ICCJ. Decizia nr. 992/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 992/2010
Dosar nr. 1822/97/2008
Şedinţa publică din 17 februarie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1822/97/2008 B.I. a solicitat instanţei anularea dispoziţiei nr. 624/2008 emisă de Primarul Municipiului Deva prin care i-au fost respinse cererile nr. 163 din 19 ianuarie 1998 şi respectiv nr. 44 din 17 august 2005 şi să se constate calitatea sa de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului teren din Deva, Hunedoara, înscris în C.F. 4356 Deva, nr. top 3408/2/4 în suprafaţă de 696 mp – obligând pârâtul la emiterea unei decizii de restituire a imobilului în principal în natură, iar în subsidiar, prin echivalent.
În motivarea acţiunii reclamantul arată că suprafaţa de teren ce i-a aparţinut în proprietate a fost expropriată prin Decretul nr. 39 din 12 februarie 1973 în vederea edificării unei policlinici din cartierul Dacia. După apariţia Legii nr. 18/1991 în urma demersurilor făcute pentru restituirea imobilului i s-a comunicat prin adresa nr. 1717 din 20 februarie 2003 a Consiliului Local Deva că este cuprins în anexa nr. 39 poziţia 236 pentru acordarea despăgubirilor aferente terenului expropriat. Ulterior, prin adresa nr. 9844 din 25 februarie 2005 i s-a comunicat că cererea pentru acordarea despăgubirilor i-a fost respinsă întrucât nu a urmat procedura impusă de Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa nr. 24 din 30 ianuarie 2009 Tribunalul Hunedoara a admis acţiunea reclamantului B.I. împotriva dispoziţiei nr. 624/2008 a Primarului Municipiului Deva, de respingerea cererilor nr. 163 din 19 ianuarie 1998 respectiv nr. 447 din 17 august 2005, pe care a anulat-o. Constatând că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului situat în Deva, înscris în C.F. 4356 top 3408/2/4 în suprafaţă de 696 mp, a obligat pe primarul Municipiului Deva la emiterea dispoziţiei de restituire a imobilului sus-menţionat potrivit dispoziţiunilor legale.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin cererea nr. 163 din 19 ianuarie 1998 depusă în conformitate cu prevederile Legii nr. 169/1997 şi prin cererea nr. 44 din 17 august 2005 depusă în conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005, reclamantul a solicitat restituirea terenului în suprafaţă de 696 mp situat în Deva, care i-a fost expropriat prin Decretul nr. 39 din 12 februarie 1973.
Prin adresa nr. 399 din 31 ianuarie 2007, reclamantului i s-a comunicat că cererile sale au fost respinse întrucât imobilul proprietatea sa fiind expropriat trebuia să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 – prin depunerea notificării la executorul judecătoresc.
Urmare adresei nr. 399 din 31 ianuarie 2007, reclamantul a formulat contestaţie la Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 – respinsă prin hotărârea nr. 91/2007, cu motivarea că trebuia să-şi revendice proprietatea potrivit procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa nr. 3290/2007 a Judecătoriei Deva, rămasă irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă acţiunea reclamantului B.I., dispunându-se desfiinţarea hotărârii nr. 91/2007 a Comisiei judeţene Hunedoara şi obligarea celor două comisii constituite în temeiul Legii nr. 18/1991 să înainteze cererea reclamantului spre soluţionare Primarului Municipiului Deva.
Prin dispoziţia nr. 624 din 18 martie 2008 Primarul Municipiului Deva a respins cererea petentului privind restituirea terenului în suprafaţă de 696 mp sau acordarea de despăgubiri aferente, întrucât acesta nu s-a conformat dispoziţiunilor legale în materie, deoarece nu a depus notificarea prin executorul judecătoresc până la data de 14 februarie 2002.
Instanţa, sesizată cu contestaţia împotriva dispoziţiei nr. 624/2008 a concluzionat că reclamantul nu a urmat întocmai procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, dar s-a adresat instituţiilor competente, solicitând restituirea imobilului, în natură sau prin echivalent. Pasivitatea reclamantului s-a datorat organelor statului, în speţă Comisia de fond funciar care prin adresa nr. 53296/2004 i-a comunicat că figurează în anexa nr. 39 poziţia 236 pentru a fi despăgubit pentru terenul de 696 mp, pentru ca apoi prin adresa nr. 9844 din 25 februarie 2005 să i se comunice că aceste despăgubiri nu-i pot fi acordate în temeiul Legii nr. 18/2001, el urmând a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001.
Aşa cum s-a reţinut şi prin sentinţa nr. 3290/2007, cele două comisii de aplicare a Legii nr. 18/1991 erau datoare în situaţia în care au constatat că cererea reclamantului face obiectul Legii nr. 10/2001 să o înainteze spre soluţionare organului competent, respectiv primarului Municipiului Deva.
Dat fiind că reclamantului nu i se poate reţine nici o culpă în iniţierea procedurilor prealabile administrative impuse de Legea nr. 10/2001 raportat şi la cererea formulată de reclamant la 19 ianuarie 1998 şi reiterată la 17 august 2005, instanţa a apreciat că demersurile întreprinse de acesta suplinesc procedura impusă de art. 22 din Legea nr. 10/2001. Pe cale de consecinţă, acţiunea formulată de reclamant a fost admisă, anulându-se dispoziţia nr. 624/2008 a Primarului Deva cu obligarea acestuia de a emite o dispoziţie de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului.
Raportat la adresa nr. 209 din 27 martie 2007 prin care s-a confirmat exproprierea terenului în suprafaţă de 696 mp prin Decretul nr. 39/1973, instanţa de fond a făcut în cauză aplicarea art. 24 din Legea nr. 10/2001, reţinând că reclamantul este persoană îndreptăţită la restituirea terenului în natură sau prin echivalent, în suprafaţă de 696 mp.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia nr. 120/A din 18 iunie 2009 a admis apelul Primarului Municipiului Deva împotriva sentinţei civile nr. 24 din 03 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Hunedoara pe care a schimbat-o în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamantul B.I. împotriva dispoziţiei nr. 624/2008 emisă de Primarul Municipiului Deva.
S-a reţinut că echivalarea făcută de tribunal este lipsită de temei legal, deoarece corespondenţa autorităţilor competente în materia Legii nr. 18/1991 s-a purtat după expirarea termenului pentru depunerea notificărilor şi au în vedere cererea nr. 163/1998 întemeiată pe dispoziţiunile Legii nr. 169/1997, iar răspunsurile sunt date de Serviciul Comunitar pentru cadastru şi Agricultură, serviciu care nu are atribuţii în rezolvarea cererilor întemeiate pe Legea nr. 10/2001.
Faptul că, de la data depunerii cererii din 1998 reclamantul a stat în pasivitate în toată perioada de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu le este imputabil autorităţilor, în această perioadă nepurtându-se nici o corespondenţă între reclamant şi autorităţile statului, toate adresele depuse la dosar fiind ulterioare anului 2003.
Ca urmare, s-a concluzionat că reclamantul nu numai că nu a urmat întocmai procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 ci acesta nu a urmat-o de loc, cererea din 1998 neputând suplini o notificare şi o procedură prevăzută într-o lege care a apărut 3 ani mai târziu, iar cererea din anul 2005 fiind făcută cu depăşirea termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001, fără ca acest lucru să fie imputabil autorităţilor, care au purtat corespondenţa cu reclamantul începând cu anul 2003, după expirarea termenului de depunere a notificărilor.
În recursul declarat şi nemotivat în drept, B.I. susţine că interpretarea dată textelor de lege de către instanţa de apel este greşită, deoarece la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 cererea de restituire a imobilului era deja depusă la organele competente, iar Serviciul Comunitar de Cadastru şi Agricultură avea obligaţia impusă de acest act normativ de a transmite cererea către cei cu atribuţii de soluţionare, în condiţiile în care tot acest serviciu a dispus apoi respingerea pe motivul neformulării notificării. Ca urmare, recurentul B.I. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi reiterarea soluţiei de la fond.
Recursul este întemeiat.
La 19 ianuarie 1998 în temeiul Legii nr. 169/1997 reclamantul B.I. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în privinţa terenului de 696 mp situat în Deva. De la data înregistrării cererii iniţiale şi până la data de 17 mai 2006, când reclamantul a fost înştiinţat că cererea sa a fost soluţionată favorabil, în sensul că beneficiază de despăgubiri pentru terenul expropriat fiind înscris în Anexa nr. 39 la poziţia 236, urmând ca după apariţia actelor normative privind reglementarea modului de calcul al acestora, să fie anunţat în cel mai scurt timp.
Totodată, prin adresa nr. 9844 din 25 februarie 2005 reclamantul a fost încunoştiinţat că nu poate beneficia şi de prevederile Legii nr. 10/2001 pentru terenul din Deva, după care acesta a depus la 17 august 2005 cerere în temeiul Legii nr. 247/2005 pentru restituirea aceluiaşi imobil.
Prin adresa nr. 432 din 17 mai 2006 – Consiliul local Deva – Serviciul Comunitar pentru Cadastru şi Agricultură i-a comunicat reclamantului B.I. - că în urma examinării cererii sale formulată în temeiul Legii nr. 247/2005 de către comisia municipală de fond funciar, aceasta a fost respinsă cu motivarea potrivit căreia fiind vorba de un imobil expropriat sunt incidente dispoziţiunile Legii nr. 10/2001.
Prin hotărârea nr. 91/2007 a Instituţiei Prefectului a fost respinsă contestaţia formulată de B.I. privind modul de soluţionarea celor două cererii 163 formulată în temeiul Legii nr. 169/1997 şi nr. 44 formulată în temeiul Legii nr. 247/2005, astfel că acesta s-a adresat instanţei – Judecătoria Deva – care prin sentinţa nr. 3290 din 04 septembrie 2007 a desfiinţat hotărârea nr. 91/2007 şi a obligat cele două comisii locală şi judeţeană de aplicarea Legii nr. 18/1991 să înainteze cererea reclamantului Primarului Municipiului Deva.
S-a reţinut în considerentele sentinţei nr. 3290/2007 a Judecătoriei Deva rămasă irevocabilă – că dat fiind modul în care s-a instrumentat, până în acel moment cererea reclamantului, precum şi corespondenţa purtată cu acesta, cele două comisii erau datoare, ca în situaţia în care au constatat că cererea sa formează obiectul Legii nr. 10/2001 să o înainteze organului competent spre soluţionare şi nu să procedeze la respingerea acesteia.
Primarul Municipiului Deva prin dispoziţia nr. 624 din 18 martie 2008, a respins cele două cereri nr. 163 din 19 ianuarie 1998 şi 44 din 17 august 2005 formulate în temeiul Legii nr. 169/1997 şi respectiv 247/2005, cu motivarea potrivit căreia reclamantul nu a depus notificarea executorului judecătoresc înlăuntrul termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 până la data de 14 februarie 2002.
Respingerea ulterioară a cererii pe motiv că terenul face obiectul Legii nr. 10/2001 iar reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de acest act normativ, constituie un abuz care se impune a fi reprimat.
Este cert că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 cererea de restituire a imobilului era depusă şi până la 17 mai 2006 reclamantul a fost încunoştiinţat că cererea sa a fost soluţionată favorabil, în sensul că beneficiază de despăgubiri pentru terenul expropriat, fiind înscris în anexa nr. 39 la poziţia 236, urmând ca după apariţia actelor normative, care reglementează modul de calcul al acestora să fie anunţat în cel mai scurt timp şi aceasta în condiţiile în care prin adresa nr. 9844 din 25 februarie 2005 reclamantului i se aducea expres la cunoştinţă că nu poate beneficia şi de prevederile Legii nr. 10/2001 (pag.5).
În atare situaţie, reclamantul nu era interesat să recurgă la procedura Legii nr. 10/2001 câtă vreme chiar autoritatea competentă în materie de fond funciar, prin documente oficiale îi comunică faptul că cererea sa a fost soluţionată favorabil.
Constatând însă pe parcurs că imobilul în litigiu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 cele două comisii erau datoare să înainteze organului competent spre soluţionare cererile reclamantului. Măsura a fost însă dispusă de Judecătoria Deva prin sentinţa nr. 3290 din 04 septembrie 2007 care soluţionând acţiunea reclamantului împotriva Hotărârii nr. 91/2007 a Instituţiei prefectului a dispus desfiinţarea acesteia şi obligarea celor două comisii să înainteze cererile reclamantului spre soluţionare primarului Municipiului Deva.
Din conţinutul sentinţei, rămasă irevocabilă, se reţine cu putere de lucru judecat că cel puţin cererea nr. 44 din 2005 care o reiterează pe aceea din 19 ianuarie 1998 are valoarea unei notificări ce se impune a fi soluţionată de primar de vreme ce reclamantul nu s-ar putea îndrepta cu o cerere pentru recunoaşterea dreptului său la restituirea terenului sau la acordarea despăgubirilor – tribunalului, decât în situaţia în care cererea sa ar fi respinsă de organul competent.
Din acest punct de vedere aprecierea pe care Curtea de apel o face, atunci când menţine dispoziţia nr. 624/2008 a Primarului Municipiului Deva – în sensul că reclamantul nu a urmat întocmai procedura prealabilă prevăzut de Legea nr. 10/2001 este nelegală, de vreme ce prin sentinţa nr. 3290/2007 a Judecătoriei Deva cererea acestuia a primit o atare calificare – de notificare.
Chiar dacă cererea formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 247/2005 şi înregistrată la nr. 44 din 17 august 2005 nu se încadrează formal în exigenţele art. 22 din Legea nr. 10/2001 – ea a căpătat data certă prin înregistrarea chiar la o autoritate necompetentă, iar din conţinutul sau se identifică toate elementele obligatorii notificării, prevăzute de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Greşit instanţa de apel a concluzionat că cererea făcută de reclamant la 17 august 2005 este tardivă, deoarece din conţinutul art. 25 alin. (4) şi art. 26 din Legea nr. 10/2001 se desprinde principiul potrivit căruia termenul legal de depunere a notificării operează nu numai de la data apariţiei legii, ci în anumite cazuri – care implică „comunicarea" termenul curge de la comunicare.
În speţă, incertitudinea creată contestatorului de tergiversarea soluţionării cererii sale din 1998 nici după 7 ani, unită cu cadrul de reglementare ambiguu al art. 8 din Legea nr. 10/2001 faţă de Legea nr. 18/1991, l-a determinat pe acesta să formuleze cererea nr. 44 din 17 august 2005 înainte chiar de comunicarea oficială din 17 iulie 2006 prin adresa nr. 17526 Consiliului Municipal Deva – de respingere a cererii din 1998.
În atari împrejurări, nu se poate susţine cu temei că notificarea contestatorului din 2005 este tardiv formulată, aşa cum greşit s-a reţinut prin Decizia din apel şi că situaţia creată nu este imputabilă autorităţilor, curtea însăşi recunoscând printr-o motivare contradictorie că autorităţile au purtat corespondenţă cu reclamantul începând cu anul 2003, după expirarea termenului de depunere a notificărilor.
Se impune aşadar, în raport de cele mai sus expuse, admiterea recursului declarat de B.I., casarea deciziei nr. 120 A din 18 iunie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia şi menţinerea sentinţei nr. 24 din 30 ianuarie 2009 a Tribunalului Hunedoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva deciziei civile nr. 120 A din 18 iunie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, pe care o casează şi menţine sentinţa nr. 24 din 30 ianuarie 2009 a Tribunalului Hunedoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 994/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 991/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
