ICCJ. Decizia nr. 6412/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6412/2010
Dosar nr. 10285/3/2009
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 16 martie 2009, reclamantul S.G. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General, solicitând Tribunalului Bucureşti ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri băneşti (reprezentând diferenţa dintre valoarea de piaţă şi despăgubirile încasate actualizate) pentru imobilul situat în sector 6 Bucureşti, teren în suprafaţă de 246 mp şi construcţie.
În motivarea acţiunii, întemeiată pe dispoziţiile art. 480-art. 481 din C. civ., art. 16, art. 21, art. 44 şi art. 46 din Constituţia României şi art. l din Primul Protocol adiţional al Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, reclamantul a susţinut că:
- imobilul situat la adresa menţionată, a aparţinut lui S.I., tatăl său, care l-a dobândit prin cumpărare şi moştenire de la mama sa S.D.V., conform contractului de vânzare-cumpărare transcris din 1951 şi certificatului de moştenitor din 1983 eliberat de notariatul Judeţean de Stat Dâmboviţa;
- este unicul moştenitor al tatălui său, decedat la 28 martie 1992, potrivit certificatului de moştenitor din 1992, eliberat de Notariatul Local de Stat al sectorului 6 Bucureşti,
- imobilul a fost preluat abuziv în anul 1981 prin Decretul de expropriere nr. 55/1981, cu acordarea de despăgubiri în cuantum de 58.382 RON.
Prin sentinţa nr. 811 din 10 iunie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând că, atâta timp cât cererea reclamantului formează obiectul unei legi speciale, respectiv Legea nr. 10/2001, acţiunea în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile art. 480-art. 481 din C. civ., este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 24 A din 13 ianuarie 2010, a admis apelul reclamantului, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţii unite, în recurs în interesul legii, în cazul acţiunilor întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, de regulă, concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale dar, în ipoteza sesizării unor neconcordanţe între această lege şi Convenţia Europeană Drepturilor Omului, instanţele trebuie să dea prioritate Convenţiei chiar într-o acţiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice. Instanţa a apreciat că aplicarea acestei decizii, presupune analizarea fiecărei cauze în parte, în sensul examinării susţinerilor formulate în acţiune şi a temeiului juridic invocat.
În considerentele deciziei instanţa a reţinut că, atâta timp cât reclamantul a înţeles să formuleze o acţiune întemeiată pe dreptul comun (art. 480-art. 481 din C. civ.), fără să se raporteze la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, tribunalul trebuia să analizeze dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru formularea acţiunii în revendicare.
Constatând că mod greşit tribunalul a soluţionat cauza pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii, fără a cerceta fondul cauzei, instanţa de apel, în temeiul art. 297 alin. (1) din C. proc. civ., a admis apelul reclamantului şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceluiaşi tribunal pentru a analiza cauza prin prisma legii speciale în raport de decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţii unite în recurs în interesul legii şi de jurisprudenţa C.E.D.O., respectiv cauza Moşteanu şi cauza Constandache contra României.
Împotriva acestei decizii pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
În motivarea recursului, pârâtul arată că, la pronunţarea hotărârii, instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile dreptului comun, respectiv art. 480 din C. civ., în condiţiile în care situaţia juridică a imobilului este reglementată de dispoziţiile Legii nr. 10/2001. Mai arată că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acţiunile în revendicare având ca obiect imobilele ce fac obiectul acestei legi, sunt inadmisibile, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.
Recurentul pârât mai susţine că, prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în revendicare, nu este încălcat principiul liberului acces la instanţă, reglementat de art. 21 din Constituţia României, întrucât în cazul în care prin lege este instituită o procedură administrativă prealabilă, obligatorie, decizia prin care este soluţionată notificarea, poate fi suspusă controlului instanţei de judecată.
În dezvoltarea recursului, recurentul pârât face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 373/2006 prin care s-a statuat că "Legea nr. 10/2001 recunoaşte persoanelor îndreptăţite la restituirea imobilelor, preluate abuziv, calitatea de proprietar avută la data preluării, dar că restituirea în natură a imobilului şi implicit exercitarea dreptului de proprietate se fac numai în urma constatării dreptului de proprietate, fie prin decizia autorităţii administrative implicate în aplicarea legii, fie prin hotărâre judecătorească, în cazul în care deciziile acesteia sunt atacate în justiţie". Totodată, recurentul a arătat că, dispoziţiile Legii nr. 10/2001, ca lege specială şi derogatorie de la dreptul comun sunt obligatorii de la data intrării ei în vigoare în raport de principiul generalia specialibus non derogant şi specialia generalibus derogant. În aceeaşi idee, recurentul mai invocă şi dispoziţiile deciziei nr nr. 33 din 9 iunie 2008, pronunţată de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Obiectul dedus judecăţii îl constituie acţiunea în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480-art. 481 din C. civ., privind un imobil care intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Prin Legea nr. 10/2001, intrată în vigoare la 14 februarie 2001, a fost reglementată procedura de restituire a unor imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, lege care presupune parcurgerea unei proceduri prealabile, ce se declanşează odată cu înregistrarea notificării şi este finalizată prin emiterea deciziei/dispoziţiei motivate, ce poate fi contestată în justiţie.
Aşadar, prin această lege specială s-a derogat de la dreptul comun, respectiv de la prevederile art. 480-art. 481 din C. civ., numai în privinţa imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Pe de altă parte, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparaţie, iar Legea nr. 10/2001, este o lege specială de reparaţie, privitoare la imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
În speţă, pentru restituirea imobilului preluat de stat în anul 1981, prin Decretul de expropriere nr. 55/1981, reclamantul a formulat o acţiune în revendicare pe calea dreptului comun la 16 martie 2009, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Prima instanţă a concluzionat corect că, după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, o astfel de cerere nu mai poate fi promovată.
De altfel, prin decizia în interesul Legii nr. 33/2008, Înalta Curte a analizat problema existenţei unei opţiuni între aplicarea legii speciale, care reglementează regimul imobilelor preluate abuziv în perioada de referinţă arătată în Legea nr. 10/2001, şi aplicarea dreptului comun în materia revendicării, şi anume C. civ.
S-a concluzionat că opinia unor instanţe, în sensul că o astfel de opţiune există pentru că nu este exclusă şi că acele persoane care nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 sau care nu au declanşat în termenul legal o atare procedură ori care, deşi au urmat-o, nu au obţinut restituirea în natură a imobilului, au deschisă calea acţiunii în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 din C. civ., este greşită, deoarece ignoră principiul de drept care guvernează concursul dintre legea specială şi legea generală, specialia generalibus derogant, şi care, pentru a fi aplicat, nu trebuie reiterat în fiecare lege specială.
În decizia pronunţată de secţiile unite ale Înaltei Curţi s-a reţinut că, atâta timp cât pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiţii aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptăţite, nu se poate susţine că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu acesta.
Totodată, s-a argumentat că numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum şi cele care, din motive independente de voinţa lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale au deschisă calea acţiunii în revendicare a bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu bună-credinţă şi cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, de către chiriaşi.
Or, reclamantul nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele enumerate anterior, întrucât nu este exceptat de la aplicarea dispoziţiilor legii speciale, nici in rem [imobil fiind expropriat în baza Decretului nr. 55/1981, ceea ce se încadrează în art. 2 lit. i)], nici in personam [reclamantul fiind moştenitorul autorului deposedat de stat, astfel că este incident art. 4 alin. (2) din lege], după cum nu a fost revelat nici un motiv independent de voinţa lor de a nu fi putut urmata procedura legii speciale prin formularea notificării.
Din considerentele expuse mai sus rezultă că Legea nr. 10/2001 are, în privinţa imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, caracterul unei legi speciale care, după intrarea sa în vigoare, exclude posibilitatea promovării unor acţiuni întemeiate pe normele de drept comun prin care se urmăreşte restituirea bunurilor ce cad în sfera sa de reglementare.
Imobilul în litigiu a fost expropriat prin Decretul nr. 55/1981, construcţia a fost demolată, fiind acordate despăgubiri de către stat în cuantum de 51.382 RON. În consecinţă, imobilul este deţinut de municipiul Bucureşti, ca unitate deţinătoare în sensul art. 21 al Legii nr. 10/2001, motiv pentru care procedura administrativă de acordare de măsuri reparatorii trebuia în mod obligatoriu urmată, cât timp imobilul nu a fost înstrăinat, pentru a putea fi invocată vreo derogare de la procedura specială instituită de art. 22 şi urm. ale Legii nr. 10/2001.
Cum imobilul în litigiu face parte din categoria imobilelor care cad sub incidenţa Legii nr. 10/2001, acţiunea în revendicare pe calea dreptului comun nu mai este posibilă, deoarece procedura administrativă este supusă controlului judecătoresc, realizându-se accesul la justiţie, prin care se va verifica temeinicia şi legalitatea deciziei sau dispoziţiei pronunţate, motiv pentru care nu se poate reţine existenţa vreunei neconcordanţe între Legea nr. 10/2001 şi Convenţia Europeană Drepturilor Omului, în urma căreia instanţele să fie nevoite a acorda prioritate Convenţiei, chiar într-o acţiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun.
Asupra accesului la justiţie, Înalta Curte, secţiile unite, a statuat prin decizia nr. 20/2007, dată în recurs în interesul legii, că existenţa unei proceduri prealabile administrative nu constituie o îngrădire adusă liberului acces la justiţie întrucât, după parcurgerea fazei prealabile, persoanele nemulţumite de decizia/dispoziţia organului administrativ prin care a fost finalizată procedura prealabilă o pot ataca în justiţie, beneficiind de dreptul de a exercita căile legale de atac, după cum persoanele nemulţumite au şi posibilitatea de a supune controlului judecătoresc refuzul persoanei juridice deţinătoare de a emite decizia de soluţionare a notificării.
De altfel, existenţa Legii nr. 10/2001, derogatorie de la dreptul comun, cu consecinţa imposibilităţii utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă nici dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în situaţia în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului pretins, este una efectivă.
În consecinţă, în raport de considerentele prezentate, fiind vorba de norme cu caracter special, respectarea acestei proceduri este de principiu obligatorie, excluzând posibilitatea promovării unei acţiuni întemeiate pe dreptul comun în materie.
Aşadar,decizia instanţei de apel este nelegală, impunându-se admiterea recursului pârâtului.
În consecinţă, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va admite recursul şi, în baza art. 304 pct. 9 din acelaşi Cod, va modifica hotărârea atacată în sensul că, în temeiul art. 296 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 24 A din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul formulat de reclamantul S.G. împotriva sentinţei civile nr. 811 din 10 iunie 2009 a Tribunalului BucureştI, secţia a IlI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6411/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6413/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
