ICCJ. Decizia nr. 1276/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1276/2011
Dosar nr. 1664/91/2009
Şedinţa publică din 16 februarie 2011
Asupra recursului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 703 din 17 noiembrie 2009, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Focşani. A respins ca neîntemeiată cererea pentru despăgubiri civile formulată de reclamantele M.M. şi I.(B.)I.A. în contradictoriu cu pârâţii Primăria municipiului Focşani, Prefectura judeţului Vrancea şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Focşani, ca prin sentinţa civilă nr. 97 din 17 aprilie 2004 s-a stabilit cadrul procesual obiectiv şi subiectiv, în care a figurat în calitate de pârâtă şi respectiva instituţie.
Referitor la fondul cauzei, prima instanţă a constatat că prin aceeaşi sentinţă pronunţată de Tribunalul Vrancea s-a stabilit cuantumul despăgubirilor, situaţie în care sunt incidente prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care cuprinde dispoziţii cu caracter retroactiv, astfel cum s-a stabilit şi prin Decizia nr. 52/2007 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii.
S-a reţinut că deşi în speţă nu s-a emis o decizie sau dispoziţie în sensul prevăzut de Legea nr. 10/2001, efectele unui asemenea act administrativ au fost conţinute în dispozitivul sentinţei civile nr. 97/2004, care a fost pronunţată anterior modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005.
In consecinţă, reclamantele pot urmări persoanele sau autorităţile care au obligaţia înaintării documentaţiei prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, din această perspectivă apărând ca neîntemeiată acţiunea prin care părţile urmăresc a obţine un titlu executoriu.
S-a respins şi capătul de cerere referitor la reactualizarea sumei acordată cu titlu de despăgubiri, constatându-se că prin sentinţa civilă nr. 392/2007 a Tribunalului Vrancea s-a obţinut reactualizarea sumei stabilită prin sentinţa civilă nr. 97/2004 pe perioada 14 noiembrie 2006 şi până la momentul depunerii expertizei, respectiv 16 mai 2007.
Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 91/A din 26 martie 2010 a respins cererea de repunere în termenul de apel. A respins ca tardiv formulat apelul declarat de reclamantele M.M. şi I.(B.).I.A. împotriva sentinţei pronunţată de tribunal.
S-a reţinut de către instanţa de apel că împrejurarea invocată de apelante că nu locuiau la adresa indicată la data comunicării hotărârii nu se încadrează în sintagma „mai presus de voinţa ei" prevăzută la art. 103 C. proc. civ., pentru că potrivit dispoziţiilor art.98 din cod, exista obligaţia părţilor de a încunoştinţa instanţa despre schimbarea locului unde s-ar fi putut înfăptui actele procedurale.
Împotriva acestei ultime decizi au declarat recurs reclamantele I.(B.).I.A. si M.M., întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Au arătat că instanţa de apel a reţinut în mod eronat incidenţa în speţă a prevederilor art. 98 C. proc. civ., întrucât nu au solicitat repunerea în termen motivat de faptul că sentinţa atacată s-ar fi comunicat la o altă adresă pe care aveau obligaţia de a o arăta instanţei, ci au susţinut şi dovedit că deşi hotărârea a fost corect comunicată în Bucureşti, sector 1, au fost în imposibilitate a declara şi motiva apelul în termenul prevăzut de lege, deoarece I.B.I.A. era plecată din ţară, iar M.M., fiind grav bolnavă şi având nevoie de supraveghere continuă, a locuit la numita C.I.A. şi nu a avut deci cunoştinţă de comunicarea sentinţei.
S-a apreciat astfel că hotărârea atacată este lovită de nulitate, în sensul că instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii.
In ceea ce priveşte incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ., au considerat că au dovedit prin înscrisurile depuse că ambele reclamante, în termenul de declarare a apelului, nu s-au regăsit la domiciliul declarat din str. L. nr. 1 şi că au exercitat calea de atac imediat ce au aflat de comunicarea hotărârii şi înlăuntrul termenului de 15 zile prevăzut de alin. (2) al art. 103 din cod.
Au arătat că au susţinut şi dovedit că I.B.I.A. s-a aflat în străinătate în perioada curgerii termenului de declarare a apelului, întrucât acesta a fost declarat prin fax de la Paris, iar în ceea ce o priveşte pe M.M., s-a făcut dovada unei stări de sănătate precare cu acte medicale, cât şi a faptului că nu a locuit în perioada de referinţă la adresa indicată, cu declaraţie notarială.
Au arătat totodată că în literatura de specialitate noţiunea de „împrejurare mai presus de voinţa părţii" nu a fost concretizată într-o opinie unanimă, astfel încât revine instanţei de judecată să stabilească dacă împrejurarea invocată de părţi intră sau nu sub incidenţa cerinţelor art. 103 C. proc. civ.
Au solicitat, pentru motivele arătate, admiterea recursului, casarea deciziei atacate, admiterea cererii de repunere în termen şi trimiterea cauzei la aceeaşi curte pentru a se soluţiona pe fond apelul.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
Nu pot fi reţinute criticile recurentelor privitoare la interpretarea greşită de către instanţa de apel a actului dedus judecăţii prin aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 98 C. proc. civ., având în vedere că reclamantele, dacă aveau cunoştinţă despre faptul că hotărârea instanţei de fond, comunicată la adresa indicată la dosar, nu va ajunge să le fie cunoscută, ar fi trebuit să anunţe instanţa asupra adresei utile la care poate fi comunicată respectiva sentinţă.
Referitor la incidenţa art. 103 C. proc. civ., se reţine că pentru aplicarea acestuia, partea trebuie să demonstreze că a fost împiedicată să acţioneze dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, asimilabilă forţei majore, care să nu-i permită să îndeplinească actul de procedură înlăuntrul termenului prevăzut de lege.
Faptul că la momentul comunicării sentinţei tribunalului, reclamantele au locuit efectiv la alte domicilii la care nu au fost citate nu este de natură să deplaseze momentul de la care începe să curgă termenul de exercitare a căii de atac.
Conform art. 98 C. proc. civ., schimbarea domiciliului trebuie adusă la cunoştinţa instanţei sub sancţiunea neluării ei în seamă, recurentele neputându-se prevala de propria culpă.
Stabilind că neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, legiuitorul a avut în vedere asigurarea stabilităţii circuitului juridic, nepermiţând repunerea în discuţie a unor situaţii definitive prin îndeplinirea termenelor procedurale decât pentru motive asimilabile forţei majore, mai presus de voinţa părţii, în condiţiile art. 103 alin. (2) C. proc. civ.
Pentru cele ce preced, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul se priveşte ca nefondat fiind respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele I.(B.).I.A. şi M.M. împotriva deciziei nr. 91/A din 26 martie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1331/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1230/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
