ICCJ. Decizia nr. 179/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 179/2011
Dosar nr. 27695/3/200.
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 470 din 3 aprilie 2009 pronunţată în dosarul nr. 27695/3/2007 de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul C.C.I. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că dispoziţia nr. 817 din 20 mai 2000 care se solicita a fi lămurită, a fost pronunţată în temeiul sentinţei civile nr. 4678 din 24 martie 1999, definitivă şi irevocabilă,pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 8266/1997.
Potrivit dispozitivului acestei sentinţe pârâtele Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC H.N. SA au fost obligate să lase reclamantului C.C. în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, sector 1.
Reclamantul a solicitat că pârâtul din prezenta cauză, să menţioneze explicit în conţinutul actului administrativ că se restituie imobilul precizat mai sus, „cu terenul aferent acestuia", dispoziţie ce nu este cuprinsă în sentinţa civilă nr. 4678 din 24 martie 1999. Atâta timp cât dispoziţia nr. 817/2000 este dată pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, nu poate să conţină altceva decât dispozitivul sentinţei civile puse în executare. Soluţia contrară ar duce la încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti menţionate.
Tribunalul a apreciat că prin cererea de faţă reclamantul tinde la modificarea unei hotărâri definitive şi irevocabile prin alte mijloace decât cele prevăzute de lege (căile legale de atac, lămurirea sau completarea dispozitivului).
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat apel la 25 august 2009 de către C.C.I. cu respectarea termenului prevăzut de art. 284 C. proc. civ., sentinţa fiind comunicată apelantului la 9 iulie 2009 conform dovezii aflate la fila 106 dosar fond.
În motivele de apel se critică sentinţa arătându-se că în motivarea instanţei, se tinde la modificarea unei hotărâri definitive şi irevocabile prin alte mijloace decât cele prevăzute de lege.
Astfel, prin încheierea din data de 25 ianuarie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia necompetenţei funcţionale a instanţei şi a înaintat cauza spre competentă soluţionare a secţiei a IX a contencios administrativ şi fiscal. Aceasta încheiere este una interlocutorie iar, judecătorul fiind „legat" de aceasta, nu mai poate reveni asupra celor decise.
Apelantul precizează că, în faţa instanţelor judecătoreşti care i-au reconfirmat calitatea de proprietar, a făcut dovada calităţii procesuale active prin contractul de vânzare-cumpărare din 19 decembrie 1941 încheiat între A.Z. şi O.E., bunica apelantului, precum şi prin actul de donaţie din 25 noiembrie 1994 prin care bunica i-a donat imobilul. Din aceste acte reiese cu certitudine şi suprafaţa totală de teren de 297 mp din care, aferent corpului A este 7.10%.
De asemenea, apelantul a precizat că nici Anexa la decretul ce naţionalizare nu face distincţia între teren şi construcţie, la poziţia nr. 5541 prevăzându-se doar că proprietarei O.E. i se vor naţionaliza mai multe apartamente printre care şi cel din str. A. nr. 8.
Petitul acţiunii în recunoaşterea calităţii de proprietar a respectat întocmai prevederile actului de preluare, în consecinţă, şi dispozitivul hotărârilor judecătoreşti irevocabile care îi recunosc calitatea de proprietar deposedat abuziv sunt întocmai ca şi actul de preluare.
Mai mult decât atât, nu este de neglijat nici faptul că statul român a dispus e acest imobil cu tot cu terenul aferent (a se vedea contractul de vânzare-cumpărare anulat irevocabil, încheiat cu R.E.), aşadar se recunoaşte implicit faptul că s-a preluat şi terenul.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 154A din 2 martie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantului C.C.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut în esenţă următoarele:
Imobilul din Bucureşti, sector 1 a fost restituit prin sentinţa civilă nr. 4678 din 24 martie 1999 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti reclamantului C.C.I. care a fost pus în posesie, cu excepţia ap. 7 vândut de SC H.N. SA prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 619/21612 din 5 noiembrie 1996 şi care la data naţionalizării a avut alt proprietar.
Nici în dispozitivul hotărârii judecătoreşti care intră în puterea lucrului judecat şi care are caracter executoriu şi nici în procesele verbale de punere în posesie nu este indicată componenţa imobilului din corpul A et. 2.
Curtea apreciază că se impune lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 4678 din 24 martie 1999 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sub aspectul precizării componenţei imobilului restituit (teren+ alcătuirea construcţiei) printr-o contestaţie la titlu prin care să se solicite stabilirea întinderii şi înţelesurilor obligaţiei de restituire, iar în cadrul acţiunii să se stabilească printr-o expertiză alcătuită din construcţie şi terenul aferent acesteia conform art. 400 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
Obiectul contestaţiei la titlu urmăreşte clarificarea, interpretarea, a explicarea dispozitivului hotărârii pentru a se obţine executarea întocmai a acestora, reţinându-se că instanţa de fond corect a respins cererea, deoarece altfel ar conduce la modificarea (completarea) dispozitivului sentinţei civile irevocabile de restituire, în care nu se precizează terenul aferent.
Împotriva deciziei civile nr. 154A din 2 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în termen legal a declarat recurs reclamantul C.C.I., care, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. formulează următoarele critici.
Se susţine că greşit s-au aplicat dispoziţiile art. 1201 C. proc. civ. şi că în cauză nu există identitate de obiect.
Prin acţiunea promovată se solicită obligarea pârâtului să emită o dispoziţie pentru lămurirea dispoziţiei nr. 817 din 29 mai 2000, în sensul menţionării explicite a faptului că „se restituie în proprietatea reclamantului imobilul situat în Bucureşti, corpul A, etajul 2, sector 1, cu terenul aferent acestuia, în condiţiile în care la punerea în posesie a acesteia se susţine că s-a restituit numai apartamentul, nu şi terenul.
Mai arată recurentul că a făcut dovada dreptului de proprietate şi pentru terenul aferent apartamentului, în condiţiile în care în actul de preluare a fost trecut „imobilul" şi că statul a dispus de apartamente cu terenul aferent astfel cum s-a menţionat în contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu chiriaşii săi şi anulate în justiţie, astfel că măsura reparatorie trebuie să se apropie de măsura deposedării abuzive.
Se mai învederează că în mod greşit instanţa îl trimite la un alt demers judiciar prin formularea unei contestaţii la titlu (recunoscându-i astfel vătămarea drepturilor), cu toate că trebuia să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Instanţa de apel a reţinut corect că prin hotărârea judecătorească irevocabilă s-a stabilit că recurentul din cauză are calitate de proprietar al imobilului situat în Bucureşti invocându-se contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 19 decembrie 1941 între A.Z. şi bunica sa O.E. şi prin actul de donaţie prin care cea din urmă i-a donat imobilul la 25 noiembrie 1994.
În conţinutul acestor acte este evidenţiată şi suprafaţa de 297 mp teren, din care 7,10% teren aferent corpului de clădire A.
Este evident că recurentul a făcut dovada dreptului de proprietate şi pentru terenul aferent apartamentului în discuţie anterior preluării abuzive de către stat, instanţa reţinând că prin actul de preluare a fost preluat „imobilul", această noţiune cuprinzând terenul aferent şi construcţia. Ar fi de neînţeles să se aprecieze că s-au preluat apartamentele din imobil şi terenul a fost lăsat în continuare foştilor proprietari.
În plus, acest aspect este susţinut de faptul că statul a dispus de apartamentele preluate şi de terenul aferent lor, împrejurare confirmată prin contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu chiriaşii săi şi care ulterior au fost anulate în justiţie. (A se vedea contractul de vânzare-cumpărare nr. 1534/2316 din 25 noiembrie 1996 prin care se înstrăinează imobilul din Bucureşti, sector 1 de Primăria Municipiului Bucureşti – prin mandatar SC H.N. SA, cumpărătoarei R.E., imobilul fiind compus din construcţie în suprafaţă de 79,68 mp, cotă indiviză de 2,29% din părţile de folosinţă comună şi 10,70 mp teren).
Faţă de aceste aspecte trebuia înţeles că la punerea în posesie, care este în desfăşurare trebuie înţeles că prin Dispoziţia nr. 817 din 29 mai 2000 emisă de Primarul Municipiului Bucureşti s-a dispus restituirea către recurentul C.C.I. imobilul situat în Bucureşti, corpul A, etajul 2, sector 1, prin „imobil" înţelegându-se construcţie şi teren, dispoziţie emisă în baza sentinţei nr. 4678 din 24 martie1999 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.
Numai în acest fel măsura reparatorie se apropie de măsura deposedării abuzive aşa cum s-a arătat anterior.
Prin soluţionarea favorabilă a cererii recurentului reclamant din această cauză s-ar ajunge la completarea dispozitivului sentinţei civile enunţată anterior, care este irevocabilă, lucru nepermis de lege, astfel că o asemenea critică nu poate fi primită.
Cu totul în subsidiar trebuie reţinut că executarea dispoziţiei trebuie realizată, avându-se în vedere că noţiunea de „imobil" trebuie înţeleasă că are în componenţă atât construcţie, cât şi teren.
Precizarea făcută de instanţa de apel cu privire la lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr .4678 din 24 martie 1999 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti privind componenţa imobilului restituit ( teren + alcătuirea construcţiei) vizează calea pe care ar trebui să o urmeze reclamantul în cazul imposibilităţii finalizării litigiului prin punerea în posesie.
Faţă de considerentele expuse, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat, menţinându-se hotărârea recurată ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.C.I. împotriva deciziei nr. 154 A din 2 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 180/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1757/2011. Civil → |
|---|
