ICCJ. Decizia nr. 6615/2010. Civil. Desene şi modele industriale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6615/2010
Dosar nr. 4089/3/2009
Şedinţa publică din 7 decembrie 2010
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de faţă reţine următoarele.
Prin cererea înregistrată la data de 04 februarie 2009, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta SC V.I. SRL a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta SC S.I. SRL să se constate ca pârâta a încălcat dreptul exclusiv al reclamantei de a utiliza desenul sau modelul industrial protejat prin certificatul de înregistrare din 2008; obligarea pârâtei la încetarea imediată a activităţilor de reproducere, fabricare, comercializare ori oferirea spre vânzare, punerea pe piaţă, importul, exportul sau folosirea unui produs în care desenul sau modelul este încorporat ori la care acesta se aplică sau stocarea unui astfel de produs în aceste scopuri; cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, legal timbrată, reclamanta a arătat că este titulara certificatului din 21 ianuarie 2008, acordat în temeiul Legii nr. 129/1992, privind protecţia desenelor şi modelelor industriale, republicată în temeiul Legii nr. 289/2007, pentru depozitul din 13 octombrie 2006, cu denumirea „Plăci numere de înregistrare", având ca obiect 3 placi purtând clasificarea internaţională 20-03, conform Aranjamentului de la Locarno, DM fiind publicat în BOPI secţiunea DMI nr. 1/2007.
Reclamanta a arătat că este o societate cu capital român, înfiinţată în 1994 şi specializată în producţia elementelor de siguranţă şi semnalizare în domeniul transporturilor, politica sa fiind axată pe asigurarea celor mai înalte standarde pentru produsele sale: indicatoare reflectorizante pentru traficul rutier, feroviar, aerian şi naval, indicatoare de orientare urbană, pentru semnalizarea lucrărilor ce afectează traficul rutier etc. La data de 16 septembrie 2008, Primăria sectorului 2 a postat pe site-ul www.e-licitatie.ro o invitaţie de participare la atribuirea unui contract de furnizare de certificate de înregistrare şi plăcuţe numere de înregistrare mopede. Reclamanta a depus oferta, însoţită de documentaţia de participare, conform O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, pârâta SC S.I. SRL depunând de asemenea ofertă. Autoritatea contractantă, Primăria sectorului 2 a deschis ofertele în data de 24 septembrie 2008, ocazie cu care, arată reclamanta, a constatat că aceasta a ofertat plăcuţe numere de înregistrare mopede sub forma DMI protejat prin certificatul său acordat conform legii privind protecţia DMI, pârâta făcând astfel public că produce şi comercializează astfel de produse.
Reclamanta a invocat dispoziţiile art. 30 din legea DMI, privind dreptul exclusiv al titularului DM de a utiliza modelul industrial şi de a împiedica utilizarea de alte persoane, fără consimţământul său, precum şi dreptul de a interzice terţilor să efectueze actele de reproducere, fabricare, comercializare sau oferire spre vânzare, punere pe piaţă, import, export etc, arătând că a notificat pârâta în sensul încetării actelor incriminate de lege, dar aceasta nu a răspuns.
Reclamanta a invocat şi disp. art. 50 şi 52 din aceeaşi lege, privind descrierea infracţiunilor de însuşire fără drept a calităţii de autor a DM şi, respectiv, contrafacere, pârâta încălcând dreptul exclusiv al reclamantei de a utiliza DM protejat.
Pârâta SC S.I. SRL prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii, arătând că a participat la o ofertare publică la data de 16 septembrie 2008, anunţată de Primăria sectorului 2, iar la elaborarea modelului pentru produsul „placa cu numere de înregistrare pentru mopede", model cerut pentru participarea la ofertare, pârâta a respectat întocmai cerinţele tehnice, modalităţile stricte de fabricare şi desenul produsului, prezentate, detaliat în caietul de sarcini elaborat de autoritatea contractantă, Primăria sectorului 2.
Prin sentinţa civilă nr. 761 din 29 mai 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a III- a civilă, a respins ca neîntemeiate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi acţiunea.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX- a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamantă, prin decizia nr. 14A din 19 ianuarie 2010 a respins calea de atac ca nefondată, pentru motivele ce urmează.
În speţă, s-a pus problema dacă prin simpla participare la o licitaţie publică şi formularea ofertei conform modelului pentru produsul „placa cu numere de înregistrare pentru mopede", în baza cerinţelor tehnice, modalităţilor stricte de fabricare şi desenului produsului, prezentate detaliat în caietul de sarcini elaborat de autoritatea contractantă, Primăria Sectorului 2, pe baza Hotărârii C.G.M.B. nr. 199 din 13 septembrie 2007 privind înregistrarea vehiculelor pentru care nu există obligativitatea înmatriculării, se poate considera că sunt îndeplinite condiţiile art. 30 Legea nr. 129/1992, în special oferirea spre vânzare.
Reclamanta a participat la aceeaşi licitaţie având reprezentarea faptului că în caietul de sarcini este prezentat un model pretins asemănător cu cel înregistrat de ea, şi a înştiinţat-o pe pârâtă despre pretinsul său drept exclusiv de-abia după ce acesta a fost declarată câştigătoare, folosindu-şi astfel modelul înregistrat, dreptul exclusiv, în mod neloial, în scopul înlăturării competitorilor.
Se apreciază că o astfel de participare la o licitaţie publică nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi considerată oferire spre vânzare a unui produs în care desenul sau modelul este incorporat ori la care acesta se aplică, decât dacă după ce a fost declarată câştigătoare pârâta, aceasta ar fi trecut la executarea contractului, ceea ce nu s-a întâmplat în speţă, pârâta înţelegând să depună în data de 17 noiembrie 2008 la sediul Primăriei sector 2 o adresă prin care a anunţat imposibilitatea de a semna „Contractul de furnizare produse" deşi oferta sa fusese declarată câştigătoare, după ce a luat act de înştiinţarea SC V.I. SRL.
A fost reţinut nefondat şi motivul de apel prin care se susţine recunoaşterea de către intimata-pârâtă a faptei ilicite imputate, având în vedere că mărturisirea se poate obţine cu ajutorul interogatoriului, administrat conform art. 281 şi următoarele C. proc. civ., iar nu din interpretarea unor acte sau fapte ale părţii. Astfel, nu se poate imputa primei instanţe că nu a reţinut o mărturisire care nu există în realitate.
Faptul că pârâta a înţeles să depună în data de 17 noiembrie 2008 la sediul Primăriei sector 2 o adresă prin care a anunţat imposibilitatea de a semna „Contractul de furnizare produse" deşi oferta sa fusese declarată câştigătoare, după ce a luat act de înştiinţarea SC V.I. SRL, din dorinţa de a evita un litigiu, nu reprezintă o mărturisire, ci o atitudine prevăzătoare, în vederea preîntâmpinării unor pagube viitoare, în cazul în care reclamantul ar obţine câştig de cauză într-un eventual proces. Astfel, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1204, potrivit căruia "se poate opune unei părţi mărturisirea ce a făcut sau înaintea începerii judecăţii, sau în cursul judecăţii".
Recunoaşterea posibiRON identităţi dintre între modelele înregistrate de recurenta reclamantă şi modelele prevăzute în anexele actelor normative obligatorii menţionate, respectiv caietul de sarcini întocmit conform Hotărârii C.C.M.B. nr. 199 din 13 septembrie 2007, nu echivalează cu recunoaşterea săvârşirii faptei ilicite invocate prin prezenta acţiune, care are ca obiect constatarea faptului încălcării de către pârâtă a dreptului exclusiv al reclamantei de a utiliza desenul sau modelul industrial protejat prin certificatul de înregistrare din 21 ianuarie 2008 şi obligarea pârâtei la încetarea imediată a activităţilor de reproducere, fabricare, comercializare ori oferirea spre vânzare, punerea pe piaţă, importul, exportul sau folosirea unui produs în care desenul sau modelul este încorporat ori la care acesta se aplică sau stocarea unui astfel de produs în aceste scopuri.
Faptul că pe pagina de internet firma pârâtă susţine că este „specializată în producţia şi comercializarea diverselor indicatoare (panouri) de securitatea muncii şi a numerelor de înmatriculare. Din anul 2007 societatea deţine certificarea iso 9001, fapt ce ne permite să participăm la numeroase licitaţii din ţară.", nu înseamnă că încalcă dreptul la desen şi model industrial al reclamantei.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. d) Legea nr. 129/1992 prin desen sau model se înţelege aspectul exterior al unui produs sau al unei părţi a acestuia, redat în două sau trei dimensiuni, rezultat din combinaţia dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori, formă, textură şi/sau materiale ale produsului în sine şi/sau ornamentaţia acestuia, iar conform art. 6 alin. (1) obiectul cererii poate fi înregistrat în măsura în care constituie un desen sau model, în sensul art. 2, este nou şi are un caracter individual. Astfel, se presupune că reclamanta are un drept exclusiv asupra unui desen sau model nou şi care are un caracter individual, iar nu pentru o întreagă clasă de produse a numerelor de înmatriculare.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la dispoziţiile art. 30 Legea nr. 129/1992 şi art. 3 alin. (1) O.U.G. nr. 34/2006.
Decizia are la bază defectuoasa interpretare a termenului de: ofertă spre vânzare, acceptarea ofertei, încheierea contractului şi executarea acestuia.
Intimata a oferit spre vânzare modelul industrial protejat, iar autoritatea contractantă a acceptat oferta întrucât avea cel mai bun preţ, urmând ca ulterior să se încheie contractul, în sprijinul celor arătate fiind şi dispoziţiile art. 3 lit. q) şi r) O.U.G. nr. 34/2006.
Instanţa mai arată în motivare că în cadrul procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006 oferta are un alt obiect decât oferta de vânzare prevăzută de art. 30 Legea nr. 129/1992, fără a lămuri care este acela şi de ce actul efectuat de intimată nu este o ofertă de vânzare.
A fost greşit apreciată împrejurarea că prezentarea la o licitaţie publică cu un produs contrafăcut nu reprezintă o încălcare a Legii nr. 129/1992.
Instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile art. 294 C. proc. civ., atunci când a refuzat să ia în considerare o probă depusă la dosar şi anume dovada că intimata oferă şi comercializează acest tip de produse, omiţând că a fost învestită cu judecarea unei acţiuni în contrafacere şi că raportarea numai la momentul licitaţiei este greşită.
Reclamanta a fost prejudiciată prin declararea ofertei societăţii pârâte ca fiind câştigătoare.
Faptul că există identitate între modelele înregistrate la O.S.I.M. şi actele normative imperative ale C.G.M.B. nu impietează asupra dreptului societăţii reclamante deoarece hotărârea G.G.M.B. nu o priveşte pe reclamantă deoarece dreptul acesteia este protejat cu începere de la 13 octombrie 2006, iar hotărârea C.G.M.B. este din 13 septembrie 2007.
Titularul dreptului este singurul în măsură să decidă când şi cum îşi exercită dreptul aşa încât este de neînţeles de ce instanţa de apel nu reţine culpa pârâtei.
Argumentul instanţei înseamnă că pârâta era ţinută să respecte modelele prevăzute în anexele actelor normative este incorect deoarece trebuia să nu se prezinte la licitaţie cu un model al cărui autor este altă persoană.
Ataşat recursului au fost depuse o serie de printări de pe internet referitoare la activitatea societăţii intimate.
Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate şi a temeiurilor de drept aplicabile cauzei, reţine caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Reclamanta este titulara drepturilor exclusive pentru modelele industriale, conform certificatului de înregistrare a modelului din 21 ianuarie 2008, reprezentând trei plăcuţe de numere de înregistrare destinate autovehiculelor care nu se află înscrise în circulaţie, dar care se află în evidenţa consiliilor locale, depozitul reglementar fiind constituit la 13 septembrie 2007.
Cele trei modele industriale sunt identice descrierii din Hotărârea C.G.M.B. nr. 199 din 13 septembrie 2007: plăcuţele de înregistrare sunt de culoare galbenă reflectorizantă, având în stânga stema (municipiului Bucureşti), urmată de numărul de înregistrare, ambele de culoare neagră; plăcuţele sunt din aluminiu cu grosimea de 1 mm, având conturul şi cifrele în relief, cifrele având forma şi dimensiunile în conformitate cu art. 23.2 din SR ISO 13078; pentru mopede, forma şi dimensiunile plăcuţelor cu numărul de înregistrare fiind prevăzute în figura nr. 3.
Situaţia de fapt mai sus descrisă nu este contestată de recurentă, astfel cum rezultă din chiar conţinutul criticilor formulate.
Cererea formulată de reclamantă este o acţiune în contrafacere raportată la conduita comercială a pârâtei anterior învestirii instanţei de judecată, circumstanţiat, aşa cum rezultă din motivarea dată demersului judiciar, licitaţiei publice organizată de Primăria sectorului 2 Bucureşti pentru achiziţie publică a acestui tip de plăcuţă de identificare.
Drept urmare, faţă de limitele învestirii, cu respectarea dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. potrivit cărora judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, instanţa de apel nu a extins cercetările şi pentru alte situaţii de fapt invocate de reclamantă pentru prima dată în apel, aşa încât dispoziţiile art. 294 C. proc. civ. au fost pe deplin respectate.
Printre argumentele recurentei referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ. se află şi neluarea în considerare a probatoriilor administrate în apel concretizate în informaţiile aflate pe internet cu privire la activitatea pârâtei-intimate, argumente ce nu pot fi cercetate în recurs faţă de dispoziţiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ..
Deciziile pronunţate în apel pot fi cercetate în etapa procesuală a recursului doar pentru aspecte de nelegalitate şi nu pentru aspecte de netemeinicie cum sunt cele referitoare la analizarea probatoriului.
Un alt motiv de nelegalitate invocat se referă la interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 30 din lege, referitoare la acţiunea în contrafacere.
Prin contrafacere în cazul particular al desenelor şi modelelor industriale, se înţelege reproducerea originalului în mod fraudulos, fără acordul titularului dreptului acestora şi prezentarea lui ca autentică, în scopul fabricării de produse cu aspect identic.
În cauza de faţă, reclamanta nu a dovedit intenţia de fraudă a paratei.
Circumstanţele de fapt reţinute de ambele instanţe de fond şi necontestate, exclud ideea de fraudare a drepturilor protejate de CDMI deţinut de recurentă.
Aceasta nu a devoalat pe parcursul derulării licitaţiei faptul că este titulara dreptului de proprietate industrială a modelului înscris în caietul de sarcini, cu toate că bunele practici comerciale ar fi obligat-o la aceasta.
Parata nu a făcut decât să respecte termeni înscrişi în caietul de sarcini, fără intenţia de a prezenta oferta sa în mod fraudulos, în sensul art. 30 Legea nr. 192/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor, republicată în baza Legii nr. 289/2007.
Simpla participare la o licitaţie publică, cu respectarea standardelor prevăzute în caietul de sarcini nu reprezintă ofertă de vânzare frauduloasă, de prezentare ca originale a produselor lor în detrimentul firmei concurente, câtă vreme dreptul exclusiv de exploatare al reclamantei asupra modelului a fost opus abia la momentul când pârâta a câştigat licitaţia.
Drept urmare reţinerea instanţei de apel că nu sunt întrunite condiţiile art. 30 Legea nr. 192/1992 este corectă.
Recurenta invocă şi faptul că instanţa nu a motivat în concret care este distincţia dintre oferta prevăzută de O.U.G. nr. 34/2006 şi oferta de vânzare prevăzută de art. 30 din legea speciala.
Critica este corectă, dar nu conduce la modificarea soluţiei căci rezolvarea este conformă legii, întrucât aşa cum s-a arătat, intenţia de fraudă a pârâtei nu rezultă din niciunul din actele săvârşite cu ocazia participării la procedura privind atribuirea contractului de achiziţie publică privind certificate de înregistrare şi plăcuţe de numere de înregistrare manopede imprimante falsificabile şi plăci de aluminiu.
Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
Recurenta va fio obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâtă în această etapă procesuală, faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., în cuantum de 5000 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC V.I. SRL împotriva deciziei civile nr. 14A din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Obligă recurenta reclamantă la plata sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC S.I. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6616/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6021/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
