ICCJ. Decizia nr. 6181/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.6181/2010
Dosar nr. 3201/103/2009
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1078/2009, Tribunalul Neamţ a admis acţiunea reclamantului Z.A., în contradictoriu cu pârâta SC F. SA, a obligat pârâta ca în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii să emită o dispoziţie motivată de soluţionare a notificării reclamantului.
Reclamantul a susţinut că prin notificarea din 2001, adresată Primăriei Dumbrava Roşie, a solicitat restituirea suprafeţei de 1.620 m.p, preluată abuziv de stat în anul 1959, de la autorul său, V.A.Z.
Prin dispoziţia nr. 53/2005, Primăria Dumbrava Roşie a respins notificarea pe motiv ca nu a dovedit calitatea de proprietar şi nu a depus actul doveditor al preluării abuzive.
Prin sentinţa civilă nr. 219/C din 28 aprilie 2006, Tribunalul Neamţ a admis contestaţia, a anulat dispoziţia Primăriei Dumbrava Roşie, a obligat-o să înainteze notificarea, împreună cu toate actele anexate, unităţii deţinătoare a terenului, respectiv succesoarei în drepturi a Uzinei F.F.S. Săvineşti.
Primăria Comunei Dumbrava Roşie, cu adresa din 2006, a transmis pârâtei notificarea şi toată documentaţia anexată, însă cu toate demersurile făcute de reclamant, nici până la această dată pârâta nu a emis Decizia sau dispoziţia prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă la dosar, a arătat că la data de 15 aprilie 2009, reclamantul Z.A. a depus o cerere prin care pretindea restituirea unei suprafeţe de 1.620 m.p. teren sau suma de 32.000 euro. Prin adresa din 13 mai 2009, i-a cerut reclamantului să precizeze elemente pentru identificarea terenului respectiv, conform Legii nr. 10/2001 [art. 21 alin. (2)]. Prin adresa din 9 iunie 2009, reclamantul a depus o schiţă unde a marcat terenul la care a făcut referire, însă terenul indicat ca fiind expropriat prin Decretul nr. 260/1959 nu coincide cu documentele şi datele găsite în evidenţele pe care le deţine societatea.
În anul 1991, fostul Combinat F.F.S. Săvineşti s-a divizat în patru societăţi: SC F.X. SA (actuala SC F. SA), SC M. SA, SC I. SA, SC C. SA.
În anul 1995, Ministerul Industriilor a emis către SC F.X. SA (actuala SC F. SA, prin schimbarea denumirii) certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în baza Legii nr. 15/1990 privind organizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale precum şi în baza nr. 834/1991. Prin acest titlu de proprietate SC F. SA a preluat doar staţia de pompare Brăşăuţi (din terenurile expropriate în baza Decretului nr. 260/1959). În concluzie, pârâta a arătat că terenul revendicat de reclamantul nu se află în proprietatea acesteia şi nici nu are cunoştinţă cine este deţinător terenului.
În dovedirea susţinerilor sale, s-au depus la dosar, în copii: notificarea nr. 286/2001; sentinţa civilă nr. 219/C/2006 a Tribunalului Neamţ; Decizia civilă nr. 110/2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă; Decizia civilă nr. 139/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; adresa din 2006 a Primăriei Comunei Dumbrava Roşie către SC F. SA Săvineşti; certificat de atestare; schiţe de plan.
La solicitarea instanţei, Primăria Comunei Dumbrava Roşie a depus la dosar copii ale adresei din 16 ianuarie 2006; a notificării din 2001; extrase de rol agricol 1959 - 1961; acte de stare civilă; adresele din 2001 şi 2002 ale Prefecturii Judeţului Neamţ; adresele din 2003 şi 2008 emise de Primăria Comunei Dumbrava Roşie; Dispoziţia nr. 53/2005; sentinţa civilă nr. 219/C/2006 a Tribunalului Neamţ; raport de expertiză din dosarul nr. 500/C/2005 al Tribunalului Neamţ; Decizia civilă nr. 110/2006 a Curţii de Apel Bacău; adresa din 2009.
Din examinarea probelor administrate, tribunalul a reţinut că acţiunea reclamantului este întemeiată, întrucât pârâta, cu rea credinţă, refuză să se pronunţe, prin dispoziţie motivată, asupra notificării din 2001, care i-a fost înaintată spre soluţionare încă din anul 2006.
Pârâta, indiferent de rezolvarea pe care urma să o dea notificării, era obligată, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, ca în termen de 60 de zile de la data la care a primit notificarea de la Primăria Comunei Dumbrava Roşie, să se pronunţe printr-o decizie motivată, care să fie comunicată reclamantului în cel mult 10 zile de la adoptare şi care să-i deschidă acestuia (în situaţia respingerii notificării) calea contestaţiei prevăzută de dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Faţă de împrejurarea că pârâta nu s-a conformat obligaţiilor impuse de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, tribunalul în temeiul prevederilor art. 1073 C. civ. a obligat pârâta ca, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei, să emită o dispoziţie sau o decizie motivată de soluţionare a notificării.
Prin Decizia civilă nr. 08 din 1 februarie 2010, Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale a respins apelul pârâtei, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, au fost avute în vedere, în esenţă, aceleaşi considerente de fapt şi de drept.
Cu prioritate, instanţa de apel a înţeles să clarifice obiectul cererii deduse judecăţii de către reclamant, acesta fiind obligarea pârâtei să soluţioneze prin decizie motivată notificarea nr. 286/2001.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 9 martie 2010, pârâta SC F. SA Săvineşti, prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
În realitate, terenul în litigiu nu se afla în patrimoniul pârâtei, în sensul că aceasta nu este nici proprietara, dar nici deţinătoarea terenului solicitat. Reclamantul a identificat acest teren, însă nu pe raza terenului deţinut pârâtă, suprafaţa de teren solicitată fiind expropiată conform Decretului nr. 260/1959, astfel de terenuri neaparţinând societăţii pârâte, cu excepţia staţiei de pompare Brasauţi.
În dosarul anterior purtat între reclamant şi Primăria Dumbrava Roşie s-a efectuat un raport de expertiză, terenul fiind identificat ca proprietate a fostei Uzine de fibre si fire sintetice Săvineşti, entitate care după anul 1990 s-a divizat în mai multe societăţi comerciale, respectiv: SC F.X. SA (actuala SC F. SA), SC M. SA, SC I. SA, SC C. SA.
Deşi unitatea administrativ-teritorială a transmis pârâtei documentaţia şi notificarea, aceasta pretinde că nu are calitate de unitate deţinătoare, în acest sens invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Raportat la cererea reclamantului de obligare a pârâtei de a emite o dispoziţie motivată, aceasta a susţinut că, nefiind unitate deţinătoare nu putea emite o dispoziţie pe fondul notificării.
În drept, în susţinerea criticilor de pretinsă nelegalitate, recurenta a invocat şi redat dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Conform Normelor Metodologice la Legea nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, prin unitate deţinătoare se înţelege: unitate deţinătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituţia prefectului sau orice altă instituţie publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăţi/companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital de stat, organizaţii cooperatiste).
Pârâta precizează ca nu se încadrează în aceste categorii şi, prin urmare, nu poate fi asimilată noţiunii de entitate învestită cu soluţionarea notificării.
Drept concluzie, s-a susţinut că o dispoziţie motivată pe fondul notificării nu poate fi emisă, recurenta neavând competenţa legală în acest sens, iar unitatea deţinătoare nu o poate identifica.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Cu prioritate, faţă de conţinutul explicit al expunerii de motive a cererii de recurs, redat anterior, se impune ca analiza criticilor de nelegalitate în calea extraordinară de atac a recursului să fie precedată de consideraţii preliminare privind cauza recursului, după cum urmează:
În calea extraordinară de atac a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (aspecte de ordin procedural şi/sau substanţial).
Scopul acestei căi de atac este, esenţialmente, de control al legalităţii hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă că orice susţinere care relevă pretinse erori ale instanţei de apel în aprecierea probelor administrate în cauză - sub toate aspectele susţinute cu privire la valorizarea în probaţiune a înscrisurilor administrate de părţi, inclusiv pe aspectele de fapt referitoare la datele de identificare ale imobilului în litigiu - evaluarea probatoriului din perspectiva propriului interes patrimonial ocrotit, istoricul cauzei pendinte, toate cu consecinţe directe în planul configurării/reconfigurării situaţiei de fapt a dosarului pendinte, excede analizei instanţei de recurs.
Instanţele anterioare au prezentat în mod corect întreaga situaţie de fapt a dosarului pendinte, expunând în mod concret şi considerentele legale pentru care au ajuns la soluţia pronunţată în primă instanţă, respectiv, în apel.
Noua formulare a textului art. 304 C. proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părţile au beneficiat de o judecată în primă instanţă şi una în apel (ambele judecăţi de fond), finalizată prin configurarea situaţiei de fapt a dosarului pendinte şi cu o rezolvare judiciară definitivă a conflictului existent între părţile cu interese contrare.
O situaţie de nelegalitate, în esenţă, pentru a fi analizată în recurs trebuie susţinută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greşit la situaţia de fapt pe deplin stabilită în faţa instanţelor anterioare.
Cu aceste precizări, Înalta Curte va răspunde punctual singurei critici de nelegalitate susţinute prin cererea de recurs, respectiv cea referitoare la interpretarea şi aplicarea la speţă a dispoziţiilor art. 25, art. 26 şi art. 27 din Legea nr. 10/2001, în contextul cadrului procesual concret de învestire.
Prin sentinţa civilă nr. 1078/2009, Tribunalul Neamţ a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta SC F. SA. ca, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să emită o dispoziţie motivată de soluţionare a notificării expediate de reclamant.
Prima instanţă, în condiţiile proprii de învestire corect stabilite, s-a conformat dispoziţiilor exprese ale art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001 - în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură, respectiv Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată se comunică persoanei îndreptăţite în termen de cel mult 10 zile de la data adoptării.
După soluţionarea notificării, în funcţie de soluţia pronunţată şi în raport de voinţa şi propriul interes patrimonial al reclamantului, acesta va putea proceda sau nu la exercitarea dreptului de acces la instanţa de judecată.
În acest sens sunt relevante dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Lege, conform cărora Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Textele legale sus-menţionate conferă fundament juridic soluţiilor pronunţate în primă instanţă, respectiv în apel, cu precizarea suplimentară că instanţele fondului au fost preocupate să respecte întocmai principiul disponibilităţii părţilor, inclusiv în apel reclamantul fiind invitat să clarifice obiectul cererii pendinte şi temeiul juridic al acesteia.
Criticile recurentei-pârâte relative la lipsa calităţii de entitate învestită cu soluţionarea notificării, în accepţiunea Normelor Metodologice la Legea nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, susţinute pe ideea că societatea nu îndeplineşte condiţia de a fi unitate deţinătoare, nu pot fi primite, întrucât cadrul procesual de învestire configurează în mod explicit doar conţinutul unei obligaţii de a face grefată pe dispoziţiile legale sus-menţionate, respectiv obligaţia de a răspunde notificării reclamantului. Este motivul determinant pentru care dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 nu-şi găsesc aplicabilitatea în cauză.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul pârâtei.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurenta SC F. SA. va fi obligată la plata sumei de 63,15 lei către intimatul Z.A., reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC F. SA împotriva deciziei nr. 8 din 1 februarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă recurenta SC F. SA la plata sumei de 63,15 lei către intimatul Z.A., reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6180/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6179/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
