ICCJ. Decizia nr. 6618/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6618/2010
Dosar nr. 2524/83/2006
Şedinţa publică din 8 decembrie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 494/D din 10 mai 2007, Tribunalul Satu Mare a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român.
A respins ca nefondată contestaţia formulata de reclamanta L.J.M. în contradictoriu cu Primarul comunei Vetiş şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea dispoziţiei din 2006, emisă de Primarul comunei Vetiş şi obligarea la reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF Oar, terenuri aferente fostelor construcţii, precum şi măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri pentru construcţiile demolate.
Tribunalul a reţinut că de prevederile Legii nr. 10/2001 beneficiază persoanele ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Reclamanta era obligată să depună acte doveditoare, care să descrie construcţiile demolate şi să indice actul normativ sau împrejurarea prin care imobilul a trecut în proprietatea Statului Roman.
În cauză, a constatat tribunalul, nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului în perioada de referinţă avută în vedere de Legea nr. 10/2001.
Prin decizia nr. 160 din 10 decembrie 2009, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a admis apelul dedarat de reclamantă împotriva sentinţei, pe care a modificat-o în parte.
A admis plângerea formulată de reclamantă, a dispus anularea dispoziţiei din 20 martie 2006, emisă de Primarul comunei Vetiş şi a constatat că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de 4/6 parte din imobilele înscrise în CF Oar, teren şi supraedificate.
A obligat Primarul comunei Vetiş să se conformeze dispoziţiilor art. 16 Legea nr. 247/2005 şi să înainteze documentaţia aferentă Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a soluţionat corect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut că, prin actele depuse la dosar, reclamanta a făcut dovada că este fiica proprietarilor de carte funciară, T.G. şi M.E., asupra cotei de 4/6 din imobilele înscrise în CF Oar.
Dovada preluării imobilului de către stat s-a făcut deplin, atâta timp cât Primarul comunei Vetiş a arătat prin înscrisurile aflate la dosar că asupra imobilelor au fost eliberate titluri de proprietate în favoarea altor persoane, în baza Legii nr. 18/1991.
Cu privire la dovada achitării unor eventuale despăgubiri, nu i se poate cere reclamantei să facă dovada unui fapt negativ, sarcina probei în acest caz revenind primarului sau altei autorităţi administrative, acestea trebuind să probeze faptul pozitiv contrar.
Împotriva acestei decizii a dedarat recurs Comisia locala pentru restituirea proprietăţii comunei Văiş, prin primar.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 22 şi 24 Legea nr. 10/2001, deoarece nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului.
De asemenea, instanţa nu a stabilit dacă terenurile erau situate în intravilanul sau în extravilanul localităţii, deşi din expertiza extrajudiciară rezultă că s-au făcut reconstituiri în baza Legii nr. 18/1991, dar pe teritoriul unei alte comune.
Deşi instanţa de apel nu a reţinut concluziile expertizei extrajudiciare, la stabilirea situaţiei de fapt se referă la împrejurări stabilite prin această expertiză.
Faptul că terenul a fost restituit unor alte persoane instituie prezumţia că autorii reclamantei au înstrăinat terenurile persoanelor cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate.
De fapt, autorii reclamantei erau cetăţeni maghiari, fără să aibă vreodată cetăţenia romană sau domiciliul în România, iar achiziţia imobilelor s-a făcut în anul 1942, când zona Ardealului era sub ocupaţie maghiară.
La data de 26 octombrie 2010, reclamanta a depus la dosar concluzii scrise, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale de a declara recurs a recurentei, care nu a fost parte în proces.
Las data de 18 noiembrie 2010, Primarul comunei Vetiş a arătat că dispoziţia atacata de reclamantă a fost emisă de primar, care este preşedintele Comisiei de restituire a proprietăţilor şi că îşi însuşeşte recursul declarat de aceasta, recurs pe care, de altfel, l-a şi semnat.
Cu privire la calitatea procesuală de a declara recurs, Înalta Curte constată că recursul a fost declarat de Primarul comunei Vetiş, care, în calitate de preşedinte al Comisiei de restituire a proprietăţilor a semnat atât dispoziţia de soluţionare a notificării, cât şi cererea de declarare a recursului.
De altfel, aşa cum s-a arătat, acesta a declarat că îşi însuşeşte recursul declarat de comisie în numele său.
Cât priveşte criticile formulate, care permit încadrarea recursului în dispoziţiile art 304 pct 9 C. proc. civ., acestea sunt fondate, pentru cele ce se wr arăta în continuare.
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) Legea nr. 10/2001, republicată, de prevederile legii speciale de reparaţie beneficiază persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, precum şi moştenitorii lor.
Prin urmare, pentru a demonstra calitatea de persoană îndreptăţită, cel care cere măsuri reparatorii trebuie să dovedească că el sau autorul său au fost proprietarii imobilului şi că imobilul a trecut în mod abuziv în proprietatea statului.
Pe de altă parte, potrivit art. 25 alin. (1) Legea nr. 10/2001, republicată, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată asupra notificării.
În ceea ce priveşte dreptul de proprietate asupra imobilului, se constată, conform traducerii autorizate, că în cartea funciară Oar, au fost intabulaţi T.G.şi M.E., în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 28 octombrie 1941.
Prin copiile certificatelor de stare civilă, depuse în traducere autorizată, reclamanta a dovedit faptul că proprietarii tabulari sunt părinţii săi.
Deşi reclamanta a făcut dovada faptului că este moştenitoarea legală a persoanelor care au fost înscrise sub nume de proprietari în cartea funciară, nu a dovedit şi cea de a doua condiţie, de natură a-i conferi calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, şi anume, condiţia preluării abuzive din patrimoniul părinţilor săi.
La dosar nu se află nici un înscris prin care să se ateste data la care a avut loc preluarea şi titlul în baza căruia foştii proprietari au fost lipsiţi de bunurile care le aparţineau.
Prin adresa din 11 februarie 2008, Primăria comunei Vetiş a făcut cunoscut că, din informaţiile primite de la Primăria Dorolţ, ar rezulta că imobilul ar fi fost înstrăinat de părinţii reclamantei prin anul 1945, dar nici această împrejurare nu a fost clarificată de instanţa de fond.
Or, stabilirea acestei împrejurări era definitorie pentru stabilirea calităţii de persoană îndreptăţită, deoarece, pentru a beneficia de măsuri reparatorii nu este suficient ca o persoană să dovedească că a fost proprietar al imobilului, ci că avea această calitate la data preluării abuzive.
Cat priveşte calitatea de unitate deţinătoare, se constată că, prin aceeaşi adresă din 11 februarie 2008, Primăria comunei Vetiş a comunicat instanţei de apel că în urma reorganizării râului Someş, parte din terenurile care au aparţinut de satul Oar au trecut în administrarea comunei Dorolţ, unde s-a identificat şi imobilul înscris în CF Oar.
Instanţa a cerut relaţii de la Primăria Dorolţ, care a răspuns că informaţiile comunicate sunt insuficiente pentru a afla unde este amplasat terenul pe raza comunei Dorolţ.
Printr-o altă adresă, ulterioară, comuna Dorolţ a comunicat că pe raza acestei comune s-au măsurat şi pus în posesie toate suprafeţele de teren arabil şi că terenurile din CF, oriunde s-ar afla pe raza comunei sunt măsurate în temeiul legilor fondului funciar persoanelor în drept. Prin aceeaşi adresă, această comună a informat că nu are inginer topograf şi că este dificilă identificarea persoanelor cărora li s-au repartizat terenurile solicitate.
Prin urmare, instanţa de apel nu a fost preocupată de clarificarea situaţiei de fapt sub aspectul apartenenţei imobilelor pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii la una din cele două comune.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, chiar reprezentantul reclamantei, la termenul din 15 aprilie 2008 a arătat că notificarea ar fi trebuit să fie transmisă de Primăria Vetiş la Primăria Dorolţ.
Se constată, aşadar, că circumstanţele cauzei nu au fost clarificate nici în ceea ce priveşte calitatea de persoană îndreptăţită şi nici în ceea ce priveşte calitatea de unitate deţinătoare.
Deşi aspectele referitoare la amplasamentul terenurilor din CF Oar ar fi fost simplu rezolvate prin efectuarea unei expertize topografice de identificare, instanţa de apel s-a mulţumit să ia act de expertiza extrajudiciară depusă de reclamantă la dosar, expertiză ale cărei concluzii nu au fost luate în considerare din cauza opoziţiei pârâtului.
Şi problema unei eventuale înstrăinări a imobilelor de către foştii proprietari putea fi analizată, prin identificarea amplasamentului terenurilor, persoanelor cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate şi verificarea actelor de proprietate iniţiale, de care aceştia s-au prevalat pentru a beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate.
Prin urmare, constatând că instanţa de apel nu a aplicat dispoziţiile art. 22, 23 şi 25 Legea nr. 10/2001, republicată, incidente în cauză, şi nu a stabilit pe deplin circumstanţele cauzei, instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală, susceptibilă de casare.
De aceea, având în vedere şi prevederile art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de Primarul comunei Vetiş, se va casa decizia recurată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
La rejudecare se vor avea în vedere toate îndrumările date prin prezenta decizie care privesc stabilirea calităţii de persoană îndreptăţită şi unitate deţinătoare şi se vor administra toate probele necesare stabilirii corecte a situaţiei de fapt, inclusiv proba cu expertiză topografică.
De asemenea, se vor avea în vedere toate susţinerile şi apărările părţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul comunei Vetiş împotriva deciziei nr. 160A din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6620/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6678/2010. Civil. Obligaţie de a face. Recurs → |
|---|
