ICCJ. Decizia nr. 1/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1/2011
Dosar nr. 4403/62/2007
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
1. Primul ciclu procesual
Prin contestaţia înregistrată la 16 iunie 2003 pe rolul Tribunalului Braşov contestatorii L.T., L.G. şi L. (N.) V. au contestat în contradictoriu cu Primăria Municipiului Braşov dispoziţia nr. 1178 din 21 mai 2003 emisă de Primăria Municipiului Braşov. Contestatorii au notificat Primăria şi Prefectura Judeţului Braşov pentru restituirea în natură a unui teren de 238 m2 rămas liber ca urmare a exproprierii prin Decretul nr. 147 din 21 aprilie 1983, şi despăgubiri pentru terenul de 182,372 m2 şi casa demolată în suprafaţă de 86 m2 şi care sunt ocupate în prezent de un imobil situat în str. Hărmanului.
Prin Dispoziţia nr. 1178 din 21 mai 2003 s-a respins cererea privind restituirea în natură a imobilului teren înscris în CF Braşov, în suprafaţă de 419,80 m2 şi s-a dispus formularea unei oferte pentru restituirea prin măsuri reparatorii constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare şi emise de Ministerul Finanţelor Publice sau acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, corespunzătoare valorii imobilului revendicat.
Tribunalul Braşov prin sentinţa civilă nr. 372/S din 10 octombrie 2003 a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei Municipiului Braşov şi a anulat contestaţia.
În motivarea acestei soluţii Tribunalul a reţinut că Primăria Municipiului Bucureşti este o structură instituţională administrativă care nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de persoane juridice enumerate limitativ de art. 26 lit. a) – d) din Decretul nr. 31/1954 şi nici în categoria persoanelor juridice prevăzute de art. 26 lit. e) din actul normativ menţionat.
S-a reţinut că Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale nu cuprinde nicio dispoziţie în sensul acordării personalităţii juridice primăriei dar prevede în art. 19 că unităţile administrativ teritoriale (comune, oraşe şi judeţe) sunt persoane juridice cu patrimoniu propriu şi capacitate juridică deplină.
Constatând că primarul - în temeiul Legii nr. 10/2001 emiţând dispoziţia, act juridic ce poate fi atacat în justiţie - nu acţionează în interes propriu, ci ca reprezentant al unităţii administrativ – teritoriale, singura care are capacitate juridică, s-a apreciat că primăria nu poate sta ca parte într-un proces.
Ca urmare, instanţa a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive a pârâtei ridicate din oficiu şi prin raportare la art. 161 C. proc. civ. a anulat contestaţia, interpretând prin raportare la art. 161 C. proc. civ. că singura sancţiune aplicabilă într-o atare situaţie – chemarea în judecată a unei persoane lipsite de capacitate de folosinţă -, nu poate fi decât anularea cererii.
Curtea de Apel Braşov prin Decizia civilă nr. 303/Ap din 7 aprilie 2004 cu opinie majoritară a respins apelul contestatorilor împotriva sentinţei civile nr. 372/2003 a Tribunalului.
S-a constatat că instanţa a soluţionat în mod corect cauza prin admiterea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, Primăria, potrivit art. 91 din legea nr. 215/2001 fiind o structură instituţională care nu se încadrează în categoriile enumerate de art. 26 din Decretul nr. 31/1954 iar Legea nr. 10/2001 stabileşte raporturile pe care le reglementează între persoana îndreptăţită şi unitatea deţinătoare care este fie unitatea cu personalitate juridică care exercită în numele statului dreptul de proprietate cu privire la bunul ce face obiectul legii, fie unitatea cu personalitate juridică care are în patrimoniul său înregistrat bunul care face obiectul legii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civilă nr. 8778 din 1 noiembrie 2006, a admis recursul contestatorilor, a casat Decizia şi a admis apelul contestatorilor, a desfiinţat sentinţa civilă nr. 372 din 10 octombrie 2003 şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Braşov.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că Legea nr. 10/2001 priveşte dreptul persoanei îndreptăţite să adreseze notificare primăriei şi în caz de neacceptare a ofertei acesteia sau de respingere a notificării să conteste dispoziţia primăriei.
Ca urmare nu i se poate imputa reclamantului că a chemat în judecată instituţia emitentă a dispoziţiei atacate, cu motivarea că nu ar avea capacitate procesuală.
În virtutea rolului său activ (conferit de art. 129 alin. (5) C. proc. civ.) judecătorul trebuia să desluşească aspectul procesual generat de raportul juridic dedus judecăţii şi să confere efectiv reclamanţilor dreptul de acces la justiţie pe realizarea finalităţii şi scopului urmărit de Legea nr. 10/2001, de reparaţie pentru caracterul abuziv al preluării imobilelor la care se referă legea specială.
2. Al doilea ciclu procesual
Tribunalul Braşov prin sentinţa civilă nr. 189/S din 25 iunie 2009 a admis în parte contestaţia, a anulat în parte dispoziţia nr. 1178 din 21 mai 2003 emisă de pârâtă în ceea ce priveşte art. 2 al dispoziţiei. A fost obligată intimata pârâtă să emită în favoarea contestatorilor o nouă dispoziţie prin care să se propună măsuri reparatorii în echivalent raportate la valoarea de circulaţie a terenului conform prevederilor legii speciale de reparaţie pentru imobilul situat în Braşov, în suprafaţă de 419,8 m2 precum şi pentru construcţia demolată în suprafaţă de 86,46 m2.
Au fost respinse restul pretenţiilor, precum şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
În cauza venită spre rejudecare la această instanţă reclamanţii au declarat la primul termen de judecată că înţeleg să se judece cu Municipiul Braşov.
Rejudecând cauza urmare casării cu trimitere, Tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:
Imobilul situat în Braşov, în suprafaţă de 419,8 m2 a fost deţinut în proprietate de L.I. şi L.F., conform evidenţelor din CF. Pe acest teren a fost edificată o construcţie de 86 m2. Terenul şi construcţia au fost expropriate prin decretul nr. 147/1983.
Calitatea de moştenitori ai foştilor proprietari o au contestatorii L.T., L.V. şi L.G.
Contestatorul L.G. a decedat pe parcursul procesului, la 21 noiembrie 2008, locul acestuia în proces fiind luat de moştenitorii săi, A.G.S. (născută L.), L.M. şi L.D.N.
Terenul în litigiu, înscris în CF Braşov a fost trecut ulterior preluării de către stat în CF Braşov şi supus unor operaţiuni de comasare şi dezmembrare, contestatorii nefăcând dovada că în prezent imobilul - teren revendicat se mai află în proprietatea unităţii administrativ teritoriale, condiţie necesară pentru restituirea în natură.
Pe de altă parte din probele administrate (raportul de expertiză F.G., cercetarea la faţa locului) s-a constatat că terenul prin amplasare şi destinaţie nu permite restituirea în natură. Pe acest teren se află un bloc de locuinţe, o alee asfaltată, singura cale de acces auto către parcarea auto amenajată în spatele proprietăţii din aceeaşi stradă, care deserveşte blocul A 8 din str. Hărmanului şi alte două blocuri, unul perpendicular, iar altul paralel cu Blocul A 8, precum şi un garaj auto aparţine proprietarului de la bloc.
Cu privire la garaj, s-a constatat că acesta este format din beton şi cărămidă, neputând fi încadrat în categoria lucrărilor uşoare demontabile.
În raport de art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, terenul fiind afectat de amenajări de utilitate publică a localităţii, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Cât priveşte înţelesul sintagmei „amenajări de utilitate publică ale localităţii urbane şi rurale", s-a făcut trimiterea la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 care explică această sintagmă prin „căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare, etc.), dotări tehnico – edilitare subterane, amenajările de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele, determinate de la caz la caz, atât ca servituţi legale, cât şi în baza documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism".
S-a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească măsuri reparatorii şi pentru construcţia demolată ulterior.
Prevederile art. 1 alin. (2) şi art. 11 din Legea nr. 10/2001 au fost coroborate cu dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 astfel că s-a dispus ca reclamanţii să beneficieze de măsuri reparatorii potrivit legii speciale respective.
Curtea de Apel Braşov prin Decizia civilă nr. 157/A din 18 decembrie 2009 a respins apelul declarat de contestatori împotriva sentinţei nr. 189/2009 a Tribunalului Braşov.
În motivarea acestei decizii instanţa a reţinut în esenţă următoarele:
Întreaga suprafaţă de teren revendicată de 419,80 m2 a fost expropriată prin Decretul nr. 147/1983 şi este ocupată în prezent de mai multe infrastructuri, blocul de locuinţe din str. Hărmanului (pe 96,30 m2 din terenul în litigiu); garaj auto aparţinând unei persoane fizice (pe 55,22 m2 din terenul în litigiu); un teren ce aparţine în proprietate unei persoane fizice (pe 28,58 m2 din terenul în litigiu).
Din acest teren, suprafaţa de 329,70 m2 reprezintă domeniul public al Statului şi este ocupată de o parcare asfaltată, alee asfaltată cu acces la blocurile situate în str. Hărmanului.
Toată această configuraţie a fost identificată de expertul desemnat în cauză.
Nu a fost primită concluzia expertului în sensul că pe terenul în discuţie nu există reţele de utilitate publică sau alte detalii de sistematizare întrucât aceste concluzii au la bază, potrivit afirmaţiilor expertului, datele şi avizele obţinute de la principalii furnizori de utilităţi în anul 2002, pe parcursul soluţionării administrative a notificării, care exprimă o altă realitate.
Instanţa a constatat, examinând aceste avize şi documente, o altă situaţie de fapt şi anume reţele de distribuţie a gazelor naturale conform avizului emis de SC D.S.
S-a constatat aşadar că în conformitate şi cu Normele Metodologice în raport de starea de fapt identificată în cauză soluţia instanţei de fond este corectă şi ca atare s-au menţinut dispoziţiile instanţei de fond.
3. Recursul
Împotriva deciziei nr. 157/Ap/2009 a Curţii de Apel Braşov au declarat recurs reclamanţii contestatori.
Recursul nu a fost motivat în drept.
În fapt contestatorii au criticat soluţia instanţelor de apel şi de fond pentru superficialitatea în judecarea cauzei şi pentru interpretarea greşită a legii, deşi acestea erau obligate să stăruie în aflarea adevărului şi deşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recomandat în repetate rânduri autorităţilor române unde trebuie să acţioneze pentru a evita condamnările suferite de Statul Român.
Recurenţii au arătat că potrivit art. 11 pct. 3 din Legea nr. 10/2001 erau îndreptăţiţi încă de la data revendicării să primească în natură partea de teren rămasă liberă, în suprafaţă de 238 m2 iar pentru suprafaţa ocupată, de 182,372 m2, inclusiv pentru casa demolată, de 86,46 m2, să primească măsuri reparatorii. Cu toate acestea intimatul pârât făcând o greşită apreciere a legii a considerat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001, ignorând concluziile expertizelor solicitate chiar de acesta, întocmite de experţii M.H. şi L.A. care au arătat că „parte din teren poate fi restituit în natură în condiţiile legii, iar accesul în spatele blocurilor se poate realiza prin str. Hărmanului, existând spaţiu necesar amenajării acestuia".
Recurenţii au mai arătat că prin judecata superficială făcută în cauză s-a permis comiterea de ilegalităţi materializate în îngăduirea de către primar a construcţiei de garaje şi betonarea terenului, mutarea gardurilor de către vecinii de la numerele 9 şi 13, construirea de parcări pe terenul revendicat.
S-a mai invocat că terenul nu a fost supus nici un plan de sistematizare, până în 1994 şi că numai blocul ridicat pe aceasta este legal construit şi el are o singură cale de acces prin str. Hărmanului.
S-a mai invocat faptul că s-a făcut o greşită judecată la instanţa de fond în pofida probelor administrate iar judecătorul fondului, devenit judecător la instanţa de apel a influenţat completul care a judecat cauza în apel.
În întâmpinarea depusă la dosar intimatul Municipiul Braşov prin primar a solicitat respingerea recursului întrucât în mod corect, potrivit realităţii s-a constatat pe parcursul judecăţii că terenul revendicat nu este liber şi deci nu poate fi restituit în natură.
S-a arătat că instanţele au constatat prin probele administrate, inclusiv cercetare la faţa locului, că există o altă realitate decât cea exprimată de raportul de expertiză, impusă de densitatea mare a blocului din zonă şi de nevoile constante de bună utilizare a imobilelor (blocuri şi locuinţe individuale, pe o zonă afectată şi de reţele de canalizare şi electricitate) care au necesitate – chiar şi pe parcursul judecării procesului – lucrări de betonare alei, parcări, garaje.
4. Analiza instanţei de recurs
Examinând hotărârea atacată din prisma criticilor formulate care se pot încadra în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că Decizia Curţii de Apel este legală şi temeinică, recursul urmând a se respinge ca nefondat pentru considerentele de mai jos.
Măsurile de recuperare prevăzute de Legea nr. 10/2001 sunt dominate de regula restituirii în natură a bunului notificat în temeiul acestei legi.
În măsura în care restituirea în natură nu se poate realiza legea prevede măsurile reparatorii care se impun pentru dezdăunarea fostului proprietar sau moştenitorilor acestuia.
Criticile recurenţilor s-au referit în principal la greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 cât priveşte aprecierea instanţei că în cauză nu se poate realiza restituirea în natură a unei porţiuni din terenul revendicat şi anume de 238 m2. Fundamentul acestei critici îl reprezintă concluziile expertizelor efectuate în cauză (H.M. la fond şi F.G. la rejudecarea fondului după casare).
Instanţa de fond şi respectiv de apel au dat dovadă de corectă şi atentă examinare a cauzei şi au explicat pe baza documentelor din dosar înlăturarea constatărilor expertului H. – avute în vedere critic şi de comisia care a examinat notificarea reclamanţilor – cât priveşte lipsa reţelelor de utilitate publică pe terenul în litigiu.
Este de observat în acest sens că Dispoziţia nr. 1178 din 21 mai 2003 a motivat respingerea cererii de restituire în natură a terenului pe împrejurarea că acesta este ocupat de blocurile de locuinţe, lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupând întregul teren, situaţie ce rezultă din adresa Direcţiei de Arhitectură şi Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Braşov din 12 noiembrie 2003.
În primul dosar al Tribunalului Braşov există un memoriu tehnic, întocmit de un expert topograf - cadastru, H.M., în iunie 2002. Acest expert semnalează existenţa pe terenul revendicat: blocuri de locuinţe aferente străzii Hărmanului, un garaj de beton şi cărămidă al unui proprietar din imobil şi două garaje din structură metalică proprietate privată. Expertul menţionează că terenul revendicat se suprapune pe unul din drumurile de acces din spate ale blocurilor.
Expertul mai concluzionează că porţiunea de 235,76 m2 poate fi retrocedată deoarece „din documentele obţinute de la furnizorii de utilităţi nu a rezultat că pe terenul în cauză sunt amplasate reţele de utilitate publică".
Cu toate acestea, din corespondenţa pe care expertul o face cu diferiţi destinatari - existentă la dosar - rezultă că SC D.S. SA Sucursala Braşov, pe terenul ce urmează a fi restituit „deţine reţele de distribuire a gazelor naturale" (adresă din 13 august 2002) iar din schiţa anexată rezultă că acea conductă traversează terenul în litigiu pe lungul său.
În mod egal, din adresa emisă de E. SA din 21 mai 2002 transmisă expertului H. rezultă că această instituţie deţine pe terenul menţionat în gestiune şi exploatarea L. 1 K.V. amplasată conform schiţei.
În faza rejudecării cauzei în fond s-a dispus efectuarea unei expertize judiciare realizată de expertul F.G. care a semnalat aceleaşi ocupări ale terenului – (existente şi în 2002 şi evidenţiate în expertiza extrajudiciară de la acea dată). Expertul a explicat modalitatea prin care a ajuns la aceste concluzii: „conform datelor şi avizelor obţinute de la principalii furnizori de utilităţi din anul 2002, rezultă că pe terenul revendicat nu există reţele ale utilităţilor publice sau alte detalii de sistematizare".
Or, chiar furnizorii de utilităţi – potrivit adreselor din dosar au relevat existenţa unor reţele electrice şi de gaz metan.
Acest expert în răspunsul la obiecţiuni precizează că din terenul de la pct. 2 lit. a), aflat pe domeniul public, 42,65 m sunt ocupaţi de parcare şi 197,05 m2 de alee asfaltată.
În raport de aceste constatări, reţinute de instanţa de fond şi confirmate şi de instanţa de apel, critica că s-a făcut o judecată superficială care a condus la greşita aplicare a legii este nefondată şi neargumentată de recurenţii care nu comentează în nici un fel şi nici nu combat prin contraargumente motivările instanţelor.
Ca urmare, se constată că în mod temeinic şi în conformitate cu dispoziţiile legale corect aplicate speţei s-a constatat că terenul în discuţie, în întregul său, nu poate fi restituit în natură.
Explicaţia oferită de instanţă este susţinută de probe administrate şi necombătute, cum s-a arătat mai sus, de recurenţi.
Terenul este ocupat de obiectivele avute în vedere la expropriere, blocuri de locuinţe, iar porţiunea de teren betonată de 235,50 m2 nu poate fi integrată în noţiunea de „teren liber" în înţelesul Legii nr. 10/2001. Terenul este afectat de garaje proprietate privată, alei, auto şi pietonale care reprezintă o a doua ieşire spre strada a unei parcări amenajate în spatele blocurilor (şi în spatele terenului în litigiu).
Împrejurarea că mai există o ieşire (opusă acesteia), prin Str. Hărmanului nu este un argument pentru o eventuală dezafectare a ieşirii spre Str. 11 Iunie având în vedere zona extrem de aglomerată care o reprezintă segmentul de plan în analiză (conform schiţelor de situaţie aflate în mai multe exemplare la dosar) şi care impune ca normă de securitate ambientală existenţa unui flux de degajare multiplu a accesului la clădirile din zonă.
Terenul în discuţie este totodată ocupat cu reţele de distribuire a gazului metan şi reţele electrice, situaţie reţinută în mod corect de către instanţă la o analiză atentă şi amănunţită a documentelor aflate la dosarul soluţionării notificării pe baza informaţiilor produse de distribuitori.
Ca urmare în mod corect s-au înlăturat concluziile sub acest aspect ale expertului extrajudiciar.
Este de remarcat că aceeaşi concluzie – în sensul că terenul nu este afectat de reţele de distribuţie – prezentă şi în expertiza efectuată în cauză de expert F.G., este preluată de acesta de la expertul extrajudiciar, pentru că se referă la „datele şi avizele obţinute de la principalii furnizori de utilităţi din anul 2002" (pag. 5 din raportul de expertiză F.G.) şi deci nu se bazează pe propriile constatări.
Ca urmare, critica referitoare la greşita interpretare şi aplicare a legii este nefondată şi a condus la respingerea acestui motiv de recurs.
Celelalte aspecte semnalate în recursul reclamantei sunt simple comentarii care nu se pot încadra în nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. s-a respins ca nefondat recursul reclamanţilor contestatori cu consecinţa păstrării hotărârii Curţii de Apel Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii L.T., N. (L.) V., L.D.N., L.M. şi A.G.S. împotriva deciziei civile nr. 157/Ap din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1080/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4130/2011. Civil. Acţiune în anularea... → |
|---|
