ICCJ. Decizia nr. 1650/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1650/2011
Dosar nr. 3169/99/2009
Şedinţa publică din 24 februarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia civilă, sub nr. 3169/99/2009, reclamantul A.G. a solicitat instanţei anularea dispoziţiei nr. 655 din 24 aprilie 2009, emisă de Primăria Iaşi, solicitând restituirea în natură a terenului, situat în Iaşi.
Prin sentinţa civilă nr. 1525 din 7 octombrie 2009 a Tribunalului Iaşi, s-a respins cererea formulată de reclamantul A.G., în contradictoriu cu Primăria Iaşi.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut, în esenţă, că dispoziţia nr. 655 din 24 aprilie 2009 este legală şi temeinică, fiind dată cu respectarea dispoziţiilor art. 10 şi art. 11 din Legea 10/2001 şi art. 10 pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, terenul solicitat a fi restituit în natură fiind afectat de utilităţi publice.
Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel A.G., criticând-o sub aspectul aplicării greşite a legii, în stabilirea măsurilor reparatorii, în modalitatea despăgubirilor, pentru preluarea abuzivă a imobilului, fosta sa proprietate.
Prin decizia civilă nr. 78 din 14 mai 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul reclamantului A.G. împotriva sentinţei civile nr. 1525 din 7 octombrie 2009 a Tribunalului Iaşi.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Iaşi a reţinut următoarele:
Prin dispoziţia nr. 655 din 24 aprilie 2009, emisă de Primarul Municipiului Iaşi, s-a dispus respingerea cererii de restituire în natură a terenului, motivat de faptul că acesta a fost sistematizat, fiind ocupat de construcţii - bloc de locuinţe, căi de acces auto şi pietonale. Prin aceeaşi dispoziţie, s-a propus acordarea despăgubirilor, în condiţiile Legii nr. 247/2005, pentru suprafaţa de 600 m.p. - teren şi construcţia demolată, de 50 m.p.
Reclamantul a pretins că este posibilă restituirea în natură a terenului din Iaşi, sens în care, pe lângă actele ce au stat la baza emiterii dispoziţiei, în apel, s-a efectuat o expertiză topometrică şi, potrivit concluziilor expertizei G.C., trupul de teren ce a aparţinut apelantului, în suprafaţă de 600 m.p., nu este liber, fiind ocupat de construcţia unui bloc şi alte utilităţi publice.
În aplicarea art. 10 şi 11 din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor preluate abuziv de stat şi ale căror construcţii au fost demolate, restituirea în natură se poate dispune doar pentru terenul liber şi nu pentru cel ocupat de blocuri şi alte utilităţi publice.
În speţa de faţă, atât din documentaţia depusă de primărie, cât şi din expertiza topometrică efectuată, rezultă cert că nu este posibilă restituirea în natură a terenului de 600 m.p., preluat în mod abuziv de stat, situaţie în care, în mod corect, prin dispoziţia contestată, s-a propus acordarea de despăgubiri, conform Titlului IX din Legea nr. 247/2005.
Terenul în litigiu este ocupat cu construcţii - blocuri de locuinţe, amenajări destinate nevoilor de acces auto şi pietonale, dotări tehnico-edilitare subterane.
Curtea a verificat posibilitatea de a i se aplica apelantului-reclamant măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii, oferite în echivalent, prev. de art. 1 alin. (2) şi (3) din lege, respectiv compensarea cu alte terenuri din rezerva municipiului. Prin adresa nr. 30234 din 8 aprilie 2010, a Primarului municipiului Iaşi, s-a comunicat faptul că municipiul nu are în proprietate bunuri sau servicii, şi, cu atât mai puţin, terenuri, care să poată fi oferite în compensare. S-a mai specificat faptul că, în mod constant, în anunţurile afişate lunar, conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, se precizează lipsa bunurilor şi a serviciilor care ar putea fi oferite în compensare.
Împotriva acestei decizii, a formulat recurs contestatorul A.G., solicitând admiterea recursului şi anularea dispoziţiei nr. 655 din 24 aprilie 2009, emisă de Primarul Municipiului Iaşi.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susţinut, în esenţă, că Primăria locală nu a procedat conform obligaţiilor legale de informare şi comunicare şi a încălcat dispoziţiile sentinţei civile nr. 1547, rămasă definitivă şi irevocabilă la data de 13 octombrie 2008, prin care fusese obligată să soluţioneze notificarea reclamantului,cu privire la retrocedarea imobilului teren, situat în Iaşi, pronunţând o soluţie care depăşeşte cadrul hotărârii judecătoreşti menţionate.
În acelaşi sens, s-a solicitat a se constata că documentaţiile Primăriei Locale nu fac dovada că terenul respectiv este afectat de sistematizări, căi de acces, amenajări destinate nevoilor de acces auto şi pietonale, dotări tehnico - edilitare subterane şi alte utilităţi publice. Mai mult, potrivit art. 10 şi 11 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură se poate dispune, în opinia recurentului, pentru terenul rămas liber, întrucât Primăria locală, prin răspunsul nr. 30744 din 17 aprilie 2010, menţionează că procedura de restituire a imobilelor nu a fost finalizată, iar terenurile şi construcţiile nu au statut juridic cert.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Învestite cu soluţionarea contestaţiei împotriva dispoziţiei nr. 655 din 24 aprilie 2009, emisă de Primăria Iaşi, prin care a fost respinsă notificarea formulată de reclamantul A.G. privind restituirea în natură a terenului, situat în Iaşi, şi a fost propusă acordarea de despăgubiri, în condiţiile Legii nr. 247/2005, instanţele au a verifica situaţia juridică a imobilului în litigiu.
În acest sens, au fost administrate, cu respectarea garanţiilor procesului echitabil, reglementate de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, proba cu înscrisuri şi cu expertiză imobiliară, din coroborarea cărora, a rezultat că terenul în litigiu a fost sistematizat, fiind, în prezent, ocupat de construcţii - blocuri de locuinţe, amenajări destinate nevoilor de acces auto şi pietonale, dotări tehnico-edilitare subterane.
Această situaţie de fapt, corect reţinută de instanţele anterioare, nu a fost combătută cu probe de către recurent, acesta mărginindu-se la a enunţa, în cuprinsul motivelor de recurs, simple alegaţii la adresa autorităţilor locale, care nu pot determina modificarea soluţiilor pronunţate în cauză.
În acelaşi sens, Înalta Curte constată că instanţa de apel a dat conţinut substanţial principiului rolului activ, reglementat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., administrând, din oficiu, proba cu expertiză imobiliară si proba cu înscrisuri, vizând posibilitatea acordării unui teren echivalent, în compensaţie, dar această modalitate de reparaţie nu poate fi concretizată, în absenţa unor terenuri disponibile, astfel cum a rezultat din adresa nr. 30234 din 8 aprilie 2010 a Primarului municipiului Iaşi.
Astfel, împrejurarea că Primăria municipiului Iaşi, prin răspunsul nr. 30744 din 17 aprilie 2010, menţionează că procedura de restituire a imobilelor nu a fost finalizată, iar terenurile şi construcţiile nu au statut juridic cert, nu poate determina schimbarea situaţiei juridice a terenului în litigiu, cu privire la care s-a stabilit, în mod cert, afectarea sa de detalii de sistematizare, ce reprezintă un impediment legal în restituirea în natură a acestuia.
În ceea ce priveşte posibilitatea restituirii în natură a terenului rămas liber, pretinsă de recurent, instanţa de recurs reţine că, din raportul de expertiză efectuat în etapa procesuală a apelului, rezultă că, în prezent, strada Austrului nu mai există, fiind ocupată de blocurile construite în zonă, iar trupul de teren în suprafaţă de 600 mp, situat în Iaşi, nu este liber, fiind ocupat, în integralitate, de construcţia unui bloc, servituţi şi alte utilităţi publice, astfel încât nu există nicio suprafaţa de teren liber, care să poată fi restituită în natură.
În virtutea acestor argumente, Înalta Curte apreciază că au fost corect interpretate şi aplicate dispoziţiile art. 10 şi 11 din Legea nr. 10/2001 republicată, nefiind operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Tot astfel, nu poate fi apreciat ca fondat motivul de recurs invocat de recurent privind nerespectarea sau depăşirea cadrului dispoziţiilor sentinţei civile nr. 1547 din 13 octombrie 2008 a Tribunalului Iaşi, prin care Primăria municipiului Iaşi fusese obligată să soluţioneze notificarea reclamantului, cu privire la retrocedarea imobilului teren, situat în Iaşi, câtă vreme această hotărâre nu impusese şi modalitatea de despăgubire, în sarcina debitoarei obligaţiei de soluţionare a notificării, ci doar stabilise această obligaţie, căreia intimata i s-a conformat, cu respectarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, care prevăd că, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent , ce pot consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În consecinţă, sentinţa civilă nr. 1547 din 13 octombrie 2008 a Tribunalului Iaşi nu a rămas fără efect util, determinând soluţionarea notificării recurentului reclamant A.G., cu respectarea cadrului legal în materie.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A.G. împotriva deciziei nr. 78 din 14 mai 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A.G. împotriva deciziei nr. 78 din 14 mai 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1648/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1386/2011. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
