ICCJ. Decizia nr. 181/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 181/2011
Dosar nr. 2888/109/2009
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 270 din 14 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, a fost admisă contestaţia formulată de reclamant şi s-a dispus anularea Dispoziţiei nr. 1629/2009, în parte, constatându-se că petentul este îndreptăţit la acordarea de despăgubiri, stabilite în condiţiile legii speciale, pentru suprafaţa de 969 mp, teren situat în Piteşti, judeţul Argeş, cu menţinerea în rest a dispoziţiei şi cu acordarea de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2193 din 31 octombrie 1964, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra 1269 mp cu vecinătăţile: la răsărit - terenul MFA, la Apus - proprietatea P.G., la miazăzi - strada P. şi la miazănoapte - proprietatea P.G. si G.A.C., şi a unei case construită din bârne, compusă din 2 camere şi antreu.
La baza contractului a stat certificatul nr. 33460 din 26 octombrie 1964, care atestă suprafaţa totală a terenului înstrăinat de 1269 mp.
Prin Decretul de expropriere nr. 465/1970 întreg imobilul proprietate reclamantul a fost expropriat în vederea sistematizării zonei P., 300 mp fiind atribuită în natură prin Decizia nr. 138/1971 a Consiliului Popular al Municipiului Piteşti.
La apariţia Legii nr. 10/2001, reclamantul formulează notificare pe care o adresează Primarului Municipiului Piteşti care prin Dispoziţia nr. 21/2006 admite cererea de acordare despăgubiri atât pentru diferenţa de 969 mp cât şi pentru construcţia demolată, în suprafaţă construibilă de 72,90.
Dispoziţia, ataşată dosarului întocmit pentru despăgubiri în favoarea reclamantului, a fost înaintată A.N.R.P. care, deşi nu a exprimat-o în mod expres, propune modificarea dispoziţiei în sensul reducerii suprafeţei de teren de la 969 mp la 437 mp.
Drept urmare, se emite dispoziţia contestată prin prezenta, fără să se motiveze reducerea de suprafaţă, făcându-se doar trimitere la un referat al comisiei A.N.R.P.
În cuprinsul acesteia, A.N.R.P. justifică „recomandarea" prin împrejurarea că în actele anexe decretului de expropriere reclamantul figurează numai cu 737 mp.
La momentul emiterii primei dispoziţii, autorităţi competente au efectuat documentaţia în teren, astfel că se întocmeşte planul de situaţie (f. 3 - 7) din care rezultă, coroborat cu schiţa de la fila 31, că întreaga suprafaţă de 1269 mp a fost ocupată de construcţii de blocuri de locuinţe şi spaţii aferente (alei, grădiniţe ale blocurilor etc.).
Potrivit adresei nr. 15499 din 9 ianuarie 1971, rolul fiscal al reclamantului a fost anulat, întrucât întreg terenul proprietatea sa (înscris conform actului de vânzare-cumpărare) a fost expropriat prin Decretul nr. 465/1971.
Această situaţie de fapt este confirmată şi de terţe persoane care, prin declaraţii pe proprie răspundere, autentice, extrajudiciare, arată că reclamantul a fost lipsit de întreaga suprafaţă de teren cumpărată de la unchiul unora din martori, pe acest amplasament construindu-se blocurile din P.
Prin urmare, reducerea suprafeţei de la 969 mp la 437 mp; ultimii rezultaţi din diferenţa a 737 mp, cu cât a figurat petentul n acte oficiale ca expropriat, şi 300 mp atribuiţi în F.S. fără număr, este neîntemeiată, iar pe lângă aceasta şi nelegală deoarece:
- dispoziţia nr. 21/2006 a devenit definitivă, nefiind contestată sau anulată pe cale judecătorească;
- A.N.R.P. nu are competenţa de a impune modificarea dispoziţiei emise, cu atât mai puţin a „pune în gardă" autorităţile locale prin trimiterea la infracţiunile ce s-ar putea săvârşi când se emit dispoziţii în lipsa documentelor justificative, ci doar a refuza p lata despăgubirilor pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.
Procedând astfel, A.N.R.P. nu apare ca un organism creat în scopul alinierii la Uniunea Europeană şi al recuperării cu celeritate de către persoanele îndreptăţite a proprietăţilor lor, ci un obstacol sau, cel puţin, o cauză de întârziere în realizarea drepturilor cetăţeanului, vătămat astfel în conţinutul patrimoniului său reprezentat de drepturi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Primarul Municipiului Piteşti iar prin Decizia civilă nr. 32 din 11 martie 2010 a Curţii de Apel Piteşti s-a respins ca nefondat apelul pârâtului reţinându-se următoarele considerente:
Prin actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2193 din 31 octombrie 1964 reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 1269 mp şi a unei case compusă din 2 camere şi antreu, iar prin Decretul de expropriere nr. 465/170 întreg imobilul a fost expropriat în vederea sistematizării zonei P., fiind atribuiţi în natură 300 mp, prin Decizia nr. 138/1961 a Consiliului popular al municipiului Piteşti.
În urma notificării formulate de petent în baza Legii nr. 10/2001 s-a emis Dispoziţia nr. 21/2006 prin care a fost admisă cererea de acordare de despăgubiri, atât pentru diferenţa de 969 mp cât şi pentru construcţia demolată în suprafaţă construibilă de 72,90 mp.
Această dispoziţie a fost înaintată A.N.R.P. care indirect a propus modificarea acesteia, în sensul reducerii suprafeţei de teren de 969 mp, la 437 mp cu toate că aceasta nu avea competenţă în sensul arătat, neavând posibilitatea să impună entităţilor investite cu soluţionarea notificărilor să-şi modifice sau să-şi anuleze propriile decizii, care se înaintează către A.N.R.P., numai după rămânerea lor definitivă, adică numai după expirarea termenului în care aceste dispoziţii puteau fi contestate.
S-a mai reţinut faptul că prima dispoziţie respectiv nr. 21/2006 nu a fost anulată de către instanţă întrucât aceasta îşi produce efectele, entitatea învestită cu aplicarea Legii nr. 10/2001 neavând posibilitatea legală de a-şi anula propriul act, încât dispoziţia emisă ulterior primei, respectiv Dispoziţia nr. 1629/2009 este nelegală, motiv pentru care în mod corect, a fost anulată de instanţa de fond.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Piteşti solicitând desfiinţarea hotărârii instanţei de apel şi pe cale de consecinţă respingerea acţiunii reclamantului.
Recurentul a făcut o descriere a evoluţiei litigiului, arătând că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că prin Decretul de expropriere nr. 465/1970 a fost preluată în proprietatea statului întreaga suprafaţă fostă proprietate a autorului reclamantului, adică 1269 mp şi că dispoziţia nr. 1629/2009 a fost dată cu respectarea datelor conţinute în înscrisurile anexate la notificare.
În şedinţa publică de azi s-a ridicat de către intimat excepţia nulităţii recursului, întrucât sunt redate ca motive de recurs motivele de apel.
Faţă de excepţia nulităţii recursului invocată de intimat, instanţa reţine că excepţia este incidentă în cauză, urmând a se admite.
Astfel recursul este nul în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele şi cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
În cauză, nu numai că recurentul nu s-a conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. neindicând motivele de nelegalitate din art. 304 C. proc. civ., pe care şi-ar întemeia recursul dar nu a formulat nici critici la adresa hotărârii instanţei de apel, care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici propriu zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.
Modalitatea de motivare a recursului adoptată de recurent, constă practic în redarea istoricului cauzei, fără a se arăta în concret în ce constă greşeala instanţei de apel.
Când în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu zise la adresa deciziei, care face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia, iar succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nefiind structurată din punct de vedere juridic în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, sancţiunea care intervine şi se impune este nulitatea recursului.
Astfel, având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare invocată de intimatul - reclamant B.I. şi în consecinţă
Constată nul recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Piteşti împotriva deciziei nr. 32 A din 11 martie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul-pârât să plătească intimatului-reclamant B.I. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1827/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 180/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
