ICCJ. Decizia nr. 6427/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6427/2010
Dosar nr. 5138/1/2009
Şedinţa publică de la 26 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 7 martie 2002 pe rolul Tribunalului Olt, reclamantele P.E.I. şi P.V. au chemat în judecată Primăria Oraşului C., SC M. SA Corabia, A.P.A.P.S. Filiala Dolj şi pe V.Z.F., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa în contradictoriu cu pârâţii, în aplicarea prevederilor Legii 10/2001, să dispună retrocedarea în natură a imobilului moară, situat în C., constând în construcţie, teren în suprafaţă de 3.172 mp. şi utilaje.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că prin notificările din 8 noiembrie 2001 şi din 21 februarie 2002 s-au adresat Primăriei oraşului C. şi respectiv SC M. SA, solicitând restituirea în natură a imobilului menţionat.
Prin adresa din 2002, SC M. SA le-a comunicat că prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 28 noiembrie 2000, A.P.A.P.S. a vândut investitorului particular V.Z.F. pachetul majoritar de acţiuni pe care îl deţinea la SC M. SA, astfel că societatea este integral privatizată, iar fosta moară C. a fost reutilată „devenind, practic, alt bun".
Reclamantele au mai învederat că la notificarea adresată iniţial către SC M. SA, pe care au înaintat-o la A.P.A.P.S. pentru soluţionare, nu au primit niciun răspuns.
Prin sentinţa civilă nr. 785 din 2 iulie 2002, Tribunalul Olt, secţia civilă, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
S-a reţinut că imobilul în litigiu, preluat de stat prin naţionalizare, nu mai există în materialitatea sa, investiţia fiind nouă ca utilaje şi construcţii şi că, pentru teren, pârâta SC M. SA Corabia deţine certificat de proprietate, reclamantele având posibilitatea să solicite despăgubiri autorităţii implicate în privatizare, în temeiul art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia nr. 326 din 7 noiernbrie 2003, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de cele două reclamante şi a schimbat sentinţa tribunalului, în sensul că, a admis acţiunea şi a obligat pe deţinătoarea SC M. SA Corabia, să le restituie acestora moara şi terenul în litigiu.
Instanţa de apel a apreciat că nu este lămurită prin expertiza întocmită în timpul judecării litigiului în primă instanţă şi a dispus efectuarea unei noi expertize, ale cărei concluzii au fost că moara iniţială există şi în prezent, dar aceasta a fost reamenajată prin consolidarea construcţiei şi ridicarea unei noi magazii-depozit, ca urmare a demolării magaziei iniţiale.
Totodată, s-a apreciat în considerentele deciziei, că moara în litigiu a fost preluată de stat fără titlu valabil, aşa încât, se impune restituirea acesteia în natură, potrivit art. 7-art. 10 din Legea nr. 10/2001, sens în care s-adispus.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta SC M. SA Corabia, susţinând că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Prin decizia civilă nr. 8568 din 31 octombrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul şi a casat decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Înalta Curte a constatat că prima instanţă şi cea de apel au pronunţat hotărâri diferite pe baza unor expertize tehnice ale căror concluzii au fost diametral opuse, apreciind că instanţa de apel, în exercitarea rolului activ, trebuia să pună în discuţia părţilor necesitatea întocmirii unei noi expertize de către doi experţi, situaţie în care se puteau lămuri împrejurările de fapt determinante în dezlegarea pricinii, şi anume, dacă cererea reclamantelor de restituire în natură a imobilului, are sau nu acoperire legală.
Totodată, instanţa de casare a apreciat că doar după stabilirea pe deplin a situaţiei de fapt, ca urmare a completării probelor, instanţa este în măsură să decidă în deplină cunoştinţă de cauză asupra temeiniciei acţiunii prin care reclamantele s-au considerat îndreptăţite, în înţelesul Legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii.
Curtea de Apel Craiova, rejudecând apelul prin decizia civilă nr. 821 din octombrie 2006, a respins apelul declarat de reclamantele P.E.I. şi P.V., împotriva sentinţei civile nr. 785 din 2 iulie 2002, pronunţată de Tribunalul Olt.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prin Legea nr. 247/2007, prevederile Legii nr. 10/2001 au fost modificate şi că, faţă de conţinutul actual al art. 27, care după republicarea legii a devenit art. 29, este de necontestat că nu mai prezintă relevanţă dacă preluarea imobilului în litigiu s-a făcut cu titlu sau în mod abuziv, singurul aspect important fiind cel referitor la privatizarea societăţii comerciale privatizare care trebuie să fi fost integrală, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Instanţa de apel a mai reţinut că, din probele administrate în cauză, a rezultat fără dubiu că SC M. SA Corabia era integral privatizată la data de 14 februarie 2001, aşa încât, cererea reclamantelor de restituire în natură a imobilului nu poate fi primită.
Cu privire la critica reclamantelor referitoare la nelegalitatea actului de privatizare, instanţa de apel a reţinut că excede cadrului procesual, o asemenea critică putând fi analizată numai în măsura în care s-ar fi solicitat anularea contractului de privatizare, ceea ce reclamantele nu au cerut.
Împotriva acestei din urmă decizii, au declarat recurs reclamantele P.E.I. şi P.V. susţinând, în esenţă, că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că nu prezintă relevanţă dacă preluarea imobilului s-a făcut cu titlu sau fără titlu valabil şi că trebuia să aibă în vedere nu numai art. 27 din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 (devenit art. 29), ci şi art. 46 din Legea nr. 247/2005.
Reclamantele au mai arătat că, deşi instanţa de apel nu a motivat de ce nu mai este utilă cauzei efectuarea unei noi expertize, care fusese dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare, a reţinut totuşi că terenul este aferent construcţiilor şi că este necesar exploatării acestora. Pe de altă parte, cu privire la teren, însăşi pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului prin întâmpinarea formulată la data de 28 iunie 2006, a arătat că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, situaţie în care sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În acelaşi timp, reclamantele au învederat că unul din judecătorii care au judecat apelul după casare, s-a mai pronunţat într-o altă acţiune formulată de reclamante, prin care au revendicat moara, acţiune care a fost respinsă.
Prin decizia nr. 4138 din 22 mai 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 6977/54/2006, s-a admis recursul declarat de reclamantele P.E.I. şi P.V., a fost casată decizia nr. 821 din 23 octombrie 2006 a Curţii de Apel Craiova şi trimisă cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut că potrivit art. 315 alin. (1) din C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
S-a mai reţinut că prin această prevedere legală se dă putere de lucru judecat hotărârii pronunţate de instanţa de recurs numai cu privire la problemele de drept rezolvate, iar nu şi celor de fapt, asupra cărora instanţa care judecă fondul după casare, are drept de apreciere.
S-a motivat, de asemenea, că pentru instanţa de fond, după casare, sunt obligatorii indicaţiile cu privire la necesitatea lămuririi anumitor împrejurări de fapt ca şi cu privire la administrarea de probe, iar instanţa de trimitere este ţinută să se conformeze îndrumărilor date de instanţa de control judiciar.
Înalta Curte a apreciat, totodată, că instanţa de apel nu a dispus completarea probatoriului cu o nouă expertiză şi nu s-a conformat îndrumărilor date, câtă vreme se reţinuse că instanţele de fond şi apel şi-au întemeiat soluţiile pe concluziile diametral opuse ale expertizelor ordonate în cele două cicluri procesuale, situaţie ce impunea necesitatea administrării unei noi expertize, efectuate de doi sau trei experţi care să lămurească împrejurările de fapt, determinante pentru dezlegarea pricinii.
În aplicarea celor stabilite prin decizia de casare, cu ocazia rejudecării apelului, avându-se în vedere indicaţiile exprese din decizia de casare, în temeiul art. 315 alin. (1) din C. proc. civ., s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice specialitatea industrie alimentară şi frigotehnice, cu următoarele obiective: să se identifice dacă mai există utilajele la care fac referire în acţiune apelantele reclamante, respectă utilajele preluate „maşini, instalaţiuni, accesorii şi mobilier", iar în situaţii în care există, să se facă o evaluare provizorie a acestora.
S-a dispus totodată, efectuarea unei expertize tehnice în construcţii, cu următoarele obiective:
- să se identifice dacă există pe teren construcţia în care s-a aflat moara, utilizarea actuală a construcţiei şi vechimea acesteia;
- să se identifice dacă pe teren se află şi o construcţie nouă; în situaţia existenţei unei construcţii noi, să se precizeze dacă aceasta a induseşi construcţia veche în totalitate sau să se precizeze în ce proporţie, precuiri şi anul de edificare a acestei construcţii noi; să se individualizeze terenul pe care se află construcţia, prin vecinătăţi şi ca suprafaţă; să se întocmească o schiţă pe care să se amplaseze construcţiile vechi şi cele existente.
Expertiza în construcţii a fost efectuată de expert P.M.A., iar expertiza în industrie alimentară şi frigotehnie a fost efectuată de expert V.C. şi a avut ca obiective să se identifice utilajele vechi care au aparţinut morii, să se stabilească dacă moara mai există pe teren, dacă este o moară nouă, dacă are utilaje vechi şi dacă este o moară sistematică sau ţărănească.
După efectuarea expertizelor, părţile au depus concluzii scrise.
Prin decizia civilă nr. 105 din 25 martie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, apelul reclamantelor a fost respins ca nefondat.
Pentru a decide în acest sens, instanţa de apel a reţinut că reclamantele P.E.I. şi P.V., persoana îndreptăţite în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 au declanşat procedura administrativă prealabilă obligatorie prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001 prin notificarea nr. Din 2002 adresată pârâtei SC M. SA, cu sediul în oraşul C., judeţul Olt, solicitând restituirea în natură a imobilului, moară ţărănească şi teren în suprafaţă de 3.172 mp., precum şi a utilajelor preluate, situate în localitatea C.
Pârâta nu s-a conformat dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul de a emite o dispoziţie de soluţionare a notificării, ci a înştiinţat reclamantele prin adresa din 14 februarie 2002 că nu se poate dispune restituirea în natură, întrucât din fosta moară nu mai există, între timp moara fiind reutilată complet prin investiţii de stat, astfel că a devenit un alt bun şi, pe de altă parte, mai are foarte puţine utilaje în funcţiune.
Prin aceeaşi adresă, pârâta le-a înştiinţat pe reclamante că prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 2000, A.P.A.P.S. a vândut pachetul majoritar de acţiuni, iar societatea a fost supusă procesului de privatizare.
Reclamantele au uzat de faza judiciară facultativă şi au solicitat doar restituirea în natură a imobilelor-teren, moară şi a utilajelor preluate prin procesul-verbal de expropriere din 14 iunie 1948, conform Legii nr. 119/1948, încheiat de comuna Celeiu.
S-a făcut dovada proprietăţii morii şi a terenului aferent, a preluării abuzive şi reclamantele au solicitat restituirea acestora în natură.
Prin expertiza construcţii efectuată de expert P.M.A., s-a concluzionat că, moara (construcţia veche) a fost păstrată în proporţie de 25% şi a fost încorporată în construcţia nouă, că moara de porumb este o construcţie nouă executată în locul magaziei de făină, iar magazia depozit este, de asemenea, o construcţie nouă. Dotările morii, respectiv utilajele, maşinile, instalaţiile, accesoriile, sculele şi mobilierul solicitate de reclamante, ca dotări ale morii, nu mai există în prezent, a concluzionat expertul V.C.
În atare situaţie, instanţa de apel a apreciat că, în speţă, fiind vorba de un imobil cu nou, evidenţiat în patrimoniul pârâtei, societate comercială privatizată integral la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, se impune aplicarea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată, şi respingerea cererii de restituire în natură a morii, ceea ce confirmă soluţia adoptată şi de prima instanţă.
Totodată, s-a apreciat că în mod corect s-a dispus şi respingerea cererii de restituire în natură a terenului de 3.172 mp., întrucât acesta face parte din suprafaţa totală pentru care pârâtei i-a fost emis certificat de atestare a dreptului de proprietate.
În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamantele au promovat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
1. În dezvoltarea criticilor formulate cu titlu de motive de recurs, reclamantele au învederat că, în opinia lor, instanţa de apel nu a ţinut cont de îndrumările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 4138 din 22 mai 2007, legate de necesitatea lămuririi unor împrejurări de fapt prin administrarea de noi probe.
Fără să se ţină seama de indicaţiile exprese din decizia de casare, s-a dispus efectuarea a câte unei expertize pentru fiecare specialitate, respectiv, o expertiză specialitatea industrie alimentară şi frigotehnice pentru identificarea şi evaluarea utilajelor şi o expertiză specialitatea construcţii pentru identificarea construcţiei, în sensul de a se indica în ce măsură construcţia nouă mai păstra vechea clădire a morii de la data preluării de către stat.
În consecinţă, s-au ignorat dispoziţiile instanţei de casare care a statuat că se impune efectuarea unei expertize de către doi sau trei experţi pentru expertizarea morii (pentru a se putea observa opinia a doi sau trei experţi, numai cu privire la construcţia-moară) tocmai datorită contradicţiilor dintre opiniile diferiţilor experţi specialitatea construcţii din fazele procesuale anterioare, experţi care au concluzionat fie că, din vechea clădire a morii s-a păstrat cea 80%, fie că această clădire s-a păstrat numai în proporţie de 25%.
Or, în cauză, mai arată recurentele, se impune efectuarea expertizei de către 3 experţi în specialitatea construcţii, care să conchidă cu privire la procentul în care a fost menţinută clădirea veche a morii în condiţiile în care, în urma probatoriului cu planşe fotografice se pot observa corpuri de clădire ale vechii mori, care a fost doar consolidată.
2. Recurentele învederează că instanţa de apel în mod greşit a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, în sensul că în speţă ar fi vorba de un imobil cu totul nou evidenţiat în patrimoniul pârâtei, societate comercială privatizată integral la data intrării in vigoare a Legii nr. 10/2001, fapt pentru care instanţa a conchis că se impune respingerea cererii de restituire în natură a morii.
Recuretele opinează că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 şi urm. din Legea nr. 10/2001, republicată, în sensul că sunt îndrituite la restituirea în natură a imobilelor revendicate ce au fost preluate de stat în mod abuziv.
Nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată, întrucât, în conformitate cu art. 45 alin. (2) din aceeaşi lege, "Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu buna-credinţă."
Conform procesului-verbal de naţionalizare din data de 14 iunie 1948 şi fişei industriale rezultă că preluarea nu a fost legală încâlcându-se dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 119/1948, conform căreia se puteau naţionaliza numai morile sistematice cu cel puţin un valţ dublu şi o capacitate teoretică de maciniş de un vagon pe 24 de ore.
Or, moara ce a aparţinut autorilor lor, era o moară ţărănească cu un singur valţ şi o capacitate de măciniş inferioară celei prevăzute de lege, situţie în care a fost o preluare fără titlu valabil, aspect confirmat de altfel, prin decizia civilă nr. 4626 din data de 27 august 2001 a Curţii de Apel Craiova.
Prin urmare, nu numai că moara a fost preluată fără titlu, dar această situaţie exclude bunei credinţe contractuale, în conformitate cu practica şi doctrina în materie.
Lipsa bunei credinţe rezidă şi din faptul că, la momentul privatizării, era cunoscut aspectul privitor la lipsa unui titlu valabil de preluare de către stat a imobilelor, întrucât, anterior privatizării a existat pe un litigiu de revendicare, finalizat prin decizia menţionată.
Intimatele pârâte Direcţia Generală a Fianaţelor Publice Olt şi SC M. SA au depus note scrise, iar în această etapă procesuală nu au fost administrate alte înscrisuri relevante pentru soluţionarea cauzei.
Recursul formulat este fondat şi va fi admis potrivit celor ce succed.
Cererea de chemare în judecată, promovată de reclamante la 7 martie 2002, s-a întemeiat pe refuzul explicit al entităţii notificate SC M. SA de soluţionare a notificării prin care au solicitat, în temeiul Legii 10/2001, restituirea în natură a imbilului compus din teren în suprafaţă de 3.172 mp, moară şi utilaje, imobil situat în localitatea C., jud. Olt; refuzul explicit de soluţionare reiese din adresa din 14 februarie 2002 emisă de intimata SC M. SA, aşa cum a reţinut instanţa de apel.
Ca atare, instanţele de judecată au fost învestite cu soluţionarea pe fond a pretenţiilor formulate prin notificare, având în vedere decizia nr. 20 din 19 martie 2007 pronunţată în recurs în interesul legii de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data adoptării acesteia nefiind pronunţată o decizie definitvă şi irevocabilă în cauză, astfel încât aceasta este incidenţă şi pricinii pendinte.
Notificarea adresată intimatei SC M. SA a fost înaintată de aceasta către A.V.A.S., după cum reclamantele au adresat notificare şi Primăriei Corabia ca şi Prefecturii (dosar primă instanţă, ceea ce nu mai interesează la acest moment, dată fiind modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 prin care s-a abrogat art. 36 şi urm., forma iniţială a legii).
Cum alte capete de cerere nu au fost formulate în cauză, cadrul procesual, cu ocazia reluării judecăţii în apel, va trebui să reflecte subiectele de drept între care poartă raportul juridic de drept material, iar instanţa de rejudecare, va pune în dezbaterea părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale a Finaţelor Publice Olt, a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice (citat pentru prima dată în apelul iniţial), ca şi a pârâtului V.Z.F. (dobânditorul acţiunilor la SC M. SA, la momentul privatizării prin vânzarea pachetului majoritar de acţiuni deţinute de stat), excepţiile fiind antamate, din oficiu, de Înalta Curte înainte de dezbaterea pe fond a recursului.
1. Într-un prim motiv de recurs, recurentele au invocat încălcarea dispoziţiilor art. 315 din C. proc. civ., anume, nerespectarea celor dispuse prin decizia de casare, întrucât instanţa de apel nu s-a conformat celor statuate prin decizia civilă nr. 8568 din 31 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu privire la necesitatea probelor ce trebuiau a fi administrate ca şi modalitatea de administrare, deoarece nerespectarea acesteia constituie motivul casării dispuse prin decizia civilă nr. 4138 din 22 mai 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, la care recurenţii s-au referit prin motivele de recurs.
Astfel, prin decizia iniţială de casare s-a stabilit că este necesară efectuarea unei noi expertize de către doi sau trei experţi, întrucât instanţa de apel s-a pronunţat pe baza unor expertize ale căror concluzii au fost diametral opuse, cu referire la construcţia moară: una dintre expertize conluzionând că moara actuală este o construcţie nouă, pe când cea efectuată în apel, că moara iniţială există şi în prezent în proporţie de 80%.
În prima rejudecare, instanţa de apel, întrucât a intervenit modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, prin care fostul art. 27 din forma iniţială a legii a devenit art. 29, iar noul text nu mai făcea disticţia între imobilele preluate cu sau fără titlu valabil, aflate în patrimoniul unei societăţi comerciale integral privatizate, a ignorat cele statuate prin decizia de casare şi nu s-a dispus efectuarea expertizei anterior menţionate.
De precizat, că prin Decizia nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale s-a constatat că dispoziţiile art. I pct. 60 din Titlul I al Legii 247/2005, prin abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, sunt neconstituţionale, astfel ca, la acest moment prezintă relevanţă trecerea cu titlu sau fără titlu valabil în proprietatea statului a imobilelor solicitate spre restituire, chiar în condiţiile în care se regăsesc în patrimoniul unei societăţi comerciale integral privatizate, cum corect susţin recurentele.
În consecinţă, constatându-se neconformarea instanţei de apel la cele dispuse prin decizia de casare, pentru acest motiv, s-a casat din nou decizia curţii de apel.
În rejudecare, instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize construcţii, a unei expertize în industrie alimentară, dar şi a unei expertize topo pentru identificarea terenului solictat în natură, asupra celei din urmă probe instanţa de apel revenind ca urmare a opoziţiei exprese a reclamantelor.
Cele dezlegate prin decizia de casare şi care se impuneau cu putere de lucru judecat instanţei de apel erau două aspecte, că trebuie administrată o contraexpertiză pentru construcţii şi că aceasta trebuie efectuată de doi sau trei experţi, date fiind concluziile contradictorii ale primelor două expertize (fond şi apel iniţial).
Pentru restul chestiunilor de fapt ce trebuiau pe deplin lămurite în cauză, instanţa de casare a stabilit doar necesitatea completării probelor în rejudecare, astfel că, instanţa de apel, învestită cu reevaluarea unei căi de atac devolutive era suverană în aprecierea probelor ce trebuiau administrate pentru justa soluţionare a pricinii.
În acest context, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a dispus şi efectuarea unei expertize topo, câtă vreme terenul solicitat de recurente cu titlu de teren aferent morii (2.960 mp, astfel cum apare în procesul-verbal de preluare încheiat în baza Legii nr. 119/1948 sau 3.172 mp, aşa cum s-a solicitat prin petitul cererii) nu a fost niciodată identificat în cauză; de altfel, în expertiza construcţii efectuată la instanţa de fond, expertul a precizat necesitatea efectuării unei expertize topo, întrucât în sarcina sa s-a dispus şi obiectivul identificării terenului, cu depăşirea specialităţii sale, motiv pentru care a sugerat efectuarea unei expertize topo.
Necesitatea identificării terenului este prioritară şi prealabilă identificării construcţiei (morii) şi utilajelor sau evaluării lor, fiind suficientă în acest sens invocarea dispoziţiilor art. 492-art. 494 din C. civ. şi indicarea împrejurării că intimatei pârâte SC M. SA i s-a emis certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru o suprafaţă mult mai mare decât cea solicitată în cauză.
Cu privire la expertiza construcţii, în decizia de casare s-a dispus că ea trebuie efectuată de un număr superior de experţi decât cel care a participat la efectuarea expertizelor contadictorii; or, contraexpertiză se efectuează într-un număr impar de experţi, astfel cum prevede art. 201 alin. (1) din C. proc. civ., dispoziţie a cărei aplicare instanţa de apel era ţinută să o facă.
Însă, curtea de apel a dispus din nou efectuarea lucrării de un singur expert (P.M.A.), aşa cum corect învederează şi recurentele.
În ce priveşte obiectivele expertizei construcţii, în rejudecare, pe lângă cele corect identificate de instanţa de apel, se va pune în vedere experţilor necesitatea efectuării lucrării şi cu observarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001.
Referitor la utilaje şi instalaţii, se va evalua cererea pe temeiul art. 6 alin. (2)-alin. (5) din Legea nr. 10/2001, încercându-se lămurirea premiselor acestui text (existenţa lor fizică la momentul apariţiei legii de reparaţie); refacerea expertizei în această materie nu mai este necesară, întrucât prin motivele de recurs recurentele au solicitat acordarea de despăgubiri pentru acestea, sens în care dispune art. 6 alin. (4) din lege; dacă acestea nu mai există fizic (fiind înlocuite, casate sau distruse), nu vor putea fi acordate nici măsuri reparatorii prin echivalent [despăgubiri în condiţiile legii speciale, astfel cum prevede art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001].
2. În al doilea motiv de recurs, recurentele învederează că nu vor putea fi aplicate dipoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Asupra acestei chestiuni, Înalta Curte a făcut deja precizările necesare prin referirea la efectele Deciziei 830/2008 a Curţii Constituţionale, urmând a se avea în vedere forma textului de dinainte de Legea nr. 247/2005, reglementare ce se regăsea în art. 27 al legii în forma iniţială, întrucât ca efect al admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, în art. 29 urmează a se avea în vedere că doar pentru imobilele preluate de stat cu titlu valabil şi evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate măsurile reparatorii prin echivalent se stabilesc de instituţia publică implicată în privatizare, nu şi pentru cele preluate fără titlu valabil.
În acest context, se constată că în mod corect recurentele pretind că are relevanţă calificarea preluării imobilului cu sau fără titlu valabil întrucât dacă preluarea a fost fără titlu valabil, chiar dacă imobilele se află în patrimoniul unei societăţi comerciale integral privatizate, măsura restituirii în natură poate fi dispusă, nefiind condiţionată de constatarea nulităţii contractului de privatizare sau a titlului declarativ emis în favoarea pârâtei SC M. SA, certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
Pentru a stabili o atare concluzie, instanţa de rejudecare va verifica cele susţinute de recurente, anume dacă decizia civilă nr. 4626 din data de 27 august 2001 a Curţii de Apel Craiova are putere de lucru judecat în prezenta cauză (efectul pozitiv al puterii lucrului judecat); în cazul în care se va aprecia că instanţa ce a soluţionat acţiunea în revendicare promovată de recurente anterior adoptării Legii nr. 10/2001, curtea de apel va statua ea însăşi asupra acestei chestiuni.
Întrucât trebuie stabilite premisele aplicării textului art. 29 din Legea nr. 10/2001, în redactarea actuală, de după adoptarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 830/2008.
Având în vedere cele anterior redate, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi alin. (3) raportat la art. 304 pct. 5 din C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamante, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare curţii de apel, pentru respectarea celor statuate prin decizia de casare, conform celor reţinute în prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantele P.E.I. şi P.V., împotriva deciziei civile nr. 105 din 25 martie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6428/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6417/2010. Civil. Recalculare pensie.... → |
|---|
