ICCJ. Decizia nr. 2018/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2018/2011
Dosar nr. 2219/180/2010
Şedinţa din camera de consiliu din data de 4 martie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:
Judecătoria Adjud - secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1263 din 12 noiembrie 2009, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamantul P.C., în contradictoriu cu pârâţii Ş.I., Ş.A., Ş.G., A.D., A.N., S.O. şi P.F., având ca obiect partaj judiciar, în favoarea Judecătoriei Bacău.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:
Potrivit art. 14 C. proc. civ., în materie de moştenire, sunt de competenţa instanţei de la ultimul domiciliu al defunctului cererile privitoare la moştenire, precum şi cele pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia, iar potrivit art. 19 din acelaşi cod, părţile pot conveni prin înscris sau declaraţie verbală în fata instanţei doar în pricinile privitoare la bunuri în sensul ca acestea să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, au competenţă teritorială, afară de cazurile prevăzute la art. 13-16 din Cod. Potrivit art. 159 pct. 3 C. proc. civ., necompetenţa teritorială este de ordine publică dacă părţile nu o pot înlătura.
Întrucât, potrivit susţinerii pârâţilor S.O. şi P.F., din întâmpinare, coroborate cu recunoaşterea reclamantului P.C. de la termenul de judecată din 12 noiembrie 2009, conform cărora defuncta a avut ultimul domiciliu efectiv, anterior datei decesului, în municipiul Bacău, judeţul Bacău, instanţa a reţinut că ultimul domiciliu al defunctei a fost în această localitate, aflată în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Bacău şi nu a Judecătoriei Adjud.
Judecătoria Bacău, prin sentinţa civilă nr. 6898 din 29 iunie 2010, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Adjud; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului de competenţă, cu următoarea motivare:
Potrivit relaţiilor comunicate de către Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Bacău, defuncta P.N. figurează înregistrată în evidenţele SPCLEP Adjud, cu ultim domiciliu în sat Gorani, comuna Pufeşti, judeţul Vrancea.
În raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, potrivit cărora dovada domiciliului se poate face doar cu actul de identitate emis de către Serviciul de Evidenţă a Persoanei, pe baza evidenţelor acestui serviciu, instanţa nu a primit susţinerile părţilor cu privire la ultimul domiciliu al defunctei, chiar dacă, în fapt, acesta a fost altul decât cel declarat. Prin urmare, a fost avut în vedere, ca ultim domiciliu al defunctei, satul Gorani, comuna Pufeşti, judeţul Vrancea.
Cum legea stabileşte, în materie de moştenire, o competenţă teritorială exclusivă, instanţa a constatat că nu este competentă teritorial în soluţionarea cauzei, potrivit art. 159 pct. 3 C. proc. civ.
În temeiul art. 158 din acelaşi cod, a admis excepţia de necompetenţă teritorială, competenţa de soluţionare aparţinând Judecătoriei Adjud potrivit H.G. nr. 337/1993, cu modificările şi completările ulterioare.
Analizând conflictul negativ de competenţă, potrivit art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că Judecătoria Bacău este competentă teritorial să soluţioneze cererea de partaj succesoral, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 14 pct. 2 C. proc. civ., în materie de moştenire, sunt de competenţa instanţei ultimului domiciliu al defunctului, cererile privitoare la moştenire, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva celuilalt.
Competenţa teritorială în materie este absolută, reglementată de norme imperative, de la care părţile nu pot deroga, după cum au reţinut, de altfel, ambele instanţe aflate în conflict.
Raţiunea textului constă în aceea că, la locul ultimului domiciliu al defunctului, se găsesc în mod obişnuit majoritatea sau cele mai importante bunuri ale acestuia, documentele referitoare la moştenire, astfel încât probatoriul poate fi administrat în condiţii optime.
Pe de altă parte, interesează care este situaţia de fapt concretă, iar nu domiciliul înscris în actul de identitate, în cazul în care defunctul locuia efectiv în altă parte.
Fiind vorba despre o chestiune de fapt, dovada locului ultimului domiciliu se poate face, în principiu, prin orice mijloc de probă.
De regulă, dovada ultimului domiciliu se face cu menţiunile din actul de identitate sau certificatul de deces al persoanei care lasă moştenirea.
Nimic nu se opune, însă, ca prin orice alt mijloc de dovadă, să se probeze că domiciliul persoanei este într-o altă localitate decât aceea unde a fost înregistrată.
În speţă, conform menţiunilor din întâmpinarea depusă de pârâtele S.O. şi P.F., a rezultat că, din anul 1976 şi până la deces (intervenit la 28 ianuarie 1988, în localitatea Asău, judeţul Bacău, potrivit certificatului de deces), P.N., a cărei succesiune formează obiectul litigiului de faţă, a avut domiciliul în municipiul Bacău, aspect recunoscut şi de reclamant la termenul la care s-a şi pronunţat hotărârea de declinare, respectiv la 12 noiembrie 2009.
Prin urmare, acest domiciliu reprezintă locuinţa statornică şi principală a defunctei (având în vedere şi perioada îndelungată de timp cât a locuit la acea adresă şi care confirmă ideea autoarei părţilor de a se stabili permanent în localitatea respectivă), chiar dacă nu este trecut în actul de identitate al persoanei şi nici în evidenţele informatizate, fiind relevant, din punct de vedere juridic, în stabilirea competenţei teritoriale, în condiţiile art. 14 C. proc. civ.
În concluzie, instanţa competentă să soluţioneze cererea de partaj este cea în a cărei rază teritorială se află acest domiciliu, şi anume Judecătoria Bacău, potrivit art. 14 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul P.C., în contradictoriu cu pârâţii Ş.I., Ş.A., Ş.G., A.D., A.N., S.O. şi P.F., având ca obiect partaj succesoral, în favoarea Judecătoriei Bacău.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2016/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2027/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
