ICCJ. Decizia nr. 5861/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5861/2010
Dosar nr. 47419/3/2008
Şedinţa publică de la 5 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11 decembrie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. 47419/3/2008 reclamantul P.P. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa instanţa să oblige pârâtul la plata de daune în cuantum de 250.000 euro, în RON la cursul B.N.R. din ziua efectuării plăţii, pentru perioada 1951 - 1956, în care a avut domiciliul obligatoriu în comuna Dropia, raionul Călăraşi, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 902 din 24 iunie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamantul P.P.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 16A din 12 ianuarie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul P.P. împotriva sentinţei sus-menţionate, cu următoarea motivare:
Cererea de chemare în judecată este o acţiune în pretenţii, reclamantul P.P. solicitând obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 250.000 euro, reprezentând daune materiale şi morale pentru perioada în care a fost deportat.
Calitatea reclamantului de luptător în rezistenţa anticomunistă a fost recunoscută acestuia, în baza O.U.G. nr. 214/1999, prin Decizia din 18 mai 2005 emisă de Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Aşadar, pentru faptele descrise anterior reclamantul a beneficiat de dispoziţiile legale invocate, împotriva sa fiind dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive.
Conform art. 7 din O.U.G. nr. 214/1999, persoanele care au calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă beneficiază de drepturile prevăzute în Decretul-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările ulterioare; de asemenea, beneficiază, în condiţiile legii, de restituirea în natură sau, dacă aceasta nu este posibilă, prin echivalent a bunurilor confiscate.
În speţă, pretenţiile reclamantului sunt subsumate dispoziţiilor O.U.G. nr. 214/1999, însă nici acest act normativ şi nici Decretul-Lege nr. 118/1990 nu prevăd un termen de exercitare a unei astfel de acţiuni; în acest caz, în mod corect a apreciat instanţa de fond că se aplică dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, acţiunea în despăgubiri fiind supusă termenului general de prescripţie de 3 ani.
Acest termen de prescripţie începea să curgă fie de la intrarea în vigoare a Decretului-Lege nr. 118/1990, fie, cel mai târziu, de la emiterea Deciziei nr. 399, respectiv 18 mai 2005, moment la care s-a recunoscut reclamantului calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, aceasta în raport de pretenţiile sale determinate de adoptarea succesivă a celor două acte normative.
De altfel, ceea ce s-a contestat prin motivele de apel nu a fost natura termenului stabilit de instanţa de fond (termen general de prescripţie), ci momentul de la care acesta începe să curgă.
Chiar dacă anterior emiterii Deciziei nr. 399 au fost adoptate şi alte acte normative, la care face referire directă apelantul reclamant, acestea nu au relevanţă sub aspectul termenului de la care se calculează prescripţia dreptului la acţiune, întrucât ele vizează constituirea unui cadru legal pentru atragerea răspunderii celor vinovaţi de săvârşirea unor abuzuri împotriva victimelor regimului comunist, fără a stabili, în concret, termenul de la care o persoană care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic se poate adresa instanţei pentru daunele ce i-au fost produse.
Această posibilitate a fost recunoscută celor care nu au exercitat astfel de acţiuni în instanţă în termenul general de prescripţie de 3 ani prin Legea nr. 221/2009 (art. 5), reclamantul fiind îndreptăţit ca în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a acestei legi să solicite obligarea statului la repararea prejudiciului moral sau material ce i-a fost cauzat de regimul comunist.
Împrejurarea că la data pronunţării hotărârii primei instanţe era în vigoare Legea nr. 221/2009 nu conduce la o altă soluţie asupra fondului, întrucât instanţa era obligată să se raporteze la data formulării cererii de chemare în judecată şi la dispoziţiile legale aplicabile cauzei la acel moment, fără a fi vorba de o situaţie în care operează repunerea în termen, conform art. 19 din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva deciziei de apel reclamantul a formulat cerere de recurs, în susţinerea căreia a arătat că art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 prevede posibilitatea persoanelor care fac obiectul acestei legi să solicite daune în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a acestei legi, iar art. 725 alin. (1) C. proc. civ. dispune că dispoziţiile legii de procedură se aplică din momentul intrării în vigoare şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche.
Analizând decizia de apel în raport de critica formulată, ce se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi ţinând cont totodată de jurisprudenţa instanţei, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în considerarea celor ce succed.
La data introducerii cererii de chemare în judecată nu exista un act normativ cu caracter reparator care să reglementeze situaţia persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada regimului comunist, astfel încât reclamantul a invocat dispoziţiile O.U.G. nr. 214/1999, Decretul-Lege nr. 118/1990, precum şi dispoziţiile Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Pe parcursul judecăţii a intrat însă în vigoare Legea nr. 221/2009, act normativ cu caracter reparator, care reglementează în mod expres situaţia drepturilor recunoscute persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic sau au fost supuse unor măsuri administrative asimilate acestora în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Potrivit art. 4 alin. (4) din acest act normativ, cererea prin care se solicită instanţei să se constate caracterul politic al condamnării este imprescriptibilă, iar cererea privind acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare sau prin măsuri administrative cu caracter politic poate fi formulată în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a).
Deşi reclamantul a invocat prin cererea de apel noul act normativ, instanţa a înlăturat de la aplicarea în speţă dispoziţiile acestei legi.
Însă, având în vedere că situaţia de fapt descrisă de reclamant se încadrează în câmpul de aplicare al Legii nr. 219/2009 (aspect reţinut şi în considerentele deciziei de apel) şi că legea civilă este de imediată aplicare, instanţa de apel trebuia să constate că acţiunea nu putea fi considerată ca prescrisă şi, admiţând apelul, să desfiinţeze sentinţa şi să trimită cauza spre rejudecare pentru a se analiza pe fond pretenţiile reclamantului din perspectiva legii speciale de reparaţie.
Pentru aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa decizia; în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ. va admite apelul declarat de reclamant, va desfiinţa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul P.P. împotriva Deciziei nr. 16/A din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică decizia în sensul că:
Admite apelul declarat de reclamant împotriva Sentinţa nr. 902 din 24 iunie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Desfiinţează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publici, astăzi 5 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5860/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5881/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
