ICCJ. Decizia nr. 1828/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1828/2011
Dosar nr. 1633/30/2009
Şedinţa publică din 2 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 13 martie 2009, reclamantul G.F.K. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 412 din 12 februarie 2009 emisă de Primarul Municipiului Timişoara privind notificarea referitoare la imobilul din Timişoara.
În motivarea cererii s-a arătat că în mod greşit notificarea a fost respinsă pentru că nu s-ar fi făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, nedepunându-se la dosar actele solicitate.
Prin sentinţa civilă nr. 2715 din 14 decembrie 2009 Tribunalul Timiş a admis cererea şi a anulat dispoziţia în partea referitoare la respingerea notificării din 8 februarie 2002. A fost obligat primarul să emită o nouă dispoziţie, constatând că petenta legitimează vocaţia la beneficiul Legii nr. 10/2001.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta a depus o traducere legalizată şi apostilată a certificatului de moştenitor de pe urma mamei sale, E.K. (decedată la 12 iunie 2005).
La rândul ei, autoarea reclamantei este moştenitoarea defuncţilor proprietari tabulari J.P. şi J.M., imobilul în litigiu fiind preluat de stat prin naţionalizare (conform Decretului nr. 92/1950), ulterior fiind dezmembrat în 18 apartamente şi două spaţii comerciale.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul care a solicitat schimbarea soluţiei având în vedere că reclamanta, deşi i s-a pus în vedere, nu a depus actele necesare pentru a face dovada calităţii de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001.
Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 112/A din 28 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara – secţia civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că, potrivit susţinerilor pârâtului însuşi, imobilul ce face obiect al notificării nr. 113 din 8 februarie 2002 a fost preluat de la proprietarii tabulari J.P. şi J.M., iar potrivit certificatului de calitate de moştenitor din 30 iunie 2003, moştenitori ai proprietarilor tabulari sunt K.E., J.G.H. şi S.H.B.
Prin dispoziţia contestată, pârâtul a invocat că reclamanta nu a depus traducerea legalizată şi apostilată a certificatului de moştenitor după defuncta E.K., dovadă depusă însă în faţa primei instanţe.
Decizia a fost atacată cu recurs de către pârât.
În motivele recursului a fost prezentată detaliat modalitatea de desfăşurare a procedurii prealabile învestirii instanţei (aspecte legate de suspendarea acestei proceduri şi de reluarea ei la solicitarea mandatarului părţii).
De asemenea, a fost înfăţişată situaţia dezmembrării imobilului – în apartamente şi spaţii comerciale – ulterior preluării acestuia de către stat, cu indicarea actualilor deţinători ai acestor spaţii.
S-a arătat că proprietari tabulari sunt J.P. şi J.M. şi că, deşi s-a solicitat reclamantei depunerea actului de curatelă original, apostilat, precum şi procura în original, apostilată, acestea n-au fost ataşate dosarului intern.
Ca atare, prin dispoziţia emisă au fost respinse notificările deoarece nu s-a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, nefiind completat dosarul cu actele solicitate.
În drept, au fost indicate dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând aspectele deduse judecăţii prin intermediul recursului, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi încadrate în dispoziţiile invocate şi de asemenea, că dezvoltarea criticilor nu face posibilă, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., reţinerea vreunui alt motiv de recurs din cele reglementate de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, în faza recursului pot fi valorificate doar critici de nelegalitate încadrabile în dispoz. art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., întrucât instanţa de recurs are de verificat legalitatea hotărârii, altfel spus corecta aplicare a legii asupra situaţiei de fapt determinată de instanţele fondului.
Or, în speţă, recurenta prezintă de o manieră expozitivă modalitatea de desfăşurare a procedurii prealabile (cu incidentele acesteia legate de suspendarea şi reluarea cursului fazei administrative), felul în care s-a procedat la recompartimentarea imobilului ulterior preluării acestuia de către stat, situaţia juridică în prezent a spaţiilor şi a deţinătorilor acestora.
Toate acestea sunt însă elemente de fapt (reţinute de altminteri în măsura în care au fost relevante şi de către instanţele fondului) care nu se pot circumscrie niciunei critici de nelegalitate vizând soluţia pronunţată.
De asemenea, ignorând că au existat două faze jurisdicţionale anterioare în cadrul cărora instanţele au reţinut şi au stabilit, pe baza probelor administrate, că reclamanta a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită (ca moştenitoare a celei care, la rândul ei, a moştenit pe foştii proprietari tabulari, J.P. şi J.M.), recurentul susţine că în faza procedurii prealabile nu au fost depuse la dosar actele care să justifice pretenţiile formulate prin notificare.
O asemenea susţinere nu se poate constitui în critică de nelegalitate întrucât nu este îndreptată împotriva considerentelor care sprijină soluţia instanţei de apel şi care justifică legitimarea reclamantei la obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Dimpotrivă, aşa cum s-a arătat, recurentul-pârât ignoră statuările instanţelor anterioare, care, examinând probele administrate în cauză, reţin ca dovedită calitatea de persoană îndreptăţită.
Fără să arate în ce ar consta nelegalitatea unei asemenea aprecieri din partea instanţelor fondului, pârâtul se limitează la a face referire la dosarul constituit în procedura prealabilă, ca şi când nu ar fi urmat procedura judiciară (care presupune inclusiv principiul nemijlocirii în administrarea probelor).
În consecinţă, constatând pe de o parte, că nu invocă vreun aspect de nelegalitate încadrabil în motivul de recurs invocat, prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi pe de altă parte, că dezvoltarea motivelor nu face posibilă încadrarea, din oficiu, în vreunul din celelalte motive prev. de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat.
Aplicarea sancţiunii nulităţii este atrasă de incidenţa art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care obligă partea, sub sancţiunea menţionată, a indicării, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., a motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 112/A din 28 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara – secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1845/2011. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 1835/2011. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
