ICCJ. Decizia nr. 1550/2011. Civil. Revendicare imobiliară. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1550/2011
Dosar nr. 5621/1/2010
Şedinţa publică din 22 februarie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de faţă;
Prin cererea formulată la 21 iunie 2010 şi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la 24 ianuarie 2010, revizuentul I.D. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii B.D.C., S.L.C., C.C., Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava şi Municipiul Suceava, prin primar, a solicitat retractarea deciziilor contrare nr. 160 din 14 mai 2008 a Curţii de Apel Suceava, a deciziei civil nr. 250 din 5 septembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, cât şi a deciziei civile nr. 52 din 18 februarie 2008 a Tribunalului Suceava.
Cererea de revizuire, deşi indică generic dispoziţiile art. 322 C. proc. civ. fără a indica vreunul din cele 9 cazuri prevăzute în textul de lege, poate fi încadrată în dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Potrivit alin. (1) al art. 324 termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti în cazurile prevăzute de art. 322 pct. de la pronunţarea ultimei hotărâri.
Cum cererea a fost formulată la 21 iunie 2010, cererea de revizuire este tardiv formulată, faţă de data la care a fost pronunţată decizia ce se solicită a fi retractată 18 februarie 2008.
Înalta Curte, pentru cele ce preced, va respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul I.D. împotriva deciziei nr. 160 din 14 mai 2008 a Curţii de Apel Suceava – secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1546/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1554/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
---|