ICCJ. Decizia nr. 1180/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1180/2011
Dosar nr. 7771/83/2006
Şedinţa publică din 14 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 977/D din 20 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. 7771/83/2006, s-a admis contestaţia formulată de reclamanta I.E., astfel cum a fost precizată şi în contradictoriu cu STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR BUCUREŞTI reprezentat prin împuternicit D.G.F.P. SATU MARE, PRIMARUL MUNICIPIULUI SATU MARE, respectiv PRIMĂRIA, C.J.P. SATU MARE, SC P. SA SATU MARE, şi în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta C.J.P. SATU MARE şi în consecinţă:
A fost anulată în parte Dispoziţia nr. 1732 din 1 noiembrie 2008 emisă de pârâtul de ordin II, a fost păstrat actul emis în privinţa recunoaşterii calităţii de persoană îndreptăţită a notificanţilor, în calitate de moştenitori şi a constatării preluării abuzive a imobilului înscris în C.F. 3604 Satu Mare, sub nr.top 321/1 şi 321/2, căruia în natură îi corespunde casă şi teren în suprafaţă de 863 mp, amplasat în Satu Mare.
S-a respins cererea de restituire în natură a cotei de 19/20 din imobilul teren în suprafaţă de 278 mp înscris în C.F. 3604 Satu Mare sub nr. top 321/1 - situat în Satu Mare, aflat în folosinţa pârâtei-reclamante cu destinaţie de curte.
S-a constatat că imobilul construcţie cuprins în notificarea din 28 august 2001 şi 12 februarie 2002 cu elementele de identificare arătate anterior, nu se mai regăseşte în patrimoniul unităţii deţinătoare, ca efect al înstrăinării prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4551 din 18 decembrie 2002, încheiat între SC A.P.P. SA Satu Mare şi C.J.P. SATU MARE.
STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR a fost obligat să plătească reclamantei suma de 646.321 lei, conform expertizei întocmită de expert P.D., reprezentând valoarea de circulaţie a imobilului Corp B de sub nr. top.321/2 şi teren aferent de 863 mp de sub nr. top 321/1 şi 321/2 din C.F. 3604 Satu Mare.
Reclamanta a fost obligată să conserve din despăgubirile acordate dreptul ce se cuvine notificantului R.S.
S-a respins contestaţia faţă de pârâta A.V.A.S. Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, sector 1.
S-a respins excepţia invocată de Statul Român.
Au fost respinse restul cererilor cuprinse în acţiunea reconvenţională.
Pentru a pronunţa aceasta hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Raportat la noul cadru procesual solicitat de reclamantă prin care a cerut obligarea directă a Statului Român la plata valorii de circulaţie a imobilului din litigiu, situat în Satu Mare, înscris în C.F. 3604 Satu Mare, sub nr.top 321/1 şi 321/2, instanţa de fond a dispus, pe de o parte, identificarea topografică a parcelelor, prin lucrarea întocmită cu acordul părţilor de către exp. ing. C.I. (filele 314-318, vol. I), precum şi evaluarea imobilului stabilirea valorii de circulaţie prin expert A.N.E.V.A.R., d-na D.P. (filele 61-74, vol. II), cu precizarea că la evaluare s-a avut în vedere doar corpul de clădire preluat de stat cu ocazia naţionalizării, nu şi construcţia nouă edificată în prelungirea celei vechi, astfel cum a fost delimitată prin schiţele de evidenţiere topografică (fila 281) întocmită de SC S.P. SRL şi procesul verbal de deplasare a instanţei la faţa locului (fila 267).
Instanţa de fond a solicitat informaţii asupra funcţionalităţii celor două organisme create pentru punerea în aplicare a mecanismului de acordare a despăgubirilor Fondul P., care prin răspunsul de la filele 293, 301, comunică instanţei că în perioada ianuarie - decembrie 2008 au fost înregistrate la SC D.C. SA un număr 1158 titluri de conversie reprezentând acţiuni FP şi au rezultat 1051 acţionari noi ai FP, iar A.N.R.P. cu adresa de la fila 39 - vol. II comunică instanţei la solicitarea acesteia că au înregistrat un număr 9889 dosare de opţiune privind acordarea de despăgubiri în numerar şi/ sau acţiuni din care au fost emise titluri de plată pentru un număr de 2867 dosare, din care 28.99 % despăgubiri corespunzătoare primei tranşe şi un număr de 31 despăgubiri corespunzătoarei celei de a doua tranşe, confirmând că nici în anul 2009 Fondul P. nu a fost listat la bursă.
Prin urmare, raportat la pretenţia reclamantei, astfel cum a fost ea precizată, problema care a rămas în discuţie este cea a acordării de despăgubiri băneşti prin obligarea directă a Statului Român la plata acestora către reclamantă întemeiat pe calitatea de creditor şi pe dreptul acestuia de a obţine executarea întocmai a obligaţiei astfel cu prevăd art. 1073 C. civ. şi pe jurisprudenţa europeană, relevantă în acest sens fiind cauza Faimblat contra României publicată în M.Of. nr. 141 din 06 martie 2009.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Satu Mare iar prin Decizia civilă nr. 37 din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, s-a respins apelul pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel a reţinut că sunt nefondate criticile întemeiate pe dispoziţiunile Legii nr. 10/2001 prin care petentul Statul Român tinde la exonerarea sa de plată a măsurilor reparatorii prin echivalent bănesc, cu atât mai mult cu cât instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia pe dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Instanţa de apel a mai reţinut că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a constatat în repetate rânduri încălcarea de către Statul Român a dispoziţiilor sus evocate, datorită faptului că în prezent Fondul „P." nu funcţionează într-un mod susceptibil a duce la acordarea efectivă a unei despăgubiri.
Or, reţine instanţa de apel, în cazul unor astfel de acţiuni cum este cea în speţă, poate apărea conflictul privind dispoziţiile art. 1 din Protocolul 1 Adiţional la Convenţie, ceea ce impune conform art. 20 alin. 2 din Constituţia României, prioritatea normei din Convenţie, care face parte din dreptul intern aşa cum prevede art. 11 alin. 2 din legea fundamentală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Satu Mare solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii instanţei de apel admiterii apelului astfel cum a fost formulat şi reţinând excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice pentru Statul Român, a se înlătura obligarea recurentului la plata despăgubirilor.
Astfel criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei prin prisma următoarelor aspecte:
Se susţine că instanţa de apel fără a examina motivele invocate, reţine în considerente că apelantul tinde la exonerarea sa de plata a masurilor reparatorii prin echivalent.
Se susţine recurenta, motivele de apel vizau încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 şi respectiv ale art. 16 alin. (1) şi (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În aceeaşi idee se mai susţine de către recurent că emiterea în numele şi pe seama statului a unor titluri de despăgubiri este de competenţa exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor potrivit art. 3 lit. a), art. 5 alin. (1) lit. d) şi art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Se susţine astfel că plata despăgubirilor fiind prerogativa legiferată a Comisiei Centrale de pe lângă Cancelaria Primului Ministru este incidentă excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice pentru Statul Român, şi pe cale de consecinţă se solicită exonerarea recurentului de la plata despăgubirilor.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Instanţa de apel deşi evidenţiază motivele de apel invocate de Statul Român prin Ministerul Finanţelor, nu face o analiză a acestora prin prisma dispoziţiilor art. 3 lit. a), art. 5 alin. (1) lit. a) şi respectiv art. 13 şi art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Or, potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei precum şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile şi cererile părţilor.
Este real, că pot, fi îndeplinite condiţiile procedurale privind motivarea hotărârii, chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părţi, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raţionamente logico-juridice, numai că raportând aceste aspecte la considerentele hotărârii recurate, este de reţinut că acestea nu se circumscriu exigenţelor prevăzute de art. 261 C. proc. civ.
Motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum ci de conţinut, de esenţă, ea circumscriindu-se noţiunii de proces echitabil prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Totodată motivarea hotărârii înlătură arbitrariul făcând posibil controlul judiciar.
Or, în condiţiunile în care instanţa de apel nu a analizat motivele de apel invocate şi care vizau încălcarea dispoziţiilor art. 3, art. 5, art. 13 şi art. 16 din Legea nr. 247/2005, instanţa de recurs este în imposibilitate de a exercita controlul judiciar.
Aceasta cu atât mai mult cu cât dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 (incidente în cauză) cuprind o reglementare expresă şi imperativă privind modalitatea de stabilire şi acordare a despăgubirilor.
Competenţa privind modalitatea de acordare şi stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii revene in exclusivitate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde şi cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri.
De altfel art. 1 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reglementează sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor ce nu mai pot fi restituite în natură, dispoziţii ce au astfel un caracter nu numai expres dar si imperativ.
Din perspectiva celor expuse şi a faptului că hotărârea recurată nu se circumscrie exigenţelor art. 261 C. proc. civ., urmează ca în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ. a se admite recursul, a se casa hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe care urmează a examina toate motivele de apel prin prisma dispoziţiilor legale sus evocate precum si a Titlului VII din Legea nr. 247/2005
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Satu Mare împotriva deciziei nr. 37 A din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1183/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1172/2011. Civil → |
|---|
