ICCJ. Decizia nr. 6576/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6576/2010
Dosar nr. 6377/3/2008
Şedinţa publică din 6 decembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 929 din 16 iunie 2009, a respins excepţia netimbrării acţiunii reclamanţilor ca nefondată; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca nefondată; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, ca nefondată; a admis acţiunea reclamanţilor E.D. şi E.G., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, aşa cum a fost precizată şi restrânsă; pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant ai statului şi Municipiul Bucureşti, prin Primarul General au fost obligaţi să restituie reclamanţilor contravaloarea preţului de piaţă al imobilului situat în Bucureşti, str. Grigore Cobălcescu, în cuantum de 1.050.000 RON.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanţii E.D. şi E.G. au încheiat cu Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, prin SC R. SA, la data de 28 octombrie 1996 un contract de vânzare - cumpărare pentru apartamentul situat în Bucureşti, str. Profesor Grigore Cobălcescu, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
La data de 06 aprilie 2009,conform procesului-verbal depus la filele 64-65 din dosar, reclamanţii au fost evacuaţi din imobil în temeiul deciziei civile nr. 174/2006 a Curţii de Apel Bucureşti.
Reclamanţii au solicitat iniţial, de la pârâţii persoane juridice, restituirea valorii actualizate a preţului achitat pentru apartament în baza Legii nr. 112/1995 şi a persoanelor fizice a sumelor reprezentând îmbunătăţirile de natură să aducă un spor de valoare imobilului, precum şi dreptul de retenţie până la plata acestor despăgubiri.
La termenul din 24 aprilie 2009, reclamanţii au renunţat, în temeiul disp. art. 246 C. proc. civ., la capetele 2 şi 3 de cerere, iar cu privire la primul capăt de cerere, au solicitat obligarea pârâţilor persoane juridice la plata sumei ce rezultă din raportul de expertiză efectuat în cadrul asigurării de dovezi.
În temeiul disp. art. 137 C. proc. civ., Tribunalul se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor invocate, constatând următoarele:
Cu privire la excepţia netimbrării acţiunii reclamanţilor ridicată de Municipiul Bucureşti prin note scrise, Tribunalul a respins-o ca nefondată, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 51 din Legea nr. 10/2001 raportate la art. 49 din acelaşi act normativ şi art. 50 alin. (21) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009, acţiunea este scutită de plata taxei de timbru.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Tribunalul a respins-o ca nefondată, având în vedere dispoziţiile exprese ale art. 50 alin. (3) introdus prin Legea nr. 1/2009, care arată că restituirea preţului prevăzut de art. 2 şi art. 2 alin. (1) se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, şi aceasta a fost respinsă ca nefondată întrucât contractul de vânzare-cumpărare, în temeiul căruia reclamanţii din prezenta cauză au dobândit imobilul, a fost încheiat cu Municipiul Bucureşti prin Primarul General, iar cererea de chemare în judecată a acestora a fost întemeiată şi pe disp. art. 998 C. civ. privind fapta cauzatoare de prejudicii şi pe răspunderea vânzătorului pentru evicţiune, întrucât, după încasarea preţului imobilului de către vânzător, apartamentul a fost restituit foştilor proprietari.
Curtea de apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 143 din 24 februarie 2010, a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanţii-pârâţi: Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 929 din 19 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi E.D. şi E.G.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că cererea reclamanţilor a fost dedusă judecăţii în cursul anului 2007, indicându-se un temei juridic bazat pe dispoziţiile art. 998 şi următoarele C. civ., însă obiectul acţiunii privea restituirea valorii actualizate a preţului pe care l-au plătit pentru achiziţionarea apartamentului situat în Bucureşti, str. Profesor Grigore Cobălcescu, precum şi a valorii îmbunătăţirilor aduse imobilului de către reclamanţi. S-a mai arătat că reclamanţii au dobândit în proprietate imobilul în litigiu în baza Legii nr. 112/1995, iar în cursul unui proces purtat cu foştii proprietari au fost obligaţi să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul pârâţilor, persoane fizice.
În cursul judecării cauzei a apărut Legea nr. 1/2009, astfel încât instanţa de fond a calificat acţiunea ca fiind formulată în baza dispoziţiilor art. 51 din Legea nr. 10/2001, raportate la art. 49 şi art. 50 alin. (2)1 aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009. Instanţa a avut în vedere şi cererea precizatoare şi modificatoare depusă de reclamanţi care au stabilit temeiul de drept în raport de Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 1/2009.
În acest context, în mod corect instanţa de fond a apreciat că acţiunea este scutită de plata taxei de timbru, în raport de dispoziţiile legii speciale, respectiv Legea nr. 10/2001.
Primăria Municipiului Bucureşti a fost chemată în judecată pentru opozabilitate, întrucât aceasta are calitate de vânzător, ceea ce înseamnă că litigiul trebuie să se poarte şi în contradictoriu cu persoana juridică care a înstrăinat imobilul, mai ales că textul art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, se referă la cererile sau acţiunile în justiţie privind restituirea preţului actualizat, plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare - cumpărare au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Or, atâta timp cât se solicită restituirea preţului reactualizat, vânzătorul trebuie chemat în judecată întrucât el este cel care a încheiat contractul, iar drepturile şi obligaţiile se raportează în primul rând la părţile contractuale.
Faptul că vânzătorul, respectiv Primăria Municipiului Bucureşti se poate întoarce împotriva Ministerului Finanţelor Publice, pentru a solicita obligarea la plata sumei reprezentând preţul actualizat, constituie un aspect al raporturilor juridice stabilite între cele două instituţii, care nu trebuie să prejudicieze recuperarea sumelor ce se cuvin intimaţilor - reclamanţi.
Este nefondat şi apelul formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, deoarece distincţia pe care o face apelantul este formală, obligaţia de restituire a sumelor de bani, reţinându-se tot în sarcina Ministerului Finanţelor Publice, chiar dacă statul figurează ca parte în proces.
De altfel, finalitatea demersului intimaţilor - reclamanţi ar avea acelaşi rezultat, în situaţia în care ar fi chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, întrucât aceasta este instituţia, persoană juridică, ce va trebui să execute hotărârea judecătorească pentru a satisface creanţa consfinţită prin hotărâre judecătorească.
A respinge acţiunea pe excepţia formală invocată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a obliga reclamanţii să reia procesul, este o sarcină disproporţionată pentru aceştia, care ar prelungi durata litigiului peste termenul rezonabil de soluţionare a unei cauze, mai ales în situaţia în care rezultatul demersului jurisdicţional vizează acelaşi rezultat ca şi în cauza de faţă (vezi jurisprudenţa CEDO).
Pe de altă parte, trebuie menţionat că reclamanţii, în raport de dispoziţiile Legii nr. 1/2009, au devenit titularii unui bun, respectiv al unui drept de creanţă, care trebuie executat împotriva Statului Român, prin instituţiile abilitate, adică Ministerul Finanţelor Publice.
Acelaşi raţionament juridic poate fi aplicat şi pentru temeiul de drept al formulării acţiunii şi în plus, reclamanţii şi-au modificat acţiunea în cursul judecării cauzei, care au stabilit temeiul de drept în raport de Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 1/2009.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Bucureşti, prin Primarul General.
Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, critică decizia atacată ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece nu are calitate procesuală pasivă. Din cuprinsul art. 50 alin. (3) al Legii nr. 10/2001 rezultă că Ministerul Finanţelor Publice are calitate procesuală pasivă şi nu Statul Român care este parte în litigiu.
- Un alt motiv de recurs se referă la aplicaţiunea dispoziţiilor prevăzute de art. 1337 şi art. 1341 C. civ., în sensul că, dacă se reţine temeiul de drept al evicţiunii ce instituie răspunderea vânzătorului, atunci calitatea procesuală pasivă aparţine Primăriei Municipiului Bucureşti, şi nu Statului Român,prin Ministerul Finanţelor Publice.
- În cauză nu sunt întrunite condiţiile speciale prevăzute de art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 între Primăria Municipiului Bucureşti şi reclamanţi nu a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, critică decizia atacată ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
- În baza dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 112/1995 şi art. 1 pct. 5 ce modifică art. 51 din O.G. nr. 184/2002, plata sumelor prevăzute la alin. (2) se face de către Ministerul Finanţelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995. Deci, Municipiul Bucureşti, prin Primarul General nu are calitate procesuală pasivă.
- În situaţia răspunderii pentru evicţiune, conform dreptului comun, evicţiunea totală presupune, în primul rând, restituirea integrală a preţului plătit şi a daunelor interese, acestea din urmă reprezentând diferenţa între preţ şi sporul de valoare dobândit de bunuri în momentul încheierii contractului şi data producerii evicţiunii.
Referitor la recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, se reţin următoarele:
Cu privire la critica referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, se reţine că nu este fondată, având în vedere dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 introdus prin Legea nr. 1/2000, care arată că, restituirea preţului actualizat se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice din fondul extrabugetar constituită în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Prin urmare, din moment ce recurentul are calitate procesuală pasivă în condiţiile textului de lege enunţat, este fără relevanţă juridică susţinerea recurentului de a se institui obligaţia de garanţie pentru evicţiune a vânzătoarei Primăria Municipiului Bucureşti, în condiţiile art. 1337 C. civ.
Aşa fiind, se va respinge recursul ca nefondat.
Cu privire la recursul declarat de Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, se reţin următoarele:
Conform art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În materia ce constituie obiectul litigiului de faţă, legea nu prevede un alt termen de recurs şi niciun alt moment de la care să înceapă să curgă termenul.
Decizia instituţiei de apel a fost comunicată la data de 2 aprilie 2010, fila 47 dosar apel, conform menţiunilor din dovada de primire şi ştampila poştei, iar recursul a fost declarat în condiţiile art. 104 C. proc. civ., la data de 22 aprilie 2010, fila 7 dosar recurs.
Aşadar, faţă de cele reţinute, se va respinge recursul declarat ca fiind tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 143/ A din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6595/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6227/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
