ICCJ. Decizia nr. 1333/2011. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1333/2011
Dosar nr. 2610/3/2008
Şedinţa publică din 17 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 352 din 13 martie 2009 şi încheierea din 7 iulie 2009 pronunţată în dosar nr. 2610/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC S.R.T. SRL şi în consecinţă a fost obligat pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA să plătească reclamantei suma de 323.297,5 lei reprezentând diferenţa dintre cuantumul despăgubirilor stabilite prin raportul de expertiză, respectiv 483.573 lei şi despăgubirea consemnată şi pusă la dispoziţia reclamantei, respectiv 160.175,5 lei.
Pentru a dispune în acest sens, în sinteză instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept.
Prin HG nr. 1127/2007 s-a aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional „Fluidizarea trafic DN 1 Km-8-100 Km 17 + 100 şi centura de nord a Municipiului Bucureşti obiect 5 B – Extindere la patru benzi a Centurii Rutiere a Municipiului Bucureşti pe sectorul cuprins între Km 2 + 400 şi intersecţia DN2" şi au fost identificate imobilele supuse exproprierii, în anexa acestui act normativ figurând reclamanta cu suprafaţa de teren de 342,21 mp.
Această suprafaţă de 342,21 mp face parte din terenul în suprafaţă de 9599,16 mp dobândită de reclamantă de la M.S. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6789/1999.
Cu privire la această suprafaţă de teren expropriată pârâtul a emis trei hotărâri de stabilire a despăgubirilor nr. 20, 21 şi 22 din 30 octombrie 2007 stabilind o despăgubire de 47910 Euro, respectiv 160.195,5 sumă care a fost consemnată pe seama şi la dispoziţia reclamantei prin recipisele de consemnare nr. 1945384/2, 1945391/2 şi 1945408/2.
Prin acţiunea de faţă reclamanta a contestat cuantumul despăgubirilor şi a solicitat stabilirea unei juste despăgubiri, la valoarea reală a bunului.
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a stabilit o despăgubire de 137.363 Euro, echivalent a sumei de 483.573 lei.
Având în vedere dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994 instanţa a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 323.397,5 lei reprezentând diferenţa dintre valoarea terenului şi suma consemnată precum şi la plata sumei de 5400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei au declarat apel Statul Român prin C.N.A.D.N.R. din România SA şi SC S.R.T. SRL.
În motivarea cererii de apel făcută de Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA au fost formulate următoarele critici:
Într-un prim motiv s-a susţinut că nu au fost avute în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în sensul că nu s-a ţinut cont la stabilirea despăgubirilor de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului său, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de acestea.
Printr-un al doilea motiv s-a susţinut, în ce priveşte coeficientul de 10% luat în calcul ca şi coeficient de diminuare a preţului în urma negocierii, s-a susţinut că este nerelevant deoarece nu a fost demonstrat criteriul prin care au ajuns la acest coeficient, iar pe de altă parte, este extrem de mic, existând o mare diferenţă dintre preţul de ofertare şi cel real, de tranzacţionare.
Printr-un al treilea motiv s-a susţinut că nu au fost respectate dispoziţiile exprese ale art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, în sensul că trebuia calculat sporul de valoare dobândit de restul terenului, spor care trebuia scăzut din valoarea despăgubirilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin dosarul nr. 281/A din 21 aprilie 2010, a luat act de renunţarea la judecata cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă SC S.R.T. SRL, a respins ca nefondată excepţia lipsei de interes formulată de Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA. S-a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-pârât Statul Român prin C.N.A.D.N.R.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că interesul reclamantei este dat de stabilirea valorii juste a imobilului expropriat şi că acest interes a fost stabilit de instanţa de fond cu ocazia stabilirii cuantumului despăgubirilor. S-a mai reţinut că, la termenul de judecată din 17 martie 2010 reclamanta a depus o cerere pe care instanţa de apel a calificat-o ca fiind o cerere de renunţare la judecata apelului. Pe fond, s-a menţionat că, stabilirea preţului s-a făcut prin consultarea unor oferte, dar s-a procedat la reducerea preţului ofertei cu 10%, procent considerat o limită modică de negociere. Celelalte critici au fost respinse pe motiv că, în lipsa unei alte expertize, deşi admisă de instanţă, dar la care s-a renunţat, nu se poate stabili o altă valoare.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs Statul Român prin C.N.A.D.N.R. invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ.
- Prin interpretarea greşită a actelor depuse de către intimata – reclamantă cererea de renunţare la acţiune şi declaraţia autentificată - instanţa de apel a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora. La data de 1 ianuarie 2009, reclamanta a depus la dosar o cerere de renunţare la acţiune prin care a arătat că renunţă la acţiune exprimându-şi acordul atât faţă de exproprierea terenurilor cât şi faţă de suma de 160.175,50 lei ce reprezintă cuantumul total al despăgubirilor oferite de Statul Român. Instanţa a interpretat greşit şi trunchiat conţinutul declaraţiei notariale, întrucât în această declaraţie se preciza că intimata înţelege să renunţe la orice cale de atac împotriva hotărârilor de stabilire a despăgubirilor, ceea ce înseamnă că renunţă la orice acţiune în justiţie fără a se preciza că se renunţă la calea de atac.
- Prin respingerea excepţiei lipsei de interes a intimatei - reclamante în susţinerea cererii de chemare în judecată, s-au încălcat dispoziţiile art. 15, art. 9, art. 5, alin. (8) şi art. 5 alin. (5) din Legea nr. 198/2004. Interesul este necesar a fi dovedit nu numai la momentul formulării cererii de chemare în judecată, ci ori de câte ori pe parcursul procesului oricare dintre participanţii la judecată apelează la una sau alte din formele care alcătuiesc conţinutul acţiunii, deci interesul este obligatoriu să subziste pe tot parcursul procesului. Reclamanta nu mai justifica un interes legitim şi actual deoarece s-a declarat de acord cu despăgubirile oferite.
- Reclamanta în prezenta cauză nu are calitate procesuală activă întrucât aceasta s-a declarat de acord cu cuantumul despăgubirilor.
Exonerând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată fondat recursul, în considerentele celor ce succed.
Recurentul, Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, în esenţă critică hotărârea invocând incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ.
Textul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii dar, se încadrează în acest motiv de recurs nu numai schimbarea naturii unui contract ci a oricărui act juridic dedus în justiţie, deci chiar a unui act juridic unilateral.
În cauza pendinte, reclamanta, la data de 10 octombrie 2009, a depus la dosarul cauzei (fila 7 dosar apel) cerere de renunţare la acţiune prin care a arătat că este de acord cu exproprierea imobilelor terenuri, construcţie, precum şi cu acordarea sumei totale de 160.195,5 Ron, echivalentul în lei, a sumei de 34,814 Euro, conform Hotărârii nr. 20 din 30 octombrie 2007.
Tot în acest sens, reclamantul a depus şi o declaraţie autentificată (fila 9 dosar apel) sub nr. 1868 di 30 septembrie 2009 la Biroul Notarului Public I.G., prin care declara pe propria răspundere că este de acord să primească cu titlu de despăgubire suma totală de 160.175,50 lei.
Or, în condiţiile în care reclamanta prin declaraţie autentificată a fost de acord cu cuantumul despăgubirilor, pe care le-a şi încasat, interpretarea actului unilateral, nu poate fi alta, decât aceea de renunţare la acţiunea promovată, pe rolul instanţei, împotriva Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA.
Potrivit art. 246 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să renunţe oricând la judecată fie verbal în şedinţă, fie prin cererea scrisă.
Renunţarea la judecată este un act unilateral de dispoziţie, prin care reclamantul având capacitatea de a dispune, îşi manifestă expres voinţa de a se desista de la judecată.
Ea produce numai efecte de ordin procedural, în sensul că reclamantul nu mai poate reveni asupra ei în cursul aceluiaşi proces.
Cererea de renunţare la acţiune şi declaraţia autentificată sub nr. 1868 din 30 septembrie 2009, care constituie acte unilaterale de dispoziţie, au fost greşit interpretate de instanţa de apel, ca fiind cereri de renunţare la apel, având în vedere că voinţa reclamantului este clar exprimată, fiind aceea de renunţare la acţiune.
Cu privire la motivele de recurs ce vizează lipsa de interes a reclamantei şi lipsa calităţii procesuale active, trebuie arătat că, renunţarea la acţiune a reclamantei combinată cu acceptarea ofertei de despăgubiri propuse de expropriator reprezintă acte unilaterale de voinţă, care au drept consecinţă eliberarea sumelor stabilite ca despăgubire, iar, prin încasarea acestor sume de către persoana expropriată, se stinge orice pretenţie a acesteia cu privire la valoarea imobilului expropriat, căci astfel s-ar încălca prevederile art. 5 alin. (5)din Legea nr. 198/2004.
Într-o astfel de manifestare de voinţă este lipsită de interes continuarea acţiunii în contestarea şi stabilirea despăgubirilor, căci actul juridic de acceptare a despăgubirilor oferite de expropriator, ca act unilateral, este prin natura sa irevocabil, nemaiputând fi revocat după ce a fost pus în executare prin încasarea despăgubirilor.
Drept urmare, în cauza supusă analizei se fac incidente şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cea de-a doua ipoteză, în sensul aplicării greşite a prevederilor Legii nr. 198/2004.
În consecinţă, hotărârea recurată este nelegală, şi fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte în baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ. va admite recursul, va casa Decizia şi sentinţa în sensul că va respinge acţiunea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN PRIN C.N.A.D.N.R. S.A împotriva deciziei civile nr. 281 A din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, şi a încheierii de şedinţă din 17 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Casează Decizia atacată şi sentinţa civilă nr. 352 din 13 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în sensul că respinge acţiunea reclamantei SC S.R.T. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1396/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1331/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
