ICCJ. Decizia nr. 17/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 17/2011
Dosar nr. 6289/120/2008
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2011
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea dată în şedinţa publică din 03 aprilie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de recurenta-pârâtă SC P. SA – membru O.M.V. Grup.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta SC P. SA – membru O.M.V. Grup, care a criticat-o ca fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Învestită cu judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin încheierea din 13 octombrie 2009, suspendarea judecăţii în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a neprezentării părţilor legal citate.
Cauza a stat în nelucrare până la 19 octombrie 2010, când instanţa a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 11 ianuarie 2011.
La acest termen, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare pe excepţia de perimare, ce se impune a fi admisă pentru următoarele motive:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.
Astfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situaţie datorată lipsei de diligenţă a părţii, care nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea să o facă.
Aceasta este şi situaţia în speţă unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 13 octombrie 2009, părţile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii cererii de recurs.
Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 13 octombrie 2010, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., nici una din părţi nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.
Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiaşi text de lege perimarea operează de drept şi că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de pârâta SC P. SA - Membru O.M.V. Grup împotriva încheierii din 3 aprilie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1668/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1665/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
