ICCJ. Decizia nr. 646/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 646/2010
Dosar nr. 4282/108/2008
Şedinţa publică din 4 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 870 din 13 noiembrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 4282/108/2008, Tribunalul Arad a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul M.I.I., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Arad, prin primar; a obligat pârâtul să se pronunţe prin decizie/dispoziţie asupra notificării ce formează obiectul dosarului nr. 18329 din 12 septembrie 2002, printr-o ofertă de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 664 mp, sau în echivalent cu terenul înscris în C.F. nr. 19370 Arad, nr. top 3239/a/2/11/1; 3239/a/11/1/1; 3239/a/2/1/1/3, cu daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi de întârziere, în caz de refuz, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la emiterea deciziei/dispoziţiei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că, în ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, care presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantă şi persoana celui care este titularul dreptului subiectiv dedus judecăţii, raportat la actele depuse la dosarul administrativ, notificarea a fost formulată de M.I.I., care figurează ca proprietar în C.F. nr. 1937 Arad sub B1; că, în raport de dispoziţiile art. 23 alin. (1) şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, rezultă, fără echivoc, că, indiferent dacă persoanei îndreptăţite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un drept, unitatea deţinătoare este obligată a răspunde solicitării adresate pe calea notificării şi să se pronunţe printr-o decizie sau dispoziţie motivată; că, în speţă, reclamantul a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, cât şi dovada proprietăţii, astfel că pârâta nu poate invoca că refuzul nesoluţionării notificării este generat de o atitudine imputabilă reclamantului; că, deşi legiuitorul nu a reglementat în mod expres situaţia în care persoana deţinătoare refuză să răspundă solicitării adresate pe calea notificării, reclamantul, în calitate de persoană îndreptăţită, se poate adresa instanţei de judecată competente pentru ca persoana juridică deţinătoare să fie obligată să emită un răspuns prin decizie sau dispoziţie motivată, deoarece o atare obligaţie rezultă din lege şi face parte dintr-o procedură administrativ-jurisdicţională, prealabilă, instituită în mod imperativ.
Solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului la plata de daune interese pentru fiecare zi de întârziere, de la rămânerea definitivă până la emiterea deciziei/dispoziţiei, a fost apreciată ca fondată, faţă de dispoziţiile art. 5803 C. proc. civ., prin care a fost reglementată procedura constrângerii debitorului la îndeplinirea obligaţiei de a face sau a nu face prin aplicarea unei amenzi civile, întrucât acest text de lege nu exclude folosirea dreptului de a recurge la obligarea deţinătorului la daune cominatorii cât timp nicio dispoziţie a legii nu înlătură o astfel de posibilitate.
S-a mai reţinut, că în acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin Decizia XX din 12 decembrie 2005, publicată în M.Of., partea I, nr. 225 din 14 aprilie 2006.
Prin Decizia nr. 25 din 12 februarie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul declarat de Municipiul Arad, prin primar; a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a înlăturat obligaţia pârâtului-apelant la plata daunelor cominatorii pe zi de întârziere şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul soluţionării cererii reclamantului în calitate de persoană îndreptăţită, în sensul Legii nr. 10/2001, printr-o dispoziţie sau decizie, soluţia primei instanţe este temeinică şi legală, nefiind de acceptat susţinerile apelantului, în sensul că persoana îndreptăţită nu a obţinut o serie de avize de la unităţile administrative, unele aflate în subordinea apelantului, iar această împrejurare ar antrena în mod direct nesoluţionarea dosarului administrativ.
În legătură cu obligaţia stabilită în sarcina pârâtului privind plata daunelor cominatorii de 100 RON/zi, s-a reţinut că motivul de apel este întemeiat.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 5803 C. proc. civ., în cazul obligaţiilor de a face, debitorul obligaţiei poate fi constrâns la îndeplinirea acesteia prin aplicarea unei amenzi civile, la cererea creditorului, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor.
S-a concluzionat, că, în speţă, nu s-a făcut aplicarea acestui text de lege, în vigoare după modificarea codului de procedură civilă, în anul 2005, ipoteză în care instanţa în mod greşit a obligat pârâtul la plata daunelor cominatorii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Municipiul Arad, prin primar şi Primarul municipiului Arad, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurenţii au invocat, pe cale de excepţie, lipsa calităţii procesuale pasive a Municipiului Arad, prin primar, cu privire la terenul cu nr. top 3239/a/2/11/1/2 înscris în C.F. nr. 19370 Arad, întrucât, aşa cum rezultă din încheierea de sub B II 7 din C.F. nr. 19370 Arad, imobilul cu nr. top 3239/a/2/11/1/2, format în urma dezmembrării parcelei cu nr. top 3239/a/2/11/1 evidenţiat sub A I 4 se transcrie în C.F. nr. 53504 Arad, în proprietatea SC A. SA.
În aceste condiţii, raportat la prevederile art. 26, art. 27 şi art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, şi la înscrierile din cartea funciară, Municipiul Arad nu poate fi considerat unitate deţinătoare şi nu poate fi obligat la emiterea unei dispoziţii de soluţionare a notificării atâta timp cât nu este titularul obligaţiei corelative dreptului dedus judecăţii.
S-a mai arătat, că, în mod greşit, instanţele de fond şi apel au obligat pârâtul Municipiul Arad să se pronunţe prin decizie/dispoziţie asupra notificării ce formează obiectul dosarului nr. 18329 din 12 septembrie 2002, printr-o ofertă de despăgubire a terenului înscris în C.F. nr. 19370 Arad, nr. top 3239/a/2/11/1; 3239/a/2/11/1/1 şi 3239/a/2/1/1/3, întrucât dosarul administrativ nu este complet, fiind necesar ca reclamantul să depună în procedura administrativă schiţa de identificare a terenului cu ridicare topo şi expertiză cu privire la valoarea imobilului expropriat.
Deşi reclamantului i s-a solicitat, prin adresa nr. 18329 din 12 septembrie 2002 emisă de Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001, să depună actele necesare soluţionării notificării, acesta nu s-a conformat.
Având în vedere aceste aspecte, raportat la faptul că reclamantul nu a înţeles să depună actele solicitate prin prisma prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, care prevăd obligaţia unităţii deţinătoare să se pronunţe asupra cererii de restituire doar după depunerea actelor doveditoare, se arată că dosarul administrativ nu este complet, motiv pentru care instanţa nu putea obliga pârâtul să se pronunţe prin decizie/dispoziţie asupra notificării ce formează obiectul dosarului nr. 18329 din 12 septembrie 2002.
Instanţa de fond şi apel, greşit, au obligat pârâtul să se pronunţe prin decizie/dispoziţie asupra notificării printr-o ofertă de despăgubire pentru terenul în litigiu, în condiţiile în care, potrivit art. 26 alin. (1) din lege, în cazul în care imobilul nu poate fi restituit în natură, persoanei îndreptăţite îi vor fi acordate măsuri reparatorii în echivalent, după manifestarea opţiunii cu privire la modalitatea de acordare a despăgubirilor, respectiv alt teren în echivalent, conform ofertei unităţii deţinătoare a imobilului sau despăgubirii în condiţiile legii speciale de acordare a despăgubirilor.
De asemenea, s-a mai arătat, că instanţa de fond nu a făcut aplicarea prevederilor art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent putând fi stabilită doar în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă şi că instanţa de fond nu a făcut aplicarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, cu privire la parcela cu nr. topografic 3239/a/2/11/1/2 înscrisă în C.F. nr. 19370 Arad, pronunţându-se în sensul obligării Municipiului Arad la emiterea unei dispoziţii de soluţionare a notificării deşi, potrivit încheierii de sub B II 7 din C.F. nr. 19370 Arad, această parcelă se transcrie în C.F. 53504, în proprietatea SC A. SA
În această situaţie, Municipiul Arad nu are calitate procesuală pasivă cu privire la parcela cu nr. top 3239/a/2/11/1/2.
Examinând Decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul nefondat pentru următoarele considerente :
Critica potrivit căreia Decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, întrucât aceste dispoziţii legale obligă unitatea deţinătoare să se pronunţe asupra notificării formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de către persoana îndreptăţită numai după depunerea actelor doveditoare, este nefondată.
Recurenţii susţin că, prin adresa nr. 18329 din 12 septembrie 2002 emisă de Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001, au solicitat reclamantului să completeze dosarul administrativ cu actele necesare soluţionării notificării, solicitare căreia reclamantul nu i-a dat curs, situaţie în care instanţa nu putea să oblige pârâtul să se pronunţe prin decizie/dispoziţie asupra notificării ce formează obiectul dosarului nr. 18329 din 12 septembrie 2002.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 (art. 25 din legea republicată ) s-a stabilit în sarcina unităţii deţinătoare, notificate, obligaţia de a se pronunţa asupra cererii de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare.
Termenul pentru îndeplinirea acestei obligaţii de „a face" se poate proroga, potrivit art. 25.1 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, numai dacă unitatea deţinătoare, în urma analizării actelor doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părţi, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentaţia depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.
Textul prevede în mod expres că pentru a avea beneficiul acestei prorogări este nevoie ca unitatea deţinătoare să comunice, în scris, persoanei îndreptăţite, faptul că fundamentarea şi emiterea deciziei de restituire sunt condiţionate de depunerea probelor solicitate.
Prin urmare, prorogarea termenului stabilit de lege pentru soluţionarea notificării nu operează, de drept, în beneficiul unităţii notificate, ori de câte ori notificatorul nu precizează că nu mai deţine probe, aşa cum susţin recurenţii-pârâţi.
Prorogarea fiind condiţionată de faptul analizării notificării de către unitatea deţinătoare şi comunicării, în intervalul de 60 de zile, a faptului că documentaţia este insuficientă, în prezenta cauză, în mod corect, au apreciat instanţele de fond şi apel că unităţii deţinătoare îi incumbă obligaţia de a se pronunţa asupra notificării formulate de reclamant, întrucât aceasta nu beneficiază de prorogarea termenului stabilit de lege pentru soluţionarea notificării, câtă vreme a comunicat, în scris, persoanei îndreptăţite la emiterea deciziei de restituire, completarea probatoriului cu actele necesare soluţionării notificării la 12 septembrie 2002, prin adresa nr. 18329, cu depăşirea termenului de 60 de zile ce curge de la data formulării notificării nr. 573, la 20 iulie 2001.
De altfel, notificarea nu a fost soluţionată nici până la momentul promovării în justiţie a prezentei acţiuni, la 16 octombrie 2008, ceea ce echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziţie legală nu limitează dreptul celui care se consideră îndreptăţit de a se adresa instanţei competente, ci, dimpotrivă, însăşi Constituţia prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea intereselor sale legitime.
Prin urmare, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al unităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate, aşa cum s-a stabilit prin Decizia XX/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite.
De aceea, se constată că instanţele de fond şi apel, corect, au analizat fondul litigiului dedus judecăţii.
În ceea ce priveşte criticile privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Arad în raportul dedus judecăţii şi greşita soluţionare a litigiului cu încălcarea dispoziţiilor art. 26, art. 27 şi art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, cât şi cu privire la stabilirea măsurilor reparatorii la care este îndreptăţit reclamantul pentru imobilul teren proprietatea sa, ce a fost expropriat în anul 1972, instanţa constată următoarele:
Prima instanţă, prin hotărârea pronunţată, păstrată în parte prin Decizia recurată, a obligat pârâtul „să se pronunţe prin decizie/dispoziţie, asupra notificării ce formează obiectul dosarului nr. 18329 din 12 septembrie 2002, printr-o ofertă de despăgubire a terenului în suprafaţă de 644 mp, sau în echivalent cu terenul înscris în C.F. nr. 19370 Arad, nr. top 3239/a/2/11/1; 3239/a/2/11/1/1; 3239/a/2/1/1/3".
Prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, ce a format obiectul dosarului nr. 18329 din 12 septembrie 2002 al Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, pentru terenul în suprafaţă de 664 mp, situat în Arad, dezmembrat din C.F. 19370 Arad, preluat de stat în anul 1972 prin expropriere, intimatul-reclamant a solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri.
În soluţionarea fondului litigiului, instanţele de fond şi apel au avut în vedere situaţia juridică a terenului expropriat de la reclamant, în anul 1972, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, la 14 februarie 2001, potrivit art. 9 din acest act normativ şi corect, s-a constatat că terenul în litigiu a fost folosit în scopul pentru care s-a dispus exproprierea, fiind ocupat de blocuri de locuinţe.
În această situaţie, în mod corect, instanţele de fond şi apel au stabilit că Municipiul Arad are calitatea de unitate deţinătoare, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, şi implicit calitate procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecăţii, iar reclamantul este îndreptăţit, în măsura în care restituirea în natură a terenului nu se poate dispune, la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Calitatea de unitate deţinătoare a pârâtului Municipiul Arad se stabileşte în raport de imobilul-teren expropriat de la reclamant, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Măsurile reparatorii în echivalent constă, fi în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării, ce se acorda numai cu manifestarea opţiunii persoanei îndreptăţite, iar, în speţă, reclamantul s-a manifestat în acest sens prin notificare, fie în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Critica recurenţilor, în sensul că Municipiul Arad nu are calitate procesuală pasivă cu privire la parcela cu nr. top 3239/a/2/11/1/2, deoarece aceasta se află în proprietatea SC A. SA şi că entitatea deţinătoare este integral privatizată, invocând incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, este neîntemeiată, deoarece această dispoziţie legală reglementează regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de stat şi deţinute la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 de o unitate integral privatizată, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2) din lege, şi nu regimul juridic al imobilului-teren propus spre a fi acordat în compensare reclamantului.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenţii-pârâţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Municipiul Arad, prin primar, şi Primarul municipiului Arad împotriva deciziei nr. 25 din 12 februarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 652/2010. Civil. Conflict de muncă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 64/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
