ICCJ. Decizia nr. 88/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 88/2010
Dosar nr. 500/42/2007
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, sub nr. 4741/2005, reclamantele N.R.A.G., B.M.V. şi C.C.E. au solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună în contradictoriu cu Primăria Municipiului Craiova, anularea dispoziţiei nr. 11589 din 19 iulie 2005, restituirea integrală a imobilului din Craiova, iar în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, la valoarea reală de circulaţie.
În motivarea contestaţiei se arată că prin dispoziţia contestată s-a respins cererea privind restituirea în natură a imobilului situat în Craiova, notificat sub nr. 163/N/2002 şi nr. 433/N/2001, dosare conexate, reţinându-se că imobilul nu se află în evidenţele intimatei fiind înstrăinat în condiţiile legii, că nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite, întrucât nu au prezentat act de proprietate şi originalul sau copia legalizată a hotărârii judecătoreşti de înlăturare a pedepsei complementare a confiscării averii, dispoziţia fiind netemeinică şi nelegală deoarece prin notificare s-a precizat că imobilul a cărui restituire se solicită a fost preluat în mod abuziv potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Prin încheierea din 23 ianuarie 2006, Tribunalul Dolj a dispus conexarea dosarului nr. 4955/2005, având ca obiect contestaţia formulată de T.V.M. împotriva dispoziţiei nr. 1189/2005, la dosar nr. 4955/2005.
Prin cererea de intervenţie accesorie, E.I., E.S. şi L.I. au solicitat respingerea contestaţiei, cu motivarea că imobilul nu se afla în evidenţele autorităţii locale şi că nu s-au depus documente doveditoare în susţinerea notificării.
Prin încheierea pronunţată la data de 10 aprilie 2006, Tribunalul Dolj a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei instanţe şi înaintarea la Tribunalul Prahova, având în vedere că prin încheierea de şedinţă pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus strămutarea cauzei de la Tribunalul Dolj la Tribunalul Prahova.
Prin sentinţa civilă nr. 68 din 15 ianuarie 2007 Tribunalul Prahova a admis contestaţia, a anulat dispoziţia nr. 11589/2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova şi a constatat dreptul petenţilor la despăgubiri pentru imobilul situat în Craiova, identificat prin raportul de expertiză topo întocmit de ing. D.D. şi prin expertiza construcţii întocmită de E.U., respingând ca neîntemeiată cererea de intervenţie accesorie.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că reclamantele sunt moştenitoarele foştilor proprietari ai imobilului ce a făcut obiectul Dispoziţiei nr. 11589/2005, M.M. şi M.C., iar prin sentinţa penală nr. 4444/1958 pronunţată de Tribunalul Militar Craiova în dosarul nr. 473/1958 rămasă definitivă, M.C. a fost condamnat la 12 ani închisoare, iar M.M. la 10 ani închisoare pentru delicte de deţinere, în vederea răspândirii de publicaţii interzise şi a fost confiscată întreaga avere personală a condamnaţilor în favoarea statului.
În urma admiterii recursului în anulare împotriva sentinţei penale nr. 4444/1958 pronunţată de Tribunalul Militar Craiova, s-a casat această sentinţă, iar în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpaţii au fost achitaţi înlăturându-se totodată pedeapsa complementară a confiscării averii.
Astfel că, sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, imobil cu privire la care s-a solicitat restituirea de către contestatori, făcând parte din categoria celor preluate în mod abuziv. S-a mai reţinut că restituirea în natură a imobilului nu este posibilă deoarece prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 99/1975 şi nr. 133/1975, intervenienţii au devenit proprietarii imobilelor ce au făcut obiectul dreptului de proprietate privind terenul de 66,06 mp prin Ordinul Prefectului nr. 31/2000, iar prin sentinţa civilă nr. 21056 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 1110/2000 s-a constatat existenţa dreptului de proprietate asupra terenului de 602 mp situat în Craiova, teren dobândit prin uzucapiune, intabularea dreptului dispunându-se prin încheierea nr. 16509/2003. S-a mai reţinut că acţiunea în revendicare şi de constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 99/1975 şi nr. 133/1975 a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 5452/2002 pronunţată de Judecătoria Craiova.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel E.I., E.S., L.G., S.S. şi P.A., solicitând admiterea, schimbarea hotărârii, în sensul admiterii cererii de intervenţie şi respingerea capătului de cerere al reclamanţilor de a fi obligate la plata cheltuielilor de judecată.
A declarat de asemenea apel şi Primăria Municipiului Craiova, prin primar, arătând că notificatorii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului precum şi reclamanţii.
Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia civilă nr. 41 din 7 februarie 2008 a respins ca nefondate toate apelurile.
În considerentele deciziei s-a reţinut că apelul formulat de intervenienţi este nefondat pentru că partea care a căzut în pretenţii este obligată la plata cheltuielilor de judecată cum este în speţa supusă analizei. Referitor la apelul pârâtei s-a menţionat că actul prin care s-a dispus măsura confiscării este în primul rând sentinţa nr. 4444/1958 pronunţată de Tribunalul Craiova, precum şi actele de punere în executare a acestei sentinţe.
Apelul declarat de reclamanţi a fost respins tot ca nefondat cu motivarea că potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 întinderea dreptului de proprietate este cel prevăzut de actul de preluare a imobilului şi că nu s-a prezentat titlul de proprietate şi pentru suprafaţa de 894 mp teren. S-a mai reţinut de asemenea că intervenienţii au deţinut acte de proprietate pentru terenurile aflate în posesia lor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs toate părţile din proces invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
1. Recurenţii-intervenienţi critică hotărâri sub următoarele aspecte:
- Indiferent de poziţia procesuală faţă de contestatoare, atâta timp cât intervenienţii nu s-au judecat în contradictoriu cu reclamanţii, greşit au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată.
- Nu s-a interpretat corect textul de lege privind plata cheltuielilor de judecată faţă de poziţia procesuală a intervenienţilor aceea de a fi de acord cu acordarea de despăgubiri băneşti, dar nu au fost de acord cu primul petit al acţiunii.
- Nu s-a făcut nici o menţiune cu privire la înscrisurile încuviinţate şi depuse la dosar, denumite dovezi.
2. Recurenţii-reclamanţi critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 261 pct. 2 şi 5 C. proc. civ.
- Reclamanta T.V. a decedat la 23 iulie 2007, iar moştenitorii au fost introduşi în cauză la termenul din 10 ianuarie 2008 şi ca atare hotărârea instanţei de apel trebuia să se pronunţe în contradictoriu cu moştenitorii acesteia care au fost introduşi în cauză în calitate de apelanţi-reclamanţi.
- Soluţia pronunţată nu a fost motivată în fapt şi în drept.
- Nu s-au reţinut dispoziţiile cuprinse în Decizia nr. 2945 din 7 iulie 1999 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, în dosarul nr. 1510/1999, prin care s-a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General prin care au fost achitaţi inculpaţii şi s-a înlăturat pedeapsa complementară a confiscării averii aplicată inculpaţilor.
În aceste condiţii, susţin reclamanţii, erau îndreptăţiţi la restituirea în natură a imobilelor pentru că autorii lor nu şi-au pierdut niciodată calitatea de proprietari ai imobilelor.
- Instanţa s-a antepronunţat prin modalitatea în care a soluţionat cererea privind obiecţiunile formulate la raportul de expertiză.
- S-au încălcat, la soluţionarea cauzei, dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 modificată.
- Hotărârea judecătorească prin care s-a constatat dreptul de proprietate a intervenienţilor nu este opozabilă reclamanţilor, fiind încălcat astfel dreptul de proprietate.
3. Recurenta-pârâtă critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate pentru imobilele solicitate a fi restituite, având în vedere că dovada dreptului de proprietate se face cu acte autentice.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:
1. Cu privire la recursul declarat de intervenienţi.
Recurenţii-intervenienţi critică hotărârea numai cu privire la aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., susţinând că, în mod greşit au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere poziţia procesuală şi calitatea procesuală a acestora în procesul civil.
Contrar celor susţinute prin motivele de recurs dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. au fost corect aplicate şi interpretate, textul de lege fiind clar şi concis – partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
A cădea în pretenţii înseamnă a pierde procesul.
Or intervenienţii în speţa supusă analizei au pierdut procesul, întrucât cererea lor prin care au solicitat respingerea contestaţiei formulată de contestatori ca nefondată, iar instanţa soluţionând în fond cauza a respins ca nefondată cererea de intervenţie.
Faţă de modalitatea de soluţionare a litigiului este evident că intervenienţii au pierdut procesul şi drept urmare potrivit art. 274 C. proc. civ. în mod corect au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată.
Poziţia procesului a intervenienţilor a fost aceea de a se respinge contestaţia reclamanţilor prin care solicitau în principal restituirea în natură a imobilelor, iar demersul judiciar al intervenienţilor a fost respins, contrar celor susţinute prin motivele de recurs, referitor la poziţia lor procesuală.
Celelalte motive de recurs instanţa nu le poate analiza, deoarece în recurs nu pot fi formulate pretenţii care nu au fost supuse judecăţii primei instanţe.
În concret motivele de apel formulate de intervenienţi vizau doar cheltuielile de judecată fără alte critici care să privească fondul cauzei.
2. Despre recursul reclamanţilor.
Contrar celor susţinute prin motivele de recurs, în sensul că nu au fost respectate dispoziţiile art. 261 C. proc. civ., pentru ca o hotărâre judecătorească să fie motivată, în sensul dispoziţiilor procedurale, este necesar să se motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere şi nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor, care sprijină aceste capete de cerere.
În concret este motivată şi hotărârea care cuprinde o motivare implicită a cererilor formulate de părţi, cum este în speţa supusă analizei.
Eroarea materială privind conceptarea moştenitorilor părţii decedate pe parcursul procesului a fost îndreptată corect în conformitate cu dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ., pronunţându-se în acest sens o încheiere de îndreptare eroare materială.
Se mai susţine prin motivele de recurs că nu au fost corect aplicate dispoziţiile Legii nr. 10/2001 – modificată, soluţionarea cererii de restituire în natură a imobilului supus evaluării, pentru că faţă de probele administrate este just că a avut loc o confiscare abuzivă a bunului.
Referitor mai întâi la întinderea dreptului de proprietate, întrucât se aduc critici şi cu privire la acest aspect, dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 – modificată, arată că în absenţa unor probe contrare, existenţa şi după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
În cauză, deciziile de preluare în folosinţă a imobilului supus analizei nr. 6724, 6678, 6677 din 15 mai 1959 nominalizează suprafaţa de 894 mp, contrar celor susţinute prin motivele de recurs, în sensul că suprafaţa ce urmează a fi restituită este de 1717,20 mp.
Restituirea în natură a imobilului ca modalitate de reparaţie a abuzurilor făcute este imposibilă, întrucât terenul nu este liber, iar stabilirea unei obligaţii alternative în legătură cu măsurile reparatorii prin echivalent cuvenite persoanei îndreptăţite nu încalcă dispoziţiile legale în materie şi are drept scop tocmai evitarea pronunţării unei hotărâri a cărei executare să fie imposibil de realizat.
Aşa cum bine s-a reţinut, intervenienţii E. au hotărâre irevocabilă prin care li s-a constatat dreptul de proprietate, terenul fiind ocupat de construcţii, neavând relevanţă că în hotărârea prin care s-a constatat dreptul de proprietate, reclamanţii nu au fost parte în proces, având în vedere că litigiul nu se poartă asupra unei revendicări pe dreptul comun.
Intervenienţii L. deţin contract de vânzare-cumpărare pentru construcţia ce se află pe terenul solicitat a fi restituit în natură.
În concluzie, în mod corect s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent având în vedere imposibilitatea restituirii imobilului în natură.
3. Recursul pârâţilor, în concret vizează doar faptul că reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate pentru bunul solicitat a fi restituit.
Pentru dezlegarea acestui motiv de recurs sunt incidente dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 – modificată, care au fost analizate şi dezvoltate în analiza recursului declarat de reclamanţi, nefiind necesară o nouă analiză.
Aşa fiind, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii N.A.R.G., B.M., T.C.G., T.E., pârâtul Primarul municipiului Craiova şi intervenienţii E.I. şi E.S. împotriva deciziei civile nr. 41 din 7 februarie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1427/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1426/2010. Civil → |
|---|
