ICCJ. Decizia nr. 1842/2011. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1842/2011
Dosar nr. 3779/1/2009
Şedinţa publică din 2 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală la data de 30 aprilie 2009 sub nr. 3779/1/2009, reclamanta Z.N.D., în nume propriu şi în calitate de mandatară a reclamanţilor A.P.V., M.O. (în prezent decedat, actualmente prin moştenitor M.C.A.M.) şi M.N.P., a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 4277 din 31 martie 2009 pronunţată de această instanţă în dosarul nr. 2763/90/2006 în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 2, 3 şi 7 alin. (2) C. proc. civ. şi, ca efect al revizuirii, casarea hotărârii instanţei de recurs, respingerea recursului formulat de Primăria Ioneşti, admiterea pe fond a acţiunii, restituirea imobilelor notificate, libere de orice sarcini, în temeiul art. 2 alin. (2) şi art. 9 al Legii nr. 10/2001, acordarea despăgubirilor materiale în sumă de 40.000 dolari S.U.A. pentru construcţiile demolate şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 lei.
În susţinerea cererii, revizuenţii au arătat că prin hotărârea pronunţată în recurs s-a procedat la o expropriere ilegală şi fără despăgubiri băneşti, prin care s-au acoperit, în fapt, abuzurile săvârşite de cele două comisii, comunală şi judeţeană Vâlcea.
Revizuenţii au mai arătat că, admiterea recursului şi respingerea pe fond a acţiunii constituie o promovare a infracţiunilor de fals material, fals intelectual, uz de fals şi fraudă la lege pe post de probe în administrarea actului de justiţie, fiind luate în considerare exclusiv probatoriile pârâţilor, fără a se lua în considerare capetele 2, 3, 4, 5 din cererea introductivă de instanţă, respectiv, solicitarea de prezentare a titlurilor prin care au fost însuşite imobilele notificate, anularea înstrăinărilor abuzive, restituirea în posesie a bunurilor notificate, acordarea de măsuri reparatorii băneşti pentru construcţiile distruse, astfel cum au fost enumerate în cerere.
S-a mai precizat că măsurile reparatorii constituie un drept şi nu o favoare, că activitatea Primăriei Ioneşti în etapa administrativă a încălcat prevederile legale în materie, întrucât a cunoscut şi a luat parte la preluările abuzive, iar activitatea procesuală a acestei instituţii s-a limitat la recunoaşterea preluării fără titlu a imobilelor notificate, declaraţii false şi contradictorii făcute prin întâmpinare şi adresele emise, refuzul de a chema în judecată, în calitate de intervenient în interes propriu, pe ocupanţii terenurilor notificate, prezentarea de probe în instanţă cu încălcarea art. 68 C. proc. civ.
De asemenea, revizuenţii apreciază că motivele de recurs nu au fost încadrate şi nu nici nu pot fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ., reprezentând, în realitate, o cerere adresată instanţelor de a încălca normele ce reglementează proprietatea, apărarea dreptului la proprietate şi legile speciale ale retrocedărilor.
Cererea de revizuire este nefondată în considerarea următoarelor argumente:
Pct. 2 al art. 322 C. proc. civ. constituie o exigenţă a principiului disponibilităţii procesuale, principiu în conformitate cu care instanţa este ţinută să statueze numai în limitele în care a fost învestită.
Textul legal sus-menţionat însă, în ipoteza pe care revizuenţii o consideră incidentă în cauză, astfel cum a fost precizată de apărătorul acestora la termenul de judecată din 2 martie 2011, respectiv, situaţia în care instanţa s-a pronunţat minus petita (instanţa nu s-a pronunţat asupra unei pretenţii care a fost dedusă în justiţie), nu poate fi reţinut în cauză.
Astfel, prin decizia nr. 4277 din 31 martie 2009, Înalta Curte s-a pronunţat asupra recursului declarat de Primăria Ioneşti împotriva deciziei civile nr. 12/A din 25 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, recurs încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi cu care a fost legal învestită prin cererea formulată la data de 11 martie 2008, în sensul admiterii acestuia, cu consecinţa casării hotărârilor pronunţate în cauză şi a respingerii ca nefondate a acţiunii reclamanţilor.
Potrivit art. 314 C. proc. civ. „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite”.
Rezultă că, soluţionând recursul, instanţa supremă nu mai procedează la o analiză a probatoriilor deja administrate, ci realizează o aplicare şi interpretare corectă a legii incidente în litigiul dedus judecăţii, litigiu în raport de care împrejurările de fapt au fost stabilite de instanţele anterioare şi nu mai pot fi puse în discuţie.
Este, dealtfel, ceea ce a şi făcut instanţa de recurs în cauză, atunci când a constatat că pentru o parte din pretenţiile reclamanţilor este incident art. 8 din Legea nr. 10/2001,ce exclude din sfera de aplicare a acestei legi imobilele ce au făcut obiectul legilor fondului funciar, iar pentru cealaltă parte a pretenţiilor acestora, respectiv, diferenţele de teren ce nu au făcut obiectul legilor fondului funciar, ar fi fost incidente dispoziţiile Legii nr. 247/2005 privind acordarea de despăgubiri, dar numai în situaţia constatării nulităţii actelor translative de proprietate, aspect ce nu se regăseşte însă în speţă.
Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 3 C. proc. civ., şi anume, împrejurarea că obiectul pricinii nu se mai află în fiinţă, nici acest motiv nu este incident în cauză, întrucât, pe de o parte, revizuenţii nu au precizat în concret care ar fi „obiectul care nu se mai află în fiinţă”, iar pe de altă parte, pentru a fi incident acest motiv de revizuire este necesar ca prin hotărâre debitorul să fi fost obligat să predea un bun cert şi determinat.
Or, în speţă, prin hotărârea ce se vrea a fi revizuită, acţiunea reclamanţilor a fost respinsă ca nefondată nu pentru inexistenţa/dispariţia bunurilor a căror restituire s-a solicitat, ci pentru faptul că faţă de o parte din aceste bunuri nu este incidentă legea specială de reparaţie invocată de reclamanţi, iar pentru partea de bunuri faţă de care ar fi putut opera măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 247/2005 nu este îndeplinită condiţia constatării nulităţii actelor de înstrăinare.
În ceea ce priveşte art. 322 pct. 7 C. proc. civ., potrivit acestui text legal revizuirea este posibilă „dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate”.
Rezultă că, revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite, cumulativ următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, hotărârile judecătoreşti în cauză să fie potrivnice şi să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Condiţia contrarietăţii de hotărâri nu este îndeplinită în situaţia în care soluţiile contradictorii au fost pronunţate în aceeaşi cauză pe parcursul mai multor cicluri procesuale determinate de căile de atac exercitate de părţi.
Or, în speţă, din precizarea făcută de apărătorul revizuenţilor la termenul din 2 martie 2011 cu privire la hotărârile pe care le consideră contradictorii în cadrul motivului de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., rezultă că această condiţie de admisibilitate a cererii nu este îndeplinită, întrucât contrarietatea vizează două hotărâri judecătoreşti pronunţate în cicluri procesuale diferite ale aceluiaşi proces.
Astfel, cele două hotărâri despre care se susţine că ar fi contradictorii în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., au fost pronunţate în exercitarea căilor de atac de care părţile au uzat conform legii, nefiindu-le deci, aplicabile, dispoziţiile legale anterior citate.
Pentru aceste considerente, cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de Z.N.D., A.P.V., M.N.P., M.C.A.M. împotriva deciziei nr. 4277 din 31 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1839/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1824/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
