ICCJ. Decizia nr. 6011/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6011/2010
Dosar nr. 931/85/2006
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1286 din 30 octombrie 2006, pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul civil nr. 931/85/2006, a fost respinsă contestaţia formulată de către contestatorii C.M., M.C. şi G.C., prin mandatar M.L., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Sibiu.
Pentru a se pronunţa această sentinţă s-au reţinut următoarele:
Conform C.F. Sibiu proprietari au fost C.S. şi C.M.
Imobilul a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 223/74 prin Decizia nr. 100/1987 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular Judeţean Sibiu, fără plata de despăgubiri.
Ulterior, imobilul a fost înstrăinat chiriaşilor D.E. şi A. conform Legii nr. 112/1995 - prin contractul de vânzare cumpărare din 1998. Contractul a fost atacat de foştii proprietari C., iar prin sentinţa civilă nr. 9305/2001 irevocabilă acesta a fost menţinut.
C.M. şi S. au formulat notificare conform Legii nr. 10/2001 şi au solicitat restituirea în natură a imobilului iar intimatul, prin Dispoziţia din 2006, a respins cererea de restituire în natură însă s-a propus Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor acordarea de titluri de despăgubire.
Reclamanţii-contestatori, au calitate de persoane îndreptăţite, conform art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, imobilul a fost preluat abuziv conform art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 însă, urmare a faptului că imobilul a fost înstrăinat în mod legal şi irevocabil foştilor chiriaşi, restituirea în natură nu mai este posibilă. Legea nr. 10/2001 instituie regula restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, însă în situaţia în care restituirea în natură nu mai este posibilă se acordă măsuri reparatorii.
Nemaifiind posibilă restituirea în natură conform art. 1 şi 9, în baza art. 18 din Legea nr. 10/2001 se pot acorda doar măsuri reparatorii prin echivalent, s-a respins contestaţia formulată şi s-a menţinut dispoziţia atacată ca temeinică şi legală.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel contestatorii, solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinţei instanţei de fond, în sensul de a dispune anularea Dispoziţiei din 2006 emisă de Primarul Municipiului Sibiu, şi obligarea intimatului la emiterea unei noi dispoziţii de restituire în natură pentru imobilul înscris în C.F. Sibiu, în suprafaţă de 373 mp, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
In dezvoltarea motivelor de apel s-a susţinut că, prin sentinţa criticată s-a arătat că nu mai este posibilă restituirea în natură, deoarece imobilul ar fi fost înstrăinat „în mod legal" foştilor chiriaşi. S-a considerat că această motivaţie nu este corectă deoarece foştii chiriaşi au cumpărat imobilul în perioada în care pe rolul instanţelor judecătoreşti se aflau procese legate de acest imobil. In plus, pe rolul Judecătoriei Sibiu se afla Dosarul nr. 8369/2001, în care s-a solicitat să se constate că preluarea imobilului a fost abuzivă şi rectificarea de C.F.
Instanţa de fond a reţinut că imobilul a fost preluat abuziv şi că ei sunt persoane îndreptăţite conform art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001.
Abuzul constă tocmai în confiscarea imobilului de către stat împotriva voinţei lor.
În acest sens, a fost emisă Legea nr. 10/2001 care prevede că „imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1045-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condiţiile prezentei legi".
Notificarea lor, respinsă prin dispoziţia primarului, a fost formulată şi înregistrată la data de 08 mai 2001.
Conform dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură „ - Primăria municipiului Sibiu a răspuns la notificarea înregistrată de petenţii C.S. şi C.M. la data de 27 iunie 2006, prin Dispoziţia din 2006, şi comunicată la data de 17 iulie 2006, deci după 5 ani.
Legea ar fi aplicată în mod părtinitor atâta vreme cât celor cărora li s-a răspuns în termenul legal de 60 zile li s-au restituit imobilele în natură, iar petenţilor C. li s-a respins notificarea deoarece autoritatea care trebuia să emită decizia nu a respectat dispoziţiile legale cu privire la termenul de emitere a dispoziţiei.
După apariţia Legii nr. 112/1995 petenţii-apelanţi au formulat cerere de restituire în natură a apartamentului preluat abuziv, fiind respinsă restituirea în natură şi oferindu-li-se despăgubiri care nu au fost acceptate. Solicitarea a fost restituirea în natură. Prin procesul ce a format obiectul Dosarului 6373/1997 al Judecătoriei Sibiu au contestat decizia comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995.
În cursul soluţionării în faza de fond a judecăţii în Dosarul nr. 6373/1997 numitul D.E. a avut calitatea de intervenient în nume propriu.
Deşi cunoştea despre litigiul privitor la apartament, în urma repetatelor refuzuri de vânzare de către SC U. SA Sibiu - administratorul Statului, şi având calitatea de intervenient în litigiul menţionat, numitul D.E. a formulat o acţiune în instanţă de obligare la încheierea de contract de vânzare-cumpărare între SC U. Sibiu şi el (Dosar nr. 2915/1998, sentinţa civilă nr. 3290/1998 a Judecătoriei Sibiu). Judecătoria Sibiu i-a dat câştig de cauză în ciuda faptului că locuinţa era în litigiu (Dosar nr. 6373/1997) nesoluţionat, şi a faptului că, potrivit Legii nr. 112/1995, art. 9 alin. (6), era exceptat de la posibilitatea cumpărării imobilului deoarece acesta înstrăinase, după 1990, o locuinţă proprietate personală. Numitul D.E. a declarat că nu a avut proprietate personală şi nu a înstrăinat după 1990 aşa ceva.
Au mai susţinut că au atacat cu apel sentinţa nr. 9305/2001 a Judecătoriei Sibiu, apel respins prin Decizia nr. 371/2002, menţionându-se în continuare aceeaşi interpretare eronată a termenului de locuinţă în sensul Legii nr. 5/1973 (lege abrogată). Această soluţie a fost menţinută şi în recurs, motivarea temeiniciei şi legalităţii sentinţei fiind aceeaşi şi anume că petenţii nu au intervenit în dosarul de obligare la încheiere contract de vânzare-cumpărare dintre D. şi SC U. SA. Toate acestea în condiţiile în care atât D. cât şi SC U. SA ştiau de existenţa unui alt Dosar aflat pe rolul instanţei (nr. 6373/1997). Or, în aceste condiţii nu se putea afirma că au fost respectate dispoziţiile legale.
Prin Decizia nr. 8/A/2007 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorii C.M., M.C. şi G.C., împotriva sentinţei nr. 1286 din 30 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Primarul Municipiului Sibiu.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că sunt neîntemeiate motivele de apel formulate de către contestatari, întrucât, în cauză, devin incidente prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, în conformitate cu care măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor legale, în condiţiile în care imobilul solicitat a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 către foştii chiriaşi, D.E. şi A.
Iar referitor la acelaşi aspect, s-a reţinut că legalitatea contractului de vânzare-cumpărare, având ca obiect imobilul aflat în litigiu, a fost analizată prin prisma Legii nr. 112/1995 de către instanţele judecătoreşti care au respins acţiunea în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC U. SA Sibiu, în calitate de vânzător, şi D.E. şi A., în calitate de cumpătători, conform sentinţei civile nr. 9305/2001 a Judecătoriei Sibiu, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 371/2002 a Tribunalului Sibiu şi Decizia civilă nr. 2576/2002 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Pe de altă parte, s-a reţinut că este lipsit de relevanţă faptul că preluarea imobilului solicitat a fost abuzivă, în baza Decretului nr. 223/1974, fără a primi vreo despăgubire, întrucât prin dispoziţia contestată s-a stabilit deja faptul că notificarea formulată de apelanţi face obiectul Legii nr. 10/2001, făcându-se propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent.
De asemenea, contestatorii nu pot invoca faptul că notificarea formulată nu a fost soluţionată în termenul legal, întrucât acestea au atacat în instanţă modalitatea de preluare a imobilului, considerând că a fost preluat fără titlu valabil, cu consecinţa anulării încheierii de intabulare a bunului imobil şi a radierii dreptului de proprietate al Statului Român, iar în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, procedura de soluţionare a notificării pe cale administrativă a fost suspendată.
Împotriva deciziei respective, la data de 6 martie 2007, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii C.M., M.C. şi G.C., criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea sau casarea acesteia pentru motivele prevăzute în art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe, care să fie schimbată în tot, admiţându-li-se contestaţia aşa cum a fost formulată împotriva Dispoziţiei din 2006 emisă de Primarul Municipiului Sibiu.
Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea, recurenţii au susţinut în primul rând faptul că instanţa de apel a soluţionat cauza în mod greşit, motivarea deciziei fiind contradictorie şi neconformă cu realitatea.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a susţinut că, în temeiul art. 84, 112 pct. 4 şi de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa are obligaţia să stabilească corect cadrul procesual, normele legale şi instituţiile juridice aplicabile, în raport de situaţia de fapt invocată prin acţiune, iar dispoziţiile art. 46 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 10/2001 prevăd faptul că actele juridice de înstrăinare încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, aflate în vigoare la data înstrăinării, sunt valabile, însă cele având ca obiect imobilele preluate fără titlu valabil sunt lovite de nulitate absolută în afară de cazul când actul a fost încheiat cu bună-credinţă.
S-a susţinut că actul de vânzare-cumpărare încheiat între SC U. SA Sibiu şi foştii chiriaşi D.E. şi A. şi având ca obiect apartamentul aflat în litigiu s-a întemeiat pe reaua-credinţă a cumpărătorilor, câtă vreme, cu minime diligenţe, acestea puteau afla situaţia juridică a imobilului, la data respectivă aflându-se pe rolul instanţelor judecătoreşti o acţiune în revendicare.
În susţinerea aceluiaşi motiv de recurs, s-a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat şi cu privire la aceste elemente noi care au fost depuse ca probatorii în apel, ci s-a limitat doar să dea eficienţă unor hotărâri judecătoreşti, fără a analiza întregul context al probelor, buna-credinţă a foştilor chiriaşi fiind înfrântă prin datele concrete ce rezultă din probatorii.
În al doilea rând, s-a arătat faptul că, într-adevăr, preluarea de către stat a apartamentului în litigiu a fost realizată prin efectul Decretului nr. 223/1974, dar valabilitatea titlului emis în condiţiile arătate nu este în concordanţă nici măcar cu prevederile acestui act normativ, titlul statului nefiind valabil.
Sub acest aspect, a arătat faptul că pe rolul Judecătoriei Sibiu se află Dosarul nr. 8369/2001 având drept obiect constatarea faptului că imobilul aflat în litigiu a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil, constatarea nulităţii încheierii de intabulare din 1987 şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate asupra imobilului pe numele reclamanţilor.
S-a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel le-a respins cererea de suspendare a apelului, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acestui dosar, întrucât constatarea nevalabilităţii titlului Statului Român de preluare a imobilului solicitat, duce şi la constatarea nulităţii actului de proprietate al subdobânditorului şi implicit la restituirea în natură a imobilului.
S-a considerat că se impune suspendarea recursului până la soluţionarea dosarului respectiv.
Un ultim motiv de recurs a vizat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, întrucât imobilul în litigiu a fost înstrăinat foştilor chiriaşi, cu nesocotirea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
Prin încheierea din 2 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis cererea formulată de recurentele-reclamante, dispunând în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea irevocabilă a procesului ce formează obiectul Dosarului civil nr. 8369/2001 al Judecătoriei Sibiu.
Ulterior, pe data de 29 septembrie 2010, intimatul Primarul municipiului Sibiu a solicitat repunerea pe rol a cauzei întrucât Dosarul nr. 8369/2001 al Judecătoriei Sibiu a fost soluţionat irevocabil, această instanţă pronunţând sentinţa civilă nr. 698 din 22 ianuarie 2001, menţinută prin Decizia civilă nr. 416 din 3 iunie 2010 a Tribunalului Sibiu, recursul fiind repus pe rol prin încheierea din 12 noiembrie 2010.
Analizând recursul declarat de reclamante prin prisma criticilor formulate şi motivele de casare şi modificare invocate, Înalta Curte constată că este nefondat şi-l va respinge, ca atare, avându-se în vedere considerentele ce vor urma:
Astfel, referitor la primul motiv de recurs invocat, se constată că nu sunt aplicabile prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., decizia instanţei de apel nefiind contradictorie sau neconformă cu realitatea.
În acest sens, Curtea de Apel Alba Iulia a răspuns motivului de apel invocat de reclamanţi referitor la emiterea cu întârziere a dispoziţiei contestate, ca răspuns la notificarea ce i-a fost adresată în baza Legii nr. 10/2001, arătând faptul că procedura de soluţionare a acesteia a fost suspendată în baza prevederilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, câtă vreme recurenţii au atacat în instanţă, în contradictoriu cu Statul Român, Consiliul Local Sibiu, SC U. SA Sibiu şi D.E. şi A., solicitând constatarea nevalabilităţii titlului Statului Român de preluare a imobilului aflat în litigiu, anularea încheierii de intabulare a bunului şi radierea dreptului de proprietate al Statului Român din Cartea Funciară, precum şi constatarea nulităţii actului de înstrăinare şi a încheierii de intabulare întocmită în baza Legii nr. 10/2001.
Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este de asemenea nefondat, nefiind încălcate dispoziţiile art. 84, 112 pct. 4 şi art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Aceasta, întrucât, instanţa de apel a menţinut corect hotărârea primei instanţe care a soluţionat acţiunea formulată de reclamanţi, în cadrul procesual cu care a fost investită, respectiv o cerere formulată în baza Legii nr. 10/2001, în instanţă contestându-se Dispoziţia din 2006 emisă de Primarul municipiului Sibiu, prin care le-a fost respinsă cerere de restituire în natură şi le-au fost acordate măsuri reparatorii în echivalent.
Sub acest aspect, instanţele au fost investite cu o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel încât sunt lipsite de relevanţă motivele de recurs formulate de către reclamanţi referitor la aplicarea prevederilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, susţinându-se că actul de vânzare-cumpărare încheiat de chiriaşii-cumpărători în baza Legii nr. 112/1995 este lovit de nulitate, câtă vreme dobânditorii nu au fost de bună-credinţă la încheierea convenţiei de înstrăinare.
Pe de altă parte, valabilitatea acestui contract a fost consacrată cu putere de lucru judecat de către instanţele judecătoreşti, în litigiile anterioare purtate între aceleaşi părţi, prin sentinţa civilă nr. 9303/2001 a Judecătoriei Sibiu, rămasă definitivă şi irevocabilă, fiind respinsă acţiunea civilă în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare din 1998 încheiat între SC U. SA Sibiu şi D.E. şi A.
Aceleaşi aspecte de fapt şi de drept au fost reţinute şi prin sentinţa civilă nr. 698 din 22 ianuarie 2010 a Judecătoriei Sibiu, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 416 din 03 iunie 2010 a Tribunalului Sibiu, prin care s-a constatat că imobilul aflat în litigiu a fost preluat de Statul Român, fără titlu valabil, însă au fost respinse celelalte capete de cerere formulate având ca obiect rectificare Carte Funciară şi restabilirea situaţiei anterioare.
Contrara susţinerilor recurenţilor, chiar dacă prin hotărârea respectivă s-a statuat asupra nevalabilităţii titlului Statului Român de preluare a acestui imobil, consacrarea respectivă nu are influenţă în soluţionarea prezentului litigiu care este soluţionat în cadrul procesual al unei legi speciale, respectiv Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, în mod corect instanţa de apel a făcut aplicarea prevederilor art. 18 lit. c) din acest act normativ, dispoziţii care prevăd faptul că „măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent dacă imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor legale”.
Or, în cauză, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile s-a statuat asupra valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 şi având ca obiect imobilul solicitat, în natură, de către recurenţi.
Mai mult chiar, în cauză, contractul de vânzare-cumpărare respectiv a fost încheiat tot ca urmare a pronunţării unei hotărâri judecătoreşti, respectiv sentinţa civilă nr. 3290 din 13 aprilie 1998 a Judecătoriei Sibiu.
Pentru aceste considerente, se constată că nu este întemeiat nici motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţele au făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, că imobilul aflat în litigiu a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 către chiriaşii-cumpărători, iar valabilitatea acestui contract a fost stabilită prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
În această privinţă, instanţa de apel a dat o eficienţă corespunzătoare acestor hotărâri judecătoreşti, fără însă a omite a se pronunţa asupra întregului material probator administrat în cauză.
În ceea ce priveşte motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 6şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu au fost dezvoltate critici care să se poată circumscrie acestor motive de casare şi modificare.
În consecinţă, faţă de cele arătate, se constată că nu subzistă motivele de casare şi modificare invocate de către reclamanţi, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de aceştia se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii C.M., M.C. şi G.C. împotriva Deciziei civile nr. 8/ A din 10 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6012/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6007/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
