nu au depus notificări vor profita ceilalţi moştenitori care au depus în termen cerere de restituire. Soluţia prevăzută de dispoziţiile legale mai sus enunţate este în acord cu dispoziţiile legale aplicabile în materie de succesiuni (dreptul de acrescământ reglementat de art. 697 C. civ.) potrivit căruia „partea renunţătorului profită coerezilor săi”.
Prin urmare, comoştenitorul care a solicitat restituirea în natură a imobilului în baza Legii nr. 10/2001 (considerat moştenitor acceptant) culege şi cota comoştenitorului care nu a acceptat succesiunea în termenul legal (care nu a depus notificarea până la data de 14 februarie 2002 şi care astfel a devenit străin de succesiune prin neacceptare).
În acest context şi în raport de dispoziţiile legale mai sus enunţate, tribunalul a reţinut că, în mod corect celor doi pârâţi în calitate de colaterali privilegiaţi li s-au emis cele două dispoziţii, respectiv nr. 45 din 11 martie 2002 şi nr. 210 din 4 august 2003, prin care le-au fost restituite în natură imobilele revendicate prin prezenta acţiune de către reclamantă.
În ceea ce-i priveşte pe pârâţii M.E. şi D.V., instanţa a reţinut că aceştia au dobândit în temeiul Legii nr. 112/1995, în calitate de chiriaşi, în baza contractelor de vânzare cumpărare nr. 14 din 27 octombrie 1997 şi respectiv, nr. 27 din 19 mai 1998, câte un apartament situat în str. N.I. nr. 19 şi respectiv, str. N. nr. 6, precum şi terenul aferent, contracte autentificate la notariat şi întabulate în registrul de transcripţiuni al Judecătoriei Câmpulung.
Potrivit art. 45 din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidenţa prevederilor prezentei legi sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.
Potrivit art. 21 din acelaşi act normativ, introdus prin Legea nr. 1/2009, contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare, sunt acte autentice şi constituie titlu de proprietate opozabile de la data încheierii acestora.
În consecinţă, s-a reţinut că pârâţii din prezenta cauză deţin titluri valabile, în timp ce reclamanta nu a făcut nicio dovadă din care să rezulte că a fost repusă în termenul de acceptare a succesiunii autorului său, de vreme de bunurile revendicate la decesul autorului său se aflau în proprietatea statului.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat apel, invocând nelegalitatea şi netemeinicia pentru următoarele motive: greşit s-a apreciat că reclamanta nu a acceptat succesiunea, deşi este moştenitoare sezinară şi a intrat în posesia averii succesorale chiar din momentul decesului autorului său, fără alte formalităţi juridice, potrivit dispoziţiilor art. 653 C. civ.; cele patru fiice ale autorului N.N. au intrat automat în posesia sezinei, iar reclamanta a cules moştenirea mamei şi mătuşilor sale, fiind singurul moştenitor în linie directă; la naţionalizare, proprietarul imobilelor nu mai era N.N., care decedase din anul 1930, ci cele patru fiice ale sale, astfel că nelegal naţionalizarea s-a realizat pe numele lui N.N.; faţă de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, titlul proprietarului iniţial nu a încetat să existe, reclamanta fiind proprietara unui bun în sensul Convenţiei, recunoscându-se nevalabilitatea titlului statului de preluare a imobilului şi deci, existenţa dreptului real în patrimoniul său; pârâţii sunt colaterali de pe urma fratelui autorului, N.G., fiind rude de gradul VII, astfel că nelegal li s-au emis dispoziţii de retrocedare pentru imobilele în litigiu; acţiunea în revendicare este independentă de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, practica instanţelor fiind constantă în acest sens; în cadrul acţiunii în revendicare trebuiau comparate titlurile de proprietate ale părţilor şi să se dea prioritate titlului reclamantei care este mai bine conturat, este mai vechi şi îndeplineşte toate condiţiile unui titlul autentic, fiind preferabil.
Prin Decizia nr. 175/A din 7 decembrie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, tribunalul a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, deoarece a apreciat asupra calităţii de moştenitoare a reclamantei exclusiv prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, concluzionând că aceasta nu a formulat notificare în procedura instituită de legea specială, notificare care i-ar fi conferit şi vocaţia de a accepta succesiunea, fiind repusă în termenul de acceptare în acest mod.
În mod greşit a reţinut că, celor doi pârâţi le profită şi cota ce s-ar fi cuvenit reclamantei în calitatea sa de moştenitoare legală, dacă ar fi urmat procedura prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Aşadar, instanţa s-a limitat să analizeze calitatea de moştenitoare a reclamantei, exclusiv în raport de dispoziţiile legii speciale, Legea nr. 10/2001, ci nu de dispoziţiile ce guvernează materia succesiunii, deşi acţiunea în revendicare formulată de reclamantă este fondată pe dispoziţiile art. 480 C. civ. şi art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei europene a drepturilor omului referitoare la proprietate, fiind o acţiune de drept comun.
Aşadar, instanţa de fond, deşi nu a ordonat dovezi pentru dovedirea calităţii de moştenitoare a reclamantei după autorul N.N. şi nici nu a reţinut în considerente că reclamanta ar fi străină de succesiunea acestuia prin neacceptare, a analizat posibilitatea repunerii în termenul de acceptare a succesiunii de către aceasta, prin notificarea pe care ar fi trebuit să o formuleze în procedura Legii nr. 10/2001, în condiţiile art. 4 alin. (3) din această lege, apreciind că, prin neformularea notificării, nu a fost repusă în termenul de acceptare a succesiunii lui N.N.
Reclamanta susţine că autoarea sa, C.A. a acceptat succesiunea tatălui ei N.N., iar reclamanta a cules moştenirea de la mama şi mătuşile acesteia, fiind singurul moştenitor în linie directă.
Instanţa nu a verificat aceste susţineri ale reclamantei prin administrarea de probe pentru a stabili calitatea de moştenitoare a reclamantei.
În stabilirea acestei situaţii juridice, instanţa trebuia să aibă în vedere principiile de bază ale devoluţiunii legale, respectiv chemarea la moştenire a rudelor în ordinea claselor de moştenitori legali, neinteresând în speţă corelaţia cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001, câtă vreme pentru stabilirea regimului juridic trebuia să analizeze calitatea de moştenitor a reclamantei în raport de dispoziţiile dreptului comun în materia devoluţiunii legale.
Chiar şi în prezenţa unui singur descendent care face parte din clasa I de moştenitori legali, sunt înlăturaţi de la moştenire moştenitorii care fac parte din clasele subsecvente de moştenitori, nicio altă rudă dintr-o clasă de moştenitori legali neputând veni la moştenirea lăsată de defunct, în cazul în care descendentul în linie directă în clasa I de moştenitori legali a acceptat succesiunea.
Nicio dispoziţie legală nu conferă dreptul succesibililor din alte clase de a succede la moştenirea defunctului înlăturând-o pe descendenta de gradul I, chiar dacă aceasta nu şi-a manifestat în mod expres intenţia de a solicita restituirea imobilului în litigiu în procedura Legii nr. 10/2001, aşa cum greşit a reţinut tribunalul.
Aşadar, instanţa a soluţionat greşit cauza în excepţia lipsei calităţii de moştenitoare a reclamantei, fără a verifica însă această calitate prin toate mijloacele de probă, în condiţiile dreptului comun.
S-a reţinut că se impune desfiinţarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, pentru ca tribunalul să administreze probe pentru a se stabili dacă reclamanta a cules moştenirea rămasă de la autorul N.N., conform susţinerilor acesteia, urmând a fi avute în vedere şi celelalte critici din apel, ca susţineri de fond.
Împotriva acestei din urmă decizii, au exercitat calea de atac a recursului pârâţii N.T., N.A.S.C., Do.V., D.V. şi M.E.
Prin recursul promovat, pârâţii N.T. şi N.A.S.C. au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9, 6 şi 8 C. proc. civ. şi au solicitat modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului şi menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei Tribunalului Argeş.
În motivarea recursului, s-a susţinut că instanţa de apel în mod greşit a apreciat că nu interesează în speţă prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001 şi a încălcat, totodată, principiul securităţii raporturilor juridice statuat în Convenţia europeană a drepturilor omului. În acelaşi timp, instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut, încălcând dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., întrucât nu s-a raportat strict la cererea de chemare în judecată şi nu a soluţionat pricina în limitele acesteia. Curtea de apel a transformat acţiunea în revendicare într-o acţiune în constatarea calităţii de unic moştenitor, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. Soluţia instanţei de apel este nelegală şi din perspectiva prevederile art. 297 C. proc. civ., deoarece, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, curtea de apel putea încuviinţa sau pune în dezbaterea părţilor necesitatea efectuării unor probe, însă a trimis cauza spre rejudecare, deşi tribunalul nu a lăsat nesoluţionat fondul cauzei, aceasta fiind sigura situaţie ce ar fi atras soluţia pronunţată.
Prin motivele de recurs, pârâţii Do.V. şi D.V. au invocat incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea art. 137 C. proc. civ., cât şi a art. 294, 295 şi 297 C. proc. civ.
S-a susţinut că Tribunalul Argeş nu s-a pronunţat asupra excepţiei invocate de Curtea de apel, de vreme ce nu rezultă din dispozitivul hotărârii acest lucru, ci s-a pronunţat asupra fondului cauzei, a comparat titlurile de proprietate ale părţilor şi a constatat că titlul de proprietate al pârâţilor-recurenţi este mai bine caracterizat. Raportat la efectul devolutiv al apelului, instanţa putea să ordone probe prin care să constate în mod direct dacă s-a acceptat sau nu succesiunea.
Pârâta M.E. a invocat încălcarea de către curtea de apel a dispoziţiilor art. 651, 653, 1169 şi 689 C. civ. şi faptul că instanţa nu a avut în vedere că reclamanta nu a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001. Reclamanta nu are certificat de moştenitor, în timp ce titlul pârâtei este valabil, perfect legal şi înscris în C.F. Odată cu adoptarea Legii nr. 1/2009 şi cu publicarea în M. Of. a Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, retrocedarea în natură nu mai este posibilă. Instanţa de apel nu a analizat actele care au stat la baza eliberării certificatului de calitate de moştenitor nr. 113/2004 şi nu a observat că nu s-au dezbătut succesiunile succesive dintre autorii reclamantei, conform arborelui genealogic aflat la fila 7 din dosar.
Analizând recursurile, Înalta Curte constată că sunt fondate în sensul celor ce succed:
Prin Sentinţa civilă nr. 63/2009, Tribunalul Argeş a respins ca nefondată acţiunea reclamantei, a luat act de renunţarea pârâtei M.E. la judecata cererilor de chemare în garanţie şi a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanţie formulată de Ministerul Finanţelor Publice.
În motivarea acestei decizii, prima instanţă a reţinut considerentele de fapt şi de drept care au stat la baza pronunţării soluţiei.
Prin Decizia nr. 175/A din 7 decembrie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, admiţând apelul formulat de reclamantă, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Argeş, care să administreze probe pentru a stabili dacă reclamanta a cules moştenirea rămasă de la autorul N.N., conform susţinerilor acesteia, motivat de faptul că, instanţa de fond a soluţionat greşit cauza în excepţia lipsei calităţii de moştenitoare a reclamantei, fără a verifica însă această calitate prin toate mijloacele de probă, în condiţiile dreptului comun.
Or, potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe, în cazul în care constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată.
Ipoteza avută în vedere de legiuitor vizează două situaţii stricte şi prevăzute limitativ, prima dintre ele făcând posibilă desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, dacă prima instanţă, soluţionând cauza, nu a intrat în cercetarea fondului, pentru ca părţile să nu fie lipsite de un grad de jurisdicţie.
Este de observat că, ipotezele prevăzute de textul legal enunţat nu se regăsesc în prezenta speţă, deoarece tribunalul a analizat fondul cauzei, pronunţându-se cu privire la cererea de chemare în judecată promovată de reclamantă şi, constatând că acţiunea reclamantei nu este fondată, a respins-o. Totodată, judecata pricinii în faţa primei instanţe s-a făcut în condiţii de procedură legal îndeplinită.
Aşadar, în cauza de faţă nu sunt aplicabile prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu se regăseşte nici una din cele două situaţii expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care instanţa de apel urmează să trimită cauza spre rejudecare primei instanţe, ca urmare a desfiinţării hotărârii atacate.
În această situaţie, instanţa de apel în mod greşit a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Argeş, cu motivarea de a administra probe.
Instanţa de fond s-a pronunţat pe fondul pricinii, în urma analizării temeiniciei acţiunii raportată la probele administrate şi la dispoziţiile legale aplicabile, aprofundarea cercetării putând fi făcută şi în apel, dacă acest lucru se impune.
Curtea de apel, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, nu avea motive să procedeze la trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, ci în calitate de instanţă de apel avea obligaţia legală de a verifica „în limitele cererii de apel stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă” şi totodată, facultatea de a „încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea probelor noi”, potrivit dispoziţiilor art. 295 C. proc. civ.
Aşadar, hotărârea primei instanţe fiind motivată în fapt şi în drept cu privire la fondul pricinii deduse judecăţii, cauza nu poate fi trimisă spre rejudecare la tribunal, aşa cum s-a dispus prin decizia recurată, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile art. 297 C. proc. civ., după cum s-a arătat.
Instanţa de apel poate încuviinţa completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea altor probe, dacă le consideră necesare pentru soluţionarea cauzei. De aceea, este nelegală soluţia instanţei de a desfiinţa hotărârea primei instanţe şi a trimite cauza spre rejudecare primei instanţe, pe motiv că trebuie completat probatoriul şi administrate noi probe în scopul lămuririi pe deplin a raporturilor deduse judecăţii.
Aşa fiind, se constată că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale menţionate, precum şi principiul rolului activ în soluţionarea cauzei şi a ignorat caracterul devolutiv al acestei căi de atac, aspecte ce atrag incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de considerentele reţinute, în temeiul art. 312 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. proc. civ., se vor admite recursurile şi cauza va fi trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel Piteşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâţii N.T., N.A.S.C., Do.V., D.V. şi M.E. împotriva Deciziei nr. 175/A din 7 decembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5825/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5840/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
