ICCJ. Decizia nr. 738/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 738/2010
Dosar nr. 99/33/2006
Şedinţa publică din 9 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 3336 din 8 noiembrie 2004 primarul municipiului Dej, a respins notificarea formulată de J.C., vizând restituirea în natură sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul din Dej, judeţul Cluj, cu motivarea că bunul a fost înstrăinat, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 în favoarea chiriaşilor ce deţineau contracte de închiriere iar, pentru cota de 10/16 parte din acest imobil, ce a fost proprietatea tabulară a petentei, aceasta a fost îndestulată rezonabil, la data preluării, prin acordarea unor despăgubiri în cuantum de 12.486 lei.
La 3 decembrie 2004, J.C., T.M. şi G.T., au contestat această dispoziţie, solicitând instanţei să oblige pârâtul de a le restitui în natură imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea sau de a le acorda măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, conform cu art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Cluj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1162 din 15 noiembrie 2005, a admis contestaţia formulată de J.C. în contradictoriu cu primarul municipiului Dej, şi anulând dispoziţia atacată, l-a obligat pe pârât să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură, în favoarea reclamantei, a unei suprafeţe de 382 mp din terenul cu nr. top 467/2/1 înscris în C.F. 4414 Dej.
A constatat totodată că reclamanta este îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru cota de 10/16 parte, din terenul şi construcţia înscrise în C.F. nr. 4414 Dej, în favoarea numiţilor B.P. şi B.M., reprezentând diferenţa dintre suma de 70.181 RON şi suma de 41.621 lei achitată cu titlu de despăgubiri în momentul trecerii imobilului în proprietatea statului, sumă care va fi în prealabil actualizată, conform Legii nr. 10/2001, urmând a fi emis titlu de despăgubire, în acest sens.
A respins contestaţia formulată de reclamantele T.M. şi G.T.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că imobilul – trecut în proprietatea statului, în temeiul Decretului nr. 223/1974 – se încadrează în situaţia reglementată prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, chiar dacă s-a primit o despăgubire, fiind vorba despre o preluare fără titlu valabil întrucât, prin obligaţia impusă proprietarului de a înstrăina imobilul către stat, s-a încălcat regimul constituţional al ocrotirii proprietăţii personale, creându-se discriminări între cetăţenii români, după criteriul stabilirii domiciliului.
Întrucât se mai arată, construcţia în litigiu şi o parte din teren, au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, în favoarea unor terţe persoane, ceea ce se poate restitui în natură este suprafaţa de 382 mp din terenul cu nr. top 467/2/1 aflat în prezent în proprietatea statului roman, pentru cota de 10/16 părţi din construcţia şi terenul aflate în proprietatea soţilor B., stabilindu-se dreptul reclamantei la despăgubiri în cuantum de 70.181 RON, ce vor fi acordate în condiţiile Legii nr. 247/2005.
Cât priveşte contestaţia formulată de reclamantele T.M. şi G.T., se mai reţine, acestea neformulând notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, nu pot avea calitate procesuală în contestarea dispoziţiei nr. 3336/2004, care a fost emisă numai în persoana reclamantei J.C., singura care a notificat unitatea deţinătoare.
Apelul declarat de J.C. împotriva acestei hotărâri, a fost admis de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, care, prin Decizia nr. 325/A din 26 septembrie 2007, a schimbat în parte sentinţa în sensul obligării pârâtului de a emite dispoziţie pentru restituirea în natură, în favoarea reclamantei, a suprafeţei de 454 mp teren din imobilul înscris în C.F. 4414 Dej, nr. top 467/2/1, în loc de 382 mp stabiliţi prin sentinţă.
A stabilit dreptul reclamantei la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, numai pentru cota de 10/16 părţi din construcţia înscrisă în C.F. 4414 Dej.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
A respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor T.M. şi G.T.
A respins, ca tardiv, apelul declarat de Primăria Municipiului Dej prin Primar.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar, a reţinut în esenţă că doar reclamanta J.C., prin mandatar a formulat cerere de restituire în sensul dispoziţiilor art. 21 al Legii nr. 10/2001, notificând unitatea deţinătoare.
Cât priveşte suprafaţa de 727 mp teren din C.F. 4414 Dej, s-a constatat că 610,95 mp constituie şi în prezent proprietatea statului, din care reclamantei îi revine cota de 10/16 părţi reprezentând 454 mp.
În cauză, au declarat recurs în termen legal reclamantele J.C., fostă T., T.M. şi G.T. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- avându-se în vedere caracterul profund neconstituţional al Decretului nr. 223/1974, în baza căruia imobilul a fost preluat fără titlu valabil reclamantele şi-au redobândit, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, vocaţia de persoane îndrituite a solicita restituirea imobilului.
- vânzarea nemişcătorului este lovită de nulitate absolută pentru cauza ilicită sau imorală, conform art. 966 C. civ., atât vânzătorul cât şi cumpărătorul, fiind de rea credinţă.
În acest sens recurentele invocă mai multe texte de lege (art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 17 şi art. 36 din Constituţia de la 1965, art. 481 C. civ.) cât şi art. 17 alin. (1) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi practica judiciară din materia acţiunii în revendicare, pentru a demonstra că înstrăinarea imobilului nu a operat, în condiţiile în care pârâţii cunoşteau situaţia acestuia şi intenţia foştilor proprietari de a solicita restituirea în natură a nemişcătorului.
Ca atare, conchid recurentele, cum preluarea imobilului a fost abuzivă şi s-a făcut fără un titlu valabil, conform prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, sancţiunea ce se impune este nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Chiar dacă, prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele trecute în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, nu sunt prevăzute în mod expres în categoria imobilelor preluate în mod abuziv, practica instanţelor a stabilit însă, constant că excluderea de la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ a persoanelor ale căror bunuri au fost preluate urmare a cererii de plecare definitivă din ţară, încalcă atât dispoziţiile legii cadru, cât şi pe cele ale legii fundamentale care consacră ierarhia actelor normative şi garantează proprietatea privată.
Ca atare, tocmai în considerarea caracterului neconstituţional al Decretului nr. 223/1974, prin ambele hotărâri pronunţate în cauză s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptăţită a notificatoarei J.C. şi s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent, pentru partea din imobil – înstrăinată în baza Legii nr. 112/1995 – ce nu poate fi restituită în natură, în acord cu dispoziţiile art. 26 alin. (2) din lege.
Chiar dacă regula principală, instituită prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, este cea a restituirii în natură, modalitatea de restituire prin echivalent, ca măsură cu caracter secundar, face parte din paleta amplă de măsuri reparatorii instituită de legiuitor, menită să asigure, pe cât posibil, repararea prejudiciului suferit de persoana îndreptăţită.
Pe de altă parte, art. 45 alin. (1) şi (2) din lege, recunoaşte valabilitatea actelor juridice de înstrăinare, având ca obiect imobile ce cad sub incidenţa acestui act normativ – inclusiv a celor ce au avut ca obiect imobile preluate fără titlu valabil – dacă acestea au fost încheiate cu bună credinţă.
Buna credinţă este prezumată, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care – la cererea celui interesat, formulată în acord cu dispoziţiile art. 45 şi art. 47 din lege – să se fi constatat nulitatea unei astfel de înstrăinări.
Or, reclamantele nu au formulat o astfel de acţiune, în condiţiile şi termenul prevăzut de art. 45 alin. (5) din lege, nici pe cale separată şi nici ca şi capăt de cerere accesoriu în prezentul litigiu, situaţie în care instanţele – investite doar cu soluţionarea contestaţiei formulată împotriva dispoziţiei prin care fusese respinsă notificarea – nu puteau analiza valabilitatea actului de înstrăinare.
În consecinţă, nu pot fi examinate criticile vizând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, pe motivul lipsei bunei credinţe, în condiţiile în care instanţele nu au fost sesizate cu soluţionarea unei astfel de cereri, demersul judiciar privind, aşa cum s-a arătat, doar anularea dispoziţiei atacate şi respectiv obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziţii, prin care să restituie reclamantelor în natură imobilul construcţie şi terenul aferent sau să le acorde măsuri reparatorii prin echivalent bănesc.
În ceea ce le priveşte pe reclamantele T.M. şi G.T., instanţele au reţinut corect că, acestea nu au administrat nici o probă din care să rezulte că ar fi formulat cerere pentru acordarea măsurilor reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv că ar fi iniţiat procedura administrativă prevăzută prin dispoziţiile acestui act normative.
Ca atare, cum recurentele nu au formulat notificare în condiţiile Legii nr. 10/2001, acestea nu pot avea calitate procesuală în contestarea dispoziţiei emisă în legătură cu imobilul ce a făcut obiectul cererii de restituire.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii J.C., T.M. şi G.T. împotriva deciziei nr. 325/A din 26 septembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 740/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 701/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
