ICCJ. Decizia nr. 4123/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4123/2011
Dosar nr. 18297/3/2010
Şedinţa publică din 14 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Decizia comercială nr. 200 din 14 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta SC U.S.C. SA împotriva sentinţei comerciale nr. 10564 din 10 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială în Dosarul nr. 18297/3/2010, în contradictoriu cu intimata SC S.M. SRL.
Analizând actele dosarului, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 10564 din 10 noiembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia de inadmisibilitate a cererii modificatoare, a respins cererea modificatoare, ca inadmisibilă, a admis excepţia de netimbrare a cererii de chemare în judecată şi a anulat, ca netimbrată, cererea prin care reclamanta SC U.S.C. SA a solicitat obligarea pârâtei SC S.M. SRL la plata sumei de 256.557,6 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de contravaloare a lipsei de folosinţă şi la ridicarea construcţiei edificate pe terenul situat în Bucureşti, sector 3; totodată, reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 19.232 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin cererea modificatoare reclamanta a înţeles să cheme în judecată alte persoane decât pârâta, aşa încât a apreciat că este întemeiată excepţia inadmisibilităţii; în altă ordine de idei, a mai constatat că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a timbra cererea, cu toate că a fost citată cu această menţiune, aşa încât a făcut aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, admiţând excepţia de netimbrare a cererii şi, în consecinţă, anulând cererea, ca netimbrată.
În baza art. 274 C. proc. civ., instanţa de fond a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 19.232 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentinţe, SC U.S.C. SA a declarat apel, solicitând schimbarea ei în parte, în sensul reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată.
În motivare, apelanta a susţinut că onorariul de avocat în cuantum de 19.232 RON este disproporţionat de mare în raport cu dificultatea, amploarea şi durata procesului. În aprecierea cuantumului onorariului, apelanta a afirmat că instanţa trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât şi volumul de muncă presupus pentru pregătirea apărării, care este determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
Analizând actele dosarului, precum şi sentinţa atacată, prin prisma criticilor aduse de apelantă, Curtea a reţinut următoarele:
Potrivit art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să achite cheltuielile de judecată, iar „judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
Singura critică adusă hotărârii vizează cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora reclamanta-apelantă a fost obligată.
Este notoriu că, aşa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa evocată de către apelantă, partea care a câştigat procesul nu poate obţine rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art. 274 C. proc. civ.) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil. O asemenea concluzie se impune şi în dreptul intern.
Aşadar, în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume care în mod real, necesar şi rezonabil au fost plătite de partea care a câştigat procesul în timpul şi în legătură cu acel litigiu.
Realitatea şi necesitatea cheltuielilor ţin de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă şi indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia şi au fost privite de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil, spre a obţine serviciul avocatului la calitatea preconizată, ca garanţie a succesului său.
Caracterul rezonabil al cheltuielilor impune ca, în raport cu natura activităţii efectiv prestate, complexitatea, riscul litigiului ori reputaţia celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.
În raport cu aceste consideraţii de principiu, Curtea a reţinut că, în contractul de asistenţă juridică nr. 339104/2010, pârâta-intimată şi avocatul său au agreat plata unui onorariu total de 19.232 RON, care a fost integral achitat, potrivit chitanţelor depuse la dosarul de fond.
Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., citate mai sus, reducerea onorariului avocatului poate fi dispusă în măsura în care se constată că el este nepotrivit de mare, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În raport cu valoarea pricinii – de 256.557,6 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, dacă s-ar avea în vedere fie şi doar primul capăt de cerere –, un onorariu care reprezintă un procent de cca. 2% din valoare nu poate fi apreciat ca nepotrivit de mare, ca să poată fi redus.
Nici în raport cu munca avocatului, onorariul nu a fost apreciat ca excesiv; din această perspectivă, a fost avut în vedere faptul că în faţa primei instanţe pârâta-intimată a formulat o întâmpinare, prin care a invocat nu numai excepţia netimbrării şi a inadmisibilităţii cererii, ci şi apărări pe fondul litigiului, iar faptul că reprezentarea prin avocat a avut loc doar pentru un termen de judecată se datorează înseşi reclamantei-apelante, care nu a înţeles să-şi îndeplinească obligaţia de timbrare a cererii, necesară legalei învestiri a instanţei, aşa încât nu ar putea fi imputat avocatului că asistenţa juridică a fost acordată doar pentru un termen de judecată; de aceea, nici nu poate fi sancţionată intimata-pârâtă, prin a nu i se recunoaşte posibilitatea de a-şi recupera cheltuielile de la partea care a declanşat procedura judiciară şi, prin aceasta, a obligat-o să avanseze cheltuieli reale, necesare şi rezonabile.
În considerarea argumentelor expuse mai sus, Curtea a apreciat că onorariul avocaţial la plata căruia reclamanta-apelantă a fost obligată de prima instanţă nu este nepotrivit de mare, astfel încât nu se impune să fie redus, motiv pentru care a respins apelul, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta care a învederat că Decizia pronunţată în apel este nelegală în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce priveşte acordarea onorariului de avocat.
S-a apreciat că un onorariu de 2% poate să nu fie considerat excesiv sau nepotrivit numai în condiţiile finalizării tuturor fazelor procesuale şi a depunerii, de către avocat, a unei munci de calitate şi într-un volum îndestulător în toate fazele litigiului.
Raportat la munca avocatului, care s-a prezentat la un singur termen de judecată şi a formulat doar o întâmpinare, onorariul acordat este excesiv, iar cenzurarea cheltuielilor de judecată nu este concepută ca o sancţiune, ci prin raportare obiectivă la volumul muncii depuse.
De asemenea, s-a solicitat a se constata că obligarea părţii la plata unui onorariu avocaţial nejustificat de mare nu trebuie să reprezinte o pedeapsă procesuală, un mijloc de avertizare şi coerciţie.
Deşi legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este neîntemeiat faţă de dispoziţia legală invocată şi de criticile concrete aduse de recurentă.
Astfel, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În acest caz, se au în vedere situaţiile în care considerentele hotărârii nu permit identificarea normelor aplicabile în cauză, hotărârea nu este motivată în drept sau normele de drept sunt încălcate sau aplicate greşit.
Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că Decizia instanţei de apel a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei, fiind motivată, în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, prin raportare la toate criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
De asemenea, instanţa de apel a apreciat caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată acordate la fond, în mod corect, având în vedere faptul că pârâta a formulat apărări nu numai pe excepţie, ci şi pe fondul litigiului, iar participarea reprezentanţilor intimatei la un singur termen de judecată se datorează reclamantei care nu a timbrat acţiunea, deşi avea această obligaţie anterior învestirii instanţei, conform art. 20 din Legea nr. 146/1997.
Prin urmare, obligarea intimatei la achitarea cheltuielilor de judecată nu poate fi privită ca având un caracter punitiv atât timp cât este justificată prin raportare la criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., iar partea care începe un demers procesual trebuie să îşi asume riscurile achitării cheltuielilor de judecată efectuate de cealaltă parte dacă se constată că se află în culpă procesuală.
Faţă de considerentele expuse mai sus, constatând că nu subzistă niciun motiv de modificare a hotărârii, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ., constatând culpa procesuală a titularului căii de atac apreciată ca nefondată, se va dispune obligarea recurentei să plătească intimatei suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC U.S.C. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 200 din 14 aprilie 2011, pronunţată de secţia a VI-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei SC S.M. SRL Bucureşti suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4127/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4119/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
