ICCJ. Decizia nr. 6409/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6409/2010
Dosar nr. 8344/105/2008
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 8344/105/2008, contestatorii P.E.G. şi U.C.M., în calitate de moştenitori ai defunctului P.M.S. au chemat în judecată pe intimata Comuna P.C., jud. Prahova prin primar, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să dispună modificarea dispoziţiei din 15 septembrie 2008 emisă în baza Legii nr. 10/2001, de restituire în natură a imobilului-bazin de ciment şi obligarea intimatei la acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru acest bazin, cât şi completarea dispoziţiei din 15 septembrie 2008 prin care le-au fost acordate despăgubiri în condiţiile legii speciale, prin cuprinderea în această dispoziţie a tuturor dotărilor ce au fost pe teren la data preluării abuzive a complexului balnear „B.S." din P.C.
În motivarea contestaţiei, contestatorii au arătat că prin dispoziţia din 15 septembrie 2008 emisă de intimată s-a dispus restituirea în natură a imobilului, bazin de ciment pentru băi reci, cu o capacitate de 30 de vagoane şi suprafaţa de 48 mp, situat în comuna P.C., sat P.C. punct „B.S.", jud. Prahova restituire pe care o apreciază ca fiind fictivă, având în vedere că respectivul bazin este o ruină, fiind impropriu utilizării sale, fapt pentru care consideră că se impune acordarea de despăgubiri prin echivalent, întrucât restituirea în natură nu este posibilă.
Au mai arătat contestatorii că dispoziţia din 15 septembrie 2008 este incompletă, întrucât nu cuprinde toate dotările care au fost pe teren la data preluării abuzive a Complexului balnear „B.S." P.C., menţionate conform notei de observaţii, anexa 1.
Tribunalul Prahova a pronunţat sentinţa civilă nr. 481, prin care a respins atât excepţia tardivităţii contestaţiei, invocată de intimată, cât şi contestaţia, ca neîntemeiate, reţinând în esenţă că, întrucât bazinul de ciment restituit nu este impropriu utilizării, în raport de dispoziţiile art. 9 al Legii nr. 10/2001, care consacră principiul restituirii în natură, bunul trebuie predat în starea în care se află la data notificării.
Împotriva sentinţei au declarat apel contestatorii P.E.G. şi U.C.M.
Prin decizia civilă nr. 164 din 26 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că primul motiv de apel, prin care se critică restituirea în natură a bazinului este nefondat, dispoziţia intimatei, validată de către instanţa de fond fiind în concordanţă cu prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora „imobilele preluate în mod abuziv (...), se restituie în natură în starea în care se aflau la data formulării cererii de restituire (...)”.
Prevalenţa restituirii în natură, în raport cu celelalte măsuri reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 constituie principiul fundamental al acestui act normativ.
Împotriva menţionatei decizii au formulat şi motivat recurs, în termen legal, apelanţii-reclamanţi P.E.G. şi U.C.M. pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora s-a arătat că, atât cu ocazia fondului, cât şi a apelului, s-a dispus restituirea în natură/despăgubiri numai pentru o parte din imobilele existente la data preluării abuzive, ignorând dovezile referitoare la dotările acestor imobile care au fost considerate o pierdere acceptabilă nesusceptibila de a fi acoperita de stat.
Instanţa, lăsându-se indusă în eroare de către intimate a îmbrăţişat soluţia restituirii în natură a unui imobil care la data emiterii dispoziţiei contestate nu reprezintă decât o grămada de moloz.
Legiuitorul arată că "în cazul în care restituirea în natură este posibilă, această măsură este obligatorie". Recurenţii susţin că restituirea în natură a acestui imobil este imposibilă întrucât acest imobil nu mai există şi se impune ca recurenţii să fie despăgubiţi.
Se speculează de către intimate, iar instanţa de apel reţine acest aspect, că în procesul-verbal încheiat în data de 23 iulie 2008 se foloseşte o formulare nefericită, respectiv că "dintre toate bunurile solicitate in prezent mai există doar bazinul de ciment [...] care are însă un perete dărâmat".
Soluţia ar fi fost probabil alta, adică s-ar fi acordat despăgubiri, dacă în procesul-verbal s-ar fi consemnat că, din toate bunurile solicitate, în prezent mai există doar trei pereţi dintr-un bazin de ciment.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Instanţele de fond au făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 9 al Legii nr. 10/2001 potrivit căruia imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
Aceasta deoarece restituirea în natură se referă la bunurile care nu au fost demolate, deci care au valoare economică şi pot fi valorificate de către proprietar, pentru că raţiunea legii este aceea de a restitui în natură toate acele bunuri care există în prezent şi pot fi folositoare celui căruia i se retrocedează, chiar în starea în care se află la data cererii de restituire, care, de cele mai multe ori, este precară comparativ cu cea de la data preluării de către stat.
Deşi art. 9 nu face precizarea că imobilele ce se restituie în natură trebuie să fie nedemolate, deci într-o stare care să permită o normală utilizare, o astfel de precizare găsim în art. 10 alin. (1) şi în art. 11 alin. (1) ale Legii nr. 10/2001.
O altă interpretare a art. 9 ar duce la concluzia că pot fi restituite şi ruinele unei construcţii, în condiţiile în care aceasta ar fi singurul bun retrocedat, iar valoarea lui, în absenţa altui drept de proprietate asupra terenului, nu ar putea constitui o reparaţie echitabilă, deşi scopul Legii nr. 10/2001 este tocmai acela de a acorda o astfel de reparaţie, prin posibilitatea de acordare a unei despăgubiri alternative.
În speţa de faţă, contestatorului i s-au acordat despăgubiri pentru celelalte dotări care au alcătuit complexul balnear Băile Sărate, singurul bun restituit în natură din cadrul acestui complex fiind un bazin pentru băi reci, construit din ciment, care are numai trei pereţi.
Înalta Curte consideră că restituirea în natură a acestui bun nu constituie o reparaţie echitabilă, deoarece, în absenţa construcţiilor anexe destinate bunei utilizări a bazinului, acesta nu mai are valoare economică prin el însuşi. Mai mult, lipsa unui perete în face inutilizabil, deci nu se poate aprecia că bunul există şi poate fi folosit, după restituirea în natură, conform destinaţiei iniţiale, valoarea sa economică, rezultând din posibilitatea de a fi exploatat, fiind practic nulă.
În aceste condiţii, singura posibilitate de a repara prejudiciul produs contestatorilor este aceea de a le acorda despăgubirile solicitate, despăgubiri care vor fi calculate şi plătite în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru aceste argumente şi în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a fi admis recursul declarat de reclamanţii P.E.G. şi U.C.M. împotriva deciziei nr. 164 din 26 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Se va modifica decizia recurată în sensul că se va admite apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 471 din 24 februarie 2009 a Tribunalului Prahova, secţia civilă, pe care o va schimba în parte, în sensul că va admite contestaţia formulată împotriva dispoziţiei din 15 septembrie 2008, pe care o va anula.
Va dispune obligarea Primarului Comunei P.C. la emiterea unei dispoziţii prin care să se propună acordarea de despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul-bazin de ciment pentru băi reci cu o capacitate de 30 vagoane şi suprafaţa de 48 m.p., situat în Comuna P.C. şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii P.E.G. şi U.C.M. împotriva deciziei nr. 164 din 26 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică decizia recurată în sensul că admite apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 471 din 24 februarie 2009 a Tribunalului Prahova, secţia civilă, pe care o schimbă în parte în sensul că admite contestaţia formulată împotriva dispoziţiei din 15 septembrie 2008, pe care o anulează.
Dispune obligarea Primarului Comunei P.C. la emiterea unei dispoziţii prin care să se propună acordarea de despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul-bazin de ciment pentru băi reci cu o capacitate de 30 vagoane şi suprafaţa de 48 mp, situat în Comuna P.C.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6408/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6410/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
