ICCJ. Decizia nr. 1193/2011. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1193/2011
Dosar nr. 247/42/2010
Şedinţa publică din 14 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgovişte sub nr. 5559/315/2007, reclamantul C.R.A. a chemat în judecată pe pârâta R. SA şi a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se constate dreptul său de proprietate asupra imobilului (construcţie şi teren) în suprafaţă de 2533 mp, situat în Târgovişte, şi pârâta să fie obligată să-i lase în deplină proprietate şi paşnică posesie acest imobil.
În motivarea acţiunii s-a arătat că imobilul situat la adresa indicată anterior a aparţinut autorului reclamantului M.I.C., care la rândul său l-a dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare din 30 ianuarie 1906, autentificat de Tribunalul Judeţului Dâmboviţa, imobil dobândit de la Dimitrie Atanasiu.
Reclamantul a mai precizat că imobilul a fost deţinut de tatăl său cu titlu de locuinţă, în mod continuu, până în anul 1941 şi că ulterior a fost preluat de către stat, fără titlu şi transformat în restaurant. După anul 2001 imobilul a intrat în posesia pârâtului, care l-a lăsat să se degradeze, deşi era monument istoric, iar în urma demersurilor efectuate pentru retrocedarea lui s-a emis Decizia nr. 5 din 06 ianuarie 2006, prin care s-a comunicat pârâtului că nu a prezentat suficiente documente care să-l îndreptăţească la retrocedarea lui şi i s-au dat îndrumări să se adreseze organelor competente pentru acordarea eventualelor despăgubiri.
Faţă de starea de degradare a imobilului s-a solicitat admiterea acţiunii şi constatarea calităţii de proprietar a reclamantului în condiţiile art. 111 C. proc. civ.
Prin precizarea de acţiune din 02 noiembrie 2007 reclamantul a învederat că pârâta SC R. SA s-a divizat, situaţie în care s-a înfiinţat o altă societate, respectiv SC R.M.R.T. – Mag SA care a preluat în activele sale şi acest imobil, menţionându-se că înţelege să continue procesul în contradictoriu cu această societate.
Prin cererea formulată la aceeaşi dată s-a solicitat şi a fost încuviinţată cererea de introducere în cauză, în calitate de pârâtă, a acestei societăţi, iar la 30 noiembrie 2007 s-a formulat o nouă precizare a acţiunii prin care s-a indicat obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acţiune în revendicare de drept comun, în temeiul art. 480 C. civ., imobilul fiind evaluat la 187.900 Ron în vederea stabilirii competenţei materiale.
Prin sentinţa civilă nr. 513 din 14 decembrie 2007, Judecătoria Târgovişte a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, menţionând că acţiunea este îndreptată împotriva a două societăţi comerciale, imobilele fac parte din fondul de comerţ al pârâtei SC R.M.R.T. Mag SA, obiectul acţiunii fiind mai mare de 100.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 181 din 25 februarie 2008, Tribunalul Dâmboviţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte, susţinând că litigiile ce privesc stabilirea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile sunt de drept comun, iar competenţa soluţionării în primă instanţă revine judecătoriei, şi că numai aspectele legate de rezolvarea patrimoniului societăţii comerciale au caracter comercial.
S-a mai reţinut că, nu se aplică competenţa jurisdicţiei comerciale ori de câte ori una dintre părţile litigante este o societate comercială, ci numai atunci când comercianţii săvârşesc acte de comerţ.
Fiind sesizată cu soluţionarea regulatorului de competenţă, Curtea de Apel Ploieşti, prin sentinţa civilă nr. 62/CC din 04 aprilie 2008 a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte pe considerentul că acţiunile reale, aşa cum este cea din cauza de faţă, nu figurează printre faptele obiective şi subiective de comerţ potrivit art. 3 şi art. 4 C. com., iar obligaţia generală de a nu aduce atingere dreptului de proprietate nu face parte din obligaţiile comercianţilor la care se referă textele enunţate.
În atare situaţie s-a reţinut că, deşi imobilul în litigiu face parte din fondul de comerţ al unei societăţi comerciale, o atare împrejurare nu este de natură să confere caracter comercial litigiului şi, pe cale de consecinţă, s-a stabilit în favoarea Judecătoriei Târgovişte competenţa de soluţionare a pricinii, instanţă în a cărei rază teritorială se află imobilul în litigiu, ţinând cont şi de valoarea acestuia inferioară sumei de 500.000 lei.
Cauza a fost reînregistrată la Judecătoria Târgovişte şi prin precizarea de acţiune din 03 septembrie 2008 s-a menţionat că valoarea imobilului revendicat este de 187.900 Ron.
Prin încheierea de şedinţă din 07 ianuarie 2009 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei SC R. SA şi s-a dispus scoaterea acesteia din cauză şi instanţa a luat act că reclamantul şi-a modificat obiectul cererii, în sensul revendicării numai a suprafeţei de 1835 mp. şi a construcţiilor aflate pe acesta, care în prezent aparţin SC R.M.R.T. Mag SA.
Prin sentinţa civilă nr. 3094 din 3 iunie 2009 Judecătoria Târgovişte a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Dâmboviţa. A reţinut în esenţă că, în urma expertizei evaluatorie efectuată în speţă (ca urmare a contestării de către pârâte a sumei la care s-a evaluat iniţial imobilul de către reclamant), obiectul cererii de chemare în judecată are o valoare de 1.031.876 lei, astfel nefiind incidente dispoziţiile art. 18 ind. 1 C. proc. civ., atâta timp cât a fost necesară efectuarea unei expertize în vederea stabilirii valorii reale a bunului.
Astfel, s-a considerat că, în speţă, competenţa de soluţionare a pricinii aparţine Tribunalului Dâmboviţa, iar o atare declinare se întemeiază pe o situaţie diferită şi pe un alt motiv decât cel care a stat la baza declinării competenţei conform sentinţei civile nr. 5103 din 14 decembrie 2007.
Prin sentinţa civilă nr. 347 din 17 februarie 2010, Tribunalul Dâmboviţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte, având în vedere dispoziţiile art. 18 ind. 1 C. proc. civ., care statuează că instanţa investită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului cererii, rămâne competentă să o judece, chiar dacă ulterior investirii intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect.
La stabilirea acestei măsuri s-au avut în vedere dispoziţiile art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., deoarece prin precizarea acţiunii, reclamantul a indicat valoarea de 187.900 lei şi faţă de declinările reciproce de competenţă, cauza a fost înaintată Curţii de Apel Ploieşti în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Prin sentinţa nr. 4/CC a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect acţiunea în revendicare în favoarea Judecătoriei Târgovişte.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut în esenţă următoarele.
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată pentru termenul din 30 noiembrie 2007, reclamantul a învederat că obiectul acţiunii îl reprezintă revendicare de drept comun a imobilelor teren şi casă situate la adresa indicată anterior, iar în vederea stabilirii competenţei, bunurile au fost evaluate la suma de 187.900 Ron., valoare de inventar a bunurilor menţionată în evidenţele Primăriei Târgovişte.
După soluţionarea unui prim regulator de competenţă vizând natura comercială sau civilă a litigiului, la data de 3 septembrie 2008 reclamantul a formulat o nouă precizare de acţiune prin care a indicat valoarea imobilului revendicat la 187.900 Ron., valoare în raport de care s-a stabilit şi taxa de timbru şi s-a timbrat acţiunea.
S-a mai reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată este un element esenţial de individualizare a acţiunii, motiv pentru care art. 112 pct. 3 C. proc. civ. impune stabilirea exactă a acestuia, dar şi o evaluare a sa, atunci când preţuirea este cu putinţă (respectiv în cadrul acţiunii patrimoniale sau a altor cereri care ar putea fi evaluate pecuniar).
Prin urmare, valoarea obiectului litigiului este stabilită de reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar momentul care interesează pentru stabilirea acestei valori şi determinarea competenţei materiale este acela al înregistrării sale.
În acest sens, dispoziţiile art. 18 ind. 1 C. proc. civ., statuează că instanţa investită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece, chiar dacă, ulterior, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantificarea valorii obiectului.
Raţiunea introducerii acestui text prin OUG nr. 138/2000 a fost aceea de a evita declinările reciproce de competenţă impuse de modificările intervenite pe parcursul procesului cu privire la valoarea obiectului litigiului.
În speţa de faţă s-a reţinut că prin două precizări consecutive (realizate în noiembrie 2007 şi septembrie 2008) reclamantul a evaluat imobilele ce fac obiectul revendicării la suma de 187.900 lei, care potrivit art. 1 pct. I lit. a) C. proc. civ. atrage competenţa de soluţionare a judecătoriei ca primă instanţă. De altfel, în acest sens s-a reţinut şi faptul că, în momentul soluţionării primului regulator de competenţă Curtea de Apel Ploieşti statuând că litigiul este de natură civilă a trimis cauza spre soluţionare Judecătoriei Târgovişte ţinând cont de valoarea imobilului revendicat ce se afla sub plafonul de 500.000 lei.
În atare situaţie, faţă de considerentele expuse şi raportat la art. 18 ind. 1 C. proc. civ., Curtea a reţinut şi în raport de valoarea imobilului că instanţa competentă să soluţioneze cauza este judecătoria, chiar în condiţiile în care ulterior, pe baza unei evaluări efectuate prin rapoartele de expertiză dispuse în cauză, valoarea imobilului a depăşit plafonul de 500.000 lei.
Împotriva ultimei hotărâri, respectiv sentinţa nr. 4/CC/ din 19 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC R.M.R.T. – Mag SA pe care a criticat-o pentru nelegalitate, susţinând că s-a dat o interpretare eronată dispoziţiilor art. 18 ind. 1 C. proc. civ.
Recurenta susţine că reclamantul a evaluat imobilele revendicate la suma de 187.900 lei, valoare ce nu s-a reţinut de către instanţă, considerând imobilele vădit subevaluate, motiv pentru care valoarea a fost stabilită prin expertiză, depăşindu-se plafonul de 500.000 lei.
Menţionează că, instanţa nu s-a aflat în situaţia în care întâi s-a stabilit o valoare a imobilului şi ulterior altă valoare, caz în care se aplică art. 18 ind. 1 C. proc. civ., în speţă singura valoare acceptată de instanţă a imobilului revendicat a fost cea stabilită prin expertiză.
Recurenta susţine că interpretarea instanţei stabilită prin sentinţa recurată este eronată, deoarece art. 18 ind. 1 C. proc. civ. nu se referă la situaţia în care instanţa neacceptând valoarea imobilului declarată de reclamant trece la evaluarea imobilului potrivit legii; susţine că are în vedere situaţia în care, după ce a fost stabilită incontestabil valoarea obiectului litigiului, datorită modificărilor condiţiilor economice se ajunge la situaţia ca valoarea să fie modificată ulterior.
Recursul este nefondat şi în afara criticilor prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În mod corect Curtea de Apel Ploieşti a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii în revendicare formulată de reclamantul C.R.A. în favoarea Judecătoriei Târgovişte, prin aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 18 ind. 1 C. proc. civ.
Astfel, s-a reţinut că valoarea imobilului este cea indicată iniţial de reclamant la suma de 187.900 lei, instanţa competentă să judece fiind judecătoria şi în condiţiile în care ulterior stabilirii acestei valori, pe baza unei evaluări efectuate prin expertiză dispusă în speţă, se stabileşte o valoare mai mare ce depăşeşte plafonul de 500.000 lei.
Se impune a fi reţinut că, prin cererea din 30 noiembrie 2007 (fila 38 dosar nr. 5559/315/207 al Judecătoriei Târgovişte), reclamantul şi-a precizat acţiunea ca o acţiune în revendicare de drept comun, iar bunurile revendicate s-au evaluat la 187.900 Ron.
Printr-un prim regulator de competenţă s-a stabilit natura litigiului, conflictul vizând natura comercială sau civilă.
Potrivit art. 112 pct. 3 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată va cuprinde printre altele, obiectul şi valoarea acestuia, după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu putinţă.
În speţă, valoarea obiectului litigiului este stabilită de reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar momentul stabilirii acestei valori pentru determinarea competenţei materiale este cel al înregistrării acţiunii.
Astfel, dispoziţiile art. 18 ind. 1 C. proc. civ., stabilesc că „instanţa investită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect.".
Prin introducerea acestui text, legiuitorul a dorit să evite declinările reciproce de competenţă datorate de modificările intervenite pe parcursul procesului cu privire la valoarea obiectului litigiului.
În speţă, la momentul investirii instanţei reclamantul a stabilit valoarea obiectului litigiului care, potrivit art. 1 pct.1 lit. a) C. proc. civ., a atras competenţa judecătoriei pentru soluţionarea acestuia în primă instanţă.
De fapt, urmărind evoluţia litigiului, se constată că după soluţionarea primului regulator de competenţă, când Curtea de Apel Ploieşti a stabilit că litigiul este de natură civilă, a trimis cauza spre soluţionare Judecătoriei Târgovişte, având în vedere faptul că valoarea imobilului era sub plafonul de 500.000 lei.
Reţinând că valoarea imobilului revendicat este cea stabilită după preţuirea făcută de reclamant la momentul investirii instanţei, în mod corect s-au interpretat dispoziţiile art. 18 ind. 1 C. proc. civ. şi s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte, astfel că recursul pârâtei urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC R.M.R.T. MAG S.A împotriva sentinţei nr. 4 CC din 19 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1192/2011. Civil. Recalculare pensie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1191/2011. Civil → |
|---|
