ICCJ. Decizia nr. 1536/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1536/2011
Dosar nr. 6678/3/2010
Şedinţa din camera de consiliu de la 21 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 26 noiembrie 2009, reclamantul D.A.S., cetăţean român (conform menţiunilor din paşaport – fila 4 dosar nr. 8739/95/2009 al Tribunalului Gorj), cu domiciliul în Germania şi cu domiciliul ales la procuratorul N.V., în Tg-Jiu, judeţul Gorj, a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în Bucureşti, sector 5, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate, în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, caracterul politic al măsurilor administrative la care a fost supus autorul său S.M. şi obligarea pârâtului, în baza art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, la acordarea de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate şi morale, în cuantum total de 800.000 Euro.
Prin sentinţa civilă nr. 12 din 19 ianuarie 2010, Tribunalul Gorj, în urma invocării din oficiu a excepţiei de necompetenţă teritorială, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, competenţa de soluţionare a cererii aparţine secţiei civile a tribunalului în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată.
Or, în speţă, din copia paşaportului reclamantului rezultă că a fost emis de autorităţile competente de la domiciliul său - Bucureşti - fapt ce se coroborează şi cu declaraţia mandatarului său.
Faptul că reclamantul şi-a ales un domiciliu din punct de vedere procesual nu poate echivala cu domiciliul persoanei interesate în sensul Legii nr. 221/2009, ce are în vedere domiciliul astfel cum e definit de art. 13 din Decretul nr. 31/1954.
Prin sentinţa nr. 507 din 13 aprilie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
În motivarea sentinţei, s-a arătat că, din cuprinsul procurii speciale autentice aflate la fila 3 din dosarul Tribunalului Gorj, rezultă că reclamantul a declarat că domiciliul său este în Germania indicând, ca domiciliu ales, adresa mandatarului său.
S-a mai reţinut că nu a fost depus niciun înscris care să ateste că domiciliul reclamantului se află în Bucureşti, emiterea paşaportului de către autorităţile din Bucureşti nereprezentând dovada domiciliului.
În aceste condiţii, instanţa a apreciat că singurul domiciliu la care se poate raporta, pentru stabilirea competenţei teritoriale, este cel al mandatarului, care locuieşte în raza de competenţă a Tribunalului Gorj.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru considerentele ce succed:
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că domiciliul reclamantului este în Germania, aşa cum s-a indicat şi în cererea de chemare în judecată.
Astfel, atât în cuprinsul procurii speciale autentificate prin care l-a împuternicit pe mandatarul său, cât şi în paşaport, reclamantul figurează cu domiciliul în Germania, unde locuieşte efectiv.
Împrejurarea că domiciliul reclamantului este în Germania, ţară care face parte din Uniunea Europeană, alături de România, atrage aplicabilitatea Regulamentului (CE) nr. 44 din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială.
Din nota de fundamentare a regulamentului ( pct. 11 ) rezultă că, normele de competenţă trebuie să prezinte un mare grad de previzibilitate şi să se întemeieze pe principiul conform căruia competenţa este determinată, în general, de domiciliul pârâtului.
Potrivit dispoziţiilor art. 148 coroborat cu art. 149 pct. 1 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, instanţele româneşti sunt competente să soluţioneze litigiile dintre o parte română şi o parte străină, dacă pârâtul are domiciliul, reşedinţa sau fondul de comerţ în România.
Totodată, potrivit art. 155 din legea menţionată, în cazul în care instanţele române sunt competente şi nu se poate stabili care anume dintre ele este îndreptăţită să soluţioneze procesul, cererea va fi îndreptată potrivit regulilor de competenţă materială, la Judecătoria sectorului 1 al municipiului Bucureşti sau la Tribunalul Bucureşti.
În cauza de faţă, instanţele române au fost învestite cu judecata unui proces intervenit între un reclamant cu domiciliul în Germania şi o parte pârâtă cu sediul în România, având ca obiect o cerere formulată în temeiul Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Astfel de litigii, potrivit normei de competenţă teritorială absolută prevăzută de legea română [art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009] sunt date în competenţa tribunalului în circumscripţia căruia domiciliază reclamantul, înţelegând prin domiciliu acel element de identificare a persoanei fizice şi nu domiciliul ales la care o persoană solicită să îi fie comunicate actele de procedură.
Această interpretare se impune justificat de faptul că domiciliul procesual este lăsat la alegerea persoanei, iar prin reţinerea sa drept criteriu pentru determinarea competenţei teritoriale s-ar ajunge la eludarea dispoziţiei prevăzută de textul de lege mai sus arătat.
Aşa fiind, cum domiciliul reclamantului nu este în România, ci în străinătate şi cum, pe cale de consecinţă, nu se poate stabili care anume tribunal de pe teritoriul României este îndreptăţit să soluţioneze litigiul, în conformitate cu dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 105/1992, competenţa teritorială aparţine Tribunalului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1446/2011. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 1385/2011. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
