ICCJ. Decizia nr. 1187/2011. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1187/2011
Dosar nr. 47788/3/2008
Şedinţa publică din 14 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1160 din 26 noiembrie 2009, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul C.R.V., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi pe cale de consecinţă: a respins capetele de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumelor de 30.000 lei şi respectiv 135.000 lei, ca neîntemeiate; a admis în parte capătul de cerere privind plata daunelor morale şi pe cale de consecinţă: pârâtul a fost obligat, către reclamant, la plata sumei de 4.000.000 lei daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia penală nr. 1341 din 10 aprilie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a respins, ca nefondat, recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva deciziei penale nr. 221 din 19 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală; a admis recursul declarat de recurentul-intimat C.R.V., împotriva aceleiaşi decizii; a casat Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 1333 din 21 noiembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a I-a penală, şi rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C.R.V., pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000; a constatat că recurentul-inculpat a fost arestat de la 9 martie 2004 până la 6 iulie 2004.
A apreciat instanţa de fond că o despăgubire justă înglobează, în general, pierderea suferită şi beneficiul de care a fost lipsită victima din punct de vedere al daunelor morale, nefiind posibilă o determinare, cuantificare a acestora cu exactitate.
A mai reţinut instanţa de fond faptul că, cele afirmate de reclamant în acţiunea introductivă sunt susţinute de declaraţiile martorului audiat, sub aspect probator, alte probe din punct de vedere al prejudiciului moral sau material pretins a fi fost suferit de reclamant, nefiind administrate de acesta în mod nemijlocit, astfel că, în aprecierea sa asupra cuantumului despăgubirilor pretinse cu titlu de daune morale, s-a raportat la această probă şi la elementele şi datele ce rezultă din dosarul penal, apreciind că, faţă de cele expuse sub aspectul rolului şi caracterului acestui tip de despăgubiri şi situaţia concretă a reclamantului din speţă, din punct de vedere profesional, familial şi social suma de 2.000.000 Euro pretinşi de acesta şi susţinută, raportat la un gen de situaţie în care s-a pus problema acordării de daune morale, nu apare justificată. S-a apreciat că, suma de 4.000.000 lei Ron reprezintă, în cazul de faţă, o despăgubire suficientă, justă şi echitabilă, cu titlu de despăgubiri morale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 254 din 08 aprilie 2010, a admis apelurile declarate de apelantul-reclamant C.R.V., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, şi pe cale de consecinţă: a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe – Tribunalul Bucureşti
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, analizând criticile formulate de reclamant, se constată că unele dintre acestea vizează legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, lucru ce ar putea conduce la o eventuală schimbare a sentinţei instanţei de fond, iar altele, respectiv cele referitoare la nesoluţionarea cererii de acordarea dobânzii legale sunt apte să conducă al desfiinţarea hotărârii, în condiţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
S-a mai reţinut că, instanţa de fond nu s-ar preocupat de analizarea şi soluţionarea cererii reclamantului de acordare de dobânzi legale solicitate.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată, a declarat recurs Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru cele ce preced.
- Nu sunt indicate şi argumentate motivele pentru care au fost înlăturate sancţiunile recurentului, încălcându-se dispoziţiile art. 261 pct. 9 C. proc. civ.
- Criticile formulate în recursul declarat de Statul Român, privesc atât greşita interpretare a legii, art. 294 şi art. 297 C. proc. civ., cât şi încălcarea principiilor legalităţii părţilor în procesul civil şi al rolului activ al instanţei.
- O altă critică vizează faptul că judecătorii apelului au analizat, în exclusivitate, doar criticile şi pretenţiile formulate în apel de intimatul-reclamant C.R., care vizau rejudecarea pe fond a cauzei în apel, şi nicidecum retrimiterea cauzei spre rejudecare, la prima instanţă.
- Se critică Decizia şi prin faptul existenţei unei vădite contradicţii între considerente şi dispozitivul deciziei recurate, lipsa oricărei analize şi motivări asupra admiterii apelului Statului Român.
- Se critică, de asemenea, şi faptul că pentru considerentele de fapt şi de drept invocate şi dezvoltate prin motivele de recurs, instanţa de apel a greşit atunci când, admiţând toate apelurile, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, câtă vreme soluţia legală era aceea a anulării sentinţei apelate şi a reţinerii spre rejudecare, conform art. 297 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
În mod judicios, instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra unei pretenţii distincte, respectiv dobânda legală solicitată de reclamant. Nu se poate aprecia că o astfel de omisiune ar putea fi acoperită în litera şi spiritul art. 294 şi art. 297 C. proc. civ., câtă vreme lipsa oricărei judecăţi la fond asupra acestei pretenţii nu poate fi echivalată cu o situaţie dintre cele vizate de articolul menţionat.
Referitor la Decizia Curţii Constituţionale nr. 92 din 2 martie 2002 invocată de recurent, este de observat că, potrivit Constituţiei României, justiţia se înfăptuieşte prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi prin celelalte instanţe judecătoreşti, astfel încât invocarea deciziei menţionate cu referire la art. 297 alin. (1) C. proc. civ. este neavenită. Modificarea adusă art. 297 alin. (1) C. proc. civ. prin Legea nr. 202/2010 nu este incidentă în cauză, câtă vreme judecata apelului a avut loc anterior intrării în vigoare a acestei legi.
În mod greşit se susţine de către recurent, că judecata instanţei de apel ar fi nesocotit principiile egalităţii de tratament şi al rolului activ, câtă vreme aceasta a pronunţat o hotărâre cu respectarea principiilor menţionate.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată, în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 312 pct. 5 C. proc. civ.
De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 261 pct. 9 C. proc. civ., deoarece, din cuprinsul deciziei pronunţată de instanţa de apel rezultă că aceasta a fost încadrată în fapt şi drept, respectându-se dispoziţiile textului de lege menţionat.
Aşadar, faţă de cele reţinute, Înalta Curte constată că instanţa de apel în mod corect a desfiinţat sentinţa instanţei de fond, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Tribunalul Bucureşti.
Prin urmare, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 254 A din 8 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1188/2011. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 1184/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
