ICCJ. Decizia nr. 687/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 687/2010
Dosar nr. 117/43/2009
Şedinţa publică din 5 februarie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 30 decembrie 2005, reclamanţii H.L.A. şi H.I. au chemat în judecată pe pârâţii SC C. SA, Primăria municipiului Târnăveni şi A.V.A.S., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să o oblige pe prima pârâtă la restituirea în natură a unei părţi din imobilul situat în Târnăveni, înscris în C.F. 936 Dâmbu, nr.top 418/3/1, 418/3/2, respectiv casa de locuit cu terenul aferent; să-i oblige pe pârâţi la acordarea de despăgubiri în echivalent bănesc pentru cărămidăria – construcţie şi teren aferent - de la aceeaşi adresă, precum şi pentru toate bunurile mobile şi imobile încorporate în fosta fabrică de cărămidă care a aparţinut autorului lor H.A., preluată abuziv de stat la data de 22 martie 1950; cu cheltuieli de judecată.
Pârâta SC C. SA a formulat cerere de chemare în garanţie a A.V.A.S. Bucureşti, cerere cu privire la care, în condiţiile art. 61 C. proc. civ., prin încheierea de şedinţă din data de 26 martie 2008 s-a dispus disjungerea şi formarea unui nou dosar.
Prin sentinţa civilă nr. 1970 din 18 decembrie 2008 Tribunalul Mureş, secţia civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii formulării contestaţiei şi a tardivităţii formulării contestaţiei, invocate de pârâta SC C. SA.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta A.V.A.S. Bucureşti.
A respins acţiunea formulată de reclamanţi , în contradictoriu cu Primăria Mun. Târnăveni, jud. Mureş ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii SC C. SA. şi A.V.A.S. Bucureşti şi în consecinţă:
A obligat-o pe pârâta SC C. SA la restituirea în natură către reclamanţi a imobilului identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul tehnic K.L. şi a terenului aferent construcţiilor-identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic M.M., imobile înscrise în C.F. 936 11 Dâmbu, nr. top 418/3/1 şi 418/3/2.
A obligat-o pe pârâta A.V.A.S. Bucureşti la plata către reclamanţi a despăgubirilor aferente construcţiilor demolate: şopron, cameră sub şopron, sală culturală, 4 cuptoare pentru ars cărămizi, 5 uscătorii cărămizi, casă pusă, casa de maşini, atelier mecanic, vestiar, 2 uscătoare ţiglă, casă reglare gaz, grajd cu şopron, în raport cu valorile indicate prin raportul de expertiză efectuat de expert tehnic K.L. şi pentru imobilul teren ce nu se restituie în natură, conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert tehnic M.M.
A obligat pe pârâţii SC C. SA şi A.V.A.S. Bucureşti la plata către reclamanţi a sumei de 1356 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a avut în vedere următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei Primăria municipiului Târnăveni, a fost admisă în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, întrucât aceasta nu are calitatea de unitate deţinătoare; prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria S.I. M.S. nr. 3363/1996, societăţii pârâte i-a fost constituit dreptul de proprietate asupra terenului de sub şi aferent obiectivului industrial, fiind intabulat în C.F. nr. 936/11 Dâmbu.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată prin întâmpinare de către pârâta SC C. S.A., este nefondată deoarece, în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, s-a făcut dovada în cauză că reclamanţii au solicitat suspendarea acţiunii civile în revendicare de drept comun, conform încheierii din şedinţa publică din data de 30 iunie 2006 a Curţii de Apel Tg. Mureş, pronunţată în dosarul nr. 1099/2006.
Nici excepţia tardivităţii formulării cererii nu este fondată, deoarece se poate constata că prin Decizia Consiliului de Administraţie al SC C. SA cu nr. 1350 din 11 mai 2001, s-a decis faţă de notificarea reclamanţilor, că nu se va restitui în natură imobilul revendicat, iar analizând alternativele de despăgubire prevăzute de art. 24 din Legea nr. 10/2001 s-a hotărât că nu poate fi adoptată niciuna dintre acestea. Într-adevăr, reclamanţii nu au contestat această decizie, însă trebuie observat că obiectul prezentei acţiuni nu îl reprezintă o astfel de contestaţie, ci se solicită obligarea pârâtei SC C. SA la a proceda la restituirea în natură a imobilului în parte şi la acordarea de despăgubiri în echivalent pentru partea de imobil care nu se restituie. Sub acest aspect, instanţa a reţinut că la data de 22 martie 2004, prin adresa nr. 4918/DU a Prefecturii Judeţului Mureş (fila 5), notificarea reclamanţilor a fost remisă către SC C. SA, pentru a fi soluţionată în conformitate cu prevederile art. 1, art. 7, art. 9 şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a A.V.A.S. Bucureşti, instanţa a avut în vedere că în cauză nu s-a solicitat doar restituirea în natură a imobilului casă de locuit, ci şi acordarea de despăgubiri în ceea ce priveşte imobilele construcţii demolate, astfel încât, în temeiul art. 31 din Legea nr. 10/2001 a respins excepţia.
Pe fond, tribunalul a reţinut că, deşi SC C. SA a emis o dispoziţie prin care a soluţionat notificarea, societatea pârâtă a fost reînvestită cu soluţionarea cererii şi prin urmare avea obligaţia ca, în conformitate eu prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de a se pronunţa printr-o dispoziţie motivată asupra notificării.
În cauză , reclamanţii au invocat tocmai lipsa răspunsului unităţii deţinătoare, împrejurare culpabilă, care nu trebuie să afecteze interesele persoanei îndreptăţite şi nici să o lipsească de posibilitatea de a-şi apăra drepturile recunoscute de lege.
Prin urmare, deşi legiuitorul nu a reglementat în mod expres situaţia în care unitatea deţinătoare refuză să răspundă solicitării formulate prin notificare, totuşi cei îndreptăţiţi se pot adresa instanţei judecătoreşti competente pentru ca aceasta să oblige persoana juridică să emită oferta de restituire, instanţa având totodată posibilitatea de a analiza pe fond cererea .
Cu privire la imobilul solicitat de către reclamanţi, instanţa a constatat că acesta - casă cu 3 camere şi fabrică de cărămizi cu teren aferent în suprafaţă de 539 mp şi 2021 mp figurează înscrise în C.F. nr. 93611 Dâmbu, nr. top 418/3/1 şi 418/3/2, a fost înscris în cartea funciară cu titlu de preluare în favoarea Statului Român în temeiul Decretelor nr. 218/1960 şi nr. 712/1966, însă din cuprinsul procesului-verbal din data de 22 martie 1950 a rezultat că preluarea faptică s-a produs la data menţionată în procesul-verbal, de la proprietarul H.A.
Cum cele două decrete mai sus menţionate vizau modificări aduse Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă şi având în vedere data preluării faptice instanţa a apreciat că aceasta s-a efectuat în aplicarea prevederilor Decretului nr. 92/150 , iar întrucât din cartea de muncă a lui H.A. a rezultat că acesta a desfăşurat activitate de referent tehnic, sunt incidente în cauză prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/200, imobilul fiind preluat abuziv.
Pe de altă parte, reclamanţii au făcut dovada faptului că sunt persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii în conformitate cu prevederile art. 3 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât sunt moştenitori ai fostului proprietar - conform certificatului de moştenitor nr. 750/1985.
Din imobilele preluate de statul român, o parte au fost demolate, la data formulării notificării, doar casa de locuit nefiind demolată, în privinţa acesteia şi a terenului aferent construcţiilor fiind solicitată restituirea în natură.
Din înscrisul privitor la structura sintetică consolidată a acţionarilor pentru SC C. SA, a rezultat că A.V.A.S. deţine un număr de 309074 acţiuni (procentual 18,75%), valoarea nominală a unei acţiuni fiind de 0,63 lei, rezultând o valoare de 194716,62 lei. Din rapoartele de expertiză în specialitatea topografie şi construcţii efectuate în cauză, a reieşit că valoarea construcţiei existente şi revendicate de reclamanţi este de 291.741,54 lei şi respectiv 424116 lei; prin urmare, având în vedere că valoarea acţiunilor deţinute de Statul Român (prin A.V.A.S.) este mai mică decât valoarea imobilelor a căror restituire în natură se cere în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ci ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte incidenţa acestui text de lege, instanţa a reţinut că, prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008 a Curţii Constituţionale a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005, prin care s-a modificat conţinutul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/200, prin abrogarea sintagmei „ imobilele preluate cu titlu valabil", reţinându-se că nu se poate crea un tratament discriminatoriu în ceea ce priveşte soluţionarea notificărilor, doar prin prisma momentului în care acestea sunt soluţionate şi, prin urmare, în situaţia imobilelor car au fost preluate de Statul Român fără titlu valabil subzistă obligaţia de restituire în natură a imobilelor, chiar şi în sarcina societăţilor comerciale integral privatizate
Instanţa a apreciat că preluarea imobilului s-a făcut în temeiul prevederilor Decretului nr. 92/1950 şi, întrucât antecesorul reclamanţilor a fost referent tehnic, preluarea s-a făcut fără titlu valabil întrucât, deşi există un act normativ care să reprezinte temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului, acesta a fost aplicat cu încălcarea chiar a prevederilor sale.
În consecinţă, este îndreptăţită cererea reclamanţilor de restituire în natură a imobilului construcţie şi teren aferent, cu atât mai mult cu cât din raportul de expertiză topografică efectuat în cauză a rezultat că restituirea imobilului nu este de natură a prejudicia activitatea societăţii pârâte, întrucât imobilul are ieşire directă la calea de acces.
În ceea ce priveşte construcţiile demolate şi terenul afectat de activităţile societăţii pârâte, instanţa a concluzionat că sunt incidente prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acordarea măsurilor reparatorii fiind în sarcina instituţiei publice care a efectuat privatizarea, în speţă pârâta A.V.A.S.
Prin Decizia civilă nr. 74 din 20 mai 2009, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a admis apelurile declarate de pârâţii SC C. SA şi A.V.A.S., a schimbat sentinţa, a respins acţiunea reclamanţilor şi i-a obligat pe reclamanţi la 201,7 lei în favoarea pârâtei SC C. SA.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele:
Reclamantul H.L., în calitate de moştenitor al defunctului H.A., a notificat-o pe pârâta SC C. SA, solicitând restituirea imobilului cunoscut sub denumirea cărămidăria H.A. naţionalizată în 1950.
La data de 11 mai 2001 pârâta SC C. SA Târnăveni, unitatea deţinătoare, prin Decizia nr. 1350, a respins notificarea reclamantului H.L. Decizia emisă de pârâtă a fost comunicată reclamantului, iar acesta nu a atacat-o.
Concomitent ambii reclamanţi au notificat prin B.E.J. C.H. A.P.A.P.S. Bucureşti şi Prefectura Judeţului Mureş, solicitând măsuri reparatorii pentru acelaşi imobil. Notificarea a fost ulterior înaintată unităţii deţinătoare, pârâta SC C. S.A.
In paralel, cei doi reclamanţi au promovat o acţiune în revendicarea imobilului, aflată în recurs, procedura fiind suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea prezentei cauze.
Pornind de la această stare de fapt, curtea de apel a constatat că hotărârea Tribunalului Mureş a fost dată cu încălcarea legii, tribunalul ajungând greşit la concluzia că unitatea deţinătoare ar fi fost reînvestită cu soluţionarea notificării reclamanţilor.
Capitolul III din Legea nr. 10/2001 republicată reglementează procedura de soluţionare a notificărilor. Potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată, pârâta SC C. SA era obligată ca în termen de 60 de zile să soluţioneze notificarea printr-o dispoziţie sau decizie. Prin soluţionarea notificării unitatea deţinătoare s-a desesizat, dispoziţia de respingere putând fi atacată în 30 de zile la Tribunalul Mureş.
Cu toate că reclamantul avea deschisă posibilitatea prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 ca instanţă de judecată să analizeze legalitatea deciziei pârâtei SC C. SA a optat să nu o facă şi să pornească o altă procedură: să introducă o acţiune în revendicare care actualmente se află pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş. Acţiunea prin care se solicită instanţei competente să se pronunţe asupra legalităţii deciziei de soluţionare a notificării este o procedură specială de care reclamantul nu a uzitat.
Este adevărat că prin Decizia nr. XX/2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că procedura prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată asigură persoanelor care au formulat o notificare, pe care unitatea deţinătoare nu a soluţionat-o, dreptul de a se adresa instanţei şi de a-i fi soluţionată pe fond cererea, dar în speţă această decizie nu este incidentă pentru că unitatea deţinătoare, pârâta SC C. SA a soluţionat notificarea printr-o decizie care nu a fost atacată.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., fără a dezvolta separat cele două motive de recurs invocate.
În motivarea cererii, recurenţii arată că au formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul cărămidărie, care a aparţinut tatălui lor.
Astfel, recurentul reclamant a trimis notificarea la SC C. SA Târnăveni, societate comercială parţial privatizată, în vederea restituirii în natură a imobilului; s-a emis o decizie nemotivată, despre care entitatea sesizată pretinde că i-ar fi comunicat-o reclamantului şi în legătură cu care acest susţine că nu a primit-o.
În ceea ce o priveşte recurenta-reclamantă, aceasta a trimis notificarea atât la Prefectura judeţului Mureş cât şi la A.V.A.S., solicitând despăgubiri pentru imobil şi ambele entităţi sesizate s-au dezînvestit, trimiţând dosarele la SC C. S.A.
Prin Decizia curţii de apel, cererea reclamantei a rămas practic fără răspuns şi aceasta în situaţia în care imobilul a ieşit din patrimoniul autorului său fără niciun titlu.
În adoptarea acestei soluţii curtea de apel şi-a depăşit atribuţiile şi a considerat notificarea soluţionată fără temei legal prin neluarea în considerarea a probelor dosarului şi a scopului reparator al legii.
Recurenţii mai arată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile deciziei nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale, care a statuat că, în situaţia imobilelor care au fost preluate fără titlu valabil, subzistă obligaţia de restituire a în natură a imobilelor, chiar şi în sarcina societăţilor comerciale integral privatizate.
În speţă, este posibilă restituirea parţială a imobilului, fostă locuinţă a părinţilor lor, care nu a fost demolată şi reprezintă actualmente clădirea administrativă a societăţii comerciale deţinătoare.
În ceea ce priveşte inexistenţa titlului statului, aceasta rezultă din faptul că procesul-verbal de naţionalizare a fost întocmit anterior intrării în vigoare a Decretului nr. 92/1950 pentru ca apoi să fie trecut ca temei legal Decretul nr. 218/1960.
În ceea ce priveşte apelul declarat de A.V.A.S., acesta a fost admis fără nicio motivare, printr-o decizie care nesocoteşte prevederile art. 480-481 C. civ., precum şi prevederile art. 261 pct. 5 şi art. 298 C. proc. civ.
Intimata A.V.A.S. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că, în speţă, competenţa de soluţionare a notificării aparţine unităţii deţinătoare SC C. SA în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001, deoarece statul este acţionar minoritar al unităţii care deţine imobilul revendicat.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, reclamanţii aveau deschisă calea contestaţiei împotriva deciziei SC C. S.A., procedură pe care aceştia nu au înţeles să o folosească.
În ceea ce priveşte despăgubirile pentru construcţiile demolate, conform art. 32 din Legea nr. 10/2001 competenţa soluţionării notificării aparţinea Primăriei Târnăveni.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
La situaţia de fapt reţinută, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aşa cum au fost interpretate prin Decizia în interesul legii nr. XX/2007 a Î.C.C.J.
Astfel, s-a reţinut ca situaţie de fapt că, în legătură cu imobilul ce a reprezentat fabrica de cărămidă a autorului lor, reclamanţii au formulat două notificări: una a fost formulată exclusiv de către reclamantul H.L. şi a fost înregistrată la SC C. S.A., iar o alta a fost formulată de ambii reclamanţi şi a fost trimisă către A.P.A.P.S., A.P.A.P.S., devenită A.V.A.S. şi către Prefectura judeţului Mureş.
Cea de a doua notificare nu a fost soluţionată, ci a fost trimisă spere soluţionare tot către SC C. SA.
În atare situaţie, faptul că prima notificare ar fi fost soluţionată şi nu ar fi fost contestată de către reclamant nu a absolvit-o în niciun mod pe pârâta SC C. SA de a soluţiona cea de a doua notificare.
Pe de o parte, ar însemna ca reclamanta H.I. să fie sancţionată pentru lipsa de diligenţă a reclamantului, care nu a contestat dispoziţia SC C. S.A., deşi ea însăşi nu avea calitatea de a acţiona în niciun fel.
Pe de altă parte, câtă vreme însuşi reclamantul a formulat şi o altă notificare, adresată altor entităţi juridice care au refuzat să o soluţioneze, ar însemna să suporte consecinţele acestui refuz pentru o conduită care nu are legătură această notificare.
Practic, curtea de apel, prin Decizia pronunţată, îi pune pe reclamanţi în situaţia de a rămâne fără răspuns cu privire la notificarea nr. 73 din 30 iulie 2001.
Cum această notificare nu a fost soluţionată, reclamanţii au dreptul de a se adresa instanţei, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, pentru a se stabili dacă au dreptul la măsuri reparatorii, care este natura acestora şi cui îi revine obligaţia acordării sau propunerii lor, după caz, deoarece lipsa răspunsului echivalează cu un refuz de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul în litigiu.
Pentru aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanţi.
Dat fiind că, reţinând în mod greşit că nu se impune soluţionarea notificării, curtea de apel nu a mai analizat motivele privitoare la natura măsurilor reparatorii şi entitatea juridică ce urmează a le acorda sau, după caz, propune, în baza art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va casa Decizia şi va trimite cauza spere rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Motivele de recurs privitoare la nevalabilitatea titlului statului şi la incidenţa art. 27 din Legea nr. 10/2001, urmare a declarării neconstituţionalităţii art. 29 din lege modificat prin Legea nr. 247/2005 urmează a fi analizate de instanţa de trimitere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii H.L.A. şi H.I. împotriva deciziei nr. 74 A din 20 mai 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă.
Casează Decizia.
Trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 701/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 647/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
