ICCJ. Decizia nr. 1702/2011. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1702/2011
Dosar nr. 11152/2/2008
Şedinţa publică din 25 februarie 2011
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 492 din 19 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondate contestaţiile în anulare formulate de contestatoarele D.P. şi N.E. împotriva deciziei civile nr. 1473 din 16 noiembrie 2009 a aceleiaşi instanţe, pronunţate în contradictoriu cu intimaţii N.G., ş.a.
Prin această din urmă decizie s-a respins ca nefondat recursul declarat de aceleaşi părţi împotriva deciziei civile nr. 301A din 26 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Împotriva deciziei civile nr. 592 din 19 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs contestatoarea N.E.
În baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil pentru următoarele considerente:
Decizia nr. 592 din 19 aprilie 2010 a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti într-o contestaţie în anulare îndreptată împotriva unei decizii date în recurs, care este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
Din coroborarea acestui text de lege cu art. 320 alin. (3) C. proc. civ. - care prevede că hotărârea dată în contestaţia este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată - rezultă, pe cale de consecinţă, că şi Decizia nr. 592 din 19 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, este irevocabilă şi nu mai poate fi atacată cu recurs.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea N.E. împotriva deciziei civile nr. 592 R din 19 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1707/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1701/2011. Civil. Limitarea exercitării... → |
---|