ICCJ. Decizia nr. 5932/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5932/2010
Dosar nr. 46776/3/2007
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2010
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 1560 din 17 octombrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta T.M. contradictoriu cu pârâţii Z.L., Z.D.N., Primăria municipiului Bucureşti, prin primar general şi cu pârâta chemată în judecată Ţ.D.M.
A respins cererea de chemare în judecată a altor persoane, formulată de pârâtul Z.D.N., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta T.M. a formulat acţiune în revendicare prin care a solicitat obligarea pârâţilor persoane fizice să îi lase în deplină proprietate posesie imobilul situat în Bucureşti, S.U. terenul aferent, în suprafaţă de 357 mp, iar, în subsidar, anularea Dispoziţiei din 1 iulie 2005, emisă de Primăria municipiului Bucureşti, de restituire în natură a imobilului.
Tribunalul a constatat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, singurii care au formulat notificare au fost pârâţii Z.L. şi Z.D.N., iar la momentul notificării nu există nicio dovadă că reclamanta ar fi acceptat succesiunea defuncţilor T.F., I.Ş. şi C.S., certificatele de moştenitor fiind emise ulterior notificării.
Nici de la data eliberării certificatelor de moştenitor şi pană la data emiterii dispoziţiei din 1 iulie 2005 a Primăriei municipiului Bucureşti reclamanta nu a dovedit că ar fi fost vreun demers pentru a figura în dispoziţia de restituire.
În cauză, pârâţii persoane fizice beneficiază de bun, în condiţiile în care reclamanta nu a formulat notificare şi nu a dovedit că a acceptat în termen succesiunea defuncţilor T.F., I.Ş. şi C.S.
Tribunalul a mai constatat că nu există niciun motiv de nulitate absolută sau relativă a dispoziţiei emisă de primărie şi că cererea de chemare în judecată a altor persoane nu este întemeiată, deoarece Ţ.D.M. nu a emis nicio pretenţie cu privire la moştenire, iar constatarea nulităţii absolute parţiale cu privire la aceasta este o nulitate relativă, care poate fi invocată doar de cei interesaţi.
Prin Decizia nr. 504 din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte.
A admis cererea formulată de reclamantă în subsidiar.
A anulat dispoziţia din 1 iulie 2005, emisă de Primăria municipiului Bucureşti, pe care a obligat-o să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură a imobilului către persoanele îndreptăţite T.M., Z.L. şi Z.D.N.
A respins cererea reclamantei privind obligarea pârâţilor să lase în deplină proprietate şi posesie cota de 1/2 din imobil.
Instanţa de apel a constatat că la data de 2 mai 2001, pârâţii Z.L. şi Z.D.N. au formulat notificare privind restituirea în natură a imobilului în litigiu.
În mod eronat instanţa de fond a constatat că reclamanta nu a acceptat în termen succesiunea de pe urma defunctului său tată, T.F. şi a mătuşilor sale, I.Ş. şi C.S., în acest sens certificatul de moştenitor nr. x/1979 referindu-se la acceptarea succesiunii de pe urma autoarei comune G.S. de către T.F., tatăl reclamantei.
Reclamanta a acceptat în termen succesiunea defunctului său tată, conform certificatului de moştenitor din 14 august 1991 şi suplimentului de certificat de moştenitor din anul 2005, precum şi succesiunea defunctelor I.Ş. şi C.S., conform certificatului de moştenitor din 27 martie 2001, emis de B.N.P. E.
Instanţa de apel a mai reţinut că la data emiterii dispoziţiei din 1 iulie 2005, Legea nr. 247/2005 nu era în vigoare, astfel încât nu este incident în cauză art. 4 alin. ultim din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs pârâţii Z.D.N., Z.L. şi Primăria municipiului Bucureşti, prin primar general.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., recurenţii Z.D.N. şi Z.L. au arătat, în esenţă, că decizia atacată a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.
Astfel, conform dispoziţiilor acestui text de lege, în forma în vigoare până la publicarea Legii nr. 247/2005, de prevederile legii speciale beneficiază moştenitorii persoanei fizice îndreptăţite cu condiţia ca aceştia să solicite restituirea.
În cauză, reclamanta nu a formulat notificare, singurii care s-au conformat art. 21 din Legea nr. 10/2001 fiind pârâţii-recurenţi.
Prin urmare, susţin recurenţii, regula unanimităţii nu este aplicabilă, iar împrejurarea că numai o parte din moştenitori au cerut restituirea imobilului preluat abuziv are relevanţă în sensul că imobilul se cuvine doar celor ce s-au conformat Legii nr. 10/2001.
Primăria municipiului Bucureşti a invocat, de asemenea, dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. şi a arătat că restituirea unui imobil, în condiţiile Legii nr. 10/2001, se poate dispune numai după parcurgerea procedurii administrative prealabile, iar notificarea a fost soluţionată sub imperiul Legii nr. 10/2001, nemodificată.
Criticile formulate permit încadrarea recursurilor în dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. şi sunt fondate pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Imobilul în litigiu, situat în Bucureşti, S.U., sector 4, a constituit proprietatea numitei G.S., de la care a fost preluat de Statul Român în baza dispoziţiilor Decretului nr. 92/1950.
G.S. a decedat la data de 30 ianuarie 1952 şi a lăsat ca moştenitori, potrivit certificatului de moştenitor din 7 noiembrie 1979, eliberat de fostul notariat de Stat al sectorului 4, pe Z.V., C.V., T.F., I.Ş. şi C.S., în calitate de nepoţi de soră.
Aşa cum rezultă din dosarul administrativ depus în copie la dosar, la data de 2 mai 2001, Z.L. şi Z.D.N. au transmis către Primăria sectorului 4 Bucureşti notificarea înregistrată sub nr. 1325 la Biroul executorilor judecătoreşti de pe lângă Judecătoria sectorului 4.
Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii persoana juridică deţinătoare, termenul stabilit iniţial fiind apoi prelungit prin acte normative succesive.
Acelaşi articol cuprinde în alin. (5) şi dispoziţia potrivit căreia, nerespectarea termenului stabilit pentru transmiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent
Cele două alineate ale art. 21 din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 22 după republicare) au rămas neschimbate şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Prin urmare, în procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001, transmiterea notificării şi parcurgerea procedurii administrative este obligatorie, cu consecinţa pierderii dreptului de a cere măsuri reparatorii în instanţă.
În cauză, singurii care au formulat notificare şi au parcurs procedura administrativă obligatorie au fost pârâţii Z.D.N. şi Z.L., reclamanta arătând chiar prin cererea de chemare în judecată că nu a formulat notificare, deoarece a aflat după după emiterea certificatelor de moştenitor că poate beneficia de restituirea în natură a imobilului.
Prin urmare, neparcurgând procedura administrativă, a pierdut dreptul de a cere în instanţă măsurile reparatorii care i s-ar fi cuvenit.
Reclamanta-intimată a arătat pe parcursul procesului şi prin concluziile scrise depuse în recurs că, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, cererea de restituire profită tuturor moştenitorilor acceptanţi, deoarece depunerea notificării reprezenta un act de administrare făcut în favoarea tuturor celorlalţi moştenitori.
Această susţinere este, însă, greşită deoarece, aşa cum s-a arătat, dispoziţia referitoare la pierderea dreptului de a cere în instanţă măsuri reparatorii pentru persoanele fizice există şi înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Mai mult decât atât, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, atât în forma înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, cât şi după această dată, condiţiona acordarea măsurilor reparatorii de formularea unei cereri de restituire în natură.
Prin urmare, legiuitorul a exclus posibilitatea ca cererea de restituire făcută de unul din moştenitori să profite şi celorlalţi moştenitori.
De altfel, practica judiciară anterioară momentului intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 a fost constantă în sensul că ce cotă parte ce s-ar fi cuvenit moştenitorilor care nu au făcut cerere de restituire profită moştenitorii care au făcut o astfel ce cerere, în virtutea dreptului de acrescământ, iar modificările aduse art. 4 din Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 nu au făcut altceva decât să dea consacrare legislativă practicii judiciare conturată până la acea dată.
Nici susţinerea intimatei-reclamante că pârâţii persoane fizice ar fi acţionat în baza unui mandat tacit nu este fondată, deoarece nicio probă administrată în cauză nu dovedeşte că s-ar fi manifestat voinţa ca aceştia să acţioneze în numele ei sau că pârâţii ar fi acţionat şi în numele reclamantei.
Faţă de cele expuse mai sus, ambele recursuri se vor privi ca fondate şi vor fi admise, cu consecinţa modificării deciziei pronunţată de instanţa de apel, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de reclamanta T.M. împotriva Sentinţei nr. 1560 din 17 octombrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Intimata-reclamantă T.M. va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimaţii-pârâţi, în cuantum redus, conform art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., în funcţie de natura şi complexitatea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâţii Z.D.N. şi Z.L. şi de Primăria municipiului Bucureşti, prin primar general împotriva Deciziei nr. 504 din 20 octombrie 2009 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică decizia, în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta T.M. împotriva Sentinţei nr. 1560 din 17 octombrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe intimata-reclamantă T.M. la 1.000 RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. către recurenţii-pârâţi Z.D.N. şi Z.L.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5931/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5934/2010. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
