ICCJ. Decizia nr. 6126/2010. Civil. Obligaţie de a face. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6126/2010
Dosar nr. 1253/109/2008
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2010
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de faţă constată următoarele:
La 30 martie 2009, R.R., mandatară a contestatorului R.C.I., a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 547 din 20 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
La 19 aprilie 2009, recurenta a depus la dosar motivele recursului întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 3041C. proc. civ.
Motivele de fapt s-au referit, în esenţă, la nemulţumirea petentei faţă de respingerea contestaţiei în anulare formulată în temeiul art. 318 C. proc. civ., în sensul că nu s-a cenzurat cauza sub toate aspectele, în conformitate cu art. 3041 C. proc. civ., instanţa nepreocupându-se de realizarea principiului aflării adevărului.
S-a invocat greşita respingere, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 360/ R din 7 noiembrie 2008 de Curtea de Apel Piteşti.
Decizia atacată cu recurs, nr. 547 din 20 martie 2009, a fost pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de R.C.I., prin mandatar R.R., împotriva Deciziei civile nr. 360/ R din 7 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti.
Prin decizia atacată cu recurs s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare, deoarece s-a observat că Decizia nr. 360/ R din 7 noiembrie 2008 atacată a soluţionat respingând, ca inadmisibil, un recurs declarat împotriva unei decizii irevocabile, respectiv Decizia nr. 1083/ R din 16 aprilie 2008 a Tribunalului Argeş.
Decizia nr. 547 din 20 martie 2009, care a soluţionat contestaţia în anulare, este irevocabilă, în înţelesul art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ.
Hotărârea dată în contestaţie în anulare (în cazul de faţă Decizia nr. 547 din 20 martie 2009) este, potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.
Cum hotărârea atacată cu contestaţie în anulare este o hotărâre pronunţată în recurs, irevocabilă, deci nesupusă altei căi de atac, nici hotărârea în contestaţie în anulare, dată cu privire la aceasta, nu este supusă vreunei căi de atac.
Având în vedere dispoziţiile exprese imperative ale art. 320 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a admis excepţia admisibilităţii recursului, invocată din oficiu şi, ca urmare, a respins recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul R.G.I. împotriva Deciziei civile nr. 547/ R din 20 martie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă ş asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 6124/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6127/2010. Civil. Anulare act. Recurs → |
---|