ICCJ. Decizia nr. 6595/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6595/2010
Dosar nr. 3469/1/2010
Şedinţa publică din 7 decembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 418 din 8 februarie 2006, primarul Municipiului Timişoara a dispus, în favoarea notificatoarei V.I., restituirea în natură a apartamentului nr. 2 şi a cotei de 13,46/100 părţi comune din imobilul situat în Timişoara, str. Memorandului, precum şi acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru apartamentele nr. 1 şi 3 situate în acelaşi imobil, vândute în temeiul Legii nr. 112/1995.
Totodată, a fost anulată dispoziţia nr. 2291 din 10 noiembrie 2003, emisă anterior, ca urmare a pronunţării deciziei civile nr. 1686/2006 a Curţii de Apel Timişoara.
La 15 martie 2006, V.I. şi C.R.V. au formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 418 din 8 februarie 2006 solicitând instanţei - în contradictoriu cu Primarul Municipiului Timişoara - anularea acesteia şi obligarea pârâtului la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru apartamentele nr. 1 şi 3 in imobilul notificat, la valoarea de piaţă a acestora, precum şi, restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 848 m.p., echivalentul cotei de 57,69/100 înscris în C.F. Timişoara, în cotele de proprietate indicate respectiv, 1/3 pentru V.I. şi 2/3 pentru C.R.V.
După un prim ciclu procesual, finalizat prin trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 731/ PI din 17 februarie 2009, a admis în parte contestaţia şi anulând în parte dispoziţia atacată, respectiv art. 2 al acesteia, a dispus acordarea de despăgubiri băneşti pentru apartamentul nr. 1 şi 3 din imobilul situat în Timişoara, str. Memorandumului, înscris în CF Timişoara, în sumă de 243.087 lei, în cotă de 1/3 către reclamanta V.I. şi de 2/3 către reclamanta C.R.V.
A respins cererea de restituire în natură a apartamentelor nr. 1 şi 3 din imobil.
A dispus acordarea de despăgubiri băneşti pentru terenul aferent apartamentelor nr. 1 şi 3, conform evaluărilor dispuse de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în aceleaşi cote de proprietate.
A respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii D.E.M.A. şi D.E.A.V.
A respins cererea formulată de reclamante având ca obiect obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamantele sunt îndreptăţite să obţină valoarea actuală a imobilelor înstrăinate calculată conform raportului de expertiză efectuat în cauză, suma stabilită prin dispoziţia atacată fiind inferioară valorii de piaţă a nemişcătorului.
Deşi, reţine instanţa fondului, conform procedurii stricte a Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, dosarul administrativ ar fi trebuit înaintat către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, totuşi, avându-se în vedere practica instanţei europene de la Strasbourg, despăgubirile astfel cum au fost calculate în cauză trebuie acordate de către Comisia Centrală, pentru ca reclamantele să nu mai parcurgă procedura îndelungată pentru stabilirea valorii imobilului, din cadrul mecanismului menţionat.
S-a citat în acest sens, cazul Faimblat contra României.
Cât priveşte terenul aferent imobilelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, tribunalul a constatat că nu este posibilă restituirea acestuia în natură, întrucât nemişcătorul face parte din părţile comune indivize cu privire la care şi terţii proprietari ai apartamentelor cu nr. 1 şi 3 au drepturi de folosinţă. Astfel, a restitui acest teren reclamantelor înseamnă a diminua dreptul acestora la părţile comune sau a modifica anumite menţiuni din cartea funciară, cu consecinţa că terţele persoane îşi vor regăsi modificate drepturile dobândite în mod legal, fără a se putea opune în vreun fel.
Tot astfel, se mai reţine, instanţa nu va acorda „despăgubiri la valoare” pentru terenul de 848 m.p. întrucât expertul desemnat în cauză nu a avut în vedere standardele internaţionale de evaluare iar reclamantele au solicitat să fie luat în calcul şi acest criteriu legal, situaţie în care dosarul trebuie trimis Comisiei Centrale.
Apelurile declarate împotriva acestei hotărâri de reclamantele V.I. şi C.R.V. precum şi de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, au fost admise de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, care, prin decizia nr. 18/ A din 2 februarie 2010 a schimbat în parte sentinţa şi în consecinţă a admis cererea de restituire în natură a suprafeţei de 452 m.p. teren, înscrisă în C.F. Timişoara, în cotă de 1/3 reclamantei V.I. şi de 2/3 reclamantei C.R.V., teren identificat prin suplimentul de expertiză efectuat în apel, în varianta 1 a planului de situaţie.
A dispus dezmembrarea acestui imobil, conform variantei 1 a planului de dezmembrare susmenţionat şi efectuarea cuvenitelor menţiuni în cartea funciară.
A constatat dreptul reclamantelor la despăgubiri în cuantum total de 410.888 lei pentru apartamentele nr. 1 şi 3 din imobil şi terenul nerestituit în cotă de 1/3 pentru reclamanta V.I. şi 1/3 pentru reclamanta C.R.V., acordarea despăgubirilor urmând a se face în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
A menţinut sentinţa sub aspectul anulării în parte a dispoziţiei atacate şi respectiv, sub aspectul respingerii cererii de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii D.E.M.A. şi D.E.A.V.
Prin încheierea din 23 martie 2010, decizia dată în apel a fost îndreptată, în sensul ca, în alin. (5) din dispozitiv, în loc de „în cotă de 1/3 pentru reclamanta V.I. şi 1/3 pentru reclamanta C.R.V.” cum din eroare s-a trecut, să se treacă „în cotă de 1/3 pentru reclamanta V.I. şi 2/3 pentru reclamanta C.R.V.” cum este corect.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că, restituirea în natură a suprafeţei de 452 m.p. cu destinaţia de grădină este pe deplin posibilă, în condiţiile în care, ea excede terenului aferent apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 (respectiv nr. 1 şi 3) iar operaţiunea de dezmembrare nu aduce atingere dreptului de proprietate dobândit de cumpărătorii acestor apartamente.
Cum, în natură, din totalul de 848 m.p. solicitat, poate fi restituită doar suprafaţa de 452 m.p., pentru restul de 396 m.p. reclamantelor li se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent a căror valoare a fost stabilită de expertul desemnat în cauză, la suma de 167.801,04 lei.
S-a reţinut, ca nefiind întemeiate criticile pârâtului vizând stabilirea de către instanţă a cuantumului despăgubirilor, câtă vreme, se arată, legea nu interzice instanţei să stabilească un atare cuantum, iar în cuprinsul considerentelor se face trimitere la obligaţia Comisiei Centrale de acordare a acestor despăgubiri.
Pentru aceleaşi considerente şi avându-se în vedere cuantumul calculat de acelaşi expert, instanţa de control judiciar a stabilit că reclamantelor li se cuvin despăgubiri în sumă de 167.801,04 lei, pentru suprafaţa de teren ce nu poate fi restituită în natură, în cotele „de drept” corespunzătoare, acordarea acestor despăgubiri urmând a se face, de asemenea, în condiţiile reglementate prin dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, pârâtul Primarul Municipiului Timişoara care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- în mod greşit instanţele au stabilit, în favoarea reclamantelor, cuantumul total al despăgubirilor, în condiţiile în care acesta era atributul exclusiv al Comisiei Centrale;
- la data emiterii dispoziţiei atacate, Legea nr. 10/2001, nu mai prevedea acordarea despăgubirilor băneşti, ca măsură reparatorie.
Terenul în suprafaţă de 452 m.p., aferent imobilelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, nu putea fi restituit în natură.
Astfel, se arată, acesta face parte din părţile comune indivize cu privire la care şi terţii proprietari ai apartamentelor nr. 1 şi 3, au un drept de folosinţă, dobândit în mod legal şi protejat în consecinţă.
Recursul urmează a se admite, în limitele şi pentru considerentele ce succed.
Legea nr. 247/2005, prin care a fost modificată şi completată Legea nr. 10/2001, a adoptat precise măsuri instituţionale, vizând analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor, atribuţii ce au fost date exclusiv în competenţa organismului creat prin acest act normativ, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din subordinea Cancelariei Primului Ministru.
Potrivit art. 13 alin. (6) şi (7) şi art. 16 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală are la dispoziţia sa evaluatori autorizaţi, care sunt desemnaţi în mod aleatoriu în vederea întocmirii, pentru fiecare caz în parte, a unui raport de evaluare ce conţine cuantumul despăgubirilor, în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Corelativ, art. 19 din lege dispune că deciziile adoptate de către Comisia Centrală pot fi atacate cu contestaţie, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Ca atare, în legătură cu deciziile sau dispoziţiile emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, controlul instanţei trebuie să se limiteze doar la stabilirea dreptului persoanei care a formulat notificare de a primi măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor prevăzute de noua lege, fără a mai putea statua asupra valorii acestora.
Chestiunea vizând domeniul de aplicare al art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005, a fost de altfel tranşată prin decizia nr. 52 din 4 iunie 2007, dată de instanţa supremă în soluţionarea unui recurs în interesul legii prin care s-a statuat că, se sustrag aplicării dispoziţiilor mai sus invocate doar deciziile sau dispoziţiile emise anterior intrării în vigoare a legii.
Or, dispoziţia atacată a fost emisă la 8 februarie 2006, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, simpla trimitere de către instanţe la acordarea despăgubirilor „în condiţiile Titlului VII” din acest act normativ, neputând suplini substituirea procedurilor - de evaluare şi de stabilire a cuantumului final al despăgubirilor - date de lege în competenţa unor organe expres desemnate.
Prima instanţă şi-a motivat soluţia vizând calculul despăgubirilor, făcând trimitere la practica C.E.D.O., referitoare la nefuncţionarea eficientă a Fondului Proprietatea, argumentându-se necesitatea ca reclamantele să nu mai parcurgă procedura „îndelungată” pentru stabilirea valorii imobilului, din cadrul mecanismului stabilit prin lege, citându-se în acest sens cazul Faimblat contra României.
Or, chiar în cauza citată, Curtea Europeană nu a contestat „marja de apreciere” de care beneficiază statele în a implementa proceduri administrative prealabile asigurării accesului concret şi efectiv la o instanţă.
Ca atare, parcurgerea procedurilor administrative, nu prezintă prin ea însăşi „o problemă” din perspectiva Convenţiei în condiţiile în care rezultatul final al acestora este cel al unei despăgubiri efective.
Aşa cum în mod corect se susţine şi prin motivele de recurs, accesul efectiv la o instanţă, al persoanei îndreptăţite nemulţumită de cuantumul final al despăgubirii stabilită urmare întocmirii raportului de evaluare, este asigurat prin dispoziţiile art. 19 şi art. 20 alin. (1) din lege, care stabileşte competenţa soluţionării unor astfel de contestaţii în favoarea Secţiei de contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel în a cărei rază domiciliază reclamantul.
Este fundamentată şi critica vizând acordarea de către instanţe a despăgubirilor băneşti pentru apartamentele nr. 1 şi 3 din imobil cât şi pentru terenul imposibil de restituit în natură în condiţiile în care Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data emiterii dispoziţiei atacate, nu mai prevedea (urmare modificărilor operate prin Legea nr. 247/2005) această măsură reparatorie ci doar, - în situaţia particulară a imposibilităţii restituirii în natură a nemişcătorului - măsuri reparatorii în echivalent, sub forma titlurilor de despăgubire.
Cât priveşte motivul de recurs, referitor la greşita restituire în natură a terenului de 452 m.p., acesta nu poate fi primit, în condiţiile în care din actele cauzei - a se vedea suplimentul la expertiza Albulescu Constantin, efectuată în cauză, necontestat - rezultă că suprafaţa în discuţie, cu destinaţia de grădină, poate fi restituită în natură, întrucât excede terenului, aferent apartamentelor nr. 1 şi 3 din imobil, înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995.
Ca atare, în mod corect a reţinut curtea de apel că operaţiunea de dezmembrare nu aduce atingere dreptului de proprietate dobândit de cumpărătorii acestor apartamente.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se admite cu consecinţa modificării în parte a deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 18/ A din 02 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, îndreptată prin încheierea din Camera de consiliu din 23 martie 2010 a aceleiaşi instanţe.
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că înlătură menţiunea referitoare la cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantelor V.I. şi C.R.V.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6594/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6576/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
