ICCJ. Decizia nr. 1827/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.1827/2011
Dosar nr.17/30/2009
Şedinţa publică din 2 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 17/30/2009 reclamanţii I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A. şi I.D.M. au solicitat, în temeiul art. 21 alin. (4), art. 25 şi celelalte dispoziţii ale Legii nr. 10/2001, HG nr. 498/2003 şi HG nr. 250/2007, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Timişoara, Primăria Municipiului Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara prin Primar, să se dispună obligarea Primarului Municipiului Timişoara la emiterea dispoziţiei prevăzute de art. 21 alin. (4) raportat la art. 25 din Legea nr. 10/2001, de soluţionare a notificărilor nr. 6561 din 4 noiembrie 2001, respectiv nr. 636 din 12 noiembrie 2001, înaintate prin B.E.J. M.S.R. şi a notificării comunicate prin biroul de executori judecătoreşti al Judecătoriei Timişoara sub nr. 2683/2001, prin care au solicitat restituirea în natură a apartamentului nr. 5 înscris în C.F. Timişoara nr. top 17113, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată actualizate potrivit coeficientului de inflaţie pentru perioada cuprinsă între data efectuării plăţii şi până la data executării efective de către pârâţi a obligaţiei de plată a acestor cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, aferent notificării, au depus toate actele doveditoare cu privire la proprietate şi la calitatea de persoane îndreptăţite la restituire în condiţiile legii speciale de reparaţie, iar Primarului Municipiului Timişoara îi incumba obligaţia legală de a fi soluţionat notificarea într-un termen de 60 de zile prevăzut de lege.
Prin încheierile de şedinţă din 20 martie 2009, 17 aprilie 2009 şi 12 iunie 2009, Dosarele nr. 18/30/2009, 1736/30/2009, 1737/30/2009, 20/30/2009 şi nr. 21/30/2009 în care reclamanţii au chemat în judecată aceiaşi pârâţi, având acelaşi obiect, au fost conexate la Dosarul nr. 17/30/2009, avându-se în vedere considerentele arătate în respectivele încheieri.
Prin sentinţa civilă nr. 1670 din 26 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 17/30/2009, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A. şi I.D. împotriva pârâţilor Primarul Municipiului Timişoara, Primăria Municipiului Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara, prin Primar, în Dosarul nr. 17/30/2009 şi cererile de chemare în judecată conexe formulate de aceiaşi reclamanţi împotriva aceloraşi pârâţi în Dosar nr. 18/30/2009 şi nr. 1736/30/2009.
Au fost respinse excepţiile prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii, invocate în Dosar nr. 20/30/2009.
A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Primăria Municipiului Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara, prin Primar, în Dosarele conexe nr. 20/30/2009, 21/30/2009 şi nr. 1737/30/2009.
Au fost respinse cererile de chemare în judecată formulate de reclamantul V.C.I. împotriva pârâţilor Primăria Municipiului Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara, prin primar, în Dosarele nr. 20/30/2009, 21/30/2009 şi nr. 1737/30/2009 pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestor pârâţi.
Au fost admise în parte cererile de chemare în judecată formulate de reclamantul V.C.I. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Timişoara în Dosarele conexe nr. 20/30/2009, 21/30/2009 şi nr. 1737/30/2009.
A fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, să emită dispoziţie de soluţionare a notificărilor nr. 636 din 12 noiembrie 2001 şi nr. 656 din 14 noiembrie 2001 comunicate prin intermediul B.E.J. M.S.R. în ceea ce priveşte ap. 4 şi 5 şi spaţiile cu altă destinaţie de la parterul imobilului situat în Timişoara.
Au fost respinse cererile formulate de acelaşi reclamant în Dosarele nr. 20/30/2009, 21/30/2009 şi nr. 1737/30/2009 privind obligarea pârâtului Primarul Municipiului Timişoara să emită dispoziţia de soluţionare a notificării pretins înregistrată sub nr. 2683/2001 la Biroul Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Judecătoria Timişoara .
A fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Timişoara la plata către reclamantul V.C.I. a sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în Dosarele nr. 20/30/2009, 21/30/2009 şi nr. 1737/30/2009, conexate, fiind respinsă cererea privind actualizarea cheltuielilor de judecată.
Referitor la pretinsa lipsă a calităţii de reprezentant al notificatorilor cu privire la avocat L.M.S. şi la numitul L.G.I., motivată de pârâţi prin aceea că procurile notariale nr. 10 din 27 februarie 2004 şi nr. 160 din 15 august 2001 fac obiectul unui dosar penal privind infracţiunile de fals şi uz de fals (respectiv al Dosarului penal nr. 15/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, înaintat în instanţă sub nr. 13141/325/2006 al Curţii de Apel Târgu Mureş), tribunalul a constatat că depunerea notificărilor nu a fost făcută în baza acestor procuri, iar în dosarele de faţă, acţiunile au fost formulate în baza procurilor speciale autentificate sub nr. 2 din 11 ianuarie 2008 de către B.N.P. L.D. din Timişoara, respectiv sub nr. 244 din 07 iunie 2004 autentificată de acelaşi birou notarial, procuri care nu au fost contestate de către pârâţi.
Analizând cererile de chemare în judecată formulate de reclamanţii I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A. şi I.D.M. în Dosarul nr. 17/30/2009 şi cererile de chemare în judecată conexe formulate de aceiaşi reclamanţi împotriva aceloraşi pârâţi în Dosar nr. 18/30/2009 şi nr. 1736/30/2009, tribunalul a reţinut că pretinsul notificator M.F. este autorul reclamanţilor I.M.D., I.T.I., I.I.S. şi al numitei M.M.A., aceasta din urmă pretins autor al reclamanţilor M.L.A. şi I.D.M.
Reclamanţii anterior arătaţi au formulat deci cererea de chemare în judecată în calitate de pretinşi moştenitori al pretinsului notificator M.F.
Analizând însă notificările cu privire la care se solicită a fi obligat Primarul Municipiului Timişoara să emită dispoziţie motivată, tribunalul a constatat că notificarea nr. 636 din 12 noiembrie 2001 înaintată prin B.E.J. M.S.R. a fost formulată de V.C.I. pentru imobilul din Timişoara - casă cu 2 etaje şi teren (C.F. Timişoara, top. 17113/S, iar terenul în C.F. Timişoara) - filele 217 şi 139 din Dosarul nr. 17/30/2009 al Tribunalului Timiş, în vreme ce notificarea nr. 656 din 14 noiembrie 2001 înaintată prin B.E.J. M.S.R. a fost formulată de V.C.I. pentru imobilul din C.F. Timişoara, top. 17113 - casă cu trei etaje şi teren de 1388 mp (filele 141 şi 218 - 220 din acelaşi dosar).
Deşi reclamanţii au invocat în cererile de chemare în judecată notificarea cu nr. 2683/2001 care ar fi fost expediată prin Biroul de executori judecătoreşti de pe lângă Judecătoria Timişoara, nu s-a făcut dovada existenţei vreunei notificări înregistrate sub acest număr, în niciunul dintre dosarele conexate, nici în dosarul administrativ nefiind depus un astfel de înscris. Este adevărat că la fila 137 din Dosarul nr. 17/30/2009 există un înscris intitulat „notificare" formulat în numele lui M.F. de către avocat Halas Ionel, purtând semnătura şi ştampila acestui avocat, însă acest înscris nu are vreo ştampilă de înregistrare aplicată de către executorii judecătoreşti.
Astfel fiind, tribunalul a constatat că nu s-a făcut dovada înregistrării pretinsei notificări depuse la fila 137 din Dosarul nr. 17/30/2009 în conformitate cu art. 22 din Legea nr. 10/2001, neexistând nici vreo dovadă a datei la care aceasta ar fi fost trimisă persoanei notificate, conf. art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel încât nu există o obligaţie legală a vreunuia dintre pârâţi de a răspunde notificării nr. 2683/2001 pretins înregistrată la Biroul executorilor judecătoreşti de pe lângă Judecătoria Timişoara, câtă vreme nu s-a făcut dovada existenţei acesteia.
Referitor la notificările nr. 636 din 12 noiembrie 2001 şi nr. 656 din 14 noiembrie 2001 înaintate prin B.E.J. M.S.R., acestea, astfel cum s-a arătat anterior, nu au fost formulate de reclamanţii I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A. şi I.D.M., ci de V.C.I., deci Primarul Municipiului Timişoara nu are obligaţia de a răspunde reclamanţilor I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A. şi I.D.M. prin emiterea dispoziţiei, ci doar notificatorului V.C.I.
Referitor la excepţiile prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâţi în Dosarele nr. 17/30/2009 şi nr. 18/30/2009, acestea nu au mai fost analizate de către instanţă, câtă vreme soluţia pronunţată în respectivele cauze configurează prevalenţa aspectelor privind neformularea notificărilor de către reclamanţii, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A. şi I.D.M., iar referitor la aceleaşi excepţii invocate în Dosarul nr. 20/30/2009, privind pe reclamantul V.C.I., acestea au fost respinse ca nefondate.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Primăria Municipiului Timişoara, C.L.M.T. şi Municipiul Timişoara, prin Primar, în Dosarele conexe nr. 20/30/2009, 21/30/2009 şi nr. 1737/30/2009, tribunalul a apreciat că obligaţia de a soluţiona notificările revine Primarului Municipiului Timişoara, în calitate de deţinător al imobilului, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pârâţii Primăria Municipiului Timişoara, C.L.M.T. şi Municipiul Timişoara, prin Primar, neavând calitate procesual pasivă.
Referitor la fondul cererilor de chemare în judecată formulate de reclamantul V.C.I. împotriva Primarului Municipiului Timişoara în Dosarele conexe nr. 20/30/2009, 21/30/2009 şi nr. 1737/30/2009, acestea au fost admise în parte în sensul obligării pârâtului Primarul Municipiului Timişoara să emită dispoziţie de soluţionare a notificărilor nr. 636 din 12 noiembrie 2001 şi nr. 656 din 14 noiembrie 2001 comunicate prin intermediul B.E.J. M.S.R. în ceea ce priveşte ap. 4 şi 5 şi spaţiile cu altă destinaţie de la parterul imobilului situat în Timişoara, şi respingerii cererii de obligare a aceluiaşi pârât la soluţionarea notificării pretins înregistrată sub nr. 2683/2001 la Biroul Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Judecătoria Timişoara .
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a avut în vedere aspectele anterior menţionate vizând formularea notificărilor nr. 636 din 12 noiembrie 2001 şi nr. 656 din 14 noiembrie 2001 înaintate prin B.E.J. M.S.R. de către reclamantul V.C.I., lipsa unei notificări înregistrate sub nr. 2683/2001 precum şi obligaţia unităţii deţinătoare de a răspunde notificărilor în termen de 60 de zile de la data la care reclamantul arată că solicită a-i fi soluţionate aceste notificări în baza actelor deja existente la dosar, termen care începe să curgă cel mai târziu la data sesizării instanţei cu o acţiune în obligarea unităţii deţinătoare la emiterea dispoziţiei.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ. a fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, căzut în pretenţii, la plata către reclamantul V.C.I. a sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în Dosarele nr. 20/30/2009, 21/30/2009 şi nr. 1737/30/2009, conexate, tribunalul reţinând că reclamantul a fost cel care în mod artificial a formulat mai multe acţiuni distincte, care în cele din urmă au fost conexate la cererea sa, dosarele vizează obligarea pârâţilor de a răspunde aceloraşi notificări, iar motivele şi mijloacele de probă invocate în acestea sunt identice, astfel încât este suficient a se acorda un singur onorariu avocaţial.
A fost respinsă şi cererea privind actualizarea cheltuielilor de judecată, având în vedere că această actualizare se impune doar în cazul neîndeplinirii de bunăvoie a obligaţiei de plată stabilită prin hotărâre judecătorească pentru o perioadă mai mare de timp în care, datorită inflaţiei, puterea de cumpărare a banilor datoraţi s-ar putea diminua, lucru care nu este incident în speţă.
Împotriva sentinţei civile nr. 1670 din 26 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 17/30/2009 au declarat apel în termen legal, la data de 23 iulie 2009, reclamanţii I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A., I.D.M., V.C.I. şi pârâţii Primarul Municipiului Timişoara, Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara.
Reclamantul apelant V.C.I. a criticat sentinţa civilă ca nelegală în ceea ce priveşte neacordarea cheltuielilor de judecată în mod integral, acordarea acestora fiind făcută numai în cuantum de 2500 lei, în pofida faptului că s-au efectuat lucrări şi a beneficiat de asistenţa juridică specializată din partea avocatului al cărui onorariu l-a plătit integral în acelaşi cuantum de 2500 lei (7500 lei în total) în trei dosare în care avocatul său a fost angajat, respectiv în Dosarele nr. 1737/30/2009, 20/30/2009 şi nr. 21/30/2009.
Reclamantul a precizat că pentru formularea a trei notificări, pentru un număr de 3 apartamente sau spaţii comerciale din imobilul situat în Timişoara, jud. Timiş, a încheiat trei contracte de asistenţă juridică (pentru apartamentele şi un spaţiu cu altă destinaţie), în baza cărora s-au înregistrat trei cereri distincte de chemare în judecată, ce au format obiectul Dosarelor nr. 1737/30/2009, 20/30/2009 şi nr. 21/30/2009,la Tribunalul Timiş, şi care au fost conexate în şedinţa din 20 martie 2009 la alte dosare ce vizau o altă cotă parte din aceleaşi imobile (Dosar nr. 17/30/2009), situaţie faţă de care reducerea, de către instanţă, a cheltuielilor de judecată, nu se justifică.
Reclamanţii I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A., I.D.M. au criticat sentinţa civilă ca nelegală şi netemeinică, susţinând că există neconcordanţă între dispozitiv şi considerente în sensul că, deşi în considerente instanţa s-a referit la o pretinsă lipsă a unei notificări valabile în raport de Legea nr. 10/2001 - ceea ce ar fi însemnat invocarea, punerea în discuţia părţilor în condiţii de contradictorialitate şi pronunţarea asupra unei eventuale excepţii a lipsei calităţii lor procesuale active, acest lucru nu s-a întâmplat - prin dispozitiv instanţa a dispus respingerea cererilor acestora de chemare în judecată, ca şi când s-ar fi pronunţat pe fond.
Reclamanţii au solicitat să se constate că, în mod greşit, prima instanţă „a rezolvat" procesul în ceea ce îi priveşte şi cererea lor (de restituire în natură a unor apartamente şi spaţii din cadrul imobilului situat în Timişoara, jud. Timiş), fără a intra în cercetarea efectivă a fondului, întrucât, deşi defectuos şi impropriu, instanţa, pare, în dispozitiv că a respins cererile de chemare în judecată pe fond, în realitate, instanţa nu a cercetat fondul cauzei şi drepturile invocate de ei (cărora le incumbă obligaţia corelativă a părţii potrivnice), întrucât instanţa, după cum a rezultat din considerente, a avut în vedere premisa falsă a lipsei notificării de către autorul lor în baza Legii nr. 10/2001 (situaţie contrazisă de probe).
Totodată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în prima instanţă, precum şi în apel.
Reclamanţii au arătat că în mod greşit au fost respinse cererile conexate pentru pretinsa lipsă a notificării conform Legii nr. 10/2001, situaţie în care s-ar fi impus o respingere a cererilor pe excepţia lipsei calităţii procesuale active, pe care însă pârâţii nu au invocat-o niciodată, întrucât la dosarul administrativ al Primăriei Municipiului Timişoara, acvirat prezentei cauze, există dovada notificării valabile şi în termen a cererii de restituire a imobilelor în cauză.
Reclamanţii au precizat că prima instanţă nu a luat în considerare faptul că, în realitate, aşa după cum au probat cu înscrisul depus la dosarul cauzei, procedura de notificare a fost efectuată, şi, de asemenea, în mod greşit, a ignorat efectuarea notificării de către reclamanţi cu privire la imobilul situat în Timişoara, jud. Timiş, în pofida faptului că antecesorul lor M.F. a notificat entitatea prevăzută de Legea nr. 10/2001, conform notificării aflate la fila 137 din Dosarul de fond nr. 17/30/2009, depusă prin executor judecătoresc sub nr. 2683/2001, aspect care este reţinut de altfel chiar şi în hotărârea judecătorească pe care au apelat-o.
În acest sens, reclamanţii au precizat că, în afară de numărul de înregistrare sub nr. 2683/2001 a notificăriila Judecătoria Timişoara, sub egida căreia funcţiona în acea perioadă a anului 2001 executorul judecătoresc căruia avocatul lor H.I. i-a depus notificarea, în cuprinsul acesteia apare şi ştampila Judecătoriei Timişoara, data depunerii notificării - 4 aprilie 2001, precum şi semnătura executorului.
În susţinerea acestor precizări, reclamanţii au invocat notificarea depusă prin executor judecătoresc din cadrul Judecătoriei Timişoara la acea dată, sub nr. 2682 din 24 aprilie 2001, dovada formularului - filei de comunicare - a notificării sus - menţionate nr. 2682 din 24 aprilie 2001, alăturat căreia executorul judecătoresc a expediat entităţii prevăzute de Legea nr. 10/2001 notificarea autorului lor, cu menţiunea efectuată pe cuprinsul acesteia, de primire (de către destinatar) a comunicării notificării, în data de 26 aprilie 2001, dovada privind confirmarea înregistrării la unitatea deţinătoare, a notificării autorului lor pentru imobilul în cauză, respectiv tichetul, privind preluarea de la Judecătoria Timişoara a notificării nr. 2682/2001 referitor la dosar de Legea nr. 10/2001 - M.F., extrasul din lista imobilelor din Municipiul Timişoara pentru care s-au depus notificări conform Legii nr. 10/2001, listă din care se poate observa la pagina 41, nr. crt. 779 cu nr. dosar 172, Dosare conexe nr. 1759, 1777 care figurează nr. cerere registratură din 26 aprilie 2001 privind notificarea nr. 2682 a lui M.F. pentru imobilul din Timişoara, jud. Timiş.
În raport de aceste dovezi, reclamanţii au susţinut că instanţa de fond a manifestat o lipsă totală de rol activ în verificarea valabilităţii şi formulării conform legii a notificării, ea putând administra în acest în sens orice probe considerate necesare, concludente şi pertinente cauzei.
Pârâţii apelanţi Primarul Municipiului Timişoara, Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara au solicitat admiterea apelului şi, pe fond, respingerea în totalitate a acţiunii civile formulate de reclamanţi, întrucât procura notarială nr. 10 din 27 februarie 2004 în baza căreia avocat L.M.S. a depus delegaţia avocaţială la dosarul administrativ constitutiv în baza Legii nr. 10/2001, face obiectul Dosarului penal nr. 5/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Prin rechizitoriul întocmit în acel dosar în data de 12 decembrie 2006 s-a dispus ca în privinţa actului intitulat „procură" cu nr. 10 din 27 februarie 2004, încheiat pe teritoriul Braziliei, Rio de Janeiro, cauza să fie disjunsă conform art. 38 C. proc. pen.
În condiţiile în care mandatul celor care au angajat-o pe d-na avocat L.M.S. formează obiectul procesului penal, fiind verificat în perspectiva săvârşirii infracţiunilor de fals şi uz de fals, calitatea de reprezentant nu poate fi reţinută.
S-a mai susţinut că la dosarul administrativ notificatorii nu au depus toate actele care să ateste calitatea de persoană îndreptăţită, respectiv certificatul de moştenitor şi acte de identitate în copii legalizate la notar, deşi prin adresa din 20 ianuarie 2009, instituţia lor a solicitat notificatorilor depunerea actelor mai sus - arătate, însă aceştia nu s-au conformat.
Conform prevederilor Legii nr. 10/2001 şi a Normelor Metodologice de aplicare a acestor legi, la dosarul administrativ de revendicare se vor depune, în mod obligatoriu, doar documente în original sau în copie legalizată, autentificate de un notar public.
Aşadar, au considerat ca reclamanţii trebuiau să soluţioneze problemele mai sus-arătate, întrucât sarcina probelor le aparţine şi să aştepte să se soluţioneze notificarea pe cale administrativă.
Procedura administrativă prealabilă obligatorie instituită de legea specială reparatorie are ca finalitate tocmai repararea, în natură sau prin echivalent, a prejudiciului suferit de foştii proprietari deposedaţi de proprietăţile lor.
În raport de dispoziţiile art. 231 din HG nr. 498/2003, pârâţii au susţinut că acţiunea civilă este inadmisibilă şi, totodată, prematur formulată. În opinia lor, reclamanţii trebuiau să aştepte soluţionarea dosarului pe cale administrativă şi doar în situaţia în care ar fi fost nemulţumiţi de dispoziţia emisă se puteau adresa instanţei judecătoreşti, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 333 din 21 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, au fost admise apelurile declarate de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 1670 din 26 iunie 2009 în sensul că au fost admise acţiunile civile formulate de reclamanţii I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A., I.D.M. în Dosar nr. 17/30/2009 şi Dosarele conexate nr. 18/30/2008 şi 1736/30/2009 şi obligat Primarul Municipiului Timişoara să emită dispoziţie (de admitere sau de respingere) a notificărilor, înregistrate sub nr. 656 din 14 noiembrie 2001 şi nr. 636 din 12 noiembrie 2001la Biroul Executorului Judecătoresc M.S.R. şi a notificării înregistrată sub nr. 2683/2001 la biroul executorului judecătoresc; a fost admisă cererea reclamantului V.C.I. şi obligat Primarul Municipiului Timişoara să emită dispoziţie în condiţiile Legii nr. 10/2001 pentru notificarea înregistrată la Biroul executorului judecătoresc Timiş sub nr. 2683/2001.
A fost respins apelul declarat de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara, Primarul Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara, obligat Primarul Municipiului Timişoara să plătească reclamantului suma de 2000 lei cheltuieli de judecată în apel şi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că pretinsul notificator M.F. este autorul reclamanţilor I.M.D., I.T.I., I.I.S. şi al numitei M.M.A., aceasta din urmă pretins autor al reclamanţilor M.L.A. şi I.D.M.
Reclamanţii anterior arătaţi au formulat deci cererea de chemare în judecată în calitate de pretinşi moştenitori al pretinsului notificator M.F.
Instanţa de apel a reţinut că la fila 137 din Dosarul înregistrat sub nr. 17/30/2009, există înscrisul intitulat „notificare" (depus de altfel şi la filele 11-12 dosar apel), formulată în numele persoanei îndreptăţite M.F. (autorul reclamanţilor) de către avocat H.I., mandatat în acest sens, astfel încât concluziile instanţei de fond privind neregularitatea înregistrării notificării, prin intermediul executorului judecătoresc, conform dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sunt nefondate.
Mai mult, la dosar s-a depus şi dovada privind confirmarea înregistrării la unitatea deţinătoare, a notificării autorului lor pentru imobilul în cauză, respectiv tichetul din 26 aprilie 2001, privind preluarea de la Judecătoria Timişoara a notificării nr. 2682/2001 referitor la dosar de Legea nr. 10/2001 - M.F., extrasul din lista imobilelor din Municipiul Timişoara pentru care s-au depus notificări conform Legii nr. 10/2001, listă din care se poate observa la pagina 41, nr. crt. 779 cu nr. dosar 172, Dosare conexe nr. 1759, 1777 care figurează nr. cerere registratură din 26 aprilie 2001 privind notificarea nr. 2682 a lui M.F. pentru imobilul din Timişoara, jud. Timiş.
În raport de aceste înscrisuri, instanţa de apel a reţinut că apelul reclamanţilor este întemeiat în ceea ce priveşte respingerea cererii de obligare a Primarului să soluţioneze şi notificarea nr. 2683/2001, privind restituirea în natură a imobilului situat în Timişoara, jud. Timiş.
Instanţa de apel a mai reţinut că pentru imobilul sus - menţionat, reclamanţii au formulat notificări distincte, fiecare urmărind să-şi valorifice drepturile proprii, astfel ajungându-se la conexarea în Dosarul de faţă, nr. 17/30/2009, a tuturor celorlalte cereri distincte ce fac obiectul Dosarului nr. 1737/30/2009, nr. 20/30/2009, nr. 21/30/2009, nr. 18/30/2009, nr. 1736/30/2009.
Susţinerile pârâţilor apelanţi privind inadmisibilitatea cererilor prin care reclamanţii au solicitat obligarea organelor abilitate potrivit Legii nr. 10/2001 să soluţioneze notificarea, ori prematuritatea acţiunilor civile, întrucât nu s-au depus toate documentele solicitate la dosarul administrativ, sunt nefondate, întrucât, pe de o parte, pârâţii aveau obligaţia de a răspunde notificării formulate, prin emiterea unei decizii de admitere sau de respingere, într-un termen rezonabil, pe baza documentelor existente la dosarul administrativ constituit, iar pe de altă parte, respingerea acţiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă ar contraveni şi principiului soluţionării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prin art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la care România a devenit parte.
În ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată, solicitat de reclamantul V.C.I., în faza primei instanţe, raportat la existenţa mai multor dosare înregistrate în mod distinct, instanţa de apel a apreciat că acesta a fost corect apreciat la nivelul sumei de 2.500 lei, cu atât mai mult cu cât chiar reclamantul declară că, pentru soluţionarea Dosarelor cu nr. 20/30/2009, 21/30/2009 şi respectiv nr. 1737/30/2009, a contactat la serviciile specializate ale unui avocat, în toate acestea fiind invocate aceleaşi împrejurări de fapt şi de drept, şi administrate aceleaşi înscrisuri.
Instanţa de apel a mai reţinut că nu este suficientă formularea şi înregistrarea distinctă a mai multor acţiuni, deci constituirea de dosare separate, când obiectul lor este acelaşi, vizează acelaşi imobil, se administrează aceleaşi mijloace de probă, cu atât mai mult cu cât, conform art. 274 C. proc. civ., judecătorul poate micşora cuantumul cheltuielilor de judecată, considerate mult prea mari în raport cu prestaţia apărătorului ales.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A. şi I.D.M., precum şi pârâţii Primarul municipiului Timişoara, Primăria municipiului Timişoara, Consiliul Local al municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara.
Reclamanţii I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A. şi I.D.M., şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. şi au criticat hotărârea pronunţată de instanţa de apel sub aspectul neobligării tuturor pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată solicitate.
În acest sens arată că, atâta vreme cât instanţa de apel a admis capătul de cerere principal, trebuia să soluţioneze şi capătul de cerere accesoriu privind acordarea cheltuielilor de judecată astfel cum au fost solicitate şi dovedite, inclusiv cele efectuate în primă instanţă,or, instanţa a acordat numai cheltuielile de judecată efectuate în apel, ceea ce echivalează cu nepronunţarea asupra acestei solicitări.
De asemenea, reclamanţii precizează că prin motivele de apel au solicitat obligarea tuturor pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată şi nu numai a Primarului municipiului Timişoara, astfel cum în mod greşit a dispus instanţa de apel şi că suma totală reprezentând cheltuieli de judecată fond şi apel este de 3000 lei (2000 lei în fond, 1000 lei în apel).
Pârâţii Primarul municipiului Timişoara, Primăria municipiului Timişoara, Consiliul Local al municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara fără a încadra în drept recursul, au formulat următoarele critici:
I. În mod corect instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei municipiului Timişoara, Consiliului Local al municipiului Timişoara şi municipiului Timişoara, prin primar, excepţie pe care pârâţii înţeleg să o susţină şi în calea de atac a recursului, întrucât în litigiile întemeiate pe Legea nr. 10/2001 calitatea procesuală pasivă aparţine Primarului municipiului Timişoara, instanţa de apel neţinând cont de prevederile art. 21 şi 77 din Legea nr. 215/2001 şi de prevederile Legii nr. 10/2001 în acest sens;
II. În mod greşit instanţa de apel a obligat Primarul municipiului Timişoara la emiterea, în favoarea reclamanţilor I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A. şi I.D.M., a dispoziţiilor(de admitere sau de respingere) privind notificările înregistrate sub nr. 656 din 14 noiembrie 2001 şi, respectiv, sub nr. 636 din 12 noiembrie 2001, întrucât, aşa cum rezultă din probatoriile administrate în cauză şi cum în mod corect a constatat instanţa de fond, aceste notificări nu au fost formulate de reclamanţii arătaţi, ci de reclamantul V.C.I.;
III. În mod greşit instanţa de apel a obligat Primarul municipiului Timişoara la emiterea, în favoarea reclamantului V.C.I., a dispoziţiei(de admitere sau de respingere) privind notificarea înregistrată sub nr. 2683/2001, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada existenţei acesteia potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, înscrisul aflat la fila 137 din Dosarul nr. 17/30/2009, deşi intitulat „notificare", neavând nici o ştampilă de înregistrare aplicată de executorii judecătoreşti;
IV. În mod greşit instanţa de apel nu a luat în considerare împrejurarea că procura notarială nr. 10 din 27 februarie 2004 în baza căreia d-na avocat L.M.S. a depus delegaţie avocaţială la dosarul administrativ constituit în baza Legii nr. 10/2001, face obiectul Dosarului penal nr. 5/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, iar prin rechizitoriul întocmit la data de 12 decembrie 2006 s-a dispus ca în privinţa actului intitulat „procură" cu nr. 10 din 27 februarie 2004 încheiat pe teritoriul Braziliei, Rio de Janeiro, cauza să fie disjunsă conform art. 38 C. proc. pen.
În atare condiţii, atâta vreme cât mandatul celor care au angajat-o pe d-na avocat L.M.S. formează obiectul procesului penal, fiind verificat în perspectiva săvârşirii infracţiunilor de fals şi uz de fals, calitatea acesteia de reprezentant nu mai poate fi reţinută.
Referitor la procura sus-menţionată, mai arată că aceasta nu poartă semnăturile mandanţilor şi nici ale martorilor care se presupune că ar fi fost prezenţi pentru a testa identitatea părţilor, nu a fost încheiată în faţa unui notar public, ci a unui funcţionar al Biroului Notarial, este datată 2004, astfel încât se impune a se verifica dacă nu a fost revocată.
În Dosarul penal nr. 13141/325/2006 aflat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş este cercetată sub aspectul infracţiunilor de fals şi uz de fals şi procura nr. 160 din 15 august 2001, ce se presupune a fi dată de către I.M.C. lui L.G.I., cel care a depus notificările în temeiul Legii nr. 10/2001 şi despre care s-a reţinut că nu constituie act autentic şi nu a fost semnată de I.M.C., purtând doar semnătura grefierei A.L.A.M.B.Q.
V. În mod greşit instanţa de apel a respins excepţia de inadmisibilitate şi de prematuritate a acţiunii reclamanţilor, în condiţiile în care aceştia nu au depus toate actele necesare soluţionării cererii în cadrul procedurii administrative prealabile obligatorii, nerespectând astfel dispoziţiile imperative ale legii speciale de reparaţie.
Termenul de 60 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001 este un termen orientativ şi nu unul de decădere şi are ca date de referinţă fie data depunerii notificării, fie data depunerii tuturor actelor doveditoare, în acest ultim caz începând să curgă din momentul în care notificatorii depun documentele necesare.
Potrivit art. 231 din HG nr. 498/2003, solicitanţii trebuie să depună o declaraţie prin care să arate în mod expres că nu mai de depus alte probe la dosar, pentru a fi în măsură să invoce prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Analizând recursurile declarate din perspectiva aspectelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul reclamanţilor, deşi întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., se încadrează doar în pct. 9 al acestui text de lege, iar recursul pârâţilor, deşi neîncadrat în drept, se circumscrie art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul pârâţilor Consiliul Local al municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara şi Primăria municipiului Timişoara urmează a fi respins ca lipsit de interes, pentru următoarele motive:
Interesul judiciar este o condiţie necesară pentru dobândirea calităţii de parte în procesul civil şi se concretizează în folosul material or moral pe care l-ar putea obţine oricare dintre părţi de pe urma activităţii judiciare pe care intenţionează să o desfăşoare.
Această condiţie trebuie să existe nu numai la declanşarea procedurii judiciare, deci nu numai în legătură cu cererea de chemare în judecată, ci pe tot parcursul derulării procesului, ori de câte ori se apelează la una sau alta din formele procedurale ce alcătuiesc conţinutl acţiunii, indiferent că este vorba de cereri, excepţii, exercitarea căilor de atac sau de executarea silită.
Rezultă că pentru utilizarea unei căi de atac, ordinare sau extraordinare, este necesar ca partea să justifice un interes în modificarea hotărârii atacate, calitatea de parte în proces nefiind suficientă pentru promovarea căii de atac.
Cel care a avut câştig de cauză, neputând demonstra drepturile ce i-au fost lezate prin hotărâre, nu poate uza nici de calea de atac prevăzută de lege.
În speţă, prin sentinţa civilă nr. 1670 din 26 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia civilă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Primăria municipiului Timişoara, Consiliul Local al municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara, prin primar şi, în consecinţă, respinse cererile de chemare în judecată formulate de reclamanţi împotriva acestor pârâţi.
Prin Decizia civilă nr. 333 din 21 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, au fost admise apelurile declarate de reclamanţi împotriva sentinţei civile sus-menţionate, admise acţiunile civile ale acestora şi obligat Primarul municipiului Timişoara la emiterea dispoziţiilor aferente notificărilor formulate în cauză, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Rezultă că, în urma admiterii apelului, soluţia adoptată de instanţa de fond, de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Primăria municipiului Timişoara, Consiliul Local al municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara, prin primar, nu a comportat modificări, instanţa de apel păstrând această dispoziţie, în prezent intrată în puterea de lucru judecat.
Pe de altă parte, în apelul declarat de pârâţi împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, nu se regăsesc critici cu privire la acest aspect, astfel încât, în atare situaţie, este inutilă reiterarea acestei excepţii în prezenta cale de atac, iar recursul declarat de aceşti pârâţi se dovedeşte a fi lipsit de interes, urmând a fi respins pe acest considerent.
Recursul reclamanţilor I.M.D., I.T.I., I.D.M., I.I.S. şi M.L.A., va fi admis pe următoarele considerente:
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile în speţă, partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Rezultă, astfel, o condiţie expresă de obligarea a uneia dintre părţile litigante la plata cheltuielilor avansate de către cealaltă parte pe parcursul desfăşurării procesului, anume ca aceasta să fi căzut în pretenţii, adică să fi pierdut procesul.
Cu alte cuvinte, obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată se fundamentează, în mod exclusiv, pe ideea de culpă procesuală, ce aparţine acelei părţi care a ocazionat, în mod nelegal, declanşarea unei proceduri judiciare, iar faptul pierderii procesului se dovedeşte cu însuşi cuprinsul hotărârii judecătoreşti de finalizare a acestei proceduri.
În speţă, acţiunea reclamanţilor formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Timişoara a fost admisă, reclamanţii solicitând, atât cu prilejul instrumentării cauzei pe fond, cât şi în calea de atac a apelului, acordarea cheltuielilor de judecată, pentru care au depus acte doveditoare.
Astfel, în cadrul judecăţii în primă instanţă reclamanţii au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată aferente acestei etape procesuale în cuantum de 2000 lei, conform borderoului şi chitanţelor privind plata onorariului avocaţial depuse, în original, la filele 12-17 dosar fond, solicitare asupra căreia tribunalul a omis a se pronunţa.
Cu prilejul declarării apelului, reclamanţii au solicitat, în cadrul motivelor de apel, acordarea cheltuielilor de judecată corespunzătoare judecăţii în fond, în cuantum de 2000 lei, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată aferente căii de atac a apelului, conform chitanţei privind plata onorariului avocaţial în cuantum de 1000 lei aflată la fila 31 dosar apel şi a notelor scrise aflate la fila 30 a aceluiaşi dosar.
Prin Decizia civilă nr. 333 din 21 decembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, deşi a admis apelurile reclamanţilor, şi, în consecinţă, acţiunile formulate de aceştia, nu s-a pronunţat în nici un fel asupra cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanţă, în cuantum de 2000 lei, acordându-le numai pe cele solicitate în apel, în cuantum de 1000 lei, astfel încât, potrivit considerentelor anterior arătate, recursul se impune a fi admis sub acest aspect.
Nu se poate reţine însă critica reclamanţilor privind obligarea tuturor pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, întrucât singura entitate ce are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză este instituţia Primarului municipiului Timişoara, pentru ceilalţi pârâţi fiind admisă de instanţa de fond şi menţinută de către instanţa de apel, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Recursul pârâtului Primarul Municipiului Timişoara va fi admis, în considerarea următoarelor argumente.
Prin Decizia civilă nr. 333 din 21 decembrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 17/30/2009 Curtea de Apel Timişoara a admis apelurile declarat de reclamanţii I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A., I.D.M. şi V.C.I. împotriva sentinţei civile nr. 1670 din 26 iunie 2009 a Tribunalului Timiş, a admis acţiunile civile formulate de aceştia în Dosarul nr. 17/30/2009 şi Dosarele conexate nr. 18/30/2008 şi nr. 1736/30/2009 şi a obligat Primarul municipiului Timişoara să emită dispoziţie de admitere sau respingere a notificărilor înregistrate sub nr. 656 din 14 noiembrie 2001 şi nr. 636 din 12 noiembrie 2001 la B.E.J. M.S.R. în favoarea reclamanţilor I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A., I.D.M., precum şi să emită dispoziţie de admitere sau respingere a notificării înregistrată la B.E.J. Timiş sub nr. 2683/2001 în favoarea reclamantului V.C.I.
Notificarea nr. 636 din 12 noiembrie 2001 înaintată prin B.E.J. M.S.R., a fost formulată de reclamantul V.C.I. pentru imobilul situat în Timişoara - casă cu 2 etaje şi teren (C.F. Timişoara, top.17113, iar terenul în C.F. Timişoara) - filele 217 şi 139 Dosar nr. 17/30/2009 al Tribunalului Timiş, iar notificarea nr. 656 din 14 noiembrie 2001 înaintată prin acelaşi executor judecătoresc a fost formulată de acelaşi reclamant, pentru imobilul din C.F. Timişoara, top. 17113 - casă cu trei etaje şi teren de 1388 mp (filele 141 şi 218-220 din acelaşi dosar).
În aceste condiţii, obligaţia de emitere a dispoziţiilor motivate, de admitere sau respingere, aferente notificărilor nr. 636 din 12 noiembrie 2001 şi nr. 656 din 14 noiembrie 2001, astfel cum în mod greşit a fost stabilită de instanţa de apel în favoarea reclamanţilor I.M.D., I.T.I., I.I.S., M.L.A., I.D.M., nu subzistă, astfel încât recursul va fi admis sub acest aspect.
Notificarea înregistrată sub nr. 2683/2001 la B.E.J. Timiş nu a fost formulată de către reclamantul V.C.I., astfel cum în mod greşit s-a reţinut de către instanţa de apel, ci de către numitul M.F., autorul reclamanţilor I.M.D., I.T.I., I.I.S. şi al numitei M.M.A. (autoarea reclamantelor M.L.A. şi I.D.M.), prin avocat H.I., conform înscrisului aflat la fila 137 dosar fond, depus, dealtfel, şi la fila 11 dosar apel.
Conform filei de comunicare depusă la fila 12 dosar apel, această notificare a fost înaintată Consiliului Local al Municipiului Timişoara prin executor judecătoresc, dovadă fiind ştampila aplicată pe procesul-verbal de comunicare. De asemenea, la dosarul cauzei există dovada privind confirmarea înregistrării la unitatea deţinătoare, a notificării autorului reclamanţilor sus-menţionaţi pentru imobilul în cauză, respectiv, tichetul cu nr. de înregistrare din /26 aprilie 2001, privind preluarea de la Judecătoria Timişoara a notificării nr. 2682/2001 referitor la dosar de Legea nr. 10/2001 - M.F., extrasul din lista imobilelor din municipiul Timişoara pentru care s-au depus notificări conform Legii nr. 10/2001, listă din care se poate observa la pag. 41, nr. crt. 779 cu nr. dosar 172, Dosare conexe nr. 1759, 1777 care figurează nr. cerere registratură din 26 aprilie 2001 privind notificarea nr. 2682 a lui M.F., pentru imobilul din Timişoara, jud.Timiş.
Neconcordanţa de număr a notificării în discuţie, respectiv, nr. 2682 (astfel cum apare în actele dosarului) sau nr. 2683 (astfel cum este menţionată în considerentele deciziei recurate), reprezintă o eroare materială care nu este de natură să influenţeze regimul juridic al acesteia, întrucât din actele depuse în probaţiune şi din conţinutul propriu-zis al notificării, rezultă că notificarea nr. 2683 este aceeaşi cu notificarea nr. 2682, priveşte acelaşi imobil şi este formulată de M.F., autorul reclamanţilor I.M.D., I.T.I., I.I.S. şi al numitei M.M.A. (autoarea reclamantelor M.L.A. şi I.D.M.).
Prin urmare, nu subzistă nici obligaţia Primarului municipiului Timişoara de a emite dispoziţie aferentă notificării nr. 2683/2001 în favoarea reclamantului V.C.I., recursul urmând a fi admis şi în această privinţă.
Referitor la critica privind lipsa calităţii de reprezentant a notificatorilor cu privire la avocat L.M.S. şi la numitul L.G.I., motivată prin aceea că procurile nr. 10 din 27 februarie 2004 şi nr. 160 din 15 august 2001 fac obiectul unui dosar penal privind infracţiunile de fals şi uz de fals, respectiv, al Dosarului penal nr. 5/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, înaintat în instanţă sub nr. 13141/325/2006 al Curţii de Apel Târgu Mureş, aceasta urmează a fi înlăturată.
Se constată, în acest sens, că depunerea notificărilor în discuţie nu s-a realizat în baza acestor procuri, întrucât din analiza rechizitoriului întocmit în dosarul penal anterior menţionat şi din actele depuse la termenul din 12 iunie 2009 la instanţa de fond, a reieşit că procurile cu numerele arătate vizează împuternicirea mandatarilor L.G., L.Z. şi L.I. la efectuarea formalităţilor necesare pentru restituirea imobilului situat în Timişoara, ce nu face obiectul prezentei cauze, în timp ce acţiunile privind dosarele ce se judecă la momentul de faţă au fost formulate în baza procurilor speciale autentificate sub nr. 2 din 11 ianuarie 2008 de către B.N.P. L.D. din Timişoara, respectiv, sub nr. 244 din 07 iunie 2004 autentificată de acelaşi birou notarial, procuri ce nu au fost contestate de către pârâţi.
Referitor la critica privind inadmisibilitatea şi prematuritatea acţiunii reclamanţilor, nici această critică nu poate fi primită.
Inadmisibilitatea ori prematuritatea unei asemenea acţiuni se raportează la parcurgerea sau nu a procedurii administrative prealabile prevăzute de legea specială de reparaţie, or, în speţă, prin notificările formulate, reclamanţii au parcurs această procedură, astfel încât nu se poate reţine că demersurile lor judiciare ar fi inadmisibile sau premature.
Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare conform art. 23, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie, sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură".
Termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra cererii de restituire se raportează fie la data depunerii notificării, fie la data depunerii actelor doveditoare, respectiv, dacă persoana îndreptăţită a depus, odată cu notificarea, toate actele de care înţelege să se prevaleze în dovedirea cererii de restituire, termenul va curge de la data depunerii notificării, iar dacă actele doveditoare nu au fost depuse odată cu notificarea, termenul va curge de la data depunerii acestora.
Prorogarea termenului de 60 de zile se realizează cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptăţite şi numai dacă unitatea deţinătoare comunică în scris persoanei îndreptăţite faptul că fundamentarea şi emiterea deciziei de restituire sunt condiţionate de depunerea probelor solicitate.
Depunerea actelor solicitate sau comunicarea faptului că persoana îndreptăţită nu posedă actele respective, are semnificaţia acceptării prorogării termenului respectiv, ipoteză în care termenul curge de la depunerea actelor solicitate sau, după caz, de la data comunicării răspunsului.
Pornind de la raţiunea adoptării Legii nr. 10/2001 exprimată în caracterul profund reparatoriu, este de precizat că, prin acest act normativ, legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de proprietar pentru abuzurile săvârşite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Dispoziţiile art. 25 trebuie interpretate în concordanţă cu scopul elaborării actului normativ de reparaţie, legiuitorul considerând că termenul în care unitatea deţinătoare trebuie să răspundă persoanei îndreptăţite este imperativ, iar nu de „orientare", cum greşit susţine pârâtul.
Dacă s-ar aprecia că termenul arătat este unul de recomandare s-ar încălca indirect şi s-ar amâna rezolvarea echitabilă a retrocedării imobilelor, sau, după caz, procedura acordării de despăgubiri, şi pe această cale s-ar îngrădi dreptul la reparaţie.
Prevederile legale anterior citate ilustrează că, indiferent dacă persoanei îndreptăţite i se restituie în natură imobilul, i se oferă restituirea prin echivalent, ori chiar i se refuză un drept ca atare, unitatea deţinătoare este obligată ca asupra solicitării adresate prin notificare, să se pronunţe printr-o decizie sau dispoziţie motivată.
O interpretare contrară ar conduce la situaţia absurdă în care atunci când cei notificaţi nu doresc să restituie bunurile, să nu răspundă la notificare, astfel devenind ineficient dreptul la reparaţie recunoscut persoanelor ale căror imobile au fost preluate abuziv în perioada de referinţă prevăzută de lege.
Raportând dispoziţiile Legii nr. 10/2001 la dispoziţiile constituţionale şi comunitare privind accesul la justiţie şi dreptul la soluţionarea într-un termen rezonabil a cauzei, rezultă că lipsa răspunsului entităţii deţinătoare la notificarea cu care a fost sesizată reprezintă un refuz tacit de restituire, ce urmează a fi sancţionat ca atare de instanţa de control judiciar, prin obligarea de emitere a dispoziţiei respective.
Din probele existente la dosar nu a rezultat că pârâtul ar fi cerut reclamanţilor să completeze documentele pe care şi-au întemeiat cererile de restituire, pentru a opera prorogarea termenului în discuţie, iar atitudinea sa culpabilă, în sensul eludării dispoziţiilor referitoare la obligativitatea emiterii deciziei/dispoziţiei, îndreptăţeşte instanţa ca, în virtutea limitelor în care a fost învestită şi a rolului activ, să impună acestuia să răspundă notificării.
Dealtfel, respingerea acţiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă ar contraveni şi principiului soluţionării cauzei într-un termen rezonabil, astfel cum este consacrat prin art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu se putea pretinde reclamanţilor să aştepte nelimitat în timp soluţionarea notificărilor depuse, fără a li se conferi dreptul de a acţiona în instanţă împotriva acestei prelungiri nejustificate, pentru că într-o asemenea situaţie protecţia dreptului recunoscut de lege ar fi doar teoretică şi iluzorie, iar accesul la instanţă al acestora ar fi negat.
Faţă de considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca lipsit de interes recursul declarat de pârâţii Consiliul Local al municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara şi Primăria municipiului Timişoara, iar în temeiul art. 312 alin. (2) rap. la art. 314 C. proc. civ., va admite recursurile declarate de reclamanţii I.M.D., I.T.I., I.D.M., J.I.S. şi M.L.A., precum şi de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva aceleiaşi decizii.
Prin admiterea recursului Primarului municipiului Timişoara se va înlătura obligarea acestuia de a emite dispoziţie motivată de soluţionare a notificărilor nr. 656 din 14 noiembrie 2001 şi nr. 636 din 12 noiembrie 2001 în favoarea reclamanţilor I.M.D., I.T.I., I.D.M., I.I.S. şi M.L.A., precum şi de a emite dispoziţie motivată de soluţionare a notificării nr. 2683/2001 în favoarea reclamantului V.I.
Prin admiterea recursului reclamanţilor I.M.D., I.T.I., I.D.M., I.I.S. şi M.L.A. va fi obligat Primarul municipiului Timişoara la plata, către aceştia, a sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată efectuate la instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de pârâţii Consiliul Local al municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara şi Primăria municipiului Timişoara împotriva Deciziei nr. 333 din 21 decembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Admite recursurile declarate de reclamanţii I.M.D., I.T.I., I.D.M., I.I.S. şi M.L.A., precum şi de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică în parte Decizia recurată în sensul că înlătură obligarea Primarului municipiului Timişoara să emită dispoziţie motivată de soluţionare a notificărilor nr. 656 din 14 noiembrie 2001 şi nr. 636 din 12 noiembrie 2001 în favoarea reclamanţilor I.M.D., I.T.I., I.D.M., I.I.S. şi M.L.A., precum şi obligarea aceluiaşi pârât de a emite dispoziţie motivată de soluţionare a notificării nr. 2683/2001 în favoarea reclamantului V.I.
Obligă Primarul municipiului Timişoara la plata sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate la instanţa de fond în favoarea reclamanţilor I.M.D., I.T.I., I.D.M., I.I.S. şi M.L.A.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 184/2011. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 181/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
