ICCJ. Decizia nr. 994/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 994/2010
Dosar nr. 2155/90/2008
Şedinţa publică din 17 februarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea sub nr. 2155/90/2008 astfel cum a fost precizată, P.G. a solicitat în contradictoriu cu Primarul comunei Bălceşti, anularea dispoziţiei nr. 147 din 16 iunie 2008 emisă de primar şi constatarea calităţii sale de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent – despăgubiri băneşti – care vor fi acordate potrivit procedurii prevăzută în titlul VII din Legea nr. 247/2005 – pentru o casă cu 6 încăperi şi pivniţă din cărămidă acoperită cu tablă galvanizată, o casă cu 3 camere, din cărămidă acoperită cu tablă galvanizată, un pătul cu capacitate de 2 vagoane, din lemn acoperit cu tablă galvanizată, o magazie cu capacitatea de 5 vagoane, din lemn, acoperită cu tablă galvanizată – dimensiuni 17/35 m, un şopron din scândură acoperit cu tablă galvanizată de dimensiuni 12/4, o casă cu dimensiunile 6/4 pentru oi, din scândură acoperită cu tablă galvanizată, un coteţ 5/2 m şi gardul împrejmuitor din scândură, în lungime de 200 ml.
În motivarea contestaţiei, reclamantul arată că aceste construcţii au aparţinut autorului său P.P. şi i-au fost transmise prin succesiunea deschisă în 1947, iar în 1950 a fost strămutat cu întreaga familie în comuna Bulzeşti cu domiciliu obligatoriu, iar imobilele preluate. După revoluţia din 1989 reclamantul pretinde că în temeiul sentinţei nr. 2979 din 09 septembrie 1997, Consiliul local Bălceşti a fost obligat să-i lase în deplină proprietate şi posesie bunurile preluate abuziv, fără nici un titlu.
Notificarea adresată Primăriei Bălceşti a fost respinsă prin dispoziţia nr. 147 din 16 iunie 2008 cu motivarea că bunurile solicitate nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 iar degradarea imobilelor s-a produs ca urmare a lipsei de diligenţă a notificatorului.
Prin sentinţa nr. 1063 din 27 noiembrie 2008 Tribunalul Vâlcea a respins excepţia lipsei de legitimare procesuală pasivă a primarului oraşului Bălceşti precum şi cererea reclamantului P.G. împotriva Primăriei oraşului Bălceşti.
Prin aceeaşi sentinţă tribunalul a admis acţiunea contestatorului P.G., a anulat dispoziţia nr. 147/2008 emisă de primarul oraşului Bălceşti şi a constatat calitatea acestuia de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent potrivit Legii nr. 10/2001, asupra construcţiilor solicitate prin notificare şi prin acţiunea adresată instanţei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că situaţia terenurilor contestatorului preluate abuziv a fost rezolvată în temeiul Legii nr. 18/2001 nu însă şi a construcţiilor. În gospodăria reclamantului a funcţionat sediul C.A.P. Goruneşti până în anul 1975, după care construcţiile au fost demolate, iar materialele au fost transportate la noul sediu al C.A.P. şi folosite la construcţia acestuia.
Din bunurile preluate şi solicitate de reclamant, în prezent mai există o singură casă, aflată în stare avansată de degradare.
Imobilele preluate abuziv de la reclamant, a reţinut instanţa, fac obiectul Legii nr. 10/2001, chiar dacă în privinţa acestora s-a pronunţat sentinţa nr. 2979/1997 în revendicare, anterior apariţiei Legii nr. 10/2001.
În condiţiile în care construcţiile nu mai există în natură, reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, probele evidenţiind că degradarea lor s-a produs anterior anului 1990, dată până la care contestatorul s-a aflat în imposibilitate de a le folosi.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia nr. 30 A din 5 februarie 2009 a admis apelul Primarului oraşului Bălceşti împotriva sentinţei civile nr. 1063 din 27 noiembrie 2008 A Tribunalului Vâlcea, pe care a schimbat-o şi pe fond a respins ca nefondată contestaţia lui P.G.
Pentru a pronunţa această decizie Curtea de Apel Piteşti a reţinut că, în condiţiile în care prin sentinţa nr. 2979 din 9 septembrie 1997 a Judecătoriei Drăgăşani, a fost promovată acţiunea reclamantului P.G. în revendicarea bunurilor preluate abuziv, anterior anului 1950, solicitate şi prin notificare, acesta nu mai este îndreptăţit la acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, deoarece bunurile se aflau deja în proprietatea acestuia la data apariţiei legii.
În recursul declarat de P.G. împotriva deciziei civile nr. 30 A din 05 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti şi neîncadrat în drept se susţine în esenţă că la data soluţionării acţiunii în revendicare, construcţiile nu mai existau, astfel ca reparaţia efectivă a prejudiciului adus reclamantului prin deposedarea abuzivă nu s-a realizat pe calea acţiunii de drept comun, situaţie în care acesta, în temeiul Legii nr. 10/2001 are acces la modalitatea de reparaţie prin echivalent reglementată de lege în art. 26 alin. (1).
- Susţinerile instanţei de apel privind neacordarea de măsuri reparatorii datorită sentinţei pronunţată în revendicarea unor construcţii inexistente, încalcă principiile legale fundamentale ale asigurării unor reparaţii reale în condiţiile Legii nr. 10/2001 prin echivalent.
Recursul este întemeiat.
Prin dispoziţia nr. 147 din 16 iunie 2008 a Primarului Oraşului Bălceşti notificarea reclamantului P.G. prin care solicita în temeiul Legii nr. 10/2001 acordarea măsurilor reparatorii pentru construcţiile din oraşul Bălceşti – trecute fără titlu în proprietatea statului şi apoi folosite de C.A.P. – în prezent demolate şi unele aflate în stare avansată de degradare, a fost respinsă pe considerentul că acestea nu fac obiectul Legii nr. 10/2001 şi în plus prin sentinţa nr. 2979/1997 a Judecătoriei Drăgăşani acestea i-au fost restituite.
Este adevărat că în 1997 reclamantul a promovat o acţiune în revendicare a bunurilor imobile, teren şi construcţiile de care fusese deposedat abuziv.
Din considerentele sentinţei nr. 2979/1997 prin care acţiunea în revendicare a fost admisă integral se observă clar că reclamantul a învederat instanţei că edificatele aflate pe teren au fost demolate şi mutate de fostul C.A.P. în altă parte, construcţia rămasă fiind şi ea în stare avansată de degradare. Aceeaşi idee a fost exprimată de reclamant prin avocat şi în concluziile puse în instanţa şi consemnate în practicaua sentinţei – atunci când a solicitat ca pentru construcţiile care nu se mai afla pe teren să-i fie acordate despăgubiri.
În pofida acestor susţineri şi chiar a acordului pârâtei de restituirea imobilului – teren şi construcţia aflată pe acesta, prin sentinţa nr. 2979/1997, instanţa admite în integralitate acţiunea în revendicare formulată de P.G. dispunând restituirea terenului loc de casă şi a tuturor construcţiilor aflate pe teren şi pentru care reclamantul a solicitat acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 sub forma despăgubirilor băneşti. Susţinerea intimatei – făcută în întâmpinare potrivit căreia existenţa sentinţei nr. 2979/1997 îi obstrucţionează reclamantului calea valorificării dreptului sau în temeiul Legii nr. 10/2001 trebuie analizată în raport de administrarea probelor concludente legate de executarea sentinţei în termenul legal de prescripţie şi în funcţie de efectele hotărârii judecătoreşti a cărei executare s-a prescris, în planul valorificării aceluiaşi drept dar în temeiul altei cauze, în speţă Legea nr. 10/2001.
De asemenea trebuia verificată şi probată susţinerea reclamantului privind demolarea construcţiilor, perioada demolării şi autorii acestei măsuri, pentru a se putea stabili incidenţa sub toate aspectele a dispoziţiunilor Legii nr. 10/2001 pe care reclamantul şi-a fondat acţiunea.
Se impune de a asemenea efectuarea în cauză a unei expertize de specialitate menită să stabilească dacă pe teren mai există construcţiile solicitate prin notificarea formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001, starea celor care mai există, cauzele degradărilor (vechimea sau distrugerea).
Numai după administrarea acestor probe şi ataşarea dosarului administrativ ce a stat la baza dispoziţiei contestate nr. 147/2008 se poate concluziona pertinent în legătură cu incidenţa în cauză a dispoziţiunilor Legii nr. 10/2001 – şi a măsurilor reparatorii care se impun – faţă de caracterul prioritar al reparaţiilor în natură – consacrate de Legea nr. 10/2001.
În contextul celor mai sus arătate se impune admiterea recursului şi aplicarea în cauză a dispoziţiunilor art. 314 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul P.G. împotriva deciziei civile nr. 30 A din 05 februarie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 998/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 992/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
