ICCJ. Decizia nr. 961/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 961/2010
Dosar nr. 18130/3/2007
Şedinţa publică din 16 februarie 2010
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
1. Instanţa de fond
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 23 mai 2007 reclamanta P.R. a chemat în judecată Primăria Municipiului Bucureşti prin primarul general pentru a dispune restituirea în natură a imobilelor situate în Bucureşti, sector 3 ce au aparţinut părinţilor ei, B.E. şi B.I.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 1826 din 18 decembrie 2008 a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâtă să emită dispoziţie de restituire în natură în favoarea reclamantei a imobilelor identificate de expert şi anume terenul din fosta Str. V. nr. 22, sector 3 şi terenul din Str. T. nr. 21, sector 3 şi, respectiv, de restituire în echivalent terenul situat în Calea D., nr. 66 sector 3.
În motivarea sentinţei Tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:
B.E., mama reclamantei, a deţinut în proprietate cele trei imobile ce fac obiectul acţiunii.
Reclamanta justifică calitatea procesuală activă pe baza certificatelor de moştenitor şi potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Din cele trei imobile revendicate numai imobilul situat în Calea D. este afectat de elemente de sistematizare celelalte două fiind libere fără să fi făcut obiectul Legii nr. 112/1995.
Notificările formulate de reclamantă la 2 august 2001 în temeiul Legii nr. 10/2001 nu au fost rezolvate în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) şi art. 26 din lege.
Ca urmare, cererea reclamantei a fost considerată îndreptăţită, obligaţia pârâtului existând în virtutea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Instanţa a mai constatat că termenul de 60 de zile începe să curgă de la data depunerii tuturor înscrisurilor de către petiţionar, numai dacă i se comunică acestuia că documentele depuse sunt insuficiente.
S-a mai apreciat că modificarea adusă legii prin art. 23, urmare apariţiei Legii nr. 247/2005 nu are efecte cât priveşte notificarea reclamantei, întrucât aceasta trebuia soluţionată potrivit dispoziţiilor în vigoare la momentul depunerii ei.
S-a mai constatat că termenul de 60 de zile indiferent de la ce dată s-ar calcula el a fost cu mult depăşit iar normele care îl reglementează ca şi cele care reglementează modalitatea de soluţionare a notificării sunt imperative şi nu de recomandare.
În mod egal instanţa de fond a reţinu că potrivit art. 3 C. civ. şi deciziei XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţii Unite, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei de respingere a cererilor de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificare, refuz care nu poate rămâne necenzurat.
2. Instanţa de apel
Pârâtul a declarat apel împotriva sentinţei Tribunalului pe care a criticat-o pentru nelegalitatea restituirii unor imobile fără a se epuiza procedura prealabilă instituită de legea specială şi ca urmare pârâta nu putea fi obligată decât la emiterea unei dispoziţii şi nu de a soluţiona notificarea în sensul dorit de parte iar termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) este de recomandare, norma de lege având un caracter dispozitiv şi nu imperativ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 292 A din 7 mai 2009 a respins ca nefondat apelul.
S-a reţinut în esenţă că în mod corect prima instanţă a constatat caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 care obligă entitatea sesizată cu notificarea să se pronunţe asupra acesteia. Aceasta însă nu este singura abilitată să se pronunţe asupra notificării câtă vreme prin Decizia XX/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţii Unite, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit în interpretarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond şi contestaţia împotriva dispoziţiei de rezolvare a notificării dar şi acţiunea persoanei în caz de refuz nejustificat de soluţionare din partea entităţii sesizate cu notificarea.
S-a apreciat în acest context că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt dedusă judecăţii şi s-au considerat nepertinente criticile referitoare la respectarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, şi a lit. 21 din Constituţie care consacră accesul liber la justiţie, câtă vreme apelanta însăşi nesocoteşte în mod evident normele de drept intern şi internaţional referitoare la proprietate când pretinde temporizarea intervenţiei instanţei de judecată, până la emiterea dispoziţiei administrative, în condiţiile în care de la notificare au trecut cca. 7 ani.
S-a mai apreciat că termenul de 60 de zile în interiorul căruia trebuie rezolvată notificarea nu este un termen de decădere şi nici nu poate fi configurat în afara exigenţelor unui termen rezonabil, orice contestaţie care urmăreşte valorificarea unui drept trebuind să beneficieze de caracterul echitabil al procedurilor cu atât mai mult cu cât spiritul legii speciale obligă la celeritate.
Instanţa de apel a respins critica referitoare la restituirea în natură a două terenuri fără a se clarifica situaţia juridică a acestora considerând că nu este necesară emiterea unor adrese către Direcţia Patrimoniu Evidenţa Proprietăţii şi Cadastru, întrucât s-a constatat că s-au administrat probe la instanţa de fond pentru a clarifica situaţia juridică a imobilelor iar atitudinea pârâtei a fost pasivă limitându-se la afirmaţii pur formale, nesusţinute de acte relevante şi pertinente.
3. Recursul
Împotriva deciziei Curţii de Apel pârâtul a declarat recurs invocând în drept motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În fapt în esenţă recurentul criticând aprecierile făcute de instanţa de apel a arătat că nerespectarea termenului de 60 de zile (care este termen de recomandare şi nu de decădere) nu îi este imputabilă deoarece nesoluţionarea notificării, pe perioada a 7 ani, s-a datorat lipsei de clarificare a situaţiei juridice a imobilelor, situaţie juridică care a rămas neclarificată şi în faza de judecată astfel că Decizia luată de instanţe este nelegală, cu greşita aplicare a legii pentru că s-a dispus restituirea în natură a unor imobile înainte ca procedura administrativă prealabilă obligatorie să se fi epuizat şi fără ca situaţia juridică a bunurilor să fie stabilită.
Recurentul a mai arătat că în fapt s-au formulat trei notificări pentru trei imobile diferite formându-se 3 dosare administrative cu situaţii concrete distincte, care presupun o procedură mult mai greoaie decât de obicei şi că în speţă, nu s-au identificat elemente de refuz nejustificat pentru a face incidente dispoziţiile deciziei XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
4. Analiza instanţei de recurs
Recursul este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce urmează:
Art. 25 din Legea nr. 10/2001 instituie obligaţia entităţii sesizate cu notificare să se pronunţe asupra notificării prin dispoziţie sau decizie motivată în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare.
Recomandarea textului este, fără echivoc, una imperativă.
Practica judiciară, cu corolarul interpretărilor date de Decizia nr. XX/2002 pronunţată de Înalta Curte în recursul în interesul legii este unanimă cât priveşte lipsa nejustificată de răspuns la notificare ca fiind un refuz de soluţionare a notificării care este şi el supus controlului judiciar instituit de Legea nr. 10/2001.
Tăcerea (de peste 7 ani) în care s-a aflat pârâtul faţă de notificările reclamantei este şi aceasta un răspuns, tradus prin refuz de soluţionare, care nefiind justificat este sancţionat de lege prin puterea dată instanţei de control judiciar în a rezolva direct notificarea.
Instanţele au calificat corect lipsa de răspuns la notificări ca refuz nejustificat de soluţionare a acestora.
Cât priveşte apărările pârâtului în justificarea neemiterii unei dispoziţii în cazul de faţă, se reţin următoarele:
În întâmpinarea, (existentă în dosarul de fond, la filele 35-36) făcută la acţiunea reclamantei pârâtul îşi face apărările punând accent pe aspectele de natură procedurală în soluţionarea notificării (caracterul de recomandare al terenului de 60 de zile, nerespectarea procedurii administrative, lipsa declaraţiilor petentei că nu mai are alte documente de depus în susţinerea notificării).
Sub aspectul împiedicării soluţionării notificării pârâtul a susţinut că a făcut o corespondenţă cu reclamanta, fără a dovedi în ce a constat vinovăţia petiţionarei care să împiedice emiterea unui răspuns în soluţionarea notificării.
Nici în motivele de apel nu sunt menţionate elemente care să explice pe fond, atitudinea pârâtului.
În motivarea recursului apare pentru prima dată o explicaţie şi anume, imposibilitatea soluţionării notificării determinată de caracterul complex al cazului, dedus din situaţia de fapt potrivit căreia în cauză reclamanta a formulat trei notificări pentru trei imobile ceea ce condus la formare a trei dosare.
O atare procedură nu este ieşită din comun, deci excepţională, de vreme ce chiar Legea nr. 10/2001 în art. 22 alin. (1) prevede expres că în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va formula câte o notificare pentru fiecare imobil în parte.
Nu se poate primi nici apărarea referitoare la lipsa de clarificare a situaţiei juridice a imobilelor revendicate (apărare care se invocă şi în motivele de apel).
Probele administrate de instanţa de fond infirmă această susţinere a pârâtului.
În acest sens se reţine că însuşi pârâtul, în adresa nr. 743082 din 4 august 2008 aflată la filele 164 – 165 aduce precizări – la solicitarea instanţei – referitoare la situaţia juridică a celor trei imobile având în vedere „evidenţele cadastrale întocmite pe baza declaraţiei din anul 1986".
Expertul D.M.A. desemnat în cauză să efectueze expertiza (filele 137-155) descrie în amănunt imobilele în discuţie, face măsurători şi constatări şi indică ca surse de documentare, printre altele, şi planurile vechi datând din anul 1965 puse la dispoziţie de Primăria Municipiului Bucureşti".
Ca urmare situaţia juridică a imobilelor revendicate prin notificarea reclamantei nu era necunoscută pârâtului, documentele referitoare la imobile fiind procurate chiar de la acesta.
Această situaţie asociată cu lipsa unei rezolvări pe o perioadă lungă de timp fără motivaţie din partea pârâtului conduce la concluzia, corect formulată de instanţe că refuzul soluţionării notificărilor este nejustificat de către pârât, atitudine care a încălcat obligaţii legale şi pentru care a fost sancţionată prin soluţia dată de instanţă.
Soluţia instanţei de fond, menţinută de instanţa de apel, în raport de probele administrate este corectă şi legală, situaţia juridică a imobilelor fiind pe deplin stabilită. Cu excepţia imobilului din Calea D. nr. 66, afectat de elemente de sistematizare, şi pentru care în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din lege s-au acordat despăgubiri prin echivalent, pentru terenurile din fosta stradă V. nr. 22 şi respectiv din Str. T. nr. 21, existând faptic şi fiind neafectate de sistematizare, s-a dispus restituirea în natură.
În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. s-a respins ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general împotriva deciziei nr. 292/A din 7 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 965/2010. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 950/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
